sinucidere – Autoeducare

viata-moarte Despre viata si moarte

Viata ia multe forme, este ascunsa in toate lucrurile materiale care exista, nu doar in natura, animale sau oameni. Viata este nevazuta, se prelungeste in afara corpului vizibil, se intinde spre orizont, trece de el si se continua la infinit. Viata este mai presus de repiratie, mancare sau somn, viata este iubire nemarginita, restul este doar un vis. Am auzit pe cineva spunand ca abia dupa ce murim incepe adevarata viata. Asa o fi. Ceea ce am vrut sa spun pana aici este ca moartea este doar un element din cadrul vietii, viata cuprinzand si moartea, asa este ea de mare. Moartea este obligatorie fara ca totusi sa pierdem viata. Este o contradictie, pentru ca asa am fost invatati sa gandim, totusi este ceea ce religia a incercat sa ne spuna de mult timp. Raiul si iadul sut concepte cunoscute, si ele de fapt sunt simboluri ale existentei acelui “ceva” a vietii dupa moarte. As dori sa reamintesc prin asta ca raiul acela poate exista, atat timp cat credem in el, si cat timp actionam in numele unei energii pozitive menite sa ne indrepte inspre acea directie luminoasa.
Ati incercat sa stati o zi nemancati? Adica sa tineti post? Daca da, ati observat atunci ca tot felul de sentimente ciudate apar: stari de nervozitate, de tristete, senzatia ca trebuie sa mancam, ca altfel… Altfel ce? Murim?
Cu cat frica de moarte e mai mare cu atat va fi si imposibilitatea de a tine post negru mai mare. Cu cat credinta e mai mare, cu atat mai usor ne va fi sa luam o zi de tacere, post si rugaciune. De ce? Ca sa ne golim mintea si sa facem fata starilor tensionate interioare. Cu cat facem fata sentimentelor ascunse, scotandu-le la suprafata, cu atat ne este mai usor sa ascceptam viata si moartea. Acestea sunt doua concepte oricum. Negru alb, noapte zi, moarte, viata. Cine practica yoga sau meditatia, sau rugaciunea stie undeva in adancul sau ca suntem suflete mai intai, si apoi corpuri. Suntem lumina, suntem energie si iubire care nu poate disparea, ne transformam, este adevarat, luand forma corpurilor, pentru ca mai apoi sa ne intoarcem in lumina.

Despre sinucidere

Si totusi corpurile se dizolva mai devreme sau mai tarziu. Cum facem fata?
Lasam lucrurile asa cum sunt, le primim, fara sa reactionam prea mult. Nu e nimic de facut. Doar de observat senzatiile, tristetea, suferinta. Sunt parte din viata. Si daca o persoana apropiata a ales sinuciderea? Cum o acceptam? Vom simti cu siguranta un gol mare in stomac, incercand sa invinuim pe toata lumea, inclusiv pe noi insine, cei care am ramas. Adevarul este ca nu este vina nimanui. Sinuciderea este doar o alegere facuta de cel ce a plecat. Pentru acea persoana, acest lucru a fost o rezolvare a unor probleme. Persoana respectiva s-a gandit mai putin la cei din jur, si mai mult la el/ea.
S-a gandit la o modalitate de a pune capat unei suferinte sau unei situatii care i se parea fara alta rezolvare. Chiar daca din afara situatia de viata a unui sinucigas ni se pare simpla, pentru persoana in cauza a fost una tragica. Dar sa nu judecam acest lucru, pentru ca oamenii vad viata diferit. Ceea ce mie mi se pare greu, altuia i se pare usor. Cel ce a plecat ori a ajuns la o stare de inconstienta mare, fie prin droguri, alcool –unde claritatea gandirii nu mai exista, fie a fost tulburat de emotii, depresii mari, care nu au avut nici o legatura cu familia.
De obicei cand cineva vrea sa iasa dintr-o situatie cere ajutorul, cauta raspunsuri, accepta sprijin, daca nu, gaseste aceasta cale, mai putin benefica prin care nu-si da seama ca raneste pe multa lume.

Inainte sa te invinuiesti pentru moartea cuiva drag, ia-ti putin timp sa reflecti la urmatoarele despre aceasta persoana:

-era sensibil/a, avea toane?
-avea stari emotionale schimbatoare (trecea repede de la bucurie la tristete)
-era usor influentabil?
-era orgolios si ambitios (uneori canalizat pe aspecte negative)
-se inchidea in el/ea si iesea mai greu din aceste stari
-avea o neincredere mare in propria persoana (uneori manifestand accese de gelozie)
-era razbunator, neiertator
-persoana visatoare, uneori nerealista
-inflexibil la schimbare (suferind unele blocaje in anumite aspecte ale vietii)
-idealist (nu poate accepta realitatea)

Acest timp de persoane sunt oameni mai sensibili care cu greu pot fi ajutati, pentru ca in primul rand sunt prea orgoliosi sa accepte ajutorul, sau nu asculta, fiind foarte interiorizati. Pot fi tipul descris prin deficit de atentie, nu isi poate mentine focusul asupra unei sarcini pentru prea mult timp, isi pierde rabdarea si se enerveaza repede. Unii sunt usor manevrabili, iar altii dimpotriva, sunt prea incapatanati –deci extremele. Sunt fie idealisti fie fixati pe anumite idei, neacceptand viata cu bune si cu rele. Continue reading “Despre viata, moarte si sinucidere” →

Capcanele mentale (Mental Traps) este o carte din categoria dezvoltare personala, scrisa de Andre Kukla, psiholog canadian, iar mai departe sunt informatiile de baza extrase din aceasta carte. Cei ce au citit Puterea prezentului de Eckhart Tolle sunt familiari cu aceasta teorie, sau mai bine zis mod de viata. Spre deosebire de lucrarea lui Tolle, cartea de fata aduce lamuriri mai aprofundate, din punctul de vedere al unui psiholog, ceea ce ii poate face pe sceptici sa ia in considerare acest curent sustinator al momentului prezent. Ideea de la care porneste aceasta carte este faptul ca fiecare lucru se intampla la timpul lui –in momentul prezent. Fiecarui lucru ii este necesar alocarea unui moment propriu in care ne concentram numai asupra lui. De exemplu atunci cand luam cina, lucrul asupra unor rapoarte de la servici, sau cititul ziarului ne va impiedica sa facem lucrurile ca lumea. Adica nici digestia nu va avea loc asa cum trebuie, si nici lucrul nu va fi la inaltimea asteptarilor noastre. De ce facem lucrurile necoresponzatoare la momentul inoportun? Din cauza capcanelor mentale.

Si totusi, daca aceste capcane ne sunt atat de daunatoare, de ce continuam sa le repetam in mintea noastra? Din cauza ca sunt automate, mintea noastra produce ganduri, dintre care majoritatea sunt inconstiente, si chiar si atunci cand suntem constienti de ele, de multe ori este greu sa le oprim. Chiar daca suntem constienti de cat de daunatoare sunt ele, nu putem sa renuntam la ele din cauza puterii obisnuintei.

Pentru a scapa de aceste ganduri capcana trebuie mai intai sa ne invatam sa le detectam. Si mai este necesar sa fim constienti de faptul ca aceste ganduri nu ne sunt folositoare, ba chiar sunt dauntatoare. Trebuie sa fim avertizati ca in procesul de inlaturare a gandurilor nefolositoare ne vom lovi de conservatorism, acela pe care il avem si atunci cand nu ne induram sa aruncam din lucrurile vechi pe care nu le folosim, sau de atitudinea pe care o avem si atunci cand intram intr-un magazin si nu putem refuza sa acumulam lucruri nefoositoare, pe motivul ca erau la reducere.

Iata capcanele:

Persistenta

De multe ori suntem prinsi in situatii enervante, ca intr-un joc de Monopoly pe care suntem plictisiti sa-l jucam, si totusi decidem sa-l terminam doar ca sa scapam de el. Suntem determinati sa terminam o actiune, desi nu ne este benefica. Este la fel si in cazul showurilor tv pe care le urmarim desi nu ne plac. Si putem merge mai departe pana la job-ul care nu ne aduce satisfactii, si totusi continuam sa-l practicam uneori chiar si o viata intreaga. Si aceasta este o capcana mentala.

Amplificarea sau exagerarea

Aceasta este capcana de a munci mai mult decat este necesar, pentru a ne atinge scopul. Daca muncim prea putin nu reusim ce ne-am propus, dar, daca muncim prea mult ne vom consuma toate resursele. Exageram atunci cand repetam un discurs de prea multe ori pana cand acesta devine prea banal si lipsit de viata. Exageram si atunci cand muncim prea mult sa facem bani pe care nu avem timp sa-i cheltuim.

Fixatia/Obsesia

In aceasta situatie, suntem blocati, ne putand inainta fara o confirmare, o autorizatie, un telefon, sau pur si simplu un semn din partea cuiva. Dar, in loc sa ne ocupam de alte lucruri, suntem imobilizati pana cand putem continua munca la proiectul respectiv. Este pur si simplu un blocaj in care asteptam.Fixatia are o mare legatura cu ingrijorarea. Sa te ingrijorezi inseamna sa te gandesti degeaba la o situatie asupra careia nu ai controlul. Ingrijorarea o poti observa mai ales din afara,atunci cand nu esti tu cel care isi face griji. Dar atunci cand tu esti protagonistul ti se pare normal, ba chiar mai mult, ti se pare ca problemele se vor agrava daca nu esti constient de ele. Timpul prezent este undeva in spate, in décor iar noi asteptam adevaratul show sa inceapa. Intotdeauna este ceva care ne impiedica sa ne bucuram de prezent, absolvirea studiilor,cresterea copiilor, serviciul obositor, primirea mosteniri… Munca nu este vocatia noatra, decat in cazuri rare. Placerile doar temporare. Prieteniile de moment. Posibil nici sa nu stim ce asteptam. Nu stim ce vrem sa ne facem cand vom creste mari, si de fapt, nici nu crestem mari vreodata. Suntem siguri doar de faptul ca nu suntem inca cine ne dorim.
Dar vestea buna este ca suntem deja noi insine. “Un print nu este doar un viitor rege, o fetita nu este doar o viitoare doamna. Printi, copii, studenti, ucenici, autori nepublicati, artisti in devenire si juniori executivi sunt deja ceva conturat si complet.” Ironia este ca dupa ce obtii ce ti-ai dorit vei fi coplesit de nostalgia a vremurilor apuse. “Un actor ce se straduieste sa devina celebru ii dadu sotiei un pumn de boabe de struguri, dorindu-si ca ei sa fie perle. Peste ani, devenind celebru si de succes, ii dadu un sireag de perle, dorindu-si sa fi fost struguri.” exemplifica Andre Kukla.

Regretul

Cateodata mai si gresim, si este evident ca planurile noastre s-au spulberat. Totusi, nu se mai poate face nimic. Daca continuam sa ne mai gandim la acelasi lucru cadem in capcana regretului. Daca in fixatie munceam pana la epuizare pentru a atinge un scop in viitor, in reversie ne straduim pana la epuizare sa schimbam trecutul. Diferenta este ca obsesia scopului implinit trece, o data ce am realizat acel lucru, pe cand gandurile pentru schimbarea trecutului pot ramane o viata pentru a ne frustra.In cadrul acestei capcane intra sentimentele de vina si rusina pe care le experimentam atunci cand derulam intamplarile regretate din trecut. Mai rea decat vina in sine este frica de a ne simti vinovati, ceea ce duce la evitarea unei actiuni, pentru a evita vina. Acest sentiment de vina se regaseste mult in depresivi, acestia simt o vina fara sa o poata defini, se simt nemerituosi fara motiv. Iar toate aceste sentimente isi au originea in gandurile pe care le derulam in minte. Daca nu am mai gandi aceste lucruri, nu ne-am mai simti vinovati. Vina are loc atunci cand ne biciuim pe noi insine cu ganduri taioase.Ne purtam cu noi insine de parca am fi alta persoana a carei vointa o putem modela dupa voie. Comportamentul acesta poate fi asemanat cu urmatoare situatie: cineva incearca sa se lase de fumat, si pentru fiecare tigara fumata isi trage cate o palma peste fata. Pe scurt, vina ne face sa pierdem mai mult decat castigam.

Anticiparea

Daca in capcana fixatiei lucram prea mult, in cea a regretului lucram prea tarziu, in anticipare incepem prea devreme.Asa riscam sa muncim prea mult, si in van. Muncim prea mult daca aceeasi munca, facuta mai tarziu, poate avea rezultate mai bune. De ce anticiparea nu este buna? Sa luam ca exemplu un proverb grec: “Nu numi un om fericit pana nu moare.” Aprecierea fericirii cuiva este aparenta si temporara, pentru ca o situatie se poate schimba peste noapte. Judecata asupra vietii cuiva nu poate fi facuta niciodata. Dar noi tot anticipam. Iar anticiparea sub forma unor evaluari premature negative este cauza depresiei cronice. Duse la extrema aceste cazuri pot sfarsi tragic, iar sinuciderea este una dintre urmari. Sinucigasul anticipeaza viitorul si nu vede nimic care sa merite sa continue sa traiasca. Ceea ce nu ia el in considerare este faptul ca situatia se poate schimba. Pentru a putea sa anticipezi cum va fi viata ta sau a unui om trebuie sa poti sa privesti obiectiv, din alt punct de vedere, unul panoramic ce iti asigura un unghi mult mai bun, chiar dincolo de moarte. Sa-ti pui intrebari despre viata ca intreg este un lucru prematur, si ne referim aici mai ales la ingrijorare, de multe ori este prea devreme sa ne multumim doar cu un raspuns, din moment ce sunt milioane de posibilitati.
Anticiparea se asemana cu fixatia prin faptul ca ambele au legatura cu grija obsesiva asupra viitorului. Planurile care nu ne ajuta in prezent sunt anticipatorii. Prin definitie nu avem nevoie de ele inca. Avem falsa nevoie ca trebuie sa stim ce se va intampla. Fara sa stim ce ne este dat, ne simtim ca si cum orbecaim in intuneric. Dar cand suntem deja intr-o activitate care ne aduce o valoare, nu conteaza ce se va intampla. Lucrurile sunt bune asa cum sunt ele in prezent. Daca incercam permanent sa aflam ce se va intampla in viitor, nu putem sa ne concentram la activitatea curenta.

Rezistenta

Aceasta capcana mentala are o legatura stransa cu persistenta in ceea ce priveste continuarea lucrului sau a unei actiuni oarecare atunci cand ar fi cazul sa renuntam. In persistenta ar trebui sa renuntam pentru ca activitatea nu ne mai aduce nici o valoare, iar in rezistenta, activitatea prezenta nu isi pierde valoarea daca o reluam mai tarziu. Acesta poate fi cazul angajatilor care raman la birou peste program de dragul terminarii unui proeiect pe care ar putea sa-l termine in cateva zile -un caz de persistenta. In cazul cand continuam sa terminam un joc pe calculator desi trebuie sa ne ducem un parinte la spital -acesta este un caz de rezistenta. Aceste capcane mentale sunt cauzate de inertia mintii noastre. Atunci cand incepem ceva avem sentimentul ca trebuie sa terminam acel lucru.

Amanarea

Nu putem sa incepem dieta saptamana asta pentru ca avem de pregatit cina pentru invitati, nu ne putem lasa de fumat decat luni, si eventual sa fie si 1 ianuarie. Aceasta capcana mentala va cauta si va gasi obstacole pentru a amana ceea ce ne-am propus sa facem. Amanarea se apropie de rezistenta prin faptul ca ambele ne dam inapoi de la inceperea unei actiuni benefice.

Accelerarea
Infaptuirea unei actiuni intr-un ritm mai alert decat necesar. De exemplu repararea unui obiect casnic in graba, ceea ce duce la stricarea imediata a aparatului, din nou. De aici si expresia: “festina lente”-grabeste-te incet. Accelerarea poate deveni cronica atunci cand orice am face simtim ca trebuie sa ajungem altundeva. Pe o scara mai inalta, vedem fiecare perioada din viata noastra ca o pregatire pentru urmatorul moment. Se pare ca prezentul este ceva peste care trebuie trecut cat mai repede. Iar atunci intreaga noastra viata devine ceva virusat de care incercam sa scapam, ca de o gripa. Nu ne dam seama de consecintele acestei accelerari, dar este ca si un galop rapid catre moarte. Continue reading “Capcane mentale” →