Am crescut intr-o ferma din Missouri, si intr-o zi, in timp ce o ajutam pe mama sa scoata samburii de la cirese, am inceput sa plang. Mama m-a intrebat: ”Dale, pentru ce Dumnezeu plangi?”. I-am raspuns printre sughituri: “Mi-e teama ca o sa fiu ingropat de viu!”.
Eram plin de ingrijorari pe vremea aceea. Cand era furtuna, mi-era teama ca o sa fiu lovit de traznet si o sa mor. In vremurile grele, imi faceam griji de teama ca nu vom avea suficienta mancare. Mi-era teama ca o sa ajung in iad dupa ce o sa mor. Mi-era teama ca nicio fata nu va accepta sa se marite cu mine.
Pe masura ce anii au trecut, am descoperit incetul cu incetul ca nouazeci si noua la suta dintre lucrurile care ma ingrijorasera nu s-au petrecut niciodata.
De pilda, dupa cum am spus-o deja, odinioara eram ingrozit de fulgere; dar acum stiu ca probabilitatea de a fi lovit de traznet in cursul unui an oarecare, este, potrivit Consiliului de Siguranta Nationala, de numai unu la trei sute cincizeci de mii.
Teama ca as putea fi ingropat de viu era si mai absurda – nu cred ca mai mult de o persoana din zece milioane sa fi fost ingropata de vie – chiar dinainte ca imbalsamarea sa devina o regula; si totusi eu am plans din cauza asta. Continue reading “Grijile si inutilitatea lor in fata Legii probabilitatii”