Stapanirea de sine inseamna a ascunde raul din tine, ceea ce nu-ti place, lucrurile pe care le constientizezi ca fiind defecte si a arata celorlalti frumusetea. Cea reala sau una construita ca imagine pentru ceilalti. Onorabilitatea, politetea, educatia, moralitatea sunt stapanire de sine.
Interactiunile cu lumea, cu ceilalti oameni te fac sa injuri, te fac invidios, insa tu alegi sa te stapanesti, negi emotiile, impulsurile si te stapanesti!
Emotiile acestea negative stapanite, netraite si nesimilate, cu care nu am facut pace prin acceptare vor continua sa atraga situatii si persoane care le pot activa oricand in noi. Traindu-le insa, dand frau liber emotiilor, le cunoastem, le privim, le acceptam existenta. Odata acceptate ca exista, ele isi pierd din intensitate. Si oricare dintre noi poate a verificat lucrul acesta: cand esti foarte nervos si te opresti pentru o secunda si iti spui ‘ce m-am enervat”, deja vezi ca ti-a mai trecut. In loc sa negi ca te-ai enervat, cum multi o facem, negam ce e vizibil cu ochiul liber si usor de catalogat drept criza de nervi, poti pur si simplu sa recunosti si astfel sa opresti sa creasca in intensitate. Cu cat recunosti mai repede ca traiesti o emotie negativa, cu atat mai usor este sa ii opresti cursul, sa o deturnezi chiar din primele clipe. “Eu sunt bine” repetat in conditiile in care este evident ca ai dificultati nu ajuta atat de mult ca atunci cand recunosti ca ai un obstacol si iti aduni resursele sa il depasesti, ocolesti, anihilezi sau pur si simplu sa amani totul pentru momentul potrivit. Emotiile reprimate lovesc cand te astepti mai putin, atunci cand s-au adunat si dau afara de prea-plin. Continue reading “Echilibru vs. stapanire de sine”
