Una dintre problemele cu care se confrunta fiecare fiinta umana este mediul in care vine pe lume. Fiinta lui si intentiile mediului nu sunt orientate in aceeasi directie. Mediul te vrea prost, sclav, ca sa poți fi folosit de cei puternici. Normal ca simti ca ceva nu e in ordine. Vrei sa fii tu insuti.
Lumea noastra nu permite absolut nimanui sa devina ceea ce este in natura lui sa fie. Nu, ea il indeasa pe fiecare intr-o forma, il face folositor, eficient, ascultator, in așa fel, incât sa nu se revolte niciodata, sa nu-si ia destinul in propriile mâini, sa nu-si declare individualitatea, sa fie mereu perfect functional, ca un robot.
Lumea nu vrea fiinte umane, vrea masini eficiente. Cu cât esti mai eficient, cu atât vei fi mai respectat si mai onorat. Asta e problema. Nimeni n-a venit pe lume ca sa fie o masina. Este o umilire si o degradare, este o calcare in picioare a mândriei si demnitatii umane, distrugerea fiintei spirituale si reducerea ei la o entitate mecanica.
Copilul care-si da seama de intentiile societatii, ale parintilor, ale familiei, ale sistemului educational, ale religiei si ale natiunii incepe sa se inchida in sine. Devine defensiv, din teama de a nu fi strivit de o forta uriasa.
El este mic, fragil, vulnerabil, neajutorat, dependent de cei fata de care vrea sa se protejeze. Problema devine cu atât mai grava, cu cât oamenii de care trebuie sa se apere sunt cei care cred ca-l iubesc. Poate ca aceștia nu sunt niste mincinosi. Intentiile lor sunt bune, dar le lipseste constiinta, sunt adormiti. Nici ei nu stiu ca sunt niste marionete in mâinile fortelor oarbe ale societatii, mânata de interese.
Copilul se afla in fata unei dileme. Trebuie sa lupte impotriva celor care il iubesc si pe care crede ca ii iubeste si el. Ce ciudat! Oamenii care spun ca tin la el nu-l iubesc asa cum este. Ei ii spun: „Te iubim, dar numai daca mergi pe drumul nostru, daca devii membru al congregatiei noastre, daca te supui, asa cum noi toti ne supunem”. Daca devii parte a acestui urias mecanism, risti sa traiesti toata viata in interiorul lui… Iar a lupta impotriva lui este fara sens, vei fi strivit. Mai bine te dai batut si inveti sa spui „da”, fie ca vrei, fie ca nu. Iti reprimi „nu”-ul.
In toate situatiile, se asteapta de la tine sa fii un „yes-man”. Este interzis sa spui „nu”. Acest „nu” este pacatul originar. Lipsa de supunere inseamna pacatul originar, si societatea se razbuna.
Aceste lucruri il infricoseaza de-a binelea pe copil. Intreaga lui fiinta vrea sa-si realizeze potentialul. Vrea sa fie el insusi, pentru ca altfel nu vede cum sa dea sens propriei vieti. Fara aceasta, nu va fi niciodata fericit, vesel, implinit, multumit. Nu se va simti in largul sau, va fi tot timpul divizat. Partea cea mai intima a fiintei sale va fi mereu insetata, infometata, neimplinita, incompleta. Dar fortele sunt prea mari si lupta impotriva lor mult prea riscanta. Fiecare copil va invata, incet-incet, sa se apere, sa se protejeze. Va inchide portile fiintei lui.
Nu se va mai expune catre semeni, se va preface tot timpul. Va deveni un actor, jucând in conformitate cu indicatiile care i se dau. Daca vor aparea indoieli, le va reprima. Daca natura lui adevarata va vrea sa iasa la suprafata, el o va reprima. Inteligenta va tipa: „Ce faci? Nu e drept!” Dar el va alege sa nu mai fie inteligent. E mai sigur sa fie retardat, prost.
Orice te pune in conflict cu interesul general e periculos. E riscant sa te deschizi, chiar si fata de cei care-ti sunt apropiati. De aceea toti sunt atât de inchisi. Nimeni nu-si mai deschide petalele asemenea florilor, fara teama, dansând in vânt, ploaie sau soare. Fragil, dar fara nicio teama…
Toti traim cu petalele inchise, de teama ca, daca le deschidem, vom deveni vulnerabili. Fiecare se ascunde dupa ce scut poate: chiar si prietenia poate fi folosita drept scut. Pare contradictoriu, pentru ca prietenia inseamna deschidere reciproca, impartasire de secrete, de inimi.
Fiecare traim asemenea contradictii. Oamenii iși folosesc prietenii, iubirea, rugaciunea, ca pe niste scuturi. Nu pot plânge atunci când vor, zâmbesc si se ascund sub scutul zâmbetului. Poate ca plâng când nu este cazul – si lacrimile servesc drept scut. Râsul e un exercitiu al buzelor, iar in spatele lui se ascunde adevarul: o perdea de lacrimi.
Toata societatea se invârteste in jurul unei ipocrizii: aici, tu trebuie sa fii ce vor altii sa fii, nu ce esti. De aceea totul este atât de fals si artificial. Si in prietenie pastrezi distanta, nu lasi pe nimeni sa se apropie prea mult de tine. Poate ca unul, foarte aproape fiind, iti va vedea figura in spatele mastii. Sau isi va da seama ca fata pe care o arati nu este reala, e o masca. Toti din lumea in care traim sunt neautentici, sunt in afara adevarului. In viziunea mea, omul cel nou este un rebel in cautarea sinelui, a fetei lui reale, un om gata sa arunce toate mastile, toata ipocrizia, gata sa arate lumii cine este el cu adevarat. Iubit sau condamnat, respectat sau injurat, nu conteaza: a fi tu insuti este cel mai important in viata. Si pe cruce ai fi implinit si etern multumit.
Omul adevarului, omul sincer cunoaste iubirea, compasiunea, intelege orbirea si inconstienta celorlalti, vede ca simt cu spiritul adormit… Ceea ce fac ei, fac in somn. Ai fost atât de mult timp invatat si conditionat, poate toata viata. Nici dezvatul nu se va produce foarte repede.
Ai fost umplut cu falsuri, cu pseudo-idei. Va dura ceva timp sa renunti la ele, sa vezi ca sunt niste surogate. De fapt, o data ce vezi ca un lucru e fals, nu e greu sa renunti la el. Se duce la vale singur in momentul in care ii demasti falsitatea. Recunoasterea este suficienta. Legatura e rupta, identitatea se pierde. Si o data ce dispare falsul, apare realul, in toata frumusetea lui noua, pentru ca toate – sinceritatea, onestitatea, adevarul – inseamna frumusete.
Daca esti tu insuti, esti frumos. Constiinta, intelegerea si curajul cu care pornesti hotarât sa arunci fetele false pe care ti le-au pus altii trebuie sa te calauzeasca mereu.
Si daca ceilalti sunt inconstienti – parinti, profesori – nu fi suparat pe ei, pentru ca si tu ai fost la fel. Iar ei sunt niste victime, ca si tine. Parintii lor, profesorii lor, preotii lor le-au pervertit mintile, la fel cum ei te-au corupt pe tine.
Nici nu te-ai gândit ca invatatura de la parintii care te iubesc, de la profesori, de la preoti ar putea fi gresita. Dar a fost, si a creat o lume intreaga pe o temelie gresita. Dovada: toata istoria e o insiruire de razboaie, de crime, de violuri…
Ciudat! Nimeni nu-si vede de propria individualitate. Toti vor sa fie altcineva. Și asta le distruge viata…
Osho