Vorbeam intr-un articol anterior –aici– despre gandurile si convingerile care sunt (unele) imprumutate. Memele, aceste unitati de informatie pe care le avem in minte, reprezinta un mod de a privi realitatea, un mod de a o exprima, in cuvinte, imagini, concepte, asa cum spune Richard Brodie in “Virusul mintii”.
Efectul lor poate fi unul pozitiv, insa adesea pentru unii au efectul unui virus care actioneza asupra mintii. Motivul pentru care memele pot avea efect negativ este ca realitatea nu poate fi separata de cel care o observa, iar perceptia unuia va fi adesea diferita de a celuilalt, convingerea lui poate fi transmisa, comunicata altora, prin intermediul memelor, influentand sau fiind in contradictie cu convingerile acelei persoane. Astfel, memele care se raspandesc cu succes nu sunt neaparat cele care sporesc calitatea vietii oamenilor.
Un exemplu de virus al mintii este doctrina nazista, ea a circulat si infectat oamenii cu meme, iar efectele se cunosc si culmea unele meme sunt considerate bune si adevarate chiar si azi.
Cel mai interesant lucru despre meme este nu daca sunt sau nu adevarate, ci faptul ca ele sunt unitati din care este alcatuita mintea umana.
Aspectul universului la care da acces memetica este unul foarte interesant: ce va face pe dvs. si pe ceilalti sa ganditi si sa va comportati intr-un anumit fel.
Ceea ce ne caracterizeaza pe noi ca si oameni, primordial, sunt instinctele, cu care ne nastem (dorinta de a manaca, necesitatea de a respira, dormi, de a ne reproduce). Toate actiunile noastre care nu sunt rezultatul instinctelor sunt rezultatul programarii. Suntem programati de meme. Daca ati mers la facultate, ati facut-o probabil ca sa invatati, cu alte cuvinte ca sa fiti programati cu un set de meme care sa va ajute sa obtineti succesul in viata.
Majoritatea memelor cu care sunt programati oamenii sunt dobandite fara vreo intentie constienta; pur si simplu sunteti infectati cu ele si va treziti ca trebuie sa va traiti viata asa cum va programeaza ele. O astfel de programare include:
– educatia religioasa sau ateista
– exemplul oferit de parinti despre felul in care fuctioneaza sau nu o relatie
– programele de televiziune si reclamele pe care le-ati urmarit
Daca tot ce nu este instinct este mema, atunci toate ce ne inconjoara pot fi considerate meme: statele (sunt create de catre oameni si denumite tot de ei, cu atribute la fel- pentru Univers ele nu exista, ci doar pentru oameni ), oamenii (sunt o distinctie, s-au numit asa pentru a se distinge de state, girafe si alte obiecte, pentru a avea un nume cei pe care ii doare atunci cand se lovesc cu ciocanul). Toate acestea nu reprezinta adevarul suprem, sunt denumite pentru a se distinge unele de altele, sunt un mod de a vedea lumea, transmis ca atare pentru a ne usura comunicarea, pentru a intelege toti acelasi lucru atunci cand pronuntam cuvatul “stat”, de exemplu.
Marketingul a folosit constient conceptul memelor, de aceea Coca- Cola are logo-ul acesta, prelucrat de-a lungul timpului, dar pastrand aceleasi doua culori, alb si rosu, ele au devenit o mema in mintea cumparatorului.
Pe langa memele-distincii exista memele-strategii: sunt opinii despre cauza efect. Odata programat cu o mema-strategie, credeti in mod inconstient ca daca va comportati intr-un anumit fel, probabil veti produce un anumit efect.
Cam cat de mult beneficiaza societatea de acest comportament al nostru? Revenim.