Conditia unama: pierduta in gandire
Majoritatea oamenilor isi petrec toata viata fiind prizonieri ai limitelor propriilor ganduri. Nu trec niciodata de acest sentiment, o creatie personalizata a gandurilor lor conditionata de trecut.
In tine, ca in orice fiinta umana, exista o dimensiune a constiintei mult mai profunda decat gandirea. Este esenta a ce esti tu. O numim prezenta, constiinta neconditionata.
Gasirea acestei dimensiuni te eliberea si elibereaza lumea de suferinta pe care o percepi prin intermediul “micului eu”, creatie a mintii tale, centrul preocuparilor tale si cel care iti conduce viata. Iubirea, bucuria, creativitatea si pacea launtrica nu pot fi prezente in viata ta decat exclusiv prin acea dimensiune neconditionata a constiintei. Daca poti recunoaste, macar si ocazional, ca gandurile care iti trec prin minte sunt doar simple ganduri, daca poti fi martor la propriile sabloane mental-emotionale in timp ce ele actioneaza, atunci dimensiunea in cauza deja isi face aparitia sub forma unei constiinte in care au loc gandurile si emotiile tale – spatiul launtric etern in care se desfasoara continutul vietii tale.
Fluxul gandirii are o inertie enorma, care te poate tara dupa el. Fiecare gand pretinde ca este extrem de important si vrea sa-ti capteze atentia in intregime.
Iata o noua practica spirituala pentru tine: nu-ti lua gandurile prea in serios.
Mintea umana, datorita dorintei sale de cunoastere, intelegere si control, crede in mod eronat ca opiniile si punctele sale de vedere reprezinta adevarul. Mintea spune: iata cum stau lucrurile. Dar acesta nu este decat un punct de vedere. Realitatea este un intreg unificat, in care toate piesele sunt interconectate si nimic nu exista de unul singur. Gandirea fragmenteaza realitatea – o taie in felii si bucati conceptuale.
Dogmele – religioase, politice, stiintifice – se nasc din credinta eronata ca gandul poate circumscrie realitatea sau adevarul. Dogmele sunt inchisori conceptuale colective. Iar partea ciudata este ca oamenii isi iubesc inchisoarea, pentru ca aceasta le ofera un sentiment de siguranta si un fals sentiment de “eu stiu”.
Nimic nu a provocat mai multa suferinta omenirii decat dogmele sale. Este adevarat ca toate dogmele dispar mai devreme sau mai tarziu, deoarece realtitatea va dovedi mai devreme sau mai tarziu ca ele sunt false; cu toate acestea orice dogma va fi inlocuita de altele.
Care este cauza acestei dezamagiri? Identificarea cu gandul.
Mintea traieste intr-o stare de “nu e destul” si de aceea e intotdeauna lacoma dupa mai mult. Atunci cand te identifici cu mintea, devii plictisit si nelinistit foarte repede. Plictiseala e un semn ca mintea e flamanda de noi si noi stimuli, de tot mai multa hrana pentru noi ganduri. Plictiseala, supararea, tristea sau frica nu sunt ale tale, nu sunt personale. Acestea sunt stari ale mintii umane. Ele apar si dispar.
Nimic din ceea ce vine sau pleaca nu esti tu.
“Sunt plictisit”. Cine stie asta?
Tu esti cunoasterea, nu starea care se face cunoscuta.
Prejudiciul este identificarea cu mintea care gandeste. Inseamna ca nu mai percepi celelalte fiinte umane, ci numai propriul punct de vedere referitor la fiinta umana. A reduce viata altei fiinte umane la un concept este deja o forma de violenta.
Gandirea care nu este inradacinata in constiinta ajunge egoista si disfuntionala. Inteligenta lipsita de intelepciune este extrem de periculoasa si distructiva. Aceasta este starea mentala a majoritatii oamenilor.
Pasul urmator in evolutia umana este transcederea gandirii. Nu inseamna sa nu mai gandim, ci pur si simplu sa nu ne mai identificam cu gandurile noastre.
Simte energia corpului tau interior. Zgomotul mental se estompeaza imediat sau dispare. Simte-o in maini, in picioare in abdomen, in piept. Simte viata din tine, viata care anima corpul.
In acest fel corpul va deveni o usa, ca sa spunem asa, catre o traire mai profunda a vietii, dincolo de fluctuatiile emotiilor si gandirii.
Eckhart Tolle, Linistea care vorbeste, Editura Curtea Veche