swami sivananda carteSwami Sivananda este un invatator spiritual de origine hindusa, medic, calugar iluminat si autor a peste 200 de carti de spiritualitate. In cartea “Puterea gandului” el ne vorbeste despre efectele gandirii nu numai asupra noastra dar si asupra intregului univers.

Gandul are o viteza mai mare decat a luminii, el ajunge instantaneu la locul de destinatie. Gandurile de armonie si iubire ale unui sfant se raspandesc in lume in toate directiile, patrunzand in mintile oamenilor, iar prin rezonanta, acestia le retransmit. La fel se intampla cu cel de langa noi, stapanit de ura, gelozie sau invidie, care reuseste sa ne dezechilibreze, sa ne faca sa traim aceeasi stare cu a lui. Cu totii cunoastem starea de euforie provocata de un concert de calitate sau starea starea de salbaticie, la care se ajunge pe un stadion. Gandurile au puterea de a se transmite ca la un joc domino, la intreaga masa de oameni ce se afla intr-un spatiu.

Gandurile se nasc, traiesc si nu mor niciodata. Chiar daca noi am murit, ele sunt mesaje transmise in lume, care au efect in continuare. Deci, sa transmitem numai ganduri bune, care pot ajuta pe cei din jur, dar si pe cei aflati la mare distanta, deoarece acestea se propaga instantaneu. Gandul are o putere de nedescris. Din ele s-au intamplat miracole, s-au vindecat boli, s-au facut marile revolutii. Toate neintelegerile dintre oameni apar din cauza lipsei iubirii dintre ei, lipsei de incredere, de toleranta, creindu-se niste legaturi malefice intre oameni. Prin ganduri rele mintea ni se intuneca, apare furia, vorbim fara control si prin rezonanta, aceeasi stare se va declansa in partener. Dar, pentru a ne controla mintea, ar trebui sa ne debarasam de gandurile rele, de invidie si de rautate, dar si de multe cunostinte care nu ne mai folosesc, lasand loc liber linistei aduse de gandurile divine, pozitive, care pot influenta benefic si pe cei din jur.

“Gandurile pline de rautate, manie sau amaraciune ii ranesc pe ceilalati. De aceea cel care isi controleaza gandurile, devine un adevarat Zeu pe acest pamant”. Swami Sivananda

Noi singuri alegem binele sau raul, placerea sau durerea; lumea ce ne inconjora exista atata timp cat exista gandirea noastra. Sa alegem calea buna, inteleapta a iubirii, darniciei, intelegerii celui in suferinta. Sa uitam de orgolii, invidii, dorinte desarte de imbogatire, toate acestea vor genera ganduri negative. De noi depinde viata ce ne-o croim.
Orice actiune presupune o dorinta care va genera un gand si va duce la indeplinirea ei. Cu alte cuvinte, sa avem grija ce ne dorim pentru ca, mai devreme sau mai tarziu, ni se va indeplini. Toate dorintele noastre trebuie sa fie benefice, altruiste, pentru ca atunci cand se vor realiza, sa avem o viata frumoasa. De aceea gandurile si dorintele negative vor crea viitorii hoti sau ucigasi.

“Dimpotriva, gandirea altruista va transforma fiinta mai intai intr-un filantrop, apoi intr-un sfant; si fiecare gand de compasiune va modela caracterul tandru si milostiv al unui adevarat prieten al Universului”. Swami Sivananda

Amprenta gandurilor sa va pune pe figura noastra. “Fata este aratatorul si tiparul mintii. Gandurile divine o lumineaza, in timp ce cele malefice, o intuneca.”
Ochii reprezinta ferestrele sufletului. Ei transmit mesaje de iubire, hotarare, inteligenta, dar si de ura, frica, lacomie. Aceste sentimente negative otravesc viata, distrug vitalitatea noastra, duc la imbolnavire. “De aceea, nu pierdeti niciodata buna dispozitie, zambiti si radeti tot timpul.”
O viata frumoasa o puteti crea doar printr-o gandire pozitiva, insotita de actiuni benefice, uitand ce insemna invidia, ura, razbunarea.

Tags: , , , , ,

1 Comment so far »

  1.  

    ELENA said

    March 16 2013 @ 9:59 am

    sinplu ca buna ziua ,dar ce te faci daca nu ai cu ce plati facturile nu te angajeaza nimeni,mai zanbesti

Comment RSS · TrackBack URI

Spune-ne parerea ta

Name:

eMail:

Website:

Comment: