Am auzit cu totii in jurul nostru cam ce ar putea oferi viata: multe oportunitati, implinirea visurilor, sansa de a trai fiecare zi cu bucurie si de a avea succes.
Te-ai intrebat vreodata de ce lucrurile nu se petrec asa? De ce pentru unii e muma si pentru unii ciuma? Avem noi totusi control asupra vietii? Si daca da, atunci de ce nu avem ce ne dorim? Ce ne impiedica?
Sunt multe carti care ne ofera raspunsul. Chiar mai multe raspunsuri. Potrivit lor, cu noi toti care le citim ar trebui sa devenim cele mai de succes persoane. Si daca sunt atatea cai spre succes, atat de detaliat descrise si impartite in carti, atunci de ce multi dintre cei care le citesc nu zbat in neputinta?
Am ascultat cu totii discursuri motivationale si ne-am simtit plini de avant doar pentru niste zeci de minute, ca apoi sa ne treaca. Problema nu era cu discursul. Sunt multe carti cu idei care ar trebui sa functioneze si ar putea sa functioneze, insa problema este la noi, la programarea negativa pe care o avem deja. Despre programarea negativa trateaza Shad Helmstetter in “Ce sa-ti spui cand vorbesti cu tine”. Cartea nu a aparut in limba romana, eu am extras ce mi s-a parut important sa transmit mai departe.
Dar de unde provine programarea negativa? In mare parte din discursurile pe care ni le-au tinut parintii. Din incurajarile si dojenirile lor. Vocea pe care copiii o aud in minte este adesea vocea parintilor din copilarie. Amintiti-va de cate ori in viata (mai ales in copilarie) v-au spus parintii ca puteti face ceva. Si de cate ori v-au spus ca nu puteti face ceva? De mult mai multe ori ni s-au spus :nu-uri” decat “da-uri”. Partea ciudata este ca aceasta programare negativa venita de la parinti si apropiati nu a fost cu intentii rele. Dimpotriva, cu scop de a ne proteja adesea. Cu fiecare cuvant care ni s-a spus, cu fiecare an care a trecut programarea noastra s-a intarit. Mai ales ca repetia este in sine un argument convingator. Asa ni s-au creat credintele. Si noi am devenit conform cu credintele noastre.
Ne place sa credem ca avem liber arbitru, insa toate, dar TOATE actiunile noastre sunt conforme cu credintele noastre. In afara situatiilor in care actionam cu pistolul la tampla, dar acestea sunt foarte putine in viata normala.
Si care ar fi solutia? Reprogramarea. Reprogramarea mentala cu o noua imagine, una de succes.
Nimic din toate filosofiile de succes, gen “cum sa faci mai multi bani”, “cum sa fii fericit”, “cum sa ai relatii mai bune cu partenerul”, “cum sa iti gasesti un partener”, deci nimic nu functioneaza pana cand nu faci schimbarea in interior, pentru a schimba si exteriorul. Pentru ca ceea ce ai, sau mai bine zis, ceea ce nu ai sunt o consecinta a ceea ce ai scris in mintea ta.
Ce ne spune literatura motivationala de specialitate:
1. Crezi in tine
2. Seteaza-ti prioritatile
3. Fii responsabil pentru ceea ce faci
4. Creeaza-ti viitorul
5. Concentreaza-te pe ceea ce iti doresti
6. Invata sa vizualizezi rezultatul actiunilor tale
7. Nu lasa pe nimeni sa te controleze
8. Fii creativ
9. Gandeste la scara mare
10. Controleaza-ti stresul
11. Fii agresiv, dar asertiv
12. Gandeste pozitiv
13. Banii sunt buni si vor veni spre tine
14. Fii puternic, dar arata afectiune celor din jur
Toate aceste si multe altele au fost incluse in tone de materiale si nu maculatura, ci carti vandute si citite de multi oameni. O fi crescut cu mult procentul oamenilor fericiti si de succes dupa asimilarea lor? Oare? Pentru ca, fara a fi citit nimic sunt multi care pur si simplu gasesc calea spre succes.
De ce? Pentru ca totul porneste din minte. In ambele cazuri, de la programare, adica de la setul de directiuni, reguli si comenzi inregistrate de la varsta 0 pana in momentul actual care ne dicteaza propria atitudine si comportamentul.
Cum ne putem da seama care sunt principiile si regulile care alcatuiesc programul dupa care functionam? Mai mult decat simplu: dupa dialogul/monologul interior. Acolo se afla adevarul. Sunt acele ganduri care ne trec prin minte, de multe ori neobservate sau mult prea binecunoscute pentru a le mai baga in seama.
Pentru inceput este mai greu sa iti dai seama de negativitatea propriului discurs interior, dar fii atent la apropiati in ce fel vorbesc despre ei si despre ce li se intampla. Vei vedea cat de des se discrediteaza, se critica, se acuza si sunt nemultumiti de ceea ce au facut. Fii atent apoi si la tine: de cate ori pe zi iti lauzi reusitele (fie ele cat de mici) si de cate ori iti critici greselile (fie ele cat de mici). Majoritatea lucrurilor pe care le spui despre tine le repeti de multe ori si ele devin astfel credinte care iti ghideaza viata.
Tot ce spui despre tine insuti devine directiva pentru mintea subconstienta, asa ca ai grja ca de fiecare data cand spui ceva rau despre tine, tu iti directionezi singur viata intr-o directie in care nu sunt sigur ca vrei sa mergi.
Iata cateva exemple clasice de convorbiri interioare negative:
Nu am memoria numelor.
Asta va fi una dintre zilele cu ghinion.
N-are niciun rost!
Sunt asa de nepriceput!
Pur si simplu nu am imaginatie.
Nu am niciodata suficienti bani.
Intotdeauna ma enerveaza chestiile astea.
Pur si simplu eu nu am noroc.
Nu sunt un vanzator innascut.
Imi urasc munca!
Multi dintre noi ne programam si reprogramam zilnic cu aceste idei, care, prin repetare si convingere la rostire sau gandire, devin credinte care ne hotarasc viata.
Si cine ajuta nemijlocit la crearea programelor: in primul rand parintii, adica acei oameni in cuvantul carora avem cea mai mare incredere. Chiar si cei mai iubitori parinti au zis copiilor lor “nu esti suficient de atent”, “niciodata nu te incadrezi in timp” sau cate si mai cate afirmatii, fara sa se gandeasca vreo clipa ca astfel contribuie la programarea negativa a copilului lor. Ei s-au considerat constructivi. Si, la randul lor au perpetuat felul in care au fost si ei tratati de parintii lor.
Noi insa, putem sa rupem cercul. Noi putem ajunge sa intelegem ca ceea ce se petrece in interior se va materializa afara.
Subconstientul este acea masina care nu doarme niciodata. El are grija mereu sa transmita mesajele catre lumea exterioara astfel incat sa indeplineasca ceea ce ti-ai propus: daca iti faci griji ca nu ai bani de ajuns, asta se va intampla sau cel putin asa vei simti tu (pe principiul nu conteaza cum e realitatea, ci cum o interpretezi tu).
