Stapanirea de sine inseamna a ascunde raul din tine, ceea ce nu-ti place, lucrurile pe care le constientizezi ca fiind defecte si a arata celorlalti frumusetea. Cea reala sau una construita ca imagine pentru ceilalti. Onorabilitatea, politetea, educatia, moralitatea sunt stapanire de sine.
Interactiunile cu lumea, cu ceilalti oameni te fac sa injuri, te fac invidios, insa tu alegi sa te stapanesti, negi emotiile, impulsurile si te stapanesti!
Emotiile acestea negative stapanite, netraite si nesimilate, cu care nu am facut pace prin acceptare vor continua sa atraga situatii si persoane care le pot activa oricand in noi. Traindu-le insa, dand frau liber emotiilor, le cunoastem, le privim, le acceptam existenta. Odata acceptate ca exista, ele isi pierd din intensitate. Si oricare dintre noi poate a verificat lucrul acesta: cand esti foarte nervos si te opresti pentru o secunda si iti spui ‘ce m-am enervat”, deja vezi ca ti-a mai trecut. In loc sa negi ca te-ai enervat, cum multi o facem, negam ce e vizibil cu ochiul liber si usor de catalogat drept criza de nervi, poti pur si simplu sa recunosti si astfel sa opresti sa creasca in intensitate. Cu cat recunosti mai repede ca traiesti o emotie negativa, cu atat mai usor este sa ii opresti cursul, sa o deturnezi chiar din primele clipe. “Eu sunt bine” repetat in conditiile in care este evident ca ai dificultati nu ajuta atat de mult ca atunci cand recunosti ca ai un obstacol si iti aduni resursele sa il depasesti, ocolesti, anihilezi sau pur si simplu sa amani totul pentru momentul potrivit. Emotiile reprimate lovesc cand te astepti mai putin, atunci cand s-au adunat si dau afara de prea-plin.
De aceea oamenii cu care intram in contact ne ajuta sa reglam presiunea lor prin constientizarea emotiilor pe care le trezesc in noi, sa devenim astfel constienti de ceea ce simtim.
De cealalta parte insa, echilibrul inseamna sa te accepti pe tine cu diferitele porniri, sa te analizezi si sa te dezvolti permanent, in ascensiunea catre simtiri pozitive. Singura constanta este schimbarea, deci echilibrul inseamna o permanenta balata care nu este statica, va urca si va cobora, pe masura ce ne descoperim pe noi insine. Interactiunea umana si sociala vor ajuta mereu sa descoperim noi emotii legate poate de acelasi lucru pe care il cunosteam dintotdeauna. Atitudinea si emotiile legate de bani de exemplu, se pot schimba. Barometrul nostru interior ne va arata acest lucru si vom alege poate sa schimbam ceva daca atitudinea noastra se dovedeste paguboasa.
Linistea sufleteasca este echilibru, o confundam insa tot mai des cu bunastarea. Nu ca aceasta din urma ar fi rea, nici pe departe, dar nu este suficienta.
In tenis sunt doua personaje, de fapt jucatori, dar sunt mai complecsi si interesant de studiat care ar putea ilustra, pastrand proportiile, cele doua concepte: Novak Djokovic si Roger Federer. Cel de-al doilea este un mare exemplu de stapanire de sine, nu il vei vedea niciodata manifestandu-si emotiile. Este considerant cel mai elegeant, cel mai politicos jucator, cu o imagine impecabila. El va spune intotdeauna ce sa asteapta altii sa auda de la el. Djokovic, insa, este unul ditnre cei mai explozivi jucatori, daca pierde un punct isi manifesta nemultumirea, daca canstiga un meci are descarcari de energie foarte zgomotoase. Fara a jigni niciodata pe nimeni, el face spontan lucrurile care ii vin in minte, este cel mai cantaret si dansator dintre jucatorii de tenis. Echilibrul la ca a ajuns insa se reflecta in faptul ca nu a pierdut decat 2 meciuri de la inceputul anului si a castigat 3 turnee de Grand Slam. Isi traieste emotiile, dar in acelasi timp isi gaseste echilibrul de a face ceea ce si-a propus. Ceea ce ne dorim si noua.