Despre igiena corpului, igiena exterioara exista deja regulile, scrise sau nescrise, le stim cu totii si le simtim cu totii atunci cand sunt incalcate de altii. Ne este foarte usor sa le recunoastem, atat regulile, cat si incalcarea lor pentru ca de cand ne stim am avut atentia indreptata catre lumea exterioara, catre corpul nostru. Exista insa si o igiena interioara, o desfasurare a evenimentelor interioare noua care nu are intotdeauna o logica, un sens pe care sa-l intelegem. Lasam cateodata lucrurile si evenimetele sa ia amploarea pe care o doresc ele, le lasam libertate totala de manifestare, ceea ce ne bulverseaza, ne face sa nu ne mai recunoastem, sa scapam cateodata din mana pacea noastra interioara, in cele mai grave cazuri sa ajungem la depresie.
In vreme ce despre igiena corpului despre comportamentul in societate invatam fie in familie, fie chiar in comunitate, despre acea igiena interioara, despre modul
in care ne gestionam trairile interioare nu invatam de nicaieri. Suntem lasati sa descoperim singuri instrumentele de care avem nevoie, noi cu noi insine stabilim care sunt limitele intre care viata noastra interioara se desfasoara. Sunt momente in viata cand cele se se intampla in jurul nostru si ne implica direct sau indirect au impact masiv aspra vietii noastre interioare. Impactul exista oricum, insa cateodata in interiorul nostru sentimente contradictorii duc o lupta care ne consuma energia vitala, ne slabeste puterile de le controla. In acele momente simtim ca parca ne scapa de sub control, ca sentimentele, gandurile, senzatiile o iau razna. Cateodata, nici un prieten, psiholog, vindecator nu ne mai poate ajuta pentru ca nimeni nu are acces acolo, este un spatiu mult prea privat pentru a putea vreodata fi pus in cuvinte care sa aiba exact sensul emotiilor noastre.
Tot noi putem face ordine in gandurile noastre, pentru ca noi suntem singurii care putem afla ce e in spatele nelinistilor noastre, ca sunt intamplari din vremea copilariei care si-au lasat o amprenta mai mare decat am putea banui, ca anumite asocieri pe care le facem dau o semnificatie eronata unor lucruri, ca sunt ganduri care revin mereu si creaza panica. Atunci cand lucrurile escaladeaza sau scapa de sub control se impune o autoeducare a gandurilor si emotiilor. Taierea din radacina a raului. Sentimentele contradictorii, emotiile negative, tristetea, pesimismul, regretul, invinovatirea, toate isi au radacina in ganduri. Mai intai gandim si apoi simtim. Mintea este cea care in urma experientelor traite hotaraste ce e bine si ce e rau si ea genereaza sentimentul de bine sau rau. De exemplu cand cineva te numeste prost, in general mintea te face sa numesti aceasta ca o experienta negativa, tocmai ai fost insultat. Daca insa am alege ca in urma afirmatiei sa ne autoevaluam, nu ne consideram prosti, ci, eventual sa admitem ca nu avem suficiente cunostinte in domeniul respectiv. Noi alegem modul in care percepem situatiile in care suntem implicati. O reevaluarea a situatiilor care stim ca produc disconfort psihic, si o autoeducare a conceptiilor noastre, ar duce la eliminarea multor reziduuri acumulate in noi. Vorbeam doar de curatenie generala, nu?
Daca ne-am opri sa “ascultam” toate gandurile care ne trec prin minte in decurs de 5 minute am deveni constienti de cat de inutile sunt multe dintre ele. Se repeta foarte des unele, altele judeca si critica, fac asocieri aducatoare de beneficii sau nu. Gandurile sunt adesea in trecut, retraind un moment sau altul fara ca activitatea in care suntem implicati acum sa o ceara sau din contra, gandurile pot zbura catre viitor, proiectand situatii pe care ni le-am dori sau si mai rau, proiectand un viitor sumbru. Cel mai de folos pentru noi este o autoeducare a mintii pentru ca gandurile si atentia noastra sa fie la momentul prezent, la activitatea pe care tocmai o facem. Pace cu trecutul, numai de bine despre viitor, iar toata atentia catre prezent, pentru ca este singurul care exista.
Trecutul poate fi doar revizitat, viitorul nu exista decat ca proiectie pe care o facem noi, prezentul este singurul pe care il traim cu adevarat. Pacea cu trecutul, cu oamenii pe care i-am intalnit si cu care am interactionat, cu intamplarile in care poate am reactionat corect, poate nu. Pacea si impacarea cu ele este primul pas. In fond, in trecut am reactionat asa cum am stiut noi mai bine la 
momentul respectiv, acelea fiind datele cunoscute ale problemei, asa ca nu mai e loc acum de regrete fata de cele intamplate ci doar poate de o asumare si invatare a lectiei de viata traite. Poate ar trebui sa ne instalam un semafor in interior, un semafor cu scop de autoeducare a gandurilor: verde pentru tot ce inseamna atentie la prezent, ganduri pozitive, iubire si pace in sufletet, rosu pentru gandurile negative-nu au voie sa treaca prin mintea noastra galben pentru acele experiente din trecut care ne aduc neliniste( sub toate formele ei) pana la asimilarea invatamintelor pe care ni le pot aduce, asimilare care in final va duce la pace.