Doua concepte care au impartit oamenii in doua tabere de sute de ani. Unii au ales ca au un destin, creat de Dumnezeu, “ce ti-e scis in frunte ti-e pus”, oricat de mult te-ai stradui, nu poti schimba ceva prestabilit. Altii au ales sa creada ca sunt stapanii propriului destin, ca ei hotarasc ce drum urmeaza, intr-o maniera optimista sau nu.
Adevarul este ca omului i s-a dat libertatea de decizie si deci de actiune. Altfel cum ar exista in lume criminali si hoti ? Daca Dumnezeu, Binele Suprem, ar croi destinul omului, l-ar lasa oare sa faca rau altui semen? Fiecare, pe parcursul vietii s-a folosit de liberul arbitru, a ales un drum sau altul, a luat o decizie, a ezitat sau prin lipsa de actiune, a permis altuia sa decida pentru el. Deciziile au fost fie in acord cu cine este el, fie in acord cu ce dorea sa experiementeze. Deciziile in acord cu sufletul sunt cele mai aproape de lumina si iubire pentru ca sufletul e departe de ego si de material. Mintea insa este un loc unde cream convingeri, iar unele din ele pot fi eronate sau create de altii, preluate din societate. Si ce te faci atunci cand mintea vrea ceva si sufletului nu-i place? Atunci cand faci o alegere care din punct de vedere social este rai, dar pentru sufletul tau este iad? Sufletul devine trist, in raiul social in care crezi ca ai pasit se perpetueaza nefericirea, sentimentul ca desi ai totul, ceva lipseste. Remediul stresului: ai grija de suflet, da-i ceea ce are nevoie: atentie si iubire. Si aici este iar o chestiune de liber arbitru: ce faci cand esti trist? Cumperi o masina noua sau o pereche de pantofi sau ai grija de sufletul tau? Poti avea totul in lumea asta (esti creator, doar, nu?) si sa fii fericit, dar doar atunci cand te poti detasa de totul, atunci cand nu conditionezi fericirea in a avea totul. Fericirea este o alegere personala (liber arbitru), este credinta ca fiecare dintre noi este o parte din Dumnezeu. Diferiti din punct de vedere social, la nivel interior suntem toti la fel, deci la ce bun mandria sau dispretul? Si nici nu e nevoie macar sa crezi in Dumnezu, repetat prea mult, cuvantul (Dumnezu) poate deranja la nivel intelectual. Sufletul tau stie cine este deja, chiar inainte ca mintea ta sa recunoasca acest lucru. Spiritualitatea este poate din alta poveste cu dead-line, target, marketing, dar iti face alegereile mult mai usoare. Liber arbitru sa fie, dar sa stiu si Eu (cel care sunt)!
Eu cred ca adevarul ca intotdeauna e la mijloc.Ca ni s-a dat liberul arbitru da e adevarat dar si ca am venit cu un mic bagaj,drum de parcurs.Cred ca fiecaruia i s-a pregatit mai multe drumuri ca la o rascruce si depinde doar de tine pe unde decizi sa o iei si pe acel drum de ce te lasi ispitit.Deci da esti si putin destin caci esti lasat la o rascruce dar restul e liber arbitru!
Asa cred si eu, ne nastem cu niste incercari prestabilite, dar in general exista liber arbitru la tot pasul, asa ca trebuie sa profitam si sa facem alegerile cele mai potrivite 🙂
cred că 90 la sută este destin şi 10 la sută alegerile personale fiindcă sunt multe elemente care se desfăşoară pentru unii clar de la sine , adică, aţi observat că unii oricât de muncitori ar fi tot nu reuşesc să aibă faima sau averile altora care nu depun prea mult efort pentru averile lor colosale şi multe alte aspecte de la naştere inclusiv evenimentele stranii neaşteptate , cred că alegerile sunt doar în ideia de a face fapte bune, mila, însă chiar şi aceea, depinde de persoană cum a fost destinat caracterul respectivului, nu te poţi aştepta de la un bătăuş să aibă compasiunea unui om plăpând din fire, dar şi a faptelor negative însă şi acelea pot fi iertate dacă nu incomodează sau dacă nu perturbă liniştea altuia, altcuiva, dacă eşti dansatoare la bară sau îţi arăţi mijareta, nu înseamnă că faci rău privitorului care băleşte la formele tale, chiar dacă e desfrâu, până la urmă nu e un păcat la fel de mare ca altele……..cred că orice faptă are o anumită greutate şi cele bune mai anulează din cele negative, să nu uităm câ şi tâlharul de pe cruce a fost iertat , oricine are şansa, dacă conştientizează în inima lui şi dacă în pofida păcatului crede şi se roagă pentru iertarea păcatelor , în special păcatele cu o anumită limită 🙂 cred că e mai păcat să judeci păcătosul ne ştiind experienţele lui de viaţă ce l-au adus în acea situaţie……..