Cum echilibram iubirea de sine si iubirea fata de ceilalti? Cum stim cat sa dam de la noi, pentru ca celuilalt sa-i fie bine?
Echilibrul apare atunci cand in primul rand nevoile noastre absolute ne sunt indeplinite: somnul, alimentatia, relaxarea. Atunci cand ne sacrificam pentru ceilalti vor aparea dezechilibre care ne strica ritmul vietii, tocmai pentru a ne aminti ca si persoana noastra este de mare importanta. In primul rand se incepe cu sine, cu auto-ajutorul, si apoi se continua cu restul, la fel ca in avion cand “in teorie” ne punem masca noua si apoi celorlalti. Cred ca in situatii de criza, psihicul uman lucreaza in asa fel incat incepe prin a-si salva viata, apoi continua cu restul. Dar in viata de zi cu zi, am fost invatati sa ne implicam prea mult in ajutorarea celorlalti, cu riscul propriului echilibru.
Si cred ca aici consta tot secretul: ajutam doar atunci cand putem, cand acest ajutor nu ne strica echilibrul emotional sau material, altfel nu vom putea sa ne mai ajutam nici pe noi, nici pe ceilalti. Un ajutor dat din obligatie, mila sau de “ochii lumii” nu ajuta pe nimeni de fapt, in schimb un ajutor dat din inima, cu toata disponibilitatea, va ajunge acolo unde trebuie, va avea rezultatele dorite.
Mai exista un aspect, incercand sa rezolvam problemele altora e ca si cum le-am baga intr-un rucsacel si le-am cara cu sine peste tot. Unii numesc acest lucru karma, am luat asupra noastra din greutatile altcuiva, un bagaj care nu ne apartinea.
Asa ca inainte sa-ti asumi responsabilitati gandeste-te bine, si raspunde la urmatoarele intrebari:
- -Sunt dispus 100% sa ajut? (Am timpul, resursele, disponibilitatea?)
- -E posibil ca omul pe care vreau sa-l ajut sa fi ajuns in aceasta situatie din actiunile intreprinse?
- -Iar actiunea pe care omul respectiv insusi ar face-o l-ar ajuta, poate, mai mult in dezvoltarea proprie?
- -Cat de mult ma incarc emotional prin ajutorul dat? Merita?
- -Cum stau cu iubirea de sine?
Adesea, cand oamenii se confrunta cu probleme, acest fapt este cauzat de atitudinea emotionala pe care o au. Poate o lipsa de recunostinta, o furie mai veche care ii impiedica sa vada constient viata, cu toate posibilitatile si solutiile.
- -Ce invata omul respectiv din aceasta poveste?
- -Ce invat eu?
- -Cum ne dezvoltam amandoi?
Inainte sa ne sacrificam, este util sa raspundem la aceste intrebari. E posibil, daca tu ca om esti evoluat spiritual sa fii inzestrat cu o iubire neconditionata fara margini, si atunci toate actiunile pe care le faci din aceasta vibratie sa ajute persoanele ce au nevoie de ajutor. Dar, daca atunci cand ajuti, pe undeva esti suparat pe persoana respectiva ca nu vede iesirile, si nu se ajuta singura, s-ar putea ca acest ajutor sa nu fie ajutor.
Alta poveste este atunci cand inveti pe cineva sa se ajute singur, cand ii arati o cale, si o indrumi din experienta ta.
Acela este un ajutor foarte benefic, cu efecte indelungate.
Pentru a nu avea indoieli iata cum se manifesta iubirea cea benefica, sa o numim iubire neconditionata, energia de unde se intampla toate miracolele. Iata ce spune Lise Bourbeau:
“Iubirea neconditionata, adevarata, poate fi exprimata intr-un mod general, pentru toate formele de iubire. Fie ca e vorba despre iubirea de sine, iubirea paternala, maternala, fraternala, intima sau amicala, iubirea neconditionata se exprima in acelasi mod. Exista mai multe moduri de a recunoaste aceasta iubire.
Iubirea de sine
-Sa-mi acord dreptul de a fi ceea ce sunt, in fiecare moment, chiar daca nu sunt ceea ce vreau sa fiu (de exemplu: sa fiu nerabdator, mincinos etc.)
-Sa-mi accept diferentele fata de ceilalti, fara nici o judecata.
-Sa fiu in stare sa imi fac pe plac, chiar daca cred ca nu merit sa acest lucru.
-Sa-mi acord dreptul de a fi uman (ex. Sa am temeri, slabiciuni, limite.)
-Sa imi reamintesc ca tot ceea ce traim este o experienta, nu o eroare, lucru care evita judecata.
