Titlul face referire la conceptul lui Stephen Karpman, cunoscut psiholog, primul care a vorbit despre acest model de interactiune umana – triunghiul dramatic.
Cele trei varfuri ale triunghiului sunt trei ipostaze umane: acuzator, victima si salvator. Acestea sunt roluri pe care oamenii le joaca, fiecare, pe rand, in drama vietii.
Dinamica relatiei dintre doua persoane pune pe fiecare sa fie acuzator in fata victimei pentru ca apoi unul sa fie salvator pentru celalalt.
Exemplu de dialog inte doi oameni care joaca pe rand cele trei roluri:
-
El – Acuzator- Sa speli si tu rufele alea, nu faci nimic toata ziua.
Ea – Victima – Stiu bine ce am de facut mereu ridici tonul cand vrei ceva.
El – Acuzator – Asta pentru nu faci niciodata un lucru inainte de a-ti spune eu.
Ea – Salvator – Masina le va spala in doua ore, timp in care putem sa vedem o comedie.
Emotiile negative, frustrarea, disconfortul fizic, nereusitele, lipsa de incredere in sine atrag adesa oamenii in acest triunghi, ca actori intr-o drama a vietii. Acuzele si dezvinovatirile, atacurile si ajutorul pe care il oferim doar pentru a ne simti importanti sunt parti esentiale ale episoadelor conflictuale pe care le traim adesea.
Cum spuneam, aceste sunt roluri, nu sunt neaparat ceea ce suntem noi in adancul fiintelor noastre. Nici n-am avea cum sa fim mereu toate cele trei ipostaze, suntem doar pe rand, temporar.
Jucam adesea rolul de victima atunci cand ne simtim neajutorati, cand am avea nevoie sa fim bagati in seama, pentru a cersi astfel afectiune, in ideea ca ea ar putea alina starea de incertitudine sau slabiciune pe care o avem in momentul acela. Din vocabularul victimei: ” Nu ma ajuta nimeni niciodata”, “Eu muncesc cel mai mult si nici nu-mi place”, “Nimeni nu ar fi suportat o persoana ca tine”, “Mie mereu mi se intampla asa”.
Acuzatorul este de obicei cel care este manios, critic, inflexibil, cel care simte nevoia de a gasi un vinovat pentru sentimentele pe care le traieste, este cel care nu accepta ca ceea ce i se intampla negativ este rezultatul propriei perceptii, alegeri de a suferi. Replicile lui sunt ” Este numai vina ta”, “Nu esti bun de nimic”, “Ai fi putut totusi sa ai rezultate mai bune”. Manifestarile lui acuzatoare sunt rezultatul ranii din suflet, critica mascheaza neputinta de a-si echilibra simtirile. In interiorul sau este o victima care ataca pentru a masca slabiciunile.
In viata, salvator este un pompier care scoate victimile din incendiu sau un salvamar care salveaza de la inec un om.
Salvatorul din triunghiul nostru isi asuma acest rol nu din dorinta de a ajuta, adesea nici nu este nevoie de ajutor, ci adesea creeaza situatii in care sa poata oferi ajutor. Este parintele care nu isi invata niciodata copilul sa se descurce in bucatarie pentru a gasi motiv de a sta aproape toata viata, este sotul care nu isi lasa sotia sa munceasca pentru a fi dependenta de el toata viata. Intentiile lui sunt bune, insa adesea isi creaza situatii doar pentru ca il pun intr-o lumina buna. Acestea il fac sa-i creasca stima de sine, sa arate bine in proprii ochi, insa in jocul acesta, cineva trebuie sa fie victima pentru ca el sa fie salvator.
Ideal ar fi sa nu intram in acest triunghi, adica sa nu simtim nevoia sa acuzam pentru a nu face pe altul sa fie victima, sa nu luam acuzatiile personal pentru a nu juca noi rolul de victima si sa permitem altuia sa joace rolul de salvator.
Cand simti nevoia sa acuzi gandeste-te ca nimeni nu este obligat sa fie sau sa actioneze asa cum iti este tie pe plac.
Cand te simti acuzat, in loc sa fii victima poti alege sa contientizezi ca acuzatorul este de fapt si el o victima a propriilor sentimente necontrolate.
Salvatorul isi arata marinimia, insa “daca vrei sa ajuti un flamand nu ii da peste, ci invata-l sa pescuiasca”. Cu alte cuvinte, ajuta cu iubire si compasiune, fara sa te pozitionezi deasupra celuilalt pentru ca astfel perpetuezi triunghiul si oricand victima poate deveni acuzator.