5

Tu ce masca porti?

In copilarie, multi dintre noi jucau jocuri cu prietenii lor: de-a hotii si vardisti, de-a mama si de-a tata, de-a supereroii, de-a printesele si altele asemenea. In jocurile acelea, ne insuseam identitatea unui anumit personaj, iar pe toata durata jocului ne prefaceam a fi altcineva decat eram. Dar in secunda in care jocul se termina, lasam in urma identitatea respectiva si ne intoceam la noi, cei de dinaintea inceperii jocului.

Ca adulti, jucam adesea o versiune a jocurilor acestora, in anumite situatii sociale. Mai exaact, ne punem o masca atunci cand interactionam cu ceilalti intr-o anumita imprejurare, sa zicem la o sedinta, petrecere, la birou sau chiar la un eveniment in familie. Continue reading “Tu ce masca porti?”

5

Fii eroul principal al vietii tale

povestea taAtunci cand suntem copii, noi suntem martorii felului in care comunica adultii, si este firesc sa le imitam comportamentul.
Ne vedem fratii mai mari, unchii si matusile, parintii si vecinii, angrenandu-se in relatii amoroase. Practic, nu fac altceva decat sa sufere, dar ei cred ca se iubesc. Vedem cum se cearta si abia asteptam sa crestem, ca sa putem face si noi acelasi lucru. Mentalitatea copiilor este de tipul: “Uau, ce amuzant tre sa fie!” Intreaga de care ajungem sa suferim se datoreaza faptului ca asistam la atatea mincinui atunci cand suntem inocenti, din care ne alcatuim apoi propria poveste personala. Am continuat sa-mi studiez astfel povestea vietii mele si am descoperit ca tot ce exista in ea avea legatura cu mine. Acest lucru este firesc, caci eu sunt centrul perceptiei mele, iar povestea nu face decat sa reflecte punctul meu de vedere. Principalul caracter care traieste in povestea mea are la baza un erou real, dar ceea ce cred eu despre mine nu este adevarat – nu este decat o poveste. Am creat eu insumi eroul numit “Miguel”, care nu reprezinta altceva decat o imagine bazata pe ceea ce am convenit eu insumi sa cred despre mine insumi. Mi-am proiectat apoi aceasta imagine asupra celor din jur, care au perceput-o, au modificat-o si au reactionat la ea in functie de propriile lor povesti personale.

Am descoperit apoi ca am creat asemenea imagini si in legatura cu celalalte personaje secundare din povestea mea.
Si acestea au la baza oameni care exista in realitate, dar tot ce cred eu despre ei tine de propria mea creatie. De pilda, am creat o eroina numita mama, un erou numit tata, cate un erou pentru fiecare din fratii si surorile mele, din prietenii mei, din iubitele mele chiar si pentru cainele si pisica mea. De cate ori intalnesc o persoana, o calific si emit anumite judecati bazate pe cunoasterea care exista in mintea mea. In acest fel, ii pot pastra imaginea in memoria mea.
In povestea mea, tu vei fi intotdeauna un erou secundar, creat de mine insumi si cu care interactionez. Tu proiectezi asuprea mea ceea ce doresti sa cred despre tine, iar eu modific aceasta perceptie in functie de ceea ce cred eu despre tine. Abia acum sunt convins ca esti cel care cred eu ca esti. Iti pot spune chiar ca “te cunosc”, desi in realitate nu te cunosc deloc. Tot ce cunosc este povestea pe care mi-am creat-o in legatura cu tine. Mi-a trebuit ceva timp sa inteleg ca unicul lucru pe care il cunosc este povestea mea personala, legata de mine insumi.

Am crezut ani de zile ca ma cunosc, pana cand am descoperit ca acest lucru nu era deloc adevarat.
Tot ce cunosteam erau convingerile mele legate de mine. Am descoperit apoi ca nu eram deloc cel care credeam ca sunt! Aceasta descoperire a fost extrem de interesanta, dar si inspaimantatoare, caci am realizat ca nu cunosc pe nimeni si nimeni nu ma cunoaste cu adevarat pe mine.
Adevarul este urmatorul: noi nu cunoastem decat ceea ce cunoastem, iar unicul lucru care il cunoastem cu adevarat este povestea noastra. De cate ori nu i-ati auzit pe oameni spunand: “Imi cunosc foarte bine copii; nu ar face niciodata asa ceva!” Chiar credeti ca va cunoasteti copii? Sau partenerul de viata? Ei bine, va asigur ca acest lucru nu este adevarat, la fel cum nici el nu va cunoaste pe dumneavoastra! Puteti fi sigur ca numeni nu va cunoaste cu adevarat, dar va cunoasteti macar pe dumneavoastra pe dumneavoastra insiva? Cunasteti cu adevarat pe cineva?

