Etapele pierderii unei persoane dragi

Atunci cand pierzi pe cineva drag, vei trece prin niste etape prin care am trecut, sau vom trece cu totii, din pacate. Chiar si cei mai intelepti oameni trec prin momente grele atunci cand pierd o persoana draga. Eckhart Tolle, autorul cartii “Puterea Prezentului”, desi a ajuns la o stare de iluminare ce i-a permis o seninatate sufleteasca timp de mai bine de 30 de ani, a marturisit ca a suferit la moartea parintilor sai. Este un gol ce greu poate fi umplut, iar suferinta isi are scopul ei, dar putem trece peste asta.
Iata cateva dintre etapele unei pierderi:

Neacceptarea: Este prima etapa a unei pierderi, prima reactie pe care majoritatea persoanelor care afla despre moartea cuiva drag, mai ales cand se intampla pe neasteptate, este cea a neacceptarii. Nu iti vine sa crezi, nu poti sa accepti, se poate merge pana la punctul in care crezi ca totul este un vis, ca lumea din jurul tau nu mai este reala, nimic nu mai pare la fel ca inainte. Cel mai bun lucru in acest caz este deschiderea sufletului si acceptarea sentimentelor de tristete profunda, eliberarea lor, descarcarea supararii in fata prietenilor si familiei.

Nedreptatea: este seria de ganduri si convingeri ca ceea ce s-a intamplat nu se justifica, nu este corect. Persoana ce este cufundata in tristete profunda va experimenta ganduri precum: “De ce mie, de ce acum, nu este corect, altii sunt mai rai si nu li se intampla.” Remediul cel mai bun este acceptarea situatiei asa cum este, fara a incerca a o intelege, macar o perioada cat suferinta este mare, nu are rost sa mai adaugam alte ganduri si intrebari mai negre, la care oricum e greu sa gasim un raspuns.

Invinovatirea si autoinvinovatirea: Acum apar ganduri precum: “Daca ambulanta/doctorul ar fi putut sa…” “Daca as fi fost acolo…” Daca as fi putut avea mai multa grija…” Este esential sa intelegem ca omul isi construieste singur destinul prin alegerile pe care le face, prin actiunile mai mult sau mai putin benefice pe care le face. Nu avem acces la viata celuilalt, si nu putem sa-l ajutam cum am vrea. Mai ales ca si copii (desi adulti) nu ne este permis a da sugestii parintilor, pe motivul ca nu suntem “trecuti prin viata” sau suficient de intelepti. Parintii au impresia ca stiu ce este mai bine si pentru ei si pentru noi. Cateodata aleg un stil de viata nesanatos (tigari, bautura, lipsa exercitiului fizic), o alimentatie incorecta, o gandire prea negativa, fie o munca excesiva fara a se relaxa si bucura de viata. Oricare dintre aceste lucruri le poate fi fatal, dar acest lucru, este o alegere facuta de ei, in mod subconstient, neavand legatura cu noi. Totusi, orice greseli am fi facut fata de cel ce nu mai este, trebuie sa ne iertam pe noi insine, si sa ne revansam rugandu-ne, iertand pe altii cand gresesc fata de noi, ajutand si iubind pe cei din jur.
Cateodata moartea este un proces de autoaparare a sufletului, incercand sa-l apare de o suferinta inutila, sau de situatii in care spiritul in cauza nu mai avea de invatat. In schimb, tot din aceasta moarte, aveam noi de invatat, cei care ramanem sa suferim si sa tragem concluziile. Cateodata moartea e un exercitiu pentru ego- ul nostru, ea este o forma de diminuarea a lui, a intoarcerii la non forma, la momentul prezent, in simplitatea lui.

Interiorizarea: Se poate uneori ca unele persoane sa se inchida in ele, sa treaca printr-o teama de a parea vulnerabile. O teama de a arata suferinta si de a arata ca au nevoie de cei din jur. Adevarul este ca avem nevoie de familie si prieteni sa ne sprijine, si avem nevoie sa plangem si sa ne exprimam emotiile si tocmai aceasta slabiciune ne face umani si unici. Extrema cealalta a acestei etape este de a ne agata prea mult de atentia celor din jur, depinde de personalitatea fiecaruia. Dar este posibil ca unele persoane sa aiba multe asteptari din partea celorlalti care par sa nu le inteleaga profunda tristete. Persoana in cauza spera ca ceva din exterior sa-i aduca alinare, confort, adica o compensare a pierderii suferite. Unii o cauta in mancare, alcool, alegand sa nu se exteriorizeze si sa-si arate suferinta. Acest lucru poate duce la un blocaj emotional, asa ca exprimarea sentimentelor este incurajata.

Idealizarea trecutului: Multe persoane aleg sa se autoinvinuiasca si in acelasi timp sa distorsioneze trecutul, aducandu-si aminte doar momentele frumoase, idealizand persoana in cauza, si invinuindu-se pentru comportamentul incorect fata de ea. Cufundarea in trecut are doua taisuri pentru ca ea poate usor duce la o mini depresie, atunci cand cineva evadeaza prea mult din momentul prezent, si nu accepta pierderea si situatia prezenta. Agatarea de trecut poate fi invinsa prin petrecerea timpului cu prietenii , angajarea in diverse activitati, plimbari, excursii in natura. Admirarea operelor de arta, urmarirea filmelor si concertelor preferate, pe scurt, orice activitate care ne va scoate din rutina gandurilor ce deruleaza trecutul. Este bine sa ne exprimam suferinta, dar nu sa ne ingropam in aminitiri si auto invinovatire, pentru ca aceasta nu va aduce pe nimeni inapoi, nici nu ne va face sa ne simtim mai bine.

Victimizarea si Autocompatimirea inseamna ca ne putem transforma in personajul trist, victima a unei pierderi dureroase. Ganduri vin acum in minte: “Ce vom face fara mama/tata/sot/fiu?”, “Cum ne vom descurca? Cum putem trai fara?” Daca continuam sa avem astfel de ganduri ne putem dezvolta o noua identitate care ne va descrie ca persoane neajutorate, triste, lipsite de ceva. Daca alegem sa ne plangem la cei din jur, sau sa ne autocompatimim, aceasta nu este o solutie tocmai potrivita, ea poate duce la negativism, depresie. Trebuie sa ne concentram pe ceea ce este pozitiv in viata noastra, pe calitatile care fac din noi o persoana increzatoare. La inceput va fi mai greu, dar dupa ce perioada de doliu va trece, trebuie sa incercam sa devenim pozitivi, calmi, si sa gasim partea buna a vietii care ne-a ramas in absenta celui plecat.

Vindecarea sufletului –are loc atunci cand ne simtim pregatiti sa mergem mai departe, atunci cand am invatat din aceasta lectie tot ce am avut de invatat. Este etapa cand renuntam la suferinta, tristete, culpabilizare, autocompatimire, invatam sa fim noi insine, mai puternici, mai iertatori si iubitori cu cei din jur. Moartea cuiva apropiat are calitatea de a ne deschide ochii si sufletul, facandu-ne mai sensibili la nevoile celor din jur, mai plini de compasiune si intelegere, apropiindu-ne de Dumnezeu. Tocmai aceasta iubire pentru noi insine, pentru cei din jur, si pentru Dumnezeu este cea care ne vindeca sufletul.

Trebuie sa ne dam seama ca suntem persoane complete, perfecte, independente, suntem mai intai indivizi, dupa suntem fii, parinti, soti si sotii. Suntem copii ai lui Dumnezeu inainte de toate, iar daca alegem sa ne intoarcem catre spiritualitate si sa ne deschidem inima, vom gasi acolo toate raspunsurile care sa ne ajute sa trecem peste acest moment greu. Fiecare greutate ne poate ajuta sa gasim o lumina aparte in sufletul nostru care sa ne faca sa devenim mai puternici si mai increzatori in viata. Daca cauti un raspuns, la o intrebare, asculta-ti gandurile, fii atent la visele nocturne- se poate sa primesti multe raspunsuri si sa comunici cu cei dragi pe aceasta cale. Ei pot veni in visul tau, mai ales spre dimineata inainte sa te trezesti, atunci undele creierului functioneaza in starea theta si vei prelua mai usor mesajele de la cei dragi care nu mai sunt. Ai incredere, ei iti vor comunica tot ce vrei sa afli, ai rabdare, roaga-te pentru ei, iar rugaciunile iti vor fi ascultate.