Sa fii tu insuti sau cum te vrea societatea?

Una dintre problemele cu care se confrunta fiecare fiinta umana este mediul in care vine pe lume. Fiinta lui si intentiile mediului nu sunt orientate in aceeasi directie. Mediul te vrea prost, sclav, ca sa poți fi folosit de cei puternici. Normal ca simti ca ceva nu e in ordine. Vrei sa fii tu insuti.
Lumea noastra nu permite absolut nimanui sa devina ceea ce este in natura lui sa fie. Nu, ea il indeasa pe fiecare intr-o forma, il face folositor, eficient, ascultator, in așa fel, incât sa nu se revolte niciodata, sa nu-si ia destinul in propriile mâini, sa nu-si declare individualitatea, sa fie mereu perfect functional, ca un robot.
Lumea nu vrea fiinte umane, vrea masini eficiente. Cu cât esti mai eficient, cu atât vei fi mai respectat si mai onorat. Asta e problema. Nimeni n-a venit pe lume ca sa fie o masina. Este o umilire si o degradare, este o calcare in picioare a mândriei si demnitatii umane, distrugerea fiintei spirituale si reducerea ei la o entitate mecanica.
Copilul care-si da seama de intentiile societatii, ale parintilor, ale familiei, ale sistemului educational, ale religiei si ale natiunii incepe sa se inchida in sine. Devine defensiv, din teama de a nu fi strivit de o forta uriasa.

El este mic, fragil, vulnerabil, neajutorat, dependent de cei fata de care vrea sa se protejeze. Problema devine cu atât mai grava, cu cât oamenii de care trebuie sa se apere sunt cei care cred ca-l iubesc. Poate ca aceștia nu sunt niste mincinosi. Intentiile lor sunt bune, dar le lipseste constiinta, sunt adormiti. Nici ei nu stiu ca sunt niste marionete in mâinile fortelor oarbe ale societatii, mânata de interese.
Copilul se afla in fata unei dileme. Trebuie sa lupte impotriva celor care il iubesc si pe care crede ca ii iubeste si el. Ce ciudat! Oamenii care spun ca tin la el nu-l iubesc asa cum este. Ei ii spun: „Te iubim, dar numai daca mergi pe drumul nostru, daca devii membru al congregatiei noastre, daca te supui, asa cum noi toti ne supunem”. Daca devii parte a acestui urias mecanism, risti sa traiesti toata viata in interiorul lui… Iar a lupta impotriva lui este fara sens, vei fi strivit. Mai bine te dai batut si inveti sa spui „da”, fie ca vrei, fie ca nu. Iti reprimi „nu”-ul. Continue reading “Sa fii tu insuti sau cum te vrea societatea?”