Fii eroul principal al vietii tale

povestea taAtunci cand suntem copii, noi suntem martorii felului in care comunica adultii, si este firesc sa le imitam comportamentul.
Ne vedem fratii mai mari, unchii si matusile, parintii si vecinii, angrenandu-se in relatii amoroase. Practic, nu fac altceva decat sa sufere, dar ei cred ca se iubesc. Vedem cum se cearta si abia asteptam sa crestem, ca sa putem face si noi acelasi lucru. Mentalitatea copiilor este de tipul: “Uau, ce amuzant tre sa fie!” Intreaga de care ajungem sa suferim se datoreaza faptului ca asistam la atatea mincinui atunci cand suntem inocenti, din care ne alcatuim apoi propria poveste personala. Am continuat sa-mi studiez astfel povestea vietii mele si am descoperit ca tot ce exista in ea avea legatura cu mine. Acest lucru este firesc, caci eu sunt centrul perceptiei mele, iar povestea nu face decat sa reflecte punctul meu de vedere. Principalul caracter care traieste in povestea mea are la baza un erou real, dar ceea ce cred eu despre mine nu este adevarat – nu este decat o poveste. Am creat eu insumi eroul numit “Miguel”, care nu reprezinta altceva decat o imagine bazata pe ceea ce am convenit eu insumi sa cred despre mine insumi. Mi-am proiectat apoi aceasta imagine asupra celor din jur, care au perceput-o, au modificat-o si au reactionat la ea in functie de propriile lor povesti personale.

Am descoperit apoi ca am creat asemenea imagini si in legatura cu celalalte personaje secundare din povestea mea.
Si acestea au la baza oameni care exista in realitate, dar tot ce cred eu despre ei tine de propria mea creatie. De pilda, am creat o eroina numita mama, un erou numit tata, cate un erou pentru fiecare din fratii si surorile mele, din prietenii mei, din iubitele mele chiar si pentru cainele si pisica mea. De cate ori intalnesc o persoana, o calific si emit anumite judecati bazate pe cunoasterea care exista in mintea mea. In acest fel, ii pot pastra imaginea in memoria mea.
In povestea mea, tu vei fi intotdeauna un erou secundar, creat de mine insumi si cu care interactionez. Tu proiectezi asuprea mea ceea ce doresti sa cred despre tine, iar eu modific aceasta perceptie in functie de ceea ce cred eu despre tine. Abia acum sunt convins ca esti cel care cred eu ca esti. Iti pot spune chiar ca “te cunosc”, desi in realitate nu te cunosc deloc. Tot ce cunosc este povestea pe care mi-am creat-o in legatura cu tine. Mi-a trebuit ceva timp sa inteleg ca unicul lucru pe care il cunosc este povestea mea personala, legata de mine insumi.

Am crezut ani de zile ca ma cunosc, pana cand am descoperit ca acest lucru nu era deloc adevarat.
Tot ce cunosteam erau convingerile mele legate de mine. Am descoperit apoi ca nu eram deloc cel care credeam ca sunt! Aceasta descoperire a fost extrem de interesanta, dar si inspaimantatoare, caci am realizat ca nu cunosc pe nimeni si nimeni nu ma cunoaste cu adevarat pe mine.
Adevarul este urmatorul: noi nu cunoastem decat ceea ce cunoastem, iar unicul lucru care il cunoastem cu adevarat este povestea noastra. De cate ori nu i-ati auzit pe oameni spunand: “Imi cunosc foarte bine copii; nu ar face niciodata asa ceva!” Chiar credeti ca va cunoasteti copii? Sau partenerul de viata? Ei bine, va asigur ca acest lucru nu este adevarat, la fel cum nici el nu va cunoaste pe dumneavoastra! Puteti fi sigur ca numeni nu va cunoaste cu adevarat, dar va cunoasteti macar pe dumneavoastra pe dumneavoastra insiva? Cunasteti cu adevarat pe cineva?

Candva credeam ca imi cunosc foarte bine mama, dar unicul lucru pe care il cunosc cu adevarat despre ea este rolul care i l-am atribuit eu insumi in povestea mea.

Mi-am creat o imagine pentru eroina din poveste care joaca rolul mamei mele. Tot ce cunosc despre ea este ceea ce cred despre ea. In realitate, nu am nici cea mai mica idee despre lucrurile care exista in mintea ei. Numai ea stie ce gandeste, si probabil nici ea nu se cunoaste mai bine pe sine.
Acest lucru este valabil si in ceea ce va priveste pe dumneavoastra. Probabil ca mama dumneavoastra poate sa jure ca va cunoaste foarte bine, dar credeti ca acest lucru este adevarat? Personal, eu nu cred. Stiti foarte bine ca ea nu are de unde sa stie ce exista in mintea dumneavoastra. Tot ce cunoaste ea este ceea ce crede despre dumneavoastra, adica aproape nimic. Nu sunteti decat un erou secundar in povestea ei, in care jucati rolul fiului sau fiicei. Mama dumneavoastra creeaza o imagine in ceea ce va priveste, dupa care spera sa va integrati in aceasta imagine. Ce credeti ca se intampla daca nu corespundeti acestei imagini pe care si-a facut-o in legatura cu dumneavoastra? Mama dumneavoastra se va simti ranita si va incerca sa va faca sa corespundeti acestei imagini. De aici, nevoia ei de a va controla, de a va spune ce trebuie sa faceti si ce nu, de a va transmite toate parerile ei in legatura cu modul in care ar trebui sa va traiti viata.
Daca stiti ca parerea ei nu poate fi influentata, intrucat este legata de povestea sa personala, ce rost mai are sa va aparati punctul de vedere? Nu are nici o importanta ce ii veti spune, caci oricum nu va va crede. Cum ar putea crede povestea dumneavoastra de vreme ce nu corespunde cu a ei? Cel mai bun lucru care il puteti face este sa schimbati subiectul, sa va bucurati de prezenta ei si sa o iubiti asa cum este. Daca veti ajunge la aceasta conlcuzie, va veti putea iubii parintii indiferent de ce v-au facut. Prin acest act de iertare, relatia dumneavoastra cu ei se poate schimba complet.
De vreme ce am descoperit ca oamenii isi creeaza si isi traiesc propria lor poveste personala, de ce i-am mai judeca? De ce am mai interpreta totul personal ceea ce spun sau ce fac, stiind ca noi nu suntem – oricum – decat niste eroi secundari in povestea lor? Atunci cand ne vorbesc, noi stim ca ei se adreseaza defapt eroilor secundari din povestea lor. Orice ne-ar spune altcineva, nu este decat o proiectie a imaginii lor legate de noi. Nu are nimic de-a face cu noi. Personal, nu imi mai pierd de mult timpul facand interpretari personale. Prefer sa-mi focalizez atentia asupra propriei mele povesti.

Orice om are dreptul sa-si creeze propria poveste a vietii, sa se exprime prin arta sa. Din pacate, majoritatea oamenilor incearca sa ii face pe cei din jur sa se integreze in imaginile si rolurile pe care le-au creat pentru ei in povestile lor. De pilda, isi pun copii sa fie asa cum vor ei. Ei bine, va dau o veste proasta! Acest lucru nu se va intampla niciodata. La fel, atunci cand partenerul nostru de viata nu se integreaza in imaginea pe care o cream pentru el, ne simtim raniti sau fustrati. Apoi incercam sa-l controlam. Simtim nevoia sa ii spunem ce sa faca si ce sa nu faca, ce sa creada si ce sa nu creada. Procedam la fel si cu copii nostri, si astfel incepe un adevarat razboi al controlului.
Viata in acest corp fizic este foarte scurta, chiar daca am ajunge la varsta de 100 de ani. Cand mi-am dat seama de acest lucru, m-am decis sa nu mai pierd timpul creand conflicte, mai ales cu oamenii care ii iubesc cel mai mult. Prefer sa ma bucur de ei, acceptandu-i asa cum sunt, indiferent de ceea ce cred ei. Povestea pe care ei o creeaza nu are nici o importanta pentru mine. De pilda, nu-mi pasa daca mama mea nu este de acord cu povestea mea personala. O iubesc sincer si ma bucur de prezenta ei. Nu imi impun povestea mea, la fel cum nu o impun nimanui altcuiva. Ii respect povestea ei, o ascult si nu incerc sa-i dovedesc ca nu are dreptate.

Daca altcineva incearca sa va rescrie povestea, inseamna ca nu va respecta.
Nu va respecta pentru ca sunt de parere ca nu sunteti un bun artist, ca nu va puteti scrie propria poveste, chiar daca v-ati nascut cu acest destin unic. Respectul se naste direct din iubire. El reprezinta una din cele mai inalte expresii ale iubirii.

Eu insumi ma respect pe mine, asa ca nu permit nimanui sa imi scrie povestea in locul meu.
Povestea mea cade in responsabilitatea mea; este creatia mea. Eu sunt artistul si-mi respect propria arta. Pot eventual compara arta mea cu arta altora, dar eu sunt cel care fac propriile alegerei, care imi asum responsabilitatea pentru ceea ce creez. Cand mi- am dat seama pentru prima oara ca nu imi place povestea pe care am creat-o, m-am gandit: “Foarte bine, eu sunt autorul, deci pot sa schimb povestea”. Am incercat si am dat gres. Am incercat apoi din nou si am dat din nou gres. Acest lucru s-a repetat de multe ori, caci am incercat sa schimb toti erorii secundari din povestea mea. Am crezut ca daca voi reusi sa schimb eroii secundari, imi voi shimba povestea personala, dar acest lucru este complet gresit!

Adevarata noastra problema nu este niciodata legata de eroii secundari din povestea noastra.
Ceea ce vedem in ei este intotdeauna o proiectie a convingerilor noastre, iar aceasta problema este secundara. Principala noastra problema este legata de eroul principal. Daca nu ne place propria poveste personala, cu siguranta cel vinovat este eroul principal (mai precis, ceea ce credem noi in legatura cu el).
Nu exista decat o singura modalitate de a schimba povestea personala, si anume schimbarea convingerilor noastre legate de sine.
Acesta este un mare pas in procesul de trezire spirituala. Daca vom renunta la minciunile in care credeam, legate de noi insine, aproape tot restul se va schimba ca prin farmec. Eroii secundari din povestea noastra se vor schimba, dar nu in sensul ca ii vom inlocui cu altii. Ei vor ramane aceeasi; ceea ce se va schimba vor fi doar convingerile noastre legate de ei. Aceste schimbari se vor proiecta asupra lor, schimband implicit interactiunea noastra cu ei. Odata cu aceasta se va modifica si felul in care ne percep ei. Si astfel, eroul secundar pe care il reprezentam noi in povestea lor se va schimba. Efectele se tin lant dupa modelul bulgarelui de zapada: daca ne schimbam pe noi insine, tot ce ne inconjoara se schimba.
Noi suntem singurii care ne putem schimba povestea personala, iar acest lucru este posibil numai prin schimbarea propriei relatii pe care o avem cu noi insine. Ori de cate ori schimbam eroul principal din povestea noastra, tot restul se schimba ca prin farmec, adaptandu-se la noua realitate. Acest lucru este usor de dovedit, caci asa se petrec oricum lucrurile, chiar daca noi nu suntem constienti (eroul principal se schimba in timp, dar din motive conjucturale, nu constiente).

Fragment din cartea Vocea Cunoasterii, de Don Miguel Ruiz,

Sursa foto

Leave a Reply

Your email address will not be published.