Secretul


Secretul
Autor: Rhonda Byrnes
Editura:Adevar divin
Categoria: Autoeducare/Dezvoltare personala

Secretul de Rhonda Byrnes ne prezintă reflecţiile şi sfaturile unor oameni care au reuşit în viaţă, spre exemplu Bob Proctor, care ne dezvăluie : « Secretul vă dă tot ce doriţi : fericire, sanătate şi bunăstare » Dar, pentru a abţine toate acestea, trebuie să ştii ce vrei, să-ti doreşti din toată inima, să lupţi pentru realizarea visului, şi minunea se va realiza. Se produc « minuni financiare , minuni în domeniul vindecării unor boli fizice sau mentale, în obţinerea armoniei în relaţiile umane » ne impartăşeşte Michael Bernard Beckwith. De tot ce ni se intampla în viaţă suntem răspunzători, daca suntem curajoşi şi indrazneti, vom reuşi în viaţă pe când dacă suntem sceptici, temători, vom atrage spre noi doar nereuşitele, ghinioanele, astfel se intamplă potrivit legii atracţiei –ce dorim aia primim.

Secretul ne sfătuieşte să privim viaţa ca pe o luptă la care plecăm cu gandul de a câştiga, şi nu îndoindu-ne de reuşită. Şi cum poţi lupta decât având gânduri creatoare care sunt baza realizarilor tale. Îndepărteaza de tine orice traire negativă: furia, ura, frica, invidia, lacomia, toate acestea te vor duce la depresie, te vei vedea drept neputincios, înstrăinat şi izolat de cei din jur. Fii generos,iubeşte şi ajută pe cei apropiaţi, si iti vei atrage simpatie, iubire, şi recunoştinţa lor. Aceasta este decrisă ca fiind legea atractiei, ce funcţionează în aceeaşi măsura,mereu, pentru orice om, oriunde în lume.

Fii recunoscator pentru toate darurile primite şi pentru toate realizările tale, fii generos şi dăruieşte din ele, şi vei primi si mai mult in schimb : « Recunoştinţa este, în mod categoric, calea de a aduce mai multe în propria viaţa » (Marci Shimoff)

Secretul este o carte de referinţă pentru aceia care îşi doresc să afle mai mult despre legea atracţiei, şi care, folosindu-se de resursele proprii pot astfel urma sfaturile unor oameni care deja au reuşit să ajungă unde şi-au propus, sau chiar mai departe.
Adăugăm faptul că autoarea, foloseşte mărturiile unor personalităţi în domeniul autoeducării şi dezvoltării personale, printre aceştia aflându-se autori/life coaches precum Jack Canfield, Bob Proctor, psihologi precum John Gray, Denis Waitley, ori specialişti în fizica cuantică precum Fred Alan Wolf,Joe Vitale.Acestea sunt numai cateva dintre numele colaboratorilor la aceasta carte  care s-a bucurat de succes în întreaga lume, milioane de cititori considerănd-o o nouă biblie a gândirii pozitive.

One thought on “Secretul

  1. Am citit cartea astea acum cativa ani, cand, dupa nasterea primului copil, sufeream de o mica depresie! Este superba cartea, creeaza dependenta! Am savurat o pur si simplu, atat de mult mi a placut!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *