Acest fragment este extras din cartea “Curajul de a fi tu insuti” de Jacques Salome si mi s-a parut deosebit de interesant, nu numai pentru cei ce au pierdut pe cineva, ci pentru toata lumea. Din pacate cu totii pierdem pe cineva drag la un moment dat. Iar ceea ce mi s-a parut foarte util este sfatul de a constientiza toata durerea, de a nu refula toate sentimentele ci dimpotriva sa le acceptam, sa le exprimam. Aceasta perioada mai sumbra o cunoastem sub forma doliului, si acesta nu are o semnificatie prea pozitiva in general, dar din acest fragment reiese exact de ce e util sa ne folosim de aceasta perioada.
Doliul poate fi folosit ca pe o sansa in care sa ne eliberam sufletul de toate emotiile ce mai tarziu ne pot cauza rau. Atunci cand cineva drag ne paraseste, noi nu mai suntem la fel, o astfel de experienta ne schimba, asa ca avem nevoie de un ragaz in care sa ne refacem si sa ne sa ne regasim pe noi insine. Iata si ceea ce Jacques Salome spune despre asta:
“Pierderile unei fiinţe dragi reprezintă una dintre constantele oricărei existenţe umane. A trăi înseamnă a avea o viaţă, iar această viaţă are o durată limitată, chiar dacă ne putem întreţine iluzia că asemenea nefericiri nu ni se întîmplă nouă, chiar dacă putem spera că vom fi cruţaţi si că vom scăpa de apariţia inevitabilă a morţii.
Orice organism viu este, prin definiţie, nu doar vulnerabil, ci mai ales efemer. Moartea este procesul final de evoluţie a vieţii, dar ea nu se transpune în viaţă doar în termeni de finalitate, ci ţine si de imprevizibil. Ea poate apărea nedreaptă, nemiloasă, bruscă si brutală sau lentă si inexorabilă în existenţa fiecăruia. Moartea este primită nu doar ca o pierdere, ci uneori si ca un abandon sau ca o trădare. Nu rareori spunem:
„Mi-am pierdut soţul/soţia/copilul/mama…”
„A plecat prea devreme, m-a lăsat…”
“Mi-a făcut el una ca asta, să moară înaintea mea, nu avea nici un drept!”
Cînd pierderea este resimţită ca un abandon sau ca o trădare, ea se va transpune în corpul celui care rămîne sub forma unui doliu rece sau greu de suportat, sau sub formă de resentimente, violenţe ascunse sau agresivitate negată.
Cîţi copii la începutul vieţii, după ce si-au pierdut o rudă apropiată, nu si-au exprimat violenţa incredibilă care îi stăpînea, îi invada, amestecată cu alte sentimente mai neclare cum ar fi tristeţea, regretele amarnice, neputinţa de a înţelege, revolta, furia sau resentimentele?
„De ce eu? De ce mi s-a întîmplat mie acum?”
Cînd un copil îşi aude mama spunîndu-i unei vecine: „De cînd l-am pierdut pe taică-său m-am întors la serviciu…”, ce înţelege el de fapt prin cuvîntul „pierdut”? îşi va imagina în decursul orelor, zilelor, lunilor următoare că „tatăl lui s-a pierdut, ca Tom Degeţel prin pădure… din cauza unei mame care prefera serviciul”? Se va certamai apoi cu mama sa ori de cîte ori aceasta va pleca la serviciu? Cîţi foşti copii vor căuta timp îndelungat, fără răgaz, acest tată pierdut în meandrele unui schimb ambiguu?
Pentru ca aceste pierderi însoţite de sentimente refulate să nu se traducă în somatizări (chisturi, cancere, ulcere, paralizii de tot felul…), cel sau cea care supravieţuieşte trebuie să înveţe să poarte doliul. Trebuie să înveţe să-si ofere mijloacele de a asimila absenţa nu ca pe o deposedare sau ca pe o privare, ci ca pe o schimbare de situaţie, renunţînd la sentimentele negative, de multe ori susţinute cu grijă si purtate îndelung în suflet pînă la manifestarea lor în momentul dispariţiei unei persoane apropiate, poate prea apropiate.
Doliul
A ţine doliu înseamnă a ne oferi mijloacele de a întreprinde trei demersuri principale:
• Să ne recunoaştem şi să ne exprimăm sentimentele pozitive sau de iubire pe care le avem pentru persoana dispărută.
• Să ne recunoaştem şi să ne exprimăm sentimentele negative pe care i le purtăm aceleiaşi persoane.
• Să recunoaştem şi să exprimăm prin ce anume această relaţie a fost importantă, dificilă şi incitantă, dăunătoare sau creativă pentru noi, în diferite etape ale vieţii noastre.
Să reluăm pe rînd, în detaliu aceste puncte:
Să ne recunoaştem si să ne exprimăm sentimentele pozitive sau de iubire pe care le avem pentru persoana dispărută. Nu este întotdeauna uşor să recunoaştem dragostea pe care am simţit-o, pe care am ascuns-o în noi pentru un tată, pentru o mamă sau pentru o fiinţă dragă, mai ales dacă aceasta nu ştia să o primească sau dacă noi am fost specialişti în autosabotare.
Cîţi dintre noi nu preferăm să ne negăm sentimentele în loc să le recunoaştem, sau păstrăm tăcerea şi refuzăm să le numim, să le mărturisim sau să le exprimăm faţă de persoana în cauză? Cîţi nu-şi refuză să le ofere, ca replică, ca pedeapsă, din răzbunare sau din resentiment? Ca si cum aceste sentimente ascunse, respinse ar urma să se descompună în ei, o dată cu dispariţia obiectului iubirii. Continue reading “Jaques Salome despre pierderea unei persoane dragi”