In “Cele 5 rani care ne impiedica sa fim noi insine”, Lise Bourbeau vorbeste despre neacceptarea unor experiente traite in copilarie, asimilarea lor ca fiind experiente negative si modalitatile pe care le gasim, inconstient, pentru a le face fata. Am vorbit despre fuga, se intampla in cazul unui copil respins (cu adevarat respins sau are doar impresia aceasta din comportamentul parintilor), acum vom vedea rana creata de abandon si masca purtata de cel care se simte asa, masca dependentului. Un copil se poate simti abandonat daca mama are un nou-nascut care ii ocupa toata atentia, daca parintii lucreaza foarte mult si nu au timp pentru el, daca parintii il lasa prea mult timp in grija bunicilor. Rana de abandon este traita in relatia cu parintele de sex opus.
Cei care sufera de abandon nu se simt suficient hraniti la nivel afectiv, corpului ii lipseste tonusul muscular, corpul exprimand exact ce se intampla in interiorul omului. Cu cat mai profunda este rana de abandon, cu atat mai intensa este masca.
Dependentul are urmatoare tipologie:
- Apare ca o victima, e genul de persoana care isi creeaza probleme de sanatate pentru a atrage atentia, el simtind mereu ca nu are destul.
- Ii place mult sa dramatizeze, cel mai mic incident ia proportii, iar problemele sunt de fapt o oportunitate sa ceara atentia celorlalti.
- Desi joaca adesea rol de victima, ii place sa joace si salvatorul, bineinteles tot pentru a primi atentie (va juca rolul de parinte pentru fratii sai-scopul subinteles fiind atentia si recunostinta lor). Acest rol insa ii va aduce dureri de spate pentru ca se incarca inutil si cu problemele altora.
- Dependentul are cea mai mare nevoie de sprijinul celorlalti, cere parerea si ezita mereu a lua o decizie, din cauza asteptarilor de sustinere din partea celor din jur. Are nevoie de sustinere in munca pe care o face si ii este foarte greu sa inceapa sau sa faca ceva singur, de aceea e posibil sa para lenes. Este foarte saritor in a-i ajuta pe altii, scopul fiind intodeauna de a primi afectiune si recunostinta.
- Este in stare pur si simplu sa nu vada anumite probleme in cuplu, tocmai din teama ca ar putea fi parasit, de aceea este foarte uimit daca se intampla aceasta, teama de abandon provocandu-i o orbire fata de probleme. El se simte adesea responsabil de fericirea sau nefericirea celorlalti, asa cum si ceilalti sunt responsabili de fericirea sau nefericirea lui. Cand dependentul spune “suna-ma des si spune-mi despre tine” el de fapt spune “suna-ma, atunci ma simt important”.
Toate ranile, a respingerii, sau a abandonului, au insa un numitor comun, provin din incapacitatea noastra de a ne ierta. Problema este ca ceea ce ne facem noua insine facem si altora. Le reprosam celorlalti tot ceea ce ne facem noi insine si nu vrem sa vedem asemanarile cu cei din jur. Din aceasta cauza atragem in jurul nostru persoane care sa ne arate ceea ce le facem altora sau noua insine, toate detaliile despre noi care trebuie sa le imbunatatim. Insa fiecare rana psihologica depistata are si partea ei buna. Ea este un semnal de alarma care ne poate ajuta sa constientizam si sa eliminam ceea ce nu ne place la noi, . O data depistata o rana psihologica, primul pas este constientizarea, iertarea, acceptarea ei, si treptat construirea unor calitati, atitudini si comportamente noi care sa ne ajute la o dezvoltare personala cat mai frumoasa si armonioasa.