De ce ego-ul uman este creat de neajutorare?
Copilul este neajutorat, depinde de altii, insa mintea nestiutoare a copilului interpreteaza aceasta dependenta ca si cum el ar fi centrul lumii. Copilul isi spune: “De cate ori plang, mama vine imediat”. Copilul traieste ca un imparat. De fapt el este absolult neajutorat si dependent, iar mama si tata, familia il ajuta sa supavietuiasca. Insa mintea copilului interpreteaza asta ca si cum el ar fi centrul intregii lumi, ca si cum intreaga lume nu ar exista decat pentru el. Se percepe pe el insusi ca fiind centrul existentei si astfel se creeaza ego-ul. Prin dependenta si neajutorare se creeaza ego-ul. Situatia este insa, exact pe dos fata de cum crede copilul.
Copilul nu are cum sa stie ca este neajutorat, el crede ca el este imparat.
Pe parcursul vietii apoi va incerca sa obtina aceleasi lucruri pe care le obtinea in copilarie. Desigur, copilul crede ca interpretarea lui este corecta pentru ca atunci cand se uita in ochii mamei vede ca el este sensul vietii ei. Cand tata vine acasa, copilul simte ca el insusi este sensul vietii tatalui sau. Psihologii spun ca dupa 3, 4 ani copilul este aproape complet. Intregul tipar este inradacinat; pe parcursul vietii va repeta acelasi tipar in diferite situatii. Pana implineste 7 ani, copilul are toate atitudinile consolidate, ego-ul este inradacinat. Acum el va iesi in lume si se loveste de tot felul de probleme – nimeni nu-si bate capul cu el asa cum ar fi facut mama. Se va juca cu altii si va incerca sa domine, va merge la scoala si va incerca sa domine, sa fie primul in clasa. Este posibil sa se creada superior, insa va descoperi ca si ceilalti cred acelasi lucru despre ei insisi.
Apoi, aceasta adevine povestea vietii: in jurul sau milioane de ego-uri, la fel ca al sau si toti incearca sa controleze, sa manipuleze, sa domine si aceasta este radacina tuturor problemelor dintre oameni. Din cauza acestei conceptii, te afli permanent in conflict si in stare de lupta cu unul sua cu altul. Iar acestia nu sunt dusmanii tai- toata lumea este la fel ca tine- toti au fost crescuti la fel.
Copilul acumuleaza ego – este natural, nu se poate face nimic in aceasta privinta. Trebuie ca acest fapt sa fie acceptat. Insa mai tarziu, nu mai are rost sa mai porti povara.
Acest ego este necesar la inceput pentru ca fiecare copil sa se simta acceptat, iubit, primit cu bratele deschise. Tata, mama, familia vor ajuta copilul sa creasca puternic, cu picioarele bine infipte in pamant. Este nevoie de asa ceva, ego-ul ii ofera protectie – este bun ca invelisul care protejeaza samanta. Insa invelisul nu trebuie sa devina ceva atotputernic, altfel samanta va muri. Ego-ul nu este altceva decat un invelis protector – copilul are nevoie de el deoarece este neajutorat, sunt milioane de forte in jurul sau si are nevoie de protectie: caminul.
Nerenuntand la ego, copilul, apoi adultul se lipseste de cel mai frumos lucru: iubirea, capacitatea de a fi in largul sau langa alti oameni. Va avea logica, ratiune, dar nu va trai frumos nicio experienta, nu se va bucura pe deplin de nimic, cata vreme nu poate impartasi sentimentele.
(fragment adaptat din Osho)