Buna seara,
Perfect adevarat ce spuneti in acest articol. Citesc de vreo cativa ani buni carti din domeniul NLP si spirituale, aplic o parte din tehnicile indicate aici si totusi…simteam ca pasii spre spre autocunoastere si dezvoltare sunt prea mici pentru intervalul de timp alocat. Ce-mi infrana avansul? Exista “ceva “de care inca nu imi dadeam seama prea bine. Am continuat studiul si metodele alese de mine si…si in final cred ca am gasit raspunsul in faptul ca nu ma impacasem, nu acceptasem si nu iertasem in totalitate o parte din situatiile, experientele, oamenii cu care m-am fost confruntat in trecut Mai exact, acea perioada din copilarie si din adolescenta in care, din iubire binenteles, parintii ne criticau aproape orice actiune si cuvant rostit, nu ne luau in considerare si parerile noastre impunandu-ne sa facem doar ceea ce spun si gandesc ei, ca asa este corect, crezand ca, in acest mod ne ambitioneaza sa progresam. Cum spuneti si dumneavoastra, expresii de genul : “asa n-ai sa faci nimic in viata”,”nu esti bun la nimic’, “de cand oul invata pe gaina ?”, “mergi la liceul care vrem noi nu unde vrei tu”. “ori te conformezi cu ce spunem noi, ori parasesti casa”, daca comentezi si nu faci ce spun eu, iti rup gura sau te bat”.etc,etc ne-au programat computerul mintii noastre sa gandim negativ despre noi-insine, scazandu-ne stima si respectul despre propria persoana implicit si despre ceilalti si despre Viata, formandu-ne viitori adulti cu un caracter si personalitate slabe. Hotarata sa continui drumul spre “Lumina” si sa-mi indrept viata si spre latura pozitiva si frumoasa, m-am hotarat sa fac pace cu trecutul meu, sa iert si sa-mi cer iertare, sa mi-l accept si sa-l eliberez, discutand liber cu parintii mei aceste probleme care se aflau adanc ingropate intr-o parte a creierului meu si care inca imi afectau viata prezenta fara sa realizez prea bine aceasta. Surpriza a fost placuta, mama mi-a recunoscut ca de multe ori discuta cu tata educatia care mi-au dat-o si ca le pare tare rau ca asa au stat lucrurile atunci…imi spunea ca asa era mentalitatea parintilor la acea vreme, ca asa au crezut ei ca este mai bine pentru a educa copilul, adolescentul de atunci, dar s-au inselat. Mi-a cazut atat de bine sa o aud pe mama mea spunand aceste lucruri, ea care este o femeie care nu accepta sa fie contrazisa, care nu accepta ca, si ca omul in varsta nu le stie chiar pe toate si nu ia cele mai bune decizii intotdeauna. I-am zis sa nu se culpabilizeze caci in ciuda acestei educatii, totusi eu sunt multumita ca m-a crescut cu grija pentru sanatatea mea fizica si… mai am si alte parti bune ale fiintei mele tot din modul de educare al ei. :). Pana la urma, tragand linie si facand totalul, cu ce nu am fost de acord din trecut ? Cu violenta fizica si verbala aplicata. Totul a fost pana la urma in favoarea mea caci, ajunsa mama a doi copii, eu am scos aceste “pricipii de educatie” in favoarea celor a comunicarii calde, blande, deschise, prietenesti intre parinti si copii. Sotul meu ma sustine si ma completeaza. Nu am fost dezamagiti pana acum de copii, sper ca nici in continuare sa nu apara vreo problema prea grava.Dupa momentul intalnirii aceleia minunate avute cu parintii mei in care am discutat si am lamurit cu iertare si iubire trecutul, am inceput sa simt din zi in zi mai mult sentimentul acela placut de liniste interioara care ma juta sa privesc viata si s-o traiesc parca mult mai frumos si mai usor, sa privesc cu alti ochi chiar si situatiile si experientele mai putin placute,am mai multa incredere in mine…int-un cuvant, Universul acesta minunat lucreaza in favoarea mea si a dezvoltarii mele continue ca fiinta umana binecuvantata din toate punctele de vedere. Si asta este valabil nu doar pentru mine, ci pentru NOI TOTI.
Ma bucur foarte mult sa citesc aceste randuri, pentru ca ma regasesc si eu in ele. Aceeasi experienta am avut-o, aceea a unor parinti severi, care vrandu-mi binele mi-au spus si vorbe grele, si nu mi-a fost deloc usor in viata, sa duc dupa mine aceste vorbe. Pana cand am descoperit NLP-ul si am reusit sa fac pace cu parintii, si cu mine, iertand in primul rand, acceptand, comunicand cu ei. Iar dupa ce ierti, intr-adevar te simti mult mai usor si simti ca poti inainta in ceea ce ti-ai propus. Cred ca e la fel pentru toti, numai ca trebuie sa ai curaj sa poti vedea unde e problema, si apoi sa accepti si sa ierti, cred ca asta este adevarata dezvoltare personala.
Minunate articole,este o placere sa le citesc.
O nota de 10 plus
Lucruri importante,rezumate excelent