release

Nu mi-e frica de moarte

moarte“Stiu ca vine, dar nu mi-e teama de ea pentru ca stiu ca nu este nimic de partea cealalta a mortii de care sa-mi fie frica. Sper sa fiu crutat de durere atat cat e posibil in drumul catre ea. Am fost foarte multumit inainte sa ma nasc si la fel pot spune si inainte sa mor. Sunt recunoscator pentru darurile de inteligenta, iubire, minune si ras. Nu poti spune ca nu a fost interesant. Toate amintirile vietii si ceea ce am adunat in aceasta calatorie.

Nu ma astept sa mor prea curand, dar s-ar putea intampla in timp ce scriu. Vorbeam zilele trecute cu Jim Toback, un prieten de 35 de ani, si conversatia a inclinat spre moarte, asa cum se intampla mereu. Intreaba pe cineva ce simte legat de moarte, spune el si o sa-ti raspunda ca fiecare o sa moara. Intreaba-i, in urmatoarele 30 de secunde? Nu, nu, nu asa. In dupa- amiaza asta? Nu. Ceea ce vrei ca ei sa recunoasca este ca “Doamne, eu nu exist cu adevarat, pot sa mor oricand”.
Si eu. Dar sper sa nu. Am planuri. Totusi boala m-a adus in situatia de a contempla moartea. Asta m-a adus la tema evolutiei si am ajuns sa vorbesc pe blog despre Dumnezeu, viata de dupa, religie, teoria evolutionista, design inteligent, reincarnare, natura realitatii, ce a fost inainte de Big Bang, ce ne asteapta la sfarsit, natura inteligentei, realitatea sinelui, moarte, moarte, moarte.

Multi cititori mi-au spus ca este tragic sa ma apropii de moarte fara a avea credinta. “Credinta” este neutra, totul depinde in ce iti pui credinta. Nu vreau sa fiu nemuritor, ideea asta ma sperie. Am 69 de ani, am cancer si voi muri mai repede decat cei multi vor citi aceste randuri (nota mea: a murit peste 1 an si, intr-adevar, a devenit viral eseul dupa moarte). Asta este natura lucrurilor. Planurile mele de viata dupa moarte sunt la fel ca ale lui Whitman:

“Ma ofer taranei sa cresc din iarba pe care o iubesc
Si daca ma vrei din nou, cauta-ma sub talpile ghetelor”.

Si coincid si cu ale lui Saul Bellow in “Herzog” : “cauta-ma in buletinele meteo”.

Crescut ca romano-catolic am interiorizat valoarea sociala a credintei chiar daca teologia ei nu ma mai impresioneaza. Nu am nicio discutie cu oricine altcineva care crede altfel, fiecare crede in ce vrea si nu am niciun adevar de propovaduit. Tot ce cer de la o religie este sa fie toleranta cu cei care nu o impartasesc. Stiu un preot ai carui ochi sclipesc atunci cand spune “tu sa il urmezi pe Dumnezeu in felul tau, ca eu il urmez in felul Lui”.

Ma astept ca al meu corp sa cedeze, mintea nu va mai functiona si asta va fi sfarsitul. Genele mele nu vor supravietui pentru ca nu am copii. Dar ma linisteste conceptul lui Richard Dawkins despre meme (despre care am vorbit si noi aici si aici ). Memele sunt acele unitati mentale: ganduri, idei, gesturi, notiuni, cantece, credinte, rime, invataturi, proverbe, clisee care au circulat de la o minte la alta, generatii la rand si care au devenit adevaruri populare in timp. Dupa o viata intreaga de scris, invatat, transmisiuni si glume spuse, voi lasa in urma mai multe meme decat altii. Vor muri si ele, dar asa e viata.
O’Rourke avea o fotografie pe perete si sub ea un citat pe care l-am memorat:

“Eu respect la oameni bunatatea pentru ei si apoi pentru animale. Nu respect legea, nu am respect pentru tot ce tine de societate cu exceptia regulilor de circulatie, a celor care fac berea mai puternica, mancarea mai ieftina si batranii mai bine incalziti iarna si mai fericiti vara”.
Asta cam spune lucrurilor pe nume. Bunatatea acopera toate convingerile mele politice. Nici nu este nevoie sa le mai rostesc. Cred ca, la sfarsit, potrivit posibilitatilor noastre, daca am facut cumva ca ceilalti sa fie putin mai fericiti, si ceva care sa ne fi facut pe noi mai fericiti, astea sunt cele mai bune lucruri pe care le puteam face. Sa ii facem pe altii mai putin fericiti este o crima. Sa ne facem pe noi nefericiti este punctul unde incepe crima. Trebuie sa incercam sa aducem bucurie in lume. Asta este valabil indiferent de problemele, de sanatatea noastra, de circumstante. Trebuie sa incercam. N-am stiut asta intotdeauna, dar ma bucur ca am trait suficient de mult incat sa o aflu.

In una din zilele astea o sa intalnesc ceea ce Henry James numea pe patul de moarte “chestiune aceea distinsa”. Nu voi fi constient in momentul trecerii. In aceasta viata am fost deja declarat mort. Nu a fost chiar asa de rau. Dupa prima artera rupta doctorii au crezut ca am terminat-o. Sotia mea, Chaz, a spus ca simtea ca sunt inca viu si ca ii spuneam cumva ca nu am murit. Spunea ca inimile ne bat la unison, desi bataile inimii mele nu se auzeau atunci.

O cred? Absolut. O cred la propriu, nu la figurat sau spiritual. O cred ca era constienta cumva ca traiam, de bataile inimii mele si nu vad de ce nu ar exista o astfel de comunicare. Nu vorbesc de telepatie, fenomene paranormale sau miracole. Singurul miracol a fost ca era acolo cand s-a intamplat. Era acolo si a stiu asta. Ceea ce s-a petrecut acolo depaseste granitele stiintei, misticii, filosofiei, psihiatriei. Este doar un lucru uman.

La un moment dat nu voi mai striga, inima nu va mai batea. Voi fi mort. Ce se intampla apoi? Din punctul meu de vedere, nimic. Absolut nimic. Toate la fel, asa cum i-am spus Monicai Eng, pe care o stiu de cand avea 6 ani, “mai bine sa plangi la inmormantare”. Corespondez cu un prieten, blandul australian Paul Cox. Cateodata vorbim despre moarte. In 2010 a fost foarte aproape cand a suferit un transplant de ficat. In 1988 a facut un documentar “Vincent: Viata si moartea lui Vincent van Gogh”. Paul mi-a spus ca in zilele petrecute la Arles, Van Gogh isi spunea “un simplu credincios al unui Buddha extern”. Vincent scria: Continue reading “Nu mi-e frica de moarte”

release

Jaques Salome despre pierderea unei persoane dragi

jack salomeAcest fragment este extras din cartea “Curajul de a fi tu insuti” de Jacques Salome si mi s-a parut deosebit de interesant, nu numai pentru cei ce au pierdut pe cineva, ci pentru toata lumea. Din pacate cu totii pierdem pe cineva drag la un moment dat. Iar ceea ce mi s-a parut foarte util este sfatul de a constientiza toata durerea, de a nu refula toate sentimentele ci dimpotriva sa le acceptam, sa le exprimam. Aceasta perioada mai sumbra o cunoastem sub forma doliului, si acesta nu are o semnificatie prea pozitiva in general, dar din acest fragment reiese exact de ce e util sa ne folosim de aceasta perioada.

Doliul poate fi folosit ca pe o sansa in care sa ne eliberam sufletul de toate emotiile ce mai tarziu ne pot cauza rau. Atunci cand cineva drag ne paraseste, noi nu mai suntem la fel, o astfel de experienta ne schimba, asa ca avem nevoie de un ragaz in care sa ne refacem si sa ne sa ne regasim pe noi insine. Iata si ceea ce Jacques Salome spune despre asta:

“Pierderile unei fiinţe dragi reprezintă una dintre constantele oricărei existenţe umane. A trăi înseamnă a avea o viaţă, iar această viaţă are o durată limitată, chiar dacă ne putem întreţine iluzia că asemenea nefericiri nu ni se întîmplă nouă, chiar dacă putem spera că vom fi cruţaţi si că vom scăpa de apariţia inevitabilă a morţii.

Orice organism viu este, prin definiţie, nu doar vulnerabil, ci mai ales efemer. Moartea este procesul final de evoluţie a vieţii, dar ea nu se transpune în viaţă doar în termeni de finalitate, ci ţine si de imprevizibil. Ea poate apărea nedreaptă, nemiloasă, bruscă si brutală sau lentă si inexorabilă în existenţa fiecăruia. Moartea este primită nu doar ca o pierdere, ci uneori si ca un abandon sau ca o trădare. Nu rareori spunem:

„Mi-am pierdut soţul/soţia/copilul/mama…”
„A plecat prea devreme, m-a lăsat…”

“Mi-a făcut el una ca asta, să moară înaintea mea, nu avea nici un drept!”

Cînd pierderea este resimţită ca un abandon sau ca o trădare, ea se va transpune în corpul celui care rămîne sub forma unui doliu rece sau greu de suportat, sau sub formă de resentimente, violenţe ascunse sau agresivitate negată.
Cîţi copii la începutul vieţii, după ce si-au pierdut o rudă apropiată, nu si-au exprimat violenţa incredibilă care îi stăpînea, îi invada, amestecată cu alte sentimente mai neclare cum ar fi tristeţea, regretele amarnice, neputinţa de a înţelege, revolta, furia sau resentimentele?

„De ce eu? De ce mi s-a întîmplat mie acum?”

Cînd un copil îşi aude mama spunîndu-i unei vecine: „De cînd l-am pierdut pe taică-său m-am întors la serviciu…”, ce înţelege el de fapt prin cuvîntul „pierdut”? îşi va imagina în decursul orelor, zilelor, lunilor următoare că „tatăl lui s-a pierdut, ca Tom Degeţel prin pădure… din cauza unei mame care prefera serviciul”? Se va certamai apoi cu mama sa ori de cîte ori aceasta va pleca la serviciu? Cîţi foşti copii vor căuta timp îndelungat, fără răgaz, acest tată pierdut în meandrele unui schimb ambiguu?

Pentru ca aceste pierderi însoţite de sentimente refulate să nu se traducă în somatizări (chisturi, cancere, ulcere, paralizii de tot felul…), cel sau cea care supravieţuieşte trebuie să înveţe să poarte doliul. Trebuie să înveţe să-si ofere mijloacele de a asimila absenţa nu ca pe o deposedare sau ca pe o privare, ci ca pe o schimbare de situaţie, renunţînd la sentimentele negative, de multe ori susţinute cu grijă si purtate îndelung în suflet pînă la manifestarea lor în momentul dispariţiei unei persoane apropiate, poate prea apropiate.

Doliul

A ţine doliu înseamnă a ne oferi mijloacele de a întreprinde trei demersuri principale:

• Să ne recunoaştem şi să ne exprimăm sentimentele pozitive sau de iubire pe care le avem pentru persoana dispărută.

• Să ne recunoaştem şi să ne exprimăm sentimentele negative pe care i le purtăm aceleiaşi persoane.

• Să recunoaştem şi să exprimăm prin ce anume această relaţie a fost importantă, dificilă şi incitantă, dăunătoare sau creativă pentru noi, în diferite etape ale vieţii noastre.

Să reluăm pe rînd, în detaliu aceste puncte:

Să ne recunoaştem si să ne exprimăm sentimentele pozitive sau de iubire pe care le avem pentru persoana dispărută. Nu este întotdeauna uşor să recunoaştem dragostea pe care am simţit-o, pe care am ascuns-o în noi pentru un tată, pentru o mamă sau pentru o fiinţă dragă, mai ales dacă aceasta nu ştia să o primească sau dacă noi am fost specialişti în autosabotare.

Cîţi dintre noi nu preferăm să ne negăm sentimentele în loc să le recunoaştem, sau păstrăm tăcerea şi refuzăm să le numim, să le mărturisim sau să le exprimăm faţă de persoana în cauză? Cîţi nu-şi refuză să le ofere, ca replică, ca pedeapsă, din răzbunare sau din resentiment? Ca si cum aceste sentimente ascunse, respinse ar urma să se descompună în ei, o dată cu dispariţia obiectului iubirii. Continue reading “Jaques Salome despre pierderea unei persoane dragi”

release

Despre viata, moarte si sinucidere

viata-moarteDespre viata si moarte

Viata ia multe forme, este ascunsa in toate lucrurile materiale care exista, nu doar in natura, animale sau oameni. Viata este nevazuta, se prelungeste in afara corpului vizibil, se intinde spre orizont, trece de el si se continua la infinit. Viata este mai presus de repiratie, mancare sau somn, viata este iubire nemarginita, restul este doar un vis. Am auzit pe cineva spunand ca abia dupa ce murim incepe adevarata viata. Asa o fi. Ceea ce am vrut sa spun pana aici este ca moartea este doar un element din cadrul vietii, viata cuprinzand si moartea, asa este ea de mare. Moartea este obligatorie fara ca totusi sa pierdem viata. Este o contradictie, pentru ca asa am fost invatati sa gandim, totusi este ceea ce religia a incercat sa ne spuna de mult timp. Raiul si iadul sut concepte cunoscute, si ele de fapt sunt simboluri ale existentei acelui “ceva” a vietii dupa moarte. As dori sa reamintesc prin asta ca raiul acela poate exista, atat timp cat credem in el, si cat timp actionam in numele unei energii pozitive menite sa ne indrepte inspre acea directie luminoasa.
Ati incercat sa stati o zi nemancati? Adica sa tineti post? Daca da, ati observat atunci ca tot felul de sentimente ciudate apar: stari de nervozitate, de tristete, senzatia ca trebuie sa mancam, ca altfel… Altfel ce? Murim?
Cu cat frica de moarte e mai mare cu atat va fi si imposibilitatea de a tine post negru mai mare. Cu cat credinta e mai mare, cu atat mai usor ne va fi sa luam o zi de tacere, post si rugaciune. De ce? Ca sa ne golim mintea si sa facem fata starilor tensionate interioare. Cu cat facem fata sentimentelor ascunse, scotandu-le la suprafata, cu atat ne este mai usor sa ascceptam viata si moartea. Acestea sunt doua concepte oricum. Negru alb, noapte zi, moarte, viata. Cine practica yoga sau meditatia, sau rugaciunea stie undeva in adancul sau ca suntem suflete mai intai, si apoi corpuri. Suntem lumina, suntem energie si iubire care nu poate disparea, ne transformam, este adevarat, luand forma corpurilor, pentru ca mai apoi sa ne intoarcem in lumina.

