In mod destul de ironic, la fel cum frica te face sa treci peste acel ceva care ti-o provoaca, intentia fortata face imposibila obtinerea a ceea ce iti doresti cu putere”. Viktor E. Frankl
Ai muncit vreodata foarte mult ca sa obtii ceva si cu cat te straduiai mai mult, cu atat sarcina devenea mai dificila si ti se parea ca te indepartezi de scopul propus? Cu alte cuvinte, un pas inainte si doi inapoi? Eu stiu sigur ca am avut parte de astfel de situatii in viata mea, inclusiv in viata profesionala.
Dorim sa multumim, sa ne facem treaba bine si sa fim eficienti in ceea ce facem. Si adesea, tocmai cand dorim sa-i impresionam pe altii mai mult, ne subminam pe noi in sine. Gandurile noastre depasesc situatia in care ne aflam, ele deveni obsedate de rezultate si noi trecem cu vederea chiar succesul pe care il cautam.
Slujbele noastre inseamna totdeauna mai mult decat atat. Ele reprezinta relatii – cu noi insine si cu ceilalti, cu clientii si consumatorii nostri, cu produsele pe care le proiectam, cream si vindem, cu serviciile pe care le oferim, cu mediul inconjurator si cu modul in care ceea ce facem are un impact asupra lumii. Aceste relatii se tes impreuna prin munca noastra , au sens in mod individual si colectiv. Atunci cand ne concentram prea mult asupra rezultatului, aceste relatii au de suferit. Cu cat muncim mai mult pentru succes, cu atat mai nesigur poate deveni acesta.
“Ceea ce conteaza nu este sarcina la care munceste o persoana, ci mai degraba maniera in care aceasta isi face munca”. Viktor Frankl, “The doctor and the soul”.
Cu cat sunt mai mari asteptarile noastre legate de ceva, cu atat ne indepartam mai mult de realizarea efectiva a acelui lucru si suntem tot mai putin capabili sa participam la desfasurarea cu succes a acestuia. Frankl o numeste intentie paradoxala. Bunele noastre intentii devin de fapt cauza esecului. Cand un succes anume este urmarit cu atata fervoare incat trecem cu vederea si neglijam relatiile care connstituie parte integranta a succesului, punem bazele a ceva ce merge prost. Succesul ne scapa din mana. Neglijam propriul sens, sensul celorlalti si sensul procesului.
Dorinta traita cu ardoare maxima de a ajunge la scopul propus se interpune in calea succesului, ea anuleaza sensul.
Cand dam la o parte sensul, subminam relatiile.
Cand subminam relatiile, punem respectul in pericol.
Cand nu exista destul respect, nu exista destula creativitate si productivitate.
Aceasta tendinta de a ne fixa privirile mult dincolo de situatia noastra poate stabili cu siguranta un scop care sa merite de la inceput. Totusi, in procesul ajungerii acolo, trebuie sa lasam sensul sa ne conduca.
Si, de-a lungul acestui drum, trebuie sa avem incredere in sensul nostru propriu. Putini dintre noi trecem prin viata cu bine. Divortam, ne pierdem slujbele, adesea dupa multi ani de serviciu; sanatatea ne lasa in vreun fel; copiii ne dezamagesc, ne dezamagim unii pe altii. Viata poate fi la fel de plina de nereusite, asa cum este plina de succese.
In caderile noastre putem sa gasim un sens formidabil, si numai in sens caderile noastre ne lasa o mostenire utila. Cand caderile noastre devin utile, triumfam asupra lor.
In loc sa traim cu dezamagire si amaraciune din cauza unei slujbe sau relatii pierdute, traim cu capacitatea de a avea compasiune de intelegere – pentru noi insine si pentru altii. Apoi, in cautarea slujbei urmatoare, a urmatorului prieten, proiectam intelepciune si experienta. Interesul nostru creste si posibilitatile sporesc.
Intentia paradoxala este mai mult decat un concept, este o tehnica pe care Frankl a dezvoltat-o si incorporat-o in sistemul logoterapiei sale. De exemplu, cerand unui pacient care suferea de o fobie, sa intentioneze, chiar si pentru un moment, exact acel lucru de care ii era frica, Frankl a observat rezultate spectaculoase in reducerea fobiei sau chiar eliminarea completa a acesteia. In locul luptei cu frica, persoana este incurajata sa o primeasca cu bratele deschise, chiar sa o exagereze. Facand asta, ea reduce importanta anxietatii asociate cu situatia prin faptul ca nu ii mai opune rezistenta.
In autobiografia sa, Frankl isi aduce aminte ca o data a folosit intentia paradoxala pentru a scapa de o amenda de trafic. Trecuse pe culoarea galbena a semaforului si fusese tras pe dreapta de un ofiter de politie. In timp ce acest ofiter se apropia amenintator de el, Frankl l-a intampinat cu un suvoi de acuzatii la adresa lui insusi: “Aveti dreptate domnule ofiter. Cum am putut sa fac asa ceva? Nu am nicio scuza. Sigur ca nu am sa mai fac asta vreodata si va fi o lectie pentru mine”. Pe masura ce povestea continua, ofiterul facea tot ce putea ca sa-l calmeze pe Frankl; l-a asigurat ca nu trebuie sa-si faca griji, ca un astfel de incident i se putea intampla oricui. Tehnica a functionat, astfel.
La fel putem proceda si noi atunci cand incrancenarea ne umbreste drumul spre success. Priviti situatia voastra cu seninatare si umor si recunoasteti temerile si anxietatile. Puteti face exercitiul numit Cutia de gunoi: va scrieti mai intai, apoi aruncati grijile, fricile, obsesiile sau gandurile negative intr-un cos de gunoi real.
Sensul se afla in aprecierea momentului, in recunostinta, in constiinta si in relatii. Cand constiinta noastra este concentrate doar asupra viitorului, pierdem legatura cu prezentul, cu locul unde ne aflam, unde sunt ceilalti si unde este sensul. Atunci cand nu apreciem prezentul, nu apreciem procesul. Cand nu suntem recunoscatori pentru sensul din viata noastra, chiar acum, nu ne onoram pe noi insine si pe ceilalti.
Vietile noastre sunt inseparabile de sens, indiferent cum ne masuram succesul. Chiar si cand atingem punctul culminant al succesului profesional in stradania noastra, sentimentele care insotesc succesul sunt trecatoare. Scopul a fost atins, acum ce urmeaza? Brusc apare un sentiment de scufundare, se instaleaza vidul si ne intrebam care este rostul a tot. Cand pretuim procesul, finalul devine un nou inceput. In munca, atunci cand acordam atentie celor din jurul nostru si integritatii procesului, traim un succes nemasurat, indiferent de rezultat.
Cand ramanem credinciosi valorilor noastre personale in vietile profesionale, punem bazele sensului.
Cand muncim cu constiinta momentului, ramanem conectati la sens.
Existenta noastra, existenta intregii vieti este sensul.
Acesta asteapta pur si simplu sa fie descoperit.
Intrebare cu sens: Cum te asiguri tu ca nu muncesti impotriva ta?
Gandeste-te ce inseamna pentru tine sa fii constient de legaturile pe care le ai cu colegii tai de munca, inclusiv sentimentele lor si ce inseamna pentru ei sa fie constienti de relatiile cu tine si sentimentele tale. In ce fel/feluri ai putea sa intaresti aceste relatii si sa arati ca le pretuiesti?
Prizonierii gandurilor noastre, Alex Pattakos, Editura Trei