Darul, ofranda, este expresia armonica a eliberarii de ego. Este expresia comunicarii cu semenul si nu a unei “reparatii” fata de semen, este expresia bunatatii, nu a violentei reparate.
Crestinismul este civilizatia trecerii de la sacrificiu la ofranda.
Crucificarea este oare un sacrificiu, o jertfa? Nu. Hristos desfiinteaza jertfele. El spune: “Duceti-va si invatati ce inseamna: MILA voiesc, iar nu jertfa.”
Crucificarea nu este “jertfire”, ci punere in brazda: este darul painii. Asadar el nu se sacrifica, el rodeste (Salvador Dali are cateva tablouri in care reprezinta crucificarea precum o inaltare la cer, o plutire, un zbor).
Azi predomina atitudinea darului. Chiar religiile necrestine au marcat, sensibil, trecerea de la jertfa la ofranda. Dar crestinismul o marcheaza foarte deslusit. Disocierea, acum, o putem face bine: Sacrificul este o compensare, o contrabalansare, o rascumparare a culpei si a impuritatii, este plata unei datorii, este un troc…Darul, ofranda este purificare launtrica: expulzarea egoului.
“Cand las ceva de la mine, sunt mereu compensata”, spune o persoana optimizata. “Cand pierd ceva spun ca l-am daruit unui necunoscut, care l-a gasit si-i trebuieste”
In mintea moderna, mai exista arhetipul “sacrificarii” ca o plata a datoriei de a exista… Doar o gandire pozitiva deturneaza aceasta atitudine spre ofranda.
Extras din Terapia destinului, de Vasile Andru, Editura Herald.