Despre sinucidere

Si totusi corpurile se dizolva mai devreme sau mai tarziu. Cum facem fata?
Lasam lucrurile asa cum sunt, le primim, fara sa reactionam prea mult. Nu e nimic de facut. Doar de observat senzatiile, tristetea, suferinta. Sunt parte din viata. Si daca o persoana apropiata a ales sinuciderea? Cum o acceptam? Vom simti cu siguranta un gol mare in stomac, incercand sa invinuim pe toata lumea, inclusiv pe noi insine, cei care am ramas. Adevarul este ca nu este vina nimanui. Sinuciderea este doar o alegere facuta de cel ce a plecat. Pentru acea persoana, acest lucru a fost o rezolvare a unor probleme. Persoana respectiva s-a gandit mai putin la cei din jur, si mai mult la el/ea.
S-a gandit la o modalitate de a pune capat unei suferinte sau unei situatii care i se parea fara alta rezolvare. Chiar daca din afara situatia de viata a unui sinucigas ni se pare simpla, pentru persoana in cauza a fost una tragica. Dar sa nu judecam acest lucru, pentru ca oamenii vad viata diferit. Ceea ce mie mi se pare greu, altuia i se pare usor. Cel ce a plecat ori a ajuns la o stare de inconstienta mare, fie prin droguri, alcool –unde claritatea gandirii nu mai exista, fie a fost tulburat de emotii, depresii mari, care nu au avut nici o legatura cu familia.
De obicei cand cineva vrea sa iasa dintr-o situatie cere ajutorul, cauta raspunsuri, accepta sprijin, daca nu, gaseste aceasta cale, mai putin benefica prin care nu-si da seama ca raneste pe multa lume.

Inainte sa te invinuiesti pentru moartea cuiva drag, ia-ti putin timp sa reflecti la urmatoarele despre aceasta persoana:

-era sensibil/a, avea toane?
-avea stari emotionale schimbatoare (trecea repede de la bucurie la tristete)
-era usor influentabil?
-era orgolios si ambitios (uneori canalizat pe aspecte negative)
-se inchidea in el/ea si iesea mai greu din aceste stari
-avea o neincredere mare in propria persoana (uneori manifestand accese de gelozie)
-era razbunator, neiertator
-persoana visatoare, uneori nerealista
-inflexibil la schimbare (suferind unele blocaje in anumite aspecte ale vietii)
-idealist (nu poate accepta realitatea)

Acest timp de persoane sunt oameni mai sensibili care cu greu pot fi ajutati, pentru ca in primul rand sunt prea orgoliosi sa accepte ajutorul, sau nu asculta, fiind foarte interiorizati. Pot fi tipul descris prin deficit de atentie, nu isi poate mentine focusul asupra unei sarcini pentru prea mult timp, isi pierde rabdarea si se enerveaza repede. Unii sunt usor manevrabili, iar altii dimpotriva, sunt prea incapatanati –deci extremele. Sunt fie idealisti fie fixati pe anumite idei, neacceptand viata cu bune si cu rele. Continue reading “Despre viata, moarte si sinucidere”

release

Cand pierzi pe cineva

soareDe curand, din pacate, o persoana apropiata a pierdut pe cineva drag. Imi pare rau ca trebuie sa trecem prin aceste incercari in viata, din punctul meu de vedere sa pierzi pe cineva este cel mai greu lucru. Sa pierzi pe cineva nu este la fel pentru fiecare, pentru ca fiecare om vede viata dintr-un punct diferit de vedere. E ca si cum am avea niste ochelari de soare, si, normal, lentilele difera in functie de cum ne-am ales fiecare ochelarii. Pentru unii viata este vazuta din punctul de vedere al familiei –asa ca orice alegere si decizie ar lua este facuta prin prisma asta, altii sunt motivati de cariera, si pierderea cea mai mare ar fi pierderea pozitiei sociale-acesta este motivul pentru care multi se sinucid atunci cand pierd o functie inalta sau o cariera (au fost destule cazuri in media) –este clar in acest caz ca viata lor s-a terminat o data cu cariera, din moment ce nici familia nu a fost un motiv sa-i faca sa continue viata in ciuda pierderilor materiale suferite. Mai sunt oameni care vad viata prin prisma egoului, a placerilor, a emotiilor, de aceea vedem oameni obezi care continua sa manance la Mc Donalds, si betivi care abia se mai taraie pe strada. In fine, este clar, suntem diferiti si vedem viata diferit. Daca v-ati intrebat vreodata de ce alti oameni trec peste o pierdere mai usor, este din cauza ca valorile acelei persoane sunt altele decat ale voastre. Asa ca este clar, unii oameni pot fi puternic tulburati atunci cand trec printr-o asemenea pierdere. De ce? Pentru ca sensibilitatea este alta, pentru ca atasarea a fost mai mare, pentru ca apropierea a fost profunda, pentru ca intreaga lor viata a fost filtrata prin emotiile date de a apartine unei familii, de a fi protejat de ea, de a o proteja. Familia este pentru unele persoane nucleul vietii, iar atunci cand ea se destrama, poate parea ca intreaga lor viata se destrama, isi pierde sensul. A fost si cazul meu. Vazand viata prin prisma familiei, ne mai avand-o, a fost un soc. Si s-a intamplat la 14 ani, atunci cand esti tare confuz in legatura cu ce se intampla in jurul tau, nu intelegi mai nimic, si crezi ca totul e din vina ta, si nici nu are cine sa-ti explice ca nu este asa. La mine era vorba de un divort la vremea aia, dar totusi parea ca o revolutie, ca un razboi de amploare –emotiile pot fi exagerate cand esti copil –totul ia dimensiuni hiperbolice. Si totusi am supravietuit. Cum? Am reprimat acele emotii, lucru ce s-a manifestat in sanatatea fizica, emotionala…Numai in momentul in care m-am echilibrat emotional am reusit sa trec peste toate acele suferinte. Si asta s-a intamplat dupa inca o alta pierdere, de data asta si mai mare, pierderea tatalui. Pentru cineva care crede ca parintii lui sunt precum Dumnezeu… Inainte de aceasta pierdere nu mai plansesem de cativa ani, iar dupa ce s-a intamplat am recuperat, plangand in fiecare zi timp de muuult timp. Si plansul a ajutat. Pentru ca primul lucru care se intampla este ca tu vrei sa acoperi emotiile acelea de teama de a nu parea prea slab, sau pentru a nu-ti afecta si mai mult viata. Dar exprimarea suferintei ajuta. Asa cum ajuta si sa vorbesti cu cineva despre asta, pentru a te elibera, pentru a te asculta. Atunci cand vorbesti din inima, poti spune niste cuvinte care nici nu-ti dai seama ca au iesit din gura ta. Asa cum vedem in filme ca se intampla la psiholog, omul incepe spunand, ca este fericit, are o viata perfecta, este multumit de serviciu, de partener, iar 20 de minute mai tarziu, lasa toate mastile la o parte si incepe sa spuna adevaratele probleme. Exact problemele alea trebuie scoase la suprafata si constientizate. Altfel toata aceasta suferinta, daca o ignoram, va naste alte probleme –fie emotionale fie, mai rau, fizice. Am mai vorbit despre etapele pierderii cuiva drag (aici), si promisesem atunci ca voi reveni sa vorbesc mai mult despre asta. Este un subiect delicat, si dupa cum am mai spus, oamenii vad viata in mod diferit, asa ca sunt oameni mai sensibili si mai intuitivi care ma pot intelege, si, mai ales oameni care vad viata prin ochii ratiunii, si vor ridica din spranceana. Totusi pentru 10% cei care pot intelege, voi continua sa vorbesc putin despre asta. Atunci cand cineva drag pleaca dintre noi, lucrurile pot fi putin mai usoare daca suntem deschisi sa acceptam ca sfarsitul poate insemna un nou inceput. Continue reading “Cand pierzi pe cineva”

release

Viata la maturitate

stresul si muncaIn cartea despre Psihologia muncii si a sanatatii, editia in limba engleza (International Handbook of Work and Health Psychology) aflam despre viata la maturitate, cu bune si rele, si mai ales sfaturi despre cum ar trebui sa ne adaptam la modificarile aparute cu varsta.

Undeva dupa 35 de ani, fie ca vrem sau nu poate aparea o criza, o stare de confuzie in care ne evaluam realizarile, sau absenta lor, lucru care ne poate deprima. In acest caz cel mai indicat este un dialog cu sine in care sa ne intrebam ce ne dorim de fapt, unde ne dorim sa ajungem. Poate ajuta crearea unui jurmal, sau o evaluare personala a trecutului, cu lucrurile care au mers rau si trebuie indreptate. Sa nu ne mire faptul ca putem foarte usor experimenta sentimente de vina, regret, conflicte interioare, dar ele sunt parte din viata, si ne pot ajuta sa ne indreptam spre ceea ce ne dorim cu adevarat.

O alta problema care trebuie acceptata este inevitabilitatea mortii –aceasta poate activa anxietatea –si este o problema foarte delicata. Totusi sentimentele care insotesc aceasta acceptare sunt extrem de benefice, si persoana in cauza va ajunge sa-si dea seama de valoarea nepretuita a vietii. Doar atunci putem sa ne bucuram cu adevarat de fiecare moment, stiind ce scurta e viata, si numai atunci facem alegeri mult mai intelepte. Acceptand faptul ca oricum vom muri, micile griji si probleme ni se vor parea nesemnificative. Oamenii care au trecut prin experiente in apropierea mortii au o alta persectiva asupra vietii, dar si asupra mortii, frica disparand aproape de tot.

In tinerete, manati de dorinta de accensiune sociala, vom fi tentati sa acceptam slujbe stresante care ne pun sanatatea in risc, dupa 35 de ani, o anumita intelepciune iese la iveala, punand in balanta avantajele si dezavantajele unui astfel de job. In cazul in care esti nemultumit de jobul tau, primul lucru care trebuie sa-l realizezi este faptul ca trebuie mai intai sa-ti accepti alegerile facute, sa accepti trecutul asa cum este el.

O data cu trecerea anilor, inveti sa te cunosti mai bine, sa-ti cunosti slabiciunile si talentele si sa te folosesti de acest lucru in mod istet. O data cu maturitatea vine si intelepciunea, si acesta este un avantaj major. Maturitatea te ajuta sa vezi lucrurile in perspectiva, iti confera o “imagine din avion” aupra lucrurilor. Cu ea vine si capacitatea de a repara, preveni , inlocui pierderi de structura, si de a construi o realitate noua si mai flexibila.

Elementele intelepciunii:

-detasarea –implica o pace si serenitate bazate pe o integrare mai buna in “aici si acum” –deci o acceptare a prezentului.

-intoarcerea la sine-capacitate mai mare de a medita concentra, lucru ce poate fi folosita la o mai buna atutudine orientata spre realizarea unui obiectiv anume.

