Multe dialoguri se poarta in mintea noastra. Multe voci se nasc, unele mai dulci, altele mai amenintatoare. Zic ei ca este ok sa auzi voci in mintea ta, atata vreme cat nu apare vreun Alexandru cel Mare, Napoleon sau Morgan Freeman (desi are o voce…). Serios vorbind, purtam dialoguri interioare cu totii, unele ne ridica, altele ne lovesc (ca si banii).
Este inevitabil sa nu apara si criticul. Acea voce “carcotasa” care comenteaza mereu despre cum lucrurile ar fi putut iesi mai bine, cum ai fi putut actiona sau reactiona altfel.
Dialog intre tine si critic:
-
– Ai fi putut fi mai bun.
– Asa e, ai dreptate, alte dati am fost la inaltime
– Nu numai ca nu ai fost bun, ai esuat lamentabil, si un copil de trei ani s-ar fi descurcat mai bine
– Parca nu am fost eu, pur si simplu nu m-am putut concentra.
– Ti-am spus eu ca aseara ar fi trebuit sa mai citesti ceva si apoi sa te culci devreme
– Asa e , sunt un prost.
– Da, si unul mare.Ca intodeauna de altfel. Tie mereu ti se intampla astfel.
Cine este in spatele vocii? Suntem in stare sa o identificam mereu? Ne foloseste oare?
Fiecare raspunde pentru el.
Cine? Nici mama, nici tata, evident. Nimeni anume. Doar ego-ul nostru, cel care doreste succesul mai mult ca orice. Succesul este minunat, dar in situatii de criza, de esec “criticul” pune gaz pe foc. Daca isi face aparitia cu replici de genul celor de mai sus, o telecomanda imaginara ar fi foarte utila, mai ales daca are buton de “mute”. Si fiind o telecomanda imaginara, o avem cu totii, deci o putem folosi cu incredere pentru “rezultate vizibile imediat”, si anume claritate, obiectivitate in evaluarea situatiei, odata cu disparitia criticului ingrijorat. Daca insa, din varii motive, butonul nu functioneaza, atunci am putea sa-l ascultam pur si simplu, necontrazicandu-l, neincurajandu-l, criticul se va plictisi si va tacea. Neincurajand dialogul, lasandu-l sa vorbeasca singur… Continue reading “De la critic la motivator”