-Sa imi las inima sa hotarasca in loc sa tin cont de notiunea de bine si de rau, sugerata de ceilalti.
-Sa invat din fiecare experienta, in loc sa ma condamn.
-Sa imi ascult nevoia, chiar daca ceilalti ma sfatuiesc sa fac altfel.
-Sa imi fie bine, chiar daca nu raspund propriilor mele asteptari sau daca nu imi tin promisiunea fata de mine sau fata de ceilalti.
-Sa observ ceea ce se intampla, chiar daca exista o mica voce interioara, care nu este de acord.
-Sa imi reamintesc ca nimeni nu se poate ocupa de fericirea mea, ca eu sunt singura persoana responsabila pentru ceea ce mi se intampla.
Iubirea fata de ceilalti
-Sa le acord dreptul sa fie ceea ce sunt, in fiecare moment, mai ales atunci cand nu sunt asa cum as vrea eu sa fie (ex. celalalt e lenes sau negativist).
-sa accept different celorlalti tara sa ii judec
-Sa dau sfaturi celorlalti fara sa astept nimic in schimb
-Sa le acord dreptul de a fi umani (de ex sa aiba frici, slabiciuni, limite)
-Sa le permit sa decida singuri, mai ales atunci cand cred ca este vorba despre o decizie inacceptabila.
-Sa imi reamintesc ca fiecare persoana are nevoie sa traiasca experiente diferite, in functie de propriul sau plan de viata.
-Sa ii las sa-si traiasca experientele si sa-si asume consecintele.
-Sa formulez cereri fara asteptari (de ex. Sa stiu ca sunt iubit, chiar daca celalalt spune nu).
-Sa tin cont de faptul ca o asteptare este legitima doar atunci cand este o intelegere clara intre doua persoane.
-Sa ii observ pe ceilalti, mai degraba decat sa ii judec sau sa ii critic.
-Sa tin minte ca nu pot face pe altcineva fericit: acesta este singurul responsabil de fericirea lui
Este interesant faptul ca multe persoane cred ca defnitia pe care am dat-o iubirii adevarate este de fapt definitia egoismului. Sunt convinsi ca a te gandi la tine inainte de a te gandi la ceilalti inseamna EGOISM. Daca si voi credeti la fel, as vrea sa precizez faptul ca a fi egoist inseamna a vrea ca celalalt sa se ocupe de nevoile noastre, inainte de nevoile lui, sa iei ceva asupra ta, in detrimentul celuilalt, sa crezi ca ceilalti sunt responsabili de propria ta fericire, este deci exact contrariul iubirii adevarate.
Fiecare are dreptul de a face mai multe cereri si de a avea asteptari, dar asta nu inseamna ca celalalt este obligat sa spuna da. Cand am inteles ca nu suntem obligati sa indeplinim cererile si asteptarile celorlalti, acceptam mai usor cand ceilalti ne spun nu. In plus, daca acceptam faptul ca nu am venit pe aceasta lume pentru a raspunde asteptarilor celorlalti, acest lucru ne ajuta sa ne ocupam de propriile noastre nevoi.
Aceasta este IUBIREA DE SINE. Daca, pentru a raspunde asteptarilor noastre, avem nevoie de altcineva, trebuie sa stim ca celalalt nu este nevoit sa ne raspunda. Noi suntem cei care trebuie sa gasim un mijloc de a ne implini nevoile.
- -Sa le acord dreptul sa fie ceea ce sunt, in fiecare moment, mai ales atunci cand nu sunt asa cum as vrea eu sa fie (ex. celalalt e lenes sau negativist).
- -Sa accept different celorlalti tara sa ii judec.
- -Sa dau sfaturi celorlalti fara sa astept nimic in schimb.
- -Sa le acord dreptul de a fi umani (de ex. sa aiba frici, slabiciuni, limite)”
Daca reusim sa punem in aplicare aceste concepte despre iubirea de sine vs iubirea pentru ceilalti, putem spune ca am parcurs o mare cale spre increderea in sine, si am adus un mare echilibru in relatiile cu toata lumea. Oamenii simt atunci cand noi ne iubim pe sine, si nu suntem capabili sa facem lucruri, sacrificii, doar pentru apreciere sau laude. Cand lucrurile sunt facute din inima, ceilalti simt, chiar si atunci cand tot ce putem oferi un refuz sincer. Daruim tot ce putem darui, iar atunci cand nu putem, ne acceptam pentru asta.
Si nu, nu se cheama egoism, se cheama iubire de sine. Cat mai multa iubire de sine va doresc tuturor!