Dezvoltare personala vs. spirituala

Se poate imbina dezvoltarea personala cu cea spirituala?
Dezvoltarea personala nu este de fapt, sau nu in toate cazurile, cel putin, o “dezvoltare”, ci poate fi o revenire la o stare psihologica echilibrata, la o stare de pace, sau la un alt nivel de cunoastere, diferit de cel de dinaintea “dezvoltarii”. Daca ani de zile am “muncit” la dezvoltarea mea personala, bazandu-ma pe mai multe procese de autoeducare, pe o munca cu mine, mai mult sau mai putin constienta, am ajuns acum la un nivel in care, cateodata, desi nu ar trebui, ma mai compar cu alti oameni. Nu de mult, credeam ca le sunt superioara, pentru ca am inceput sa constientizez lucruri, si ca am aflat alte lucruri noi, pe care eu le stiu si ei nu le stiu. Am trecut si prin faza in care eram aroganta, crezand ca sunt deasupra, crezand ca stiu mai mult, dar m-am lovit de pragul de sus, si mi-am dat seama ca aceasta cunoastere pe care am dobandit-o pana acum nu este suficienta pentru a fi fericit. Ce folos ca stiu mai multe, cand altii pot fi mai fericiti si mai impliniti cu mai putin. Putin poate insemna bani, cunostinte, dezvoltare personala si spirituala. Putin sau mult sunt relative. Ceea ce pentru mine inseamna putin pentru altul inseamna enorm. Sa te compari cu cineva este inutil, chiar imposibil, nu ajungi nicaieri. Daca tu masori progresul tau comparandu-te cu altcineva nu apreciezi nimic la adevarata sa valoare pentru ca sunt atatia factori la mijloc, felul in care cineva a fost crescut, mediul in care a copilarit, scoala la care a mers, profesorii pe care i-a avut, ascendentul sub care s-a nascut, scopul vietii pe care il are, toate acestea sunt diferite fata de ale noastre. Si daca noi incercam sa ne depasim, sa ne dezvoltam, sa intrecem pe altcineva despre care nu cunoastem intregul adevar, de cele mai multe ori nici persoana in cauza nu-l stie, si acea persoana realizata (in ochii nostri) are un alt ideal si incearca sa se autodepaseasca si sa depaseasca la randul ei alta persoana care crede ea ca ii este superioara. Este un intreg lant, dar fericirea nu se gaseste acolo. Este totul in creierul nostru. Sunt oameni care muncesc in frig cate 10 12 ore pe zi si se simt atat de fericiti cand la sfarstitul zilei au castigat 10-20 de lei, si sunt oameni care muncesc 6-8 ore pe zi intr-un scaun comod, intr-un birou calduros, care la sfarsitul zilei sunt nemultumiti ca au castigat doar 1000-2000 de lei. Vorbesc de cazurile in care lumea nu munceste pe un salariu fix. Tot ce vreau sa spun este ca totul este relativ. Realitatea este diferita pentru fiecare in parte, ceea ce pentru mine e bine, pentru altul e rau. Ceea ce ieri mi se parea frumos astazi poate deveni problematic. Viata este atat de schimbatoare. Dar ideea de la care am pornit este ca dezvoltarea personala se poate imbina cu cea spirituala, si se poate intampla in urmatoarele cazuri:

-cand renunt la un job bine platit in favoarea unuia mai prost platit dar care ma implineste pe plan spiritual;
-cand ma multumesc cu mai putin la sfarsitul zilei si ma simt impacata cu ceea ce am;
-cand renunt la ego si la a mai avea dreptate permanent si imi dau seama ca si interlocutorul meu are partea sa de adevar;
-cand dau de la mine din timpul meu liber ajutand pe cineva fara sa astept nimic in schimb;
-cand pot sa iert chiar daca stiu ca persoana aceea a gresit;
-cand pot sa iubesc pe cineva in pofida diferentelor dintre noi;
-cand pot sa ma bucur pentru succesul cuiva, chiar si atunci cand stiu ca eu nu m-as putea ridica la inaltimea rezultatelor sale;
-cand pot sa admir o masina luxoasa doar de dragul designului si comfortului pe care le prezinta, fara sa mi-o doresc si sa oftez dupa ea;
-cand pot sa spun “multumesc”, “te iubesc”, “imi pare rau” zilnic;
-cand pot sa ascult pe cineva atent, fara sa am un dialog interior, si fara sa ma avant cu sfaturi pentru problemele persoanei respective;
-cand am taria sa spun “nu” atunci cand este cazul;
-cand imi dau seama ca nevoile si preferintele mele sunt la fel de importante ca si a partenerului, colegului, vecinului meu;
-cand pot sa interactionez cu ceilalti deschis, simtindu-ma fericita, implinita, impacata, indiferent de conditia materiala, profesie, sexualitate si credinte religioase;

In concluzie, lasand la o parte toate comparatiile, toate destinatiile unde am vrea sa ajungem si n-am ajuns, cum am vrea sa fim si nu suntem inca, ce am vrea sa obtinem si inca nu am obtinut, sa ne oprim putin si sa reflectam. De ce nu suntem multumiti? De ce suferim? De ce ne imbolnavim? Este ceva pe care am vrea sa facem dar credem ca nu ne permitem? Poate exista ceva care sa ne faca sa ne simtim impacati, acum si aici. Maine nu mai conteaza. Doar astazi. Ce putem face astazi pentru noi insine ca sa ne simtim mai bine? Acceptandu-ne asa cum suntem, cu bune si rele, acceptand situatia in care suntem, fara macar sa incercam sa intelegem ce avem de invatat din ea, acceptand durerea si fericirea, asa cum sunt ele, putem ajunge la un nivel spiritual al “dezvoltarii” de sine. Putem obtine o pace interioara care sa ne fie deajuns. Aici si acum. Iar dobandirea acestei stari interioare este in acelasi timp o evolutie personala cat si spirituala. Este starea de unde vine adevarata creativitate, ideile inaltatoare care i-au inspirat pe marii artisti, este un progres si o dezvoltare ce izvorasc din interior si ale caror efecte sunt miraculoase in exterior.