-identificarea si dezvoltarea temelor personale-aflarea motivatiilor personale-ce isi doresc, ce ii motiveaza si ce ii deprima.

-integrarea imbunatatita a diverselor informatii-s-a demonstrat ca pe masura ce imbatraneste lumea are tendinta de a identifica si de a defini problemele mai usor, si mai putin de a solutiona aceste probleme. Continue reading “Viata la maturitate”

release

Steve Jobs -un discurs inspirational

discurs inspirationalAm primit prin mail urmatorul discurs al lui Steve Jobs. Pe mine m-a inspirat, si sunt sigura ca poate avea efecte pozitive in mintea oricarui cititor:

Aceasta este transcrierea textului citit de Steve Jobs, CEO al Apple Computer, la 12 iunie 2005, la ceremonia de absolvire a studentilor Universitatii Stanford:

“Sunt onorat sa fiu cu voi astazi, in ziua plecarii voastre de la una dintre cele mai bune universitati din lume. Eu n-am absolvit niciodata facultatea. Adevarul fie spus, acum e momentul in care m-am apropiat cel mai mult de o absolvire. Si vreau sa va spun astazi trei povesti din viata mea. Atat. Nu cuvinte mari. Doar trei povesti.

Prima poveste este despre unirea unor puncte.

Am renuntat la Facultatea Reed dupa doar 6 luni, dar am stat aproape de facultate pentru inca 18 luni inainte sa o parasesc definitiv. De ce am renuntat?

Totul a inceput inainte ca eu sa ma fi nascut. Mama mea biologica era tanara, absolventa necasatorita de liceu, asa ca s-a hotarat sa ma dea spre adoptie. Si a simtit foarte tare nevoia sa ma incredinteze unor absolventi de facultate, asa incat lucrurile pareau stabilite dinainte pentru mine sa fiu adoptat la nastere de un avocat si sotia lui. Numai ca atunci cand am aparut pe lume, ei s-au razgandit si au considerat ca-si doresc o fetita.

Asa ca parintii mei, care erau pe o lista de asteptare, au primit un telefon in mijlocul noptii prin care erau intrebati: “Avem un baietel care poate fi adoptat. Il doriti?”. Au spus “Bineinteles!”. Mama mea biologica a aflat mai tarziu ca mama adoptiva nu absolvise niciodata facultatea si ca tatal meu adoptiv nu absolvise liceul. Asa ca a refuzat sa semneze actele de adoptie. S-a razgandit doar cateva luni mai tarziu, cand parintii mei adoptivi i-au promis ca o sa ma trimita la facultate.

Si, 17 ani mai tarziu, chiar m-au trimis. Dar am ales in mod naiv o facultate care era aproape la fel de scumpa ca si Stanford si toate economiile parintilor mei s-au evaporat pe plata studiilor mele. Dupa 6 luni, n-am mai vazut valoare in acele studii. N-aveam nicio idee despre ce sa fac cu viata mea si nicio idee despre cum m-ar putea ajuta facultatea in viata. Si m-am vazut la facultate, cheltuind toti banii pe care parintii mei ii stransesera in toata viata lor. Asa ca m-am hotarat sa renunt si sa am incredere ca pana la urma toate lucrurile se vor dovedi a fi ok. Eram cam speriat la acea vreme, dar privind inapoi imi dau seama ca a fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat in toata viata mea. Minutul in care am renuntat m-a ajutat sa nu mai merg la cursurile care nu ma interesau si sa merg la cele care mi se pareau utile.

N-a fost chiar totul romantic. N-aveam o camera in care sa dorm, asa ca dormeam pe podeaua camerelor prietenilor. Am returnat sticle de Cola pentru cei 5 centi pe care ii primeai inapoi pentru returnarea unei sticle. Si am mers in fiecare duminica seara cei 7 kilometri pana in partea cealalta a orasului, doar pentru a beneficia de o masa gratuita la Templul Hare Krishna. Mi-a placut la nebunie. Si toate lucrurile acelea care mi-au starnit curiozitatea si intuitia s-au dovedit a fi nepretuite in viitor. Sa va dau un exemplu.

Facultatea Reed avea la acea vreme cel mai bun curs de caligrafie din SUA. In tot campusul, orice poster, orice titlu si orice indicator erau superb caligrafiate. Pentru ca renuntasem si nu mai eram obligat sa merg la cursurile normale, am decis sa merg la cursul de caligrafie si sa invat cum sa scriu frumos. Am invatat despre tipurile de fonturi, despre varierea cantitatii de spatiu dintre mai multe combinatii de litere, despre ce face caligrafia sa fie o arta. Era frumos, demn de tinut minte, subtil artistic intr-un mod in care stiinta nu poate explica. Si am gasit acest lucru fascinant.

Bineinteles ca, la acea vreme, cursul in sine nu avea niciun fel de aplicatie practica in viata mea. Dar 10 ani mai tarziu, cand am dezvoltat primul Machintosh, mi-am amintit toate acele lucruri. Si le-am integrat in Mac. A fost primul computer care a folosit fonturi extraordinare. Daca n-as fi renuntat la celelalte cursuri si daca nu as fi avut astfel timp sa merg la cursul de caligrafie, Mac-ul n-ar fi avut niciodata mai multe tipuri de fonturi si un scris atat de bine proportionat. Si din moment ce Windows doar a copiat Mac-ul, e foarte probabil ca niciun fel de computer sa nu fi avut astfel de fonturi. Daca n-as fi renuntat, n-as fi facut niciodata cursul de caligrafie, poate computerele personale n-ar fi avut fonturi atat de frumoase ca acum. Bineinteles ca la acel moment, tanar fiind, era imposibil sa unesc punctele. Dar cativa ani mai tarziu, imaginea a fost cu mult mai clara.

Asa ca, nu poti uni punctele daca privesti in viitor. Poti sa le unesti doar daca te uiti inapoi in viata ta. Asa ca trebuie doar sa ai incredere ca punctele se vor uni cumva in viitor. Trebuie sa ai incredere in ceva – instinctul tau, destinul tau, viata ta, karma, orice altceva. Abordarea asta nu m-a lasat niciodata balta si a facut diferenta in toata viata mea.

A doua poveste este despre dragoste si pierderi.

Am fost norocos sa aflu ce imi place sa fac tanar fiind. Woz (Steve Wozniak) si cu mine am inceput povestea Apple in garajul parintilor mei cand aveam 20 de ani. Am muncit din greu si in 10 ani Apple a ajuns sa creasca de la un garaj in care munceam noi doi la o companie care valora 2 miliarde de dolari si avea 4.000 de angajati. Tocmai ne lansasem cea mai noua creatie (computerul Machintosh), iar eu tocmai implineam 30 de ani. Apoi am fost concediat. Cum poti fi concediat de la o companie pe care tu ai infiintat-o? Ei bine, pe masura ce Apple a crescut, am angajat pe cineva, despre care credeam ca are talentul sa conduca Apple alaturi de mine, iar pentru primul an lucrurile au mers bine. Apoi viziunile noastre despre viitor au inceput sa fi divergente, asa ca el a pus piciorul in prag. Si atunci cand a facut-o, Consiliul nostru Director a stat alaturi de el. Asa ca, la 30 de ani, am fost dat afara de la Apple. Si a fost o poveste publica. Singurul lucru care contase in toata viata mea de adult se dusese pe apa sambetei. Si eu eram devastat.

Cateva luni n-am stiut ce sa fac. Am aflat ca dezamagisem o intreaga generatie de antreprenori, ca scapasem bastonul de maresal tocmai atunci cand eram foarte aproape sa-l primesc. M-am intalnit cu David Packard si Bob Noycesi, am incercat sa ma scuz pentru ca o dadusem in bara atat de urat. Eram un esec public si toate gandurile mele imi spuneam sa fug din Vale ([n.r.] Sillicon Valley). Dar, incet-incet, a inceput sa ma cuprinda un nou gand. Inca imi placea ce fac. Si intamplarea de la Apple nu schimbase lucrurile foarte mult. Eram respins, dar eram inca indragostit. Asa ca am decis sa o iau de la capat.

N-am vazut atunci, dar s-a dovedit ca a fi concediat de la Apple a fost cel mai bun lucru care mi se putea intampla. Povara pe care o porti atunci cand ai succes a fost inlocuita cu usurarea pe care o simti cand o iei din nou de la capat, mai putin sigur de ce o sa ti se intample. M-am eliberat de stres si am avut astfel sansa sa intru intr-una dintre cele mai creative perioade din viata mea.

In timpul urmatorilor cinci ani, am pornit o companie numita NeXT, o alta companie numita Pixar si m-am indragostit de o femeie extraordinara, care a devenit sotia mea. Pixar a creat Toy Story si este astazi (in 2005) una dintre cele mai de succes intreprinderi de animatie din lume. Intr-o schimbare remarcabila a sortii, Apple a cumparat NeXT, eu m-am intors la Apple si tehnologia pe care o dezvoltasem la NeXT a stat la baza renasterii Apple. Iar Laurene si cu mine avem o familie frumoasa impreuna.

Sunt foarte sigur ca nimic din toate aceste lucruri nu s-ar fi intamplat, daca n-as fi fost concediat de la Apple. A fost un medicament greu de inghitit, dar cred ca pacientul avea nevoie de el. Uneori viata te loveste in cap cu o caramida. Nu-ti pierde increderea. Sunt convins ca singurul lucru care m-a ajutat sa-mi pastrez directia a fost faptul ca imi placea ce fac. Trebuie sa gasesti lucrurile care-ti plac. Si asta e valabil atat pentru munca ta, cat si pentru partenerul tau de viata. Munca ta o sa-ti umple o parte insemnata din viata si singurul mod in care vei fi cu adevarat satisfacut este sa crezi ca faci o munca extraordinara. Si singurul mod in care poti face o munca extraordinara este sa-ti placa ce faci. Daca n-ai reusit inca, continua cautarea. Nu te multumi cu putin. Asa cum e si cu partenerul de viata, vei sti atunci cand l-ai intalnit. Si, la fel ca in orice alta relatie extraordinara, lucrurile vor merge din ce in ce mai bine pe masura ce trec anii. Asa ca nu te opri din cautare. Nu te multumi cu putin.

A treia poveste este despre moarte.

Cand aveam 17 ani, am citit un text care spunea ceva de genul: “Daca traiesti fiecare zi ca si cum ar fi ultima din viata ta, la un moment dat vei avea dreptate”. Citatul m-a impresionat si de atunci, pentru cei 33 de ani care au trecut, m-am uitat in oglinda in fiecare dimineata si m-am intrebat: “Daca astazi ar fi ultima zi din viata mea, as vrea sa fac ce fac astazi?”. Si atunci cand raspunsul a fost “Nu” pentru mai multe zile la rand, am stiut ca trebuie sa schimb ceva.

Ideea ca in curand o sa mor a fost cea care m-a ajutat sa fac cele mai importante alegeri in viata. Pentru ca aproape orice – toate asteptarile noastre, tot orgoliul, toate fricile referitoare la esec – toate aceste lucruri palesc in fata mortii, lasand afara singurul lucru care este cu adevarat important. Ideea ca o sa mori este cel mai bun mod in care poti evita capcana fricii ca ai ceva de pierdut. Esti deja dezbracat. Si nu exista niciun motiv pentru care sa nu-ti urmezi inima. Continue reading “Steve Jobs -un discurs inspirational”

release

Cinci regrete

lumina aurieAm vazut in ultima vreme, pe mai multe site-uri, prin diverse locuri, cu diferite prezentari, o lista cu cinci regrete cele mai intalnite la oameni pe patul de moarte. Daca a facut cineva cercetari in domeniul asta, nu stiu, dar cele cinci sunt lucruri general valabile si chiar daca nu am ajuns la capatul vietii, chiar te pun pe ganduri. Culmea este ca ele nu au legatura cu ceea ce ne preocupa in mod frecvent, cu scopurile financiare, sociale sau de prestigiu: in fata mortii, toti suntem egali, esti tu cu tine, fara sa conteze impresiile si parerille celor care ne-ar putea judeca si pentru aprobarea carora am muncit o viata.

  • 1. Mi-as fi dorit sa traiesc viata in acord cu mine insumi, nu cu ceea ce asteptau ceilalti de la mine.
  • 2. Mi-as fi dorit sa nu fi muncit atat de mult.
  • 3. Mi-as fi dorit sa am curajul sa-mi manifest sentimentele.
  • 4. Mi-as fi dorit sa pastrez legatura cu prietenii mei.
  • 5. Mi-as fi dorit sa-mi permit mie insumi sa fiu mai fericit.

Daca v-au pus pe ganduri…este bine. Chiar foarte bine. Pentru ca mai este timp, mai este timp sa facem o schimbare. Cu cat intarziem mai mult sa o facem, prelungim starea de indoiala. Este nevoie de curaj pentru a face lucrurile in felul tau, asa cum simti.
“The Bucket List” este un film minunat care vorbeste despre regrete si indoieli in fata mortii. Personajul lui Morgan Freeman ii spune lui Jack Nicholson despre credinta vechilor egipteni legata de moarte: cand sufletul ajunge la intrarea in rai, Dumnezeu pune doua intrebari si de raspunsul la acestea depinde daca sufletul intra sau nu in Rai: “Ai gasit bucurie in viata ta?” si “Viata ta a adus bucurie celorlalti?”. Continue reading “Cinci regrete”

release

Pierderea unei persoane dragi

soare puternic iubire dragoste neconditionataAcest subiect este unul delicat, cateodata chiar tabu. In general nu prea se vorbeste despre acest lucru, sau cel putin deschis, din inima, decat intre prieteni adevarati. Ce inseamna sa pierzi pe cineva? Inseamna sa ai pe cineva pe care sa te bazezi, si sa-ti fie luat fara voia ta, fara a mai avea un cuvant de spus, este ceva involuntar, si am aflat ca tocmai acest lucru impotriva vointei noastre ne deranjeaza cel mai mult. Atunci cand mi-am pierdut tatal nu am putut vorbi despre acest lucru mult timp, m-am interiorizat, pentru ca mi-era foarte greu sa accept ca nu mai este in viata. Pentru mine cel mai greu lucru a fost sa nu mai pot ridica telefonul si sa sun acolo unde altadata era cineva sa ridice receptorul. Sunam pe fix. Intr-o casa care acum era goala. Mintea refuza sa accepte, si asta pentru aproape cinci ani. Am trecut prin multe etape, iar cea a refuzarii si a neacceptarii a durat cam un an. Continue reading “Pierderea unei persoane dragi”

release

Etapele pierderii unei persoane dragi

moarte pierderea unei persoane dragi separare parasire Atunci cand pierzi pe cineva drag, vei trece prin niste etape prin care am trecut, sau vom trece cu totii, din pacate. Chiar si cei mai intelepti oameni trec prin momente grele atunci cand pierd o persoana draga. Eckhart Tolle, autorul cartii “Puterea Prezentului”, desi a ajuns la o stare de iluminare ce i-a permis o seninatate sufleteasca timp de mai bine de 30 de ani, a marturisit ca a suferit la moartea parintilor sai. Este un gol ce greu poate fi umplut, iar suferinta isi are scopul ei, dar putem trece peste asta.
Iata cateva dintre etapele unei pierderi: Continue reading “Etapele pierderii unei persoane dragi”