Intr-unul din dvd-urile sale, Virginia Satir , autoare si psihoterapeuta considerata geniala, pentru ca a reusit sa armonizeze relatiile umane acolo unde altii au esuat, aceasta vorbeste despre una dintre problemele frecvente de comunicare . Autoarea le-a studiat indeaproape, ocupandu-se in special de psihoterapia familiilor. De obicei aceste probleme de comunicare apar in cadrul a doua dialoguri: cel al cuvintelor si cel al sentimentelor
Sa luam ca exemplu discutia dintre sot si sotie, primul ajunge acasa obosit, sotia il intreaba cum se simte, iar el raspunde pe un ton distant “Sunt bine”. Desi continutul mesajului (cuvintele) este unul, adevaratul mesaj este dat de sentimente, de tonul vocii si limbajul corpului. In ziua de azi lumea este atat de preocupata de reusita, succese, atat de stresata, incat comunicarea nu mai este una sanatoasa. Se poate chiar intampla ca de multe ori sa nu ne dam seama ca-i mintim pe cei din jur, si minciunile vin automat. Virginia Satir spune despre cuvinte ca vin din partea stanga a creierului, parte ce se ocupa cu partea logica, stiintifica a limbajului, cu vocabularul si gramatica. Astfel, un raspuns automat va atrage dupa el un mesaj “controlat” despre ceea ce ar trebui sa spunem si sa facem. De exemplu, unii oameni, spune Virginia Satir, si-au impus o regula, si anume aceea ca ei nu trebuie niciodata sa se planga. Asa ca adevaratul lor mesaj va fi redat de limbajul corpului. Bineinteles ca majoritatea interlocutorilor nostri nu sunt experti in citirea gesturilor si a atitudinii, asa ca ei vor lua de bun mesajul propriu zis, si vor aparea certuri si neintelegeri cauzate de o comunicare defectuasa. In situatia sot-sotie expusa mai sus, sotia se poate supara crezand ca sotul are o problema legata de ea, nestiind ca lui de fapt i-a mers prost la servici, si ca nu-i place sa se planga in legatura cu ceea ce i se intmpla, ori e prea suprat ca sa vorbeasca despre asta.
Esenta este scoasa in evidenta de intervievatorul Virginiei Satir care observa urmatorul lucru:
“Dedesubtul fiecarei conversatii, indiferent cat de abstracta sau intelectuala este ea, se ascunde o fiinta umana cu emotii care asteapta sa fie confirmate.”
Virginia confirma aceasta teorie si ne prezinta ca exemplu cazul ei in care observa multi oameni care ascund multe emotii dedesubtul unei masti. Atunci cand merge la prelegeri, conferinte, sub mesajele transmise de conferentiari ea poate citi mesajele gesturilor care spun: “ Sufar”, “Am nevoie de ajutor”. Acesta este unul dintre “defectele” oamenilor care pot ii pot citi pe alti oameni. Virginia admite totusi ca nu este deajuns sa stii ca un om sufera, pentru ca de cele mai multe ori acesti oameni nu vor ajutor, deoarece au o regula a lor care spune ca nu pot accepta ajutor din afara. Oricum, fiecare dintre acesti oameni se declara uimiti de fiecare data cand le sunt descifrate nevoile personale, dintr-un discurs. Continue reading “Virginia Satir despre comunicare”