Pasiv- activ- flexibil

butonul play“Caldut” este cuvantul nerostit, dar care ar caracteriza un om pasiv. Asteptarea este starea pe care o traieste, dar confortul pe care il cauta mereu este un fals prieten care ii poate ruina viata. Neluand decizii singur, fie din frica de a gresi, fie din lipsa curajului, tot ce face un om astfel este sa-si lase viata la cheremul vointei altora.
Pasivul :

    – Nu are scopuri
    – Nu are chef de nimic mai mereu
    – Nu are initiativa
    – El presupune ca ceilalti stiu deja ceea ce isi doreste
    – Nu isi exprima sentimentele, nu isi cere adesea drepturile ce i se cuvin
    – Se minte adesea despre inutilitatea actiunii in unele situatii
    – Considera ca nu merita mult si putinul il multumeste.

Diametral opus de pasiv este persoana agresiva, cea care ar manifesta trasaturile opuse. Extremele insa nu sunt de dorit, ambele sunt manifestari ale intelegerii gresite a realitatii, a scopului nostru in viata si a interactiunii cu oamenii. Atitudinea gen “nu ma implic, nu ma priveste, vad eu ce iese” sau atitudinea “stai in calea scopului meu, te spulber si voi obtine ce vreau” presupun o relationare care nu aduce beneficii pe termen lung.

De unde provine pasivitatea? A fost poate invatata in familie, cand un membru, fie mama fie tata se baza pe deciziile celuilalt, iar copilul a invatat ca lucrurile se rezolva si asteptand pe altul sa actioneze. In viata sa de adult, este posibil sa nu apara un altul care sa actioneze sau sa gandeasca pentru el si el sa fie astfel nevoit sa se confrunte cu esecuri pana invata sa corecteze aceasta trasatura.
Daca niciunul dintre parinti nu a fost pasiv, este posibil ca “subiectul” nostru sa fi tras o concluzie gresita ca “cine munceste greseste”. Un esec este posibil sa taie aripile, insa pentru orice realizare este nevoie de un pas inainte, apoi drumul se deschide. Mai bine sa regreti ca ai facut ceva, decat sa regreti ca nu ai incercat.
Pasivitatea este doar o schema de gandire, nu este o boala, nu este ceva care nu poate fi combatut. Ca orice trasatura de caracter, odata stabilit ca nu te ajuta, poate fi schimbata.
Indrazneste!
O poti face pas cu pas.
Ia atitudine mai intai. Fa cate un pas si incetul cu incetul ajungi unde vei dori sau cine vei dori. Alege sa vorbesti pentru a-ti apara drepturile. Alege sa actionezi chiar si la o scara mai mica, intr-o situatie in care nu ai foarte mult de castigat, reusitele cresc increderea ca merita sa te implici.
Poti face o calatorie in trecut si sa rememorezi cateva momente in care ai fost pasiv, ai fi putut face ceva, dar ai ezitat sau nu ai considerat ca merita efortul. Accepta ca ai procedat asa cum ai considerat tu mai bine in momentul acela, dar acum vei fi suficient de alert pentru a actiona atunci cand ai oportunitatea. Indiferent de trecut, viitorul va avea forma modului in care actionezi ACUM.
Deci, cu ochii larg deschisi si cu mintea pregatita sa recepteze tot ce apare ca potential, ACUM poti fi asa cum vrei sa fii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *