NOUA MEDICINA (GERMANA) Legatura CREIER-BOALA Psihologie

vindecareDoctorul german Ryke HAMER a tratat cu succes peste 31.000 de pacienti, doar stand de vorba cu ei.
Nu facea nimic magic, decat ca le explica logic si rational despre stransa legatura dintre starea mentala si boala. Adica, fiecare om s-a imbolnavit din cauza unui program mental distructiv, nascut in urma unui SOC emotional.
El a numit acest soc, dupa numele fiului sau : Dyrk Hamer Syndome sau DHS (sindromul Dirk Hamer).

Povestea doctorului Ryke Hamer
Dr. Hamer era in anii ’70 Cercetator si Sef al Clincii de Oncologie din Munchen unde trata cancerul folosind, la fel ca ceilalti doctori, tratamentele clasice de tratarea cancerului, care se dovedeau a fi mai mult sau mai putin eficiente.
Insa cursul vietii doctorului Hamer avea sa se schimbe radical, in luna decembrie a anului 1978, cand a primit teribila veste ca fiul sau DIRK , de doar 19 ani, a fost impuscat mortal. Mai mult decat atat, la cateva luni de la eveniment a murit sotia lui
Aceste socuri l-au ranit la nivel un profund, insa, ca si cum n-ar fi fost destul, peste cateva luni s-a imbolnavit de CANCER la TESTICULE.
Ajunsese un doctor care trata pancientii de cancer, iar in paralel trebuia sa se trateze pe el insusi de cancer. Era speriat de rata mare de insucces a tratamentelor clasice, pe care ar fi trebuit sa le urmeze si el, insa nu mai avea incredere in ele. Desi pare descurajator, acest context urma sa-l ajute pe Dr. Hamer sa revolutioneze lumea medicala.

Ce-a descoperit de fapt ?
Povestind zilnic cu pacientii pe care ii trata de cancer, a constatat ca fiecare dintre ei a suferit un soc emotional puternic, cu mai putin de un an sau maximum doi in urma.
A realizat ca acelasi tip de soc puternic, pe care-l descriau multi pacienti, l-a avut si sotia lui, in momentul in care a murit copilul, si dr. Hamer insusi, cand a ramas fara familie.
In urma acestor constatari, a intuit o posibila legatura intre socurile emotionalesi cancer.. Pentru a verfica aceasta ipoteza, i-a rugat pe pacientii sa-si sa faca o tomografie, pe care dr. Hamer a studiat-o in amanunt, in incercarea de a gasi ceva revelator. Si a gasit!
In urma studiului a sesizat o LEGATURA intre diferitele zone creiereului si anumite organe.
Mai exact, a sesizat aparitia unor vibratii mai anormale, vizibile pe tomografie, sub forma de cercuri concentrice, in diferite zone ale creierului. Mai interesant era ca oamenii cu acelasi tip de cancer, aveau vibratii mai intense, in EXACT aceleasi zone ale creierului.

Cu alte cuvinte, fiecare tip de cancer avea o zona corespondenta in creier, care nu mai functiona corect.

Cu aceasta descoperire a pus bazele a ceea ce se numeste NOUA MEDICINA (pentru care va fi desconsiderat de ceilalti doctori, dupa care i se va retrage dreptul de a mai profesa, pentru ca strica afacerile marilor companii farmaceutice)
Dr. Hamer si-a dedicat urmatorii ani exclusiv studiului in acest sens, reusind sa faca cunoscut in intreaga lume, conceptul de NOUA MEDICINA, prin care vindecase, dupa primii ani, in jur de 6000 de pacienti cu o rata de succes de 97%.
Noua medicina porneste de la Regula de Fier a Cancerului.

Regula de Fier a Cancerului:
a. Fiecare cancer sau alta afectiune grava, are drept cauza un CONFLICT care genereaza UN SOC EMOTIONAL: numit DHS(Sindromul Dirk Hamer), care imbolnaveste omul mai intai la nivel mental, cand apar dereglari in creier, iar in final boala se rasfrange asupra unui organ.
b.Tipul conflictului care a generat SOCUL EMOTIONAL (DHS) determina ZONA in care apar vibratii anormale in creier . Zona de pe creier in care apar aceste inele concentrice, determina organul in care va aparea boala.
c. Cu cat dureaza mai mult conflictul, cu atat se imbolnaveste mai rau organul corespunzator acestui tip de conflict.
Aceste concluzii au rezultat in urma experimentelor practice pe care dr. Hamer le-a facut pe oameni si pe animale.
A demonstrat mai intai cum si animalele, la fel ca oamenii, sunt predispuse bolilor un urma unui conflict care genereaza un soc emotional.
A aratat cum o caprioara care isi pierde puiul si nu face in scurt timp altul, dezvolta, in perioada imediat urmatoare, o forma de CANCER LA SAN. In schimb, daca dupa ce a pierdut puiul se imperecheaza din nou, cancerul nu mai apare sau, chiar daca a aparut, SE VINDECA (in general se calcifeaza, devenind inofensiv).
De ce se intampla asta?
Pentru ca, prin nasterea altui pui, ea rezolva conflicul emotional aparut la nivel incostient, cand a pierdut primul pui.
De ce cancer la san?
E o lege a naturii!
Pe fondul conflictului, se porenste automat un program natural si inconstient, care intensifica activitatea glandelor mamare, pregatindu-si corpul pentru a face un pui nou si a-l alapta. Insa daca nu are posibilitatea de a face alt pui, se produc dereglari la nivelul glandelor mamare, care duc spre cancer. E modul prin care natura o determina, instinctiv, sa mai faca pui. De aceea 90% din tumorile descoperite la animale sunt calcifiate, deoarece ele rezolva instinctiv si natural, conflictul.
Studiile dr-ului Hamer au mers mai departe demonstrand ca EXACT acelasi principiu functionaza pentru oameni.
O femeie care pierde un copil este predispusa, in urmatorul an, la cancer de san. Pentru a scapa, ea trebuie sa rezolve acest conflict emotional, facand ALT copil, adoptand unul sau atasandu-se de un animal sau om, cu aceleasi sentimente pe care le avea pentru primul copil.
Partea si mai REA este ca o femeie care are copilul sanatos, insa traieste mereu cu frica ca-l va pierde, se expune unui risc urias de cancer la san, exact pe acelasi mecanism.

Pe acest sistem actioneaza TOATE conflictele emotionale.
Adica: o femeie care afla ca sotul o inseala cu o femeie mai tanara, va avea parte de un conflict de inferioritate, generat de o stare de inutilitate sexuala.
Acest tip de sentiment duce intotdeuna la cancer de uter. Aceasta femeie poate scapa de cancer, daca sa impaca cu sotul sau isi gaseste alt barbat cu care sa faca sex. In caz ca nu reuseste, aceasta framantare interioara o va imbolnavi.
SAU un barbat care a fost parasit de sotie va putea trece in faza de autovindecare (explic imediat ce e), numai dupa ce se va impaca cu aceasta sau va avea alta femeie cu care sa faca sex.
SAU o persoana care a iesit la pensie si se simte INUTILA se va imbolnavi mai mult ca sigur. Ea va putea trece in faza de vindecare a bolii, DOAR dupa ce se va inscrie la un club sau sa isi va gasii o noua pasiune sau o noua ocupatie.
SAU oamenii cu stima de sine scazuta se expun, mai devreme sau mai tarziu, la bolile de oase (decalcifiere, osteoporoza etc.), pana in momentul cand constientizeaza si rezolva aceasta nemultumire care genereaza un coflict emotional de tip DHS.
Acelasi sistem, ca mai sus, functioneaza pentru TOATE BOLILE (nu numai cancerul), insa fiecare tip de conflict emotional afecteaza alt organ.

Un alt principiu esential in NOUA MEDCINA este ca toate bolile se desfasoara in 2 FAZE:
Faza de imbonavire (de conflict) si Faza de vindecare (post conflict)
Conform dr. Hamer, fiecare boala are:
a. Faza de Conflict Activ (de Imbolnavire), in care se instaleaza o stare de tensiune si neliniste, lipsa poftei de mancare insotita de pierderi in greutate si lipsa somnului (insomnii) .
Mainile si picioare devin mereu RECI, pielea devine sensibila sau iritata, iar starea generala e una de tensiune continua – semne care indica faptul ca tumoarea/boala este in plina devoltare si contiuna sa creasca. Insa, odata ce omul constentizeaza si rezolva conflicutul emotional, corpul intra in:
b. Faza Conflict Rezolvat (de Autovindecare) In aceasta faza, corpul se VINDECA.
Primul semn e ca mainile si picioarele devin din nou CALDE !
Insa, vindecarea se poate manifesta si prin diferite BOLI si STARI de OBOSEALA prelungite (asemenea conceputului de criza de vindecare, din homeopatie).
Cand apare una dintre aceste probleme, ele intotdeauna vorba despre boli calduroase, gen febra sau hipertensiune, si niciodata nu vei avea mainile si picioarele reci, daca esti in faza de vindecare, decat daca te afli in faza de imbolnavire (de conflict emotional).

Asadar, cand incepe faza vindecarii, apare cel putin o starea de de epuizare si oboseala excesiva, cu o nevoie puternica de a dormi MULT, deoarece corpul face eforturi imense pentru a se regenarea si reechilibra.
In aceasta faza, PROCESELE aparute pe timpul fazei de imbolnavire sunt REVERSATE: Tumorile sunt eliminate sau capsulate (calcifiate), iar leziunile de tip necroza sau ulcer sunt inlaturate, prin regenerarea naturala a tesuturilor. La sfarsitul fazei de AUTOVINDECARE, tesuturile si organele afectate sunt refacute complet si, deseori, devin mult mai rezistente decat au fost inainte de aparitia SOCULUI, deoarece organismul si-a format anumite mecanisme de aparere si preventie.
Ca exemplu pentru fazele de imbolnavire-vindecare, dat de dr. Hamer, e o mama care-si vede copilul lovit de o masina. In drum spre spital, mainile si picioarele ii devin reci ca gheata, ii dispare complet pofta de mancare si, in acea noapte, are insomnie. Toate acestea, pana cand doctorul o anunta a doua zi, ca totul este in regula si nimic rau nu se poate intampla.
Atunci, mainile si picoarele femeii redevin calde, ii revine pofta de mancare si poate dormi profund noaptea.Totusi, este foarte posibil ca, in perioada urmatoare, sa faca febra usoara sau diferite bube sa-i apara pe corp, deoarece corpul face eforturi imense pentru a regenera tesuturile stricate. Eu chiar am o prietena care, dupa un accident teribil de masina, s-a umplut de bubite mici pe corp, care au disparut singure in 2-3 saptamani. Atat a durat pentru ea, faza de autovindecare, dupa acel soc emotional.
Atentie!
* Conflictul emotional NU este determinat direct de eveniment, ci de modul in care persoana resimte, la nivel psihic, evenimentul declansator. In functie de aceasta dimensiune interioara a evenimentului, poate sa apara sau nu, un conflict emotional, iar intensitatea si localizarea efectelor acestuia vor depinde de intensitatea si tipul trairii interioare.
Legatura dintre organ si conflictele emotionale
Boli la:
Colon – Conflict peste care nu poti trece nicicum
Oase -Lipsa stimei de sine, inferioritate
Intestinul subtire – Ura care nu poate fi digerata
Uter – Sentiment de inferioritate sexuala
Prostata – Conflict/cearta pe latura sexualitatii
Tiroida – Te simti neputincios, fara control
Plamani – Frica puternica fata de alta persoana
Piele – Lipsa integritatii, om coruptibil, fara coloana vertebrala
Testicule, Ovare – Pierdere valoroasa, ce nu poate fi recuperata
Pancreas – Conflict cu membrii familiei
Urechea interna – Sentimentul de imposibilitate de a afla ce vrei – adevarul
Sanaul stang – Conflict care pun in pericol copilul, casa, familia
Sanul drept – Conflict cu partenerul sau cu persoanele rivale
Rectul – Frica de a fi nefolositor
Gura – Nu poti mesteca (suporta) o problema/situatie
Caile respiratoprii – Conflict teritorial (nesigur in privinta casei)
Laringe – Frica Frica si ingrijorare pentru un anumit eveniment
Stomacul – Ai inghitit prea multe impotriva vointei tale
Esofag – Dorinta acuta de a refuza,de a nu ‘inghiti’
Inima – Frustrare legata de copii
Cervixul – Frustrare adanca si persistenta
Glandele suprarenale – Te indrepti intr-o directie in care refuzi sa mergi
Ficat – Frica (stress) de a ramane fara manacre (bani pt a procura mancare) sau iti simti viata in pericol.
Principiile pentru VINDECARE !
A. In primul rand: Pacientul devine stapanul absolut al tratamentului. E 100% responsabil pentru conditia lui si nu-si pune sperantele in numeni, mai mult decat in el insusi.
B. Apoi pacientul va lucra la intelegerea CAUZEI care a provocat conflictul – si, implicit, boala.
C. In final, va colabora constructiv cu doctorul, pentru a crea un plan eficient de rezolvare a conflictului, atat MENTAL cat si PRACTIC.
*Este absolut necesar ca pacientul la inteleaga cat mai bine CE se intampla de fapt cu el, pentru a putea sa aiba o atitudine constructiva si motivata, in procesele de autovindecare.

Alte reguli de viata

* Dr. Hamer pune accentul pe rezolvarea EMPIRICA (practica) a orcarui conflict emotional, insa pot fi benefice si psihoterapia, terapiile prin hipnoza si regresie sau altele de acest fel.
*Frica de cancer/moarte poate genera alt conflict, pe langa cel existent. E nevoie sa renunti total la astfel de ganduri, pentru ca faza de vindecare sa se desfasoare fara probleme.
* O persoana sanatoasa, bine hranita, odihnita, relaxata, cu activitate fizica zilnica si care are convingeri pozitive, va face mult mai usor fata orcarui conflict – si, de asemenea, se va lovi de mult mai putine.
* Persoanlele cu situatie materiala buna au un risc mult mai mic de a se imbolnavi, spre deosebire de cei saraci (care nu au bani pentru a rezolva anumite conflicte)
* La femeile insarcinate, orice forma de cancer sau de tip cancer se va vindeca/elimina pe cale naturala, incepand cu a 3-a luna de sarcina, deoarece sarcina are prioritate absoluta, spune dr. Hamer.
Asadar, indiferent ce boala ai avea, intreaba-te intai DE CE TE-AI IMBOLNAVIT si doar apoi gandeste-te ce medicamente ai nevoie sau daca ai nevoie de vreun medicament.
comentariu
P.S. Dupa descoperirile revolutionare pe care le-a facut, dr. Hamer nu numai ca NU a fost apreciat de catre Colegiul Medicilor, ci i-a fost retrasa licenta, iar apoi a fost bagat in puscariepentru cativa ani! Dupa eliberare, in majoritatea tarilor din Europa a fost pus sub urmarire, mai putin in Spania, tara care i-a oferit sprijin si in care locuieste si in ziua de astazi. El a scris o carte despre NOUA MEDICINA, care este vanduta in toata lumea, insa care nu este inca disponibila in limba romana.
Probabil ca sunteti uimiti de ce i s-a intamplat, insa la acest fel se pune problema cand incurci marile companii farmaceutice care, pentru a supravietui, trebuie sa vanda anual citostatice, vaccinuri, medicamente ce dau dependenta si masti de protectie(o absurditate sa crezi ca o esarfa mica la gura, te apara de bacteriile microscopice)
Pentru mai multe, vizitati site-ul oficial al Noii Medicine: http://www.newmedicine.ca/

Sursa foto

Sursa articol

4 thoughts on “NOUA MEDICINA (GERMANA) Legatura CREIER-BOALA Psihologie

  1. Iosefim says:

    La “Legatura dintre organ si conflictele emotionale”, sa uitat organul suprem, organul principal, centrul de comanda CREIERUL.

    Adica, durerile de cap, migrenele, etc. sunt cauzate din ce cauze?

    In rest, frumos articolul, se aplica in majoritatea cazurilor cu foarte mici exceptii!

  2. Iosefim says:

    De asemenea, sunt si avc-uri, diverse tumori si cancere pe creier…

    Mi-as fi dorit sa stiu ce le cauzeaza, Multumesc!

  3. Robert Tene says:

    Nu vreau sa stric speranta oamenilor dar studiile lui Hamer nu sunt dovedite stiintific in niciun studiu oficial.
    Sunt de acord ca placebo-ul este un factor important in vindecarea oricarei boli insa conluziile la care acesta a ajuns sunt pur si simplu exagerate.

    TLDR: Ca sa fi de acord cu studiile lui Hamer, trebuie ori sa crezi in Teoria Conspiratiei.

    Uitati-va pe wikipedia pentru toate detaliile: https://en.wikipedia.org/wiki/Ryke_Geerd_Hamer

  4. Anonymous says:

    Toate migrenele si durerile de cap inexplicabile sunt datorate unei gandiri irationale in care persoana respectiva pune o presiune foarte mare pe ea, isi impune niste standarde peste puteri si atunci exista acea lupta intre un eu real si unul ideal.

Leave a Reply to Iosefim Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *