EFECTELE SUPARARII

nervozitateAm primit un mail cu urmatorul continut, mi se pare foarte interesant, si de aceea mi-am dorit sa-l postez si aici. Din pacate in mail nu este specificata sursa, dar ulterior am aflat ca acest fragment face parte din cartea “Diagnosticarea karmei” de S.N. Lazarev.

“Supărarea este una din cele mai răspândite încălcări ale legilor universului, care poate determina diferite neplăceri în viaţa, atât a celui pe care te superi, cât şi în propria ta viaţă”
Potrivit legii bumerangului, tot ceea ce emitem în atmosferă, din punct de vedere vibratoriu: gânduri, vorbe, dorinţe, fapte, sentimente etc. se întorc la noi producând efecte perturbatoare în câmpul nostru energetic.

De aceea nimeni nu poate face rău altuia fără să plătească. De aceea oricând aveţi gânduri negative despre o persoană să vă rugaţi în permanenţă pentru sănătatea ei. Când ne gândim la cineva se creează instantaneu o punte energetică între noi şi omul la care ne gândim.

De aceea, orice gând rău reprezintă un atac energetic care aduce un prejudiciu omului respectiv. Astfel ne atacăm şi ne omorâm unul pe altul în mod inconştient, de multe ori fără să ne dăm seama de acest lucru .

Orice expresie dură, afirmată pe un ton categoric poate provoca un rău atât sieşi cât şi unui alt om.

Neintelegerile într-o relatie de cuplu vin din nevoia de a-l controla şi domina pe celălalt. Fiecare încearcă astfel să aibă controlul şi să rămână deasupra întregii situaţii. Când controlezi o altă fiinţă îi iei energia, îţi faci plinul pe socoteala altuia. Astfel devii vampir energetic. Ori de cate ori cădem în acest prost obicei ne deconectăm de la sursă şi intrăm în suferinţă. Răcirea relaţiilor dintre doi parteneri se datorează creşterii nivelului de agresivitate interioară.

Lipsa de compatibilitate duce la lipsa de comunicare. Lipsa de comunicare duce la dezastru. Lipsa de comunicare prin iubire duce la ură. O agresivitate subconştientă faţă de bărbaţi / femei se transformă într-un program de autodistrugere. Dacă doi parteneri abuzează fizic sau emoţional unul de celălalt, atunci ei nu merită să rămână împreună.

Dependenţa naşte agresivitatea. Iar agresivitatea produce boala. Dependenţa de dorinţe, frica, depresia şi supărarea atrag gelozia. Cu cât este mai puternică dependenţa de persoana iubită, cu atât mai numeroase sunt pretenţiile noastre faţă de ea. Cearta, mânia, nerăbdarea emit în tăcere o mare forţă destructivă. Numai prin iubire poate seca izvorul răutăţilor.

Să nu vorbiţi despre nenorocirile trăite pentru că ele pot prelungi durata lor. Când nu vorbim cuiva despre problemele noastre noi ne îndepărtăm de ele. Îndepărtarea de ele este primul pas pentru depăşirea acestora. Esenţial este când vorbiţi despre problemele şi emoţiile dvs. să nu căutaţi milă sau compătimiri.

IMPORTANT: Dacă aveţi o mare supărare sau tristeţe încercaţi să nu aduceţi sentimentele acestea acasă. Ieşiţi în stradă cu deosebire în locurile înverzite şi plimbaţi-vă. Nu faceţi din casa dvs. o groapă de gunoi energetic. Dacă locuiţi de câţiva ani şi a-ţi saturat spaţiul cu regrete, supărări şi spaime, amintiţi-vă momentele în care v-aţi certat şi supărat, aşezaţi-vă în acel loc, iertaţi, anulaţi agresivitatea faţă de iubire, rugaţi-vă.

Este mai bine să plângeţi decât să urâţi. Dacă n-aţi reuşit să vă învingeţi pe dvs. înşivă, agresiunea se acumulează în mod inevitabil. Atunci când plângeţi agresiunea apărută se distruge.

Munca nu trebuie să ne omoare, ci să ne dezvolte. Înseamnă că supraîncărcările nu trebuie să fie permanente şi în fiecare ocupaţie să găsim plăcerea. Dacă nu există plăcere, orice activitate se poate transforma într-o suprasolicitare şi va dăuna sănătăţii. Încercati sa identificati cat mai corect care este munca care v-ar aduce satisfactii prin insasi existenta ei in viata dvs.

Nu cautati neaparat satifactii materiale. Nu căutaţi plată, nici laudă şi nici o răsplată, orice aţi face. Săvârşind ceva bun noi pretindem imediat recompensă. Aceste dorinţe aduc ca rezultat suferinţa. Cu cât veţi intensifica acest tip de pretentii cu atât va creşte nivelul de agresivitate şi se va întări programul de autodistrugere.

Când cineva te jigneşte nu te răzbuna pe el, nu-l urî şi nu te supăra pe el întrucât această jignire este un dar de la Dumnezeu. Dacă n-o accepţi urmează ca purificarea sufletului să se înfăptuiască prin boli şi nenorociri, iar dacă nu eşti pregătit nici pentru aceasta ea vine prin moarte Această formă de purificare ne este dată prin intermediul celor apropiaţi, de aceea în măsura în care reuşim să-i iertăm, în aceeaşi măsură sunt posibile schimbări interioare de profunzime.
Se cuvine să iertăm nu numai în gând ci şi cu sufletul. Cel mai mult ne leagă de trecut supărările neiertate.
Iertând un om care ne-a jignit sau ne-a supărat ne putem vindeca de o boală gravă. Roagă-te în permanenţă ca toţi cei din jurul tău să fie fericiţi, sănătoşi şi întreaga lume să fie binecuvântată. Această rugăciune v-a iradia atât de multă iubire către întreaga lume încât iubirea se va întoarce la tine din belşug.

Cum dăruieşti aşa primeşti! Răzbunându-te te faci egal cu adversarul. Iertându-l te arăţi superior. Iertând ne eliberăm pentru a ne putea înălţa. Ar trebui să fim conştienţi că iertând îi eliberăm pe cei care ne-au greşit, deci iertând oferim libertate. Să alegi calea iertării, pentru că numai ea desface rana încleştată în timp.

În dragostea omenească trebuie întotdeauna să existe o detaşare de omul iubit.
Cu cât aveţi mai multe pretenţii, iritări şi nemulţumiri faţă de omul apropiat cu atât mai mult creşte dependenţa de el.

Dependenţa de valorile materiale ne va omorî încetul cu încetul şi spiritul şi sufletul.
Gândirea noastră dispune de cea mai puternică forţă creatoare din întregul univers. Gândul este cel care aduce pacea şi liniştea în sufletul nostru. Gândul este cel care atrage binele sau răul în existenţa noastră. Toate gândurile emise plutesc în aer ca nişte mine ameninţătoare pentru a lovi pe cel ce le-a produs. O gândire sau o acţiune negativă este resimţită dureros de mii de organisme. De aceea există o lege a naturii şi a ştiinţei (Principiul al III-lea al mecanicii cunoscut si sub numele de Principiul actiunii si reactiunii) conform căreia răul pricinuit altora ne face rău şi nouă înşine.
De aceea străduinţa de a ierta duşmanii şi de a îndrepta spre ei numai gânduri de pace şi iubire constituie un act protector pentru noi.

Asadar suntem ceea ce suntem ca rezultat a tot ceea ce am gandit!

Sursa foto

5 thoughts on “EFECTELE SUPARARII

  1. Doru says:

    O să mă refer doar la ultima frază . Dacă cineva îmi ia tot ce am folosindu-se de puterea de orice natură asupra mea , dacă cu aceeaşi putere mă umileşte şi mă supune la toate chinurile posibile : lipsire de libertate , muncă silnică , foame , etc. la ce-mi foloseşte iubirea şi iertarea ? Pot schimba ceva ? Mai ales dacă starea e creeată de cineva “apropiat” ?

    E doar un început de discuţie , e ceva care vedem că ni se întâmplă zilnic şi nu ştim dacă putem face ceva şi cum .

    • AutoEducare says:

      In cazul redat de dvs, bineinteles ca incercarea este foarte mare, iar daca iertarea poate apare in acest caz, cred ca omul respectiv se ilumineaza direct…devine un sfant…Bineinteles ca este greu, dar exista lucruri care te pot ajuta, fie rugaciunea, fie carti, autori motivationali. Exista o carte exact despre aceste subiecte, cazuri foarte grele, oameni care au trecut prin lucruri aproape imposibile, si au supravietuit, si au avut vieti frumoase. Este o carte inspirationala: “Supa de pui pentru suflet” -poate ajuta pe oricine trece prin momente grele!

  2. ELENA says:

    da foarte frumos articol stimate Domn DORU nu uita-ti ca legea divina va va face dreptate ,si mai e ceva ganditi-va bine cautati-va in suflet cu ce ati gresit,,candva ,poate sa fie legat de un blestem sau legaturi karmice,nimeni nu e vinovat de ce ni se intanpla noua nici prieteni nici familia nimeni, noi insine platim in tinp pt greselile si rautatile noaste ,noi santem inmicul nr 1 al propriei persoane noi ne distrugem singuri prin propria gandire,,in cele mai negre momente din viata cand simtim ca ceva sau cineva ne derajeaza sau furia mania vrea sa puna stapinire pe noi spunem de 3 ori DOANE ISSUSE HRISTOASE FIUL LUI DUMNEZEU MILUETEMA PE MINE PCATOSUL SI IARTAMI MIE PACATELE MELE,,VA SPUN sincer la mine functioneaza o chemare divina e celmai puternic leac ,cu deosebit respect Elena

  3. cristina says:

    o sinteza a vietii noastre zilnice ,facem fara exceptie greseli fatale pt noi si daca aceste lucruri ar fi invatate la nivel global cred si sper ca lumea s ar schimba si toti am fi tineri si frumosi pt ca am fi ceea ce am gandi.

Leave a Reply to AutoEducare Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *