5

Puterea cuvantului mamei asupra copilului

Cate anomalii exista in atitudinea parintilor fata de copiii lor! Sub pretextul ca un copil este prea tanar pentru a intelege ce se petrece in jurul lui, ei isi permit tot felul de cuvinte, de gesturi si comportamente fara sa se intrebe daca acestea actioneaza sau nu defavorabil psihicului lor. Copilul este foarte vulnerabil, totul se inscrie in el, si adesea anumite dereglari ce apar mai tarziu vin din scene sau din conversati la care el a asistat pe cand nu era decat un bebelus.
Multi parinti nu sunt destul de atenti la felul in care le vorbesc copiilor lor. Ei nu inceteaza sa-i trateze drept incapabili, lenesi, idioti, iar copiii, sugestionati, hipnotizati, devin, dupa un timp, cu adevarat niste prosti si incapabili. Acesti parinti nu cunosc deci puterea si actiunea cuvantului, si faptul ca ceea ce spun poate avea o influenta imensa asupra copiilor lor.
Parintii sunt aceia care, uneori, isi omoara copiii. De ce trebuie sa-i sperie, sa ii ameninte ca vine lupul sau politistul ca sa ii faca mai ascultatori? De ce este nevoie ca la cea mai mica prostie sa le adreseze reprosuri sau blesteme? Ei nu stiu ca toata viata lor acesti copii se vor simti amenintati, in pericol, si ca vor deveni niste isterici. Continue reading “Puterea cuvantului mamei asupra copilului”

5

Omul este programat sa-si doreasca a fi dorit

imbratisare ursuletiIubirea ca terapie

– Osho: Într-o lume plinã de iubire, terapia nu ar fi necesarã deloc.

In timpul uneia dintre intalnirile cu discipolii sai, Osho a fost rugat sa raspunda la urmatoarea intrebare:

”De ce este îmbrãţişarea un instrument vindecãtor atât de eficient? Pânã nu demult credeam cã luciditatea, inteligenţa şi autoanaliza sunt principalele instrumente vindecãtoare, dar ele nu înseamnã nimic prin comparaţie cu îmbrãţişarea.”

Te invit sa citesti raspunsul sau, mai jos.
Lectura placuta!

Omul simte nevoia sã fie dorit. Aceasta este una din principalele nevoi ale fiinţei umane. Dacã nu se simte iubit, omul începe sã moarã. Dacã simte cã viaţa sa nu conteazã pentru nimeni, ea îşi pierde semnificaţia chiar pentru el însuşi.

De aceea, iubirea este cea mai mare terapie posibilã.
Lumea are nevoie de terapie tocmai pentru cã îi lipseşte iubirea.

Într-o lume plinã de iubire, terapia nu ar fi necesarã deloc; iubirea ar fi mai mult decât suficientã. Îmbrãţişarea nu este altceva decât un gest de iubire, de cãldurã, de atenţie. Simpla senzaţie de cãldurã provenitã de la cealaltã persoanã poate vindeca multe boli, inclusiv rãceala şi egoul. Ea este suficientã pentru a te transforma din nou într-un copil.

La ora actualã, psihologii au înţeles cã dacã nu este îmbrãţişat şi sãrutat suficient de mult, copilul nu poate creşte normal. Lui îi lipseşte un anumit tip de hranã. Sufletul are nevoie de hranã, la fel ca şi trupul. Îi poţi îndeplini copilului toate nevoile fizice, dar dacã nu îl îmbrãţişezi niciodatã, el nu va creşte normal. Psihicul lui nu se va dezvolta. Se va simţi tot timpul trist, neglijat, ignorat, neiubit. A fost hrãnit fizic, dar nu şi afectiv.
Cercetãtorii au remarcat faptul cã dacã nu este îmbrãţişat, copilul scade în dimensiuni şi poate chiar muri, chiar dacã îi este asiguratã hrana fizicã. Corpul este îngrijit, dar sufletului îi lipseşte iubirea. El se izoleazã, devine rupt de existenţa-mamã.

Iubirea asigurã aceastã punte, ea este rãdãcina noastrã.
Aşa cum respiraţia este esenţialã pentru corpul fizic – dacã încetãm sã mai respirãm, corpul moare –, iubirea reprezintã respiraţia interioarã a sufletului. Acesta trãieşte prin iubire.
Luciditatea, inteligenţa şi autoanaliza nu sunt suficiente. Poţi sã cunoşti toate terapiile din lume, poţi deveni un expert, dar dacã nu cunoşti arta iubirii nu vei rãmâne decât la suprafaţa activitãţii terapeutice.
Din 100 de cazuri, 90 de oameni bolnavi suferã în primul rând pentru cã nu au avut parte de iubire. De aceea, dacã terapeutul simte o grijã deosebitã faţã de pacientul sãu, hrãnindu-l cu iubire şi împlinindu-i aceastã nevoie, starea acestuia din urmã se poate schimba în mod miraculos.

Dincolo de orice îndoialã, iubirea este cel mai terapeutic fenomen care existã.

Sigmund Freud se temea foarte tare de iubire; de fapt, se temea de propria sa iubire reprimatã. Se temea sã nu se implice. Dorea sã rãmânã în afarã, nu sã se implice în sufletul pacientului sãu, sã fie doar un observator ştiinţific, detaşat, rece, la distanţã. El a creat psihanaliza ca şi cum aceasta ar fi o ştiinţã. În realitate, nu este o ştiinţã şi nu va fi niciodatã! Este o artã, fiind mult mai apropiatã de iubire decât de logicã.
Îmbrãţişarea nici nu intra în discuţie, dar el prefera chiar sã nu dea ochii cu pacientul, temându-se sã nu simtã o stare de simpatie faţã de acesta dupã ce i-a ascultat toate plângerile şi coşmarurile interioare.
Se temea sã nu înceapã sã plângã, sã nu i se umezeascã ochii, sau sã nu simtã chiar nevoia de a-l lua de mânã pe pacient.
IUBIREA se spune ca ar creste fata in fata.
Omul şi-a creat un întreg univers al relaţiilor pentru simplul motiv cã este singurul care face dragoste faţã în faţã. Ochii partenerilor comunicã între ei, expresiile lor faciale devin un limbaj subtil. În acest fel, intimitatea creşte, bazându-se pe împãrtãşirea emoţiilor, atât de intense în asemenea momente (bucurie, extaz). Continue reading “Omul este programat sa-si doreasca a fi dorit”

5

Cum apare ego-ul?

parinti tata mama si copii fetita baiat desenDe ce ego-ul uman este creat de neajutorare?
Copilul este neajutorat, depinde de altii, insa mintea nestiutoare a copilului interpreteaza aceasta dependenta ca si cum el ar fi centrul lumii. Copilul isi spune: “De cate ori plang, mama vine imediat”. Copilul traieste ca un imparat. De fapt el este absolult neajutorat si dependent, iar mama si tata, familia il ajuta sa supavietuiasca. Insa mintea copilului interpreteaza asta ca si cum el ar fi centrul intregii lumi, ca si cum intreaga lume nu ar exista decat pentru el. Se percepe pe el insusi ca fiind centrul existentei si astfel se creeaza ego-ul. Prin dependenta si neajutorare se creeaza ego-ul. Situatia este insa, exact pe dos fata de cum crede copilul.
Copilul nu are cum sa stie ca este neajutorat, el crede ca el este imparat.
Pe parcursul vietii apoi va incerca sa obtina aceleasi lucruri pe care le obtinea in copilarie. Desigur, copilul crede ca interpretarea lui este corecta pentru ca atunci cand se uita in ochii mamei vede ca el este sensul vietii ei. Cand tata vine acasa, copilul simte ca el insusi este sensul vietii tatalui sau. Psihologii spun ca dupa 3, 4 ani copilul este aproape complet. Intregul tipar este inradacinat; pe parcursul vietii va repeta acelasi tipar in diferite situatii. Pana implineste 7 ani, copilul are toate atitudinile consolidate, ego-ul este inradacinat. Acum el va iesi in lume si se loveste de tot felul de probleme – nimeni nu-si bate capul cu el asa cum ar fi facut mama. Se va juca cu altii si va incerca sa domine, va merge la scoala si va incerca sa domine, sa fie primul in clasa. Este posibil sa se creada superior, insa va descoperi ca si ceilalti cred acelasi lucru despre ei insisi. Continue reading “Cum apare ego-ul?”