Albert Einstein ne-a oferit un mare adevar: E=mc2. Imi amintesc si acum momentul in care am citit pentru prima data aceasta ecuatie in manualul de fizica atunci cand eram copil. Ideea ca masa nu este altceva decat energie condensata, cu o frecventa de vibratie incetinita, m-a pus pe ganduri. Asadar o piatra nu este altceva decat energie. La fel si un fursec, un bustean sau corpul meu. Asadar, eu sunt energie! Tot ce exista oscileaza cu o viteza mai mare sau mai mica, iar materia poate fi convertita in alte forme de energie mai mult sau mai putin active. Spre exemplu, apa se poate transforma in gheata sau in vapori. In acest caz, eu in ce m-as putea transforma?
Am invatat apoi ca in interiorul obiectelor aparent solide exista lumi invizibile alcatuite din molecule si din particule atomice care vibreaza, se rotesc in jurul propriilor axe si calatoresc pe anumite orbite. In interiorul acestor particule exista altele mai mici, numite particule subatomice. La ora actuala, mecanica cuantica sustine ca aceste fragmente infime de materie reprezinta de fapt unde energetice si ca materia si energia sunt interschimbabile, putandu-se converti unele in celelalte. Cu alte cuvinte, cele doua stari diferite chiar se transforma una in cealalta, asa cum a indicat Einstein. Inca si mai interesant este faptul ca, atunci cand cauti o anumita particula, entitate cuantica (fotonul, electronul sau neutronul) se transforma din particula in unda. Acest lucru arata ca noi nu suntem separati de lumea pe care o observam si pe care o definim sa exterioara noua. Forma realitatii noastre este definita de perceptiile noastre.
Un atom nu este un lucru (obiect). Werner Heisenberg
In al doilea rand, energia si materia nu pot exista impreuna in realitate decat intr-o maniera probabilistica. Astfel, daca masuram pozitia unei particule, noi nu ii putem cunoaste viteza, si invers. Cu alte cuvinte, nu putem spune atat ca entitatile cuantice exista, cat ca ele pot exista. De fapt, ele exista simultan in mai multe realitati posibile numite superpozitii. Atunci cand facem o masuratoare sau o observatie, o superpozitie devine o realitate propriu-zisa, iar functia undei “intra in colaps” (energia se materializeaza). In acest fel, multiplicitatea devine unitate. Orice moment dat contine o suma nelimitata de viitoruri care pot deveni reale, iar realitatea efectiva este intotdeauna cea asupra careia focalizam.
Potrivit “teoriei lumilor multiple” a fizicii, lumea in care traim este impartita la nivel cuantic intr-un numar nelimitat de lumi reale care nu se cunosc unele pe altele, in care o unda nu se materializeaza sau nu se condenseaza intr-o forma specifica, ci include in sine toate posibilitatile. Toate realitatile si toate rezultatele exista in simultaneitate, dar nu interfereaza unele cu celelalte. Aceasta perspectiva ofera o anumita baza stiintifica ideii metafizice de vieti anterioare sau paralele, afirmand ca pentru orice cale de actiune aleasa exista zeci de alte cai, respectiv zeci de alte versiuni ale sufletului care le urmeaza. In acest caz, nu putem sa nu ne intrebam de ce ne consideram noi fiinte solide si finite, de ce suntem de parere ca miracolele nu pot exista sau ca schimbarile radicale nu ne pot caracteriza, caci nu au nimic de-a face cu natura noastra…
Noua paradigma fizica ii descrie pe oameni ca pe niste fiinte paradoxale cu doua aspecte complementare: ei pot afisa proprietati ale obiectelor newtoniene, dar se pot transforma la fel de bine in campuri infinite de constiinta. Stanslav Grof
Penny Peirce, Frecventa – Puterea vibratiei personale