Candva credeam ca imi cunosc foarte bine mama, dar unicul lucru pe care il cunosc cu adevarat despre ea este rolul care i l-am atribuit eu insumi in povestea mea.

Mi-am creat o imagine pentru eroina din poveste care joaca rolul mamei mele. Tot ce cunosc despre ea este ceea ce cred despre ea. In realitate, nu am nici cea mai mica idee despre lucrurile care exista in mintea ei. Numai ea stie ce gandeste, si probabil nici ea nu se cunoaste mai bine pe sine.
Acest lucru este valabil si in ceea ce va priveste pe dumneavoastra. Probabil ca mama dumneavoastra poate sa jure ca va cunoaste foarte bine, dar credeti ca acest lucru este adevarat? Personal, eu nu cred. Stiti foarte bine ca ea nu are de unde sa stie ce exista in mintea dumneavoastra. Tot ce cunoaste ea este ceea ce crede despre dumneavoastra, adica aproape nimic. Nu sunteti decat un erou secundar in povestea ei, in care jucati rolul fiului sau fiicei. Mama dumneavoastra creeaza o imagine in ceea ce va priveste, dupa care spera sa va integrati in aceasta imagine. Ce credeti ca se intampla daca nu corespundeti acestei imagini pe care si-a facut-o in legatura cu dumneavoastra? Mama dumneavoastra se va simti ranita si va incerca sa va faca sa corespundeti acestei imagini. De aici, nevoia ei de a va controla, de a va spune ce trebuie sa faceti si ce nu, de a va transmite toate parerile ei in legatura cu modul in care ar trebui sa va traiti viata. Continue reading “Fii eroul principal al vietii tale”

5

Cele patru legaminte

cele patru legaminteEste cea mai cunoscuta carte a lui Don Miguel Ruiz, om de spirit mexican. “Cele patru legaminte” reprezinta de fapt instrumente ce te pregatesc sa iti gasesti calea catre tine insuti, sa iti pastrezi integritatea, iubirea de sine si pacea interioara.
Invataturile sale provin din intelepciunea toltecilor, popor care a trait in partea de sud a Mexicului, “popor de femei si barbati ai intelepciunii”. Maestrii lor au fost nevoiti sa ascunda intelepciunea din cauza cuceririi europene, pentru a nu fi folosita in scopuri personale, egoiste de acestia. Cunoasterea tolteca pe care o raspandeste provine din aceeasi unitate esentiala a adevarului ca si celelalte traditii sacre ezoterice de pe glob. Ea nu reprezinta o religie, dar este un mod corect de viata si o cale de a ajunge la fericire si iubire .
– Totul in existenta este o manifestare a fiintei vii pe care o numim Dumnezeu. Totul este Dumnezeu.
– “Sunt o oglinda fumurie, deoarece ma vad pe mine in fiecare dintre noi, dar noi nu ne recunoastem unul pe celalalt din cauza fumului dintre noi. Acel fum este Visul, iar oglinda esti tu, Visatorule”.
– Atentia este capacitatea noastra de discriminare prin care ne focalizam numai asupra lucrurilor pe care dorim sa le percepem. Pe cand eram copii, adultii din jurul nostru ne-au captat atentia si ne-au inoculat in minte informatii, prin repetitie. Acesta este modul in care invatam tot ce stim.
– Ca si copii, nu am avut ocazia sa ne alegem credintele, dar am fost de acord cu informatiile care ne-au fost transmise de visul planetar prin intermediul altor oameni. Singura modalitate de a inmagazina informatiile este acceptarea lor . Visul exterior ne poate capta atentia, dar daca nu suntem de acord cu el, nu vom inmagazina informatia. Suntem de acord cu el inseamna ca credem in el. A avea credinta, acesta este modul in care invata copiii. Zi de zi, acasa, la scoala, prin televiziune, ei invata visul exterior, cum trebuie sa se poarte.
– Ei invata precum sunt domesticite animalele: sunt pedepsiti si recompensati. Astfel el invata frica. Astfel invata ca trebuie sa se comporte conform cerintelor pentru a fi apreciati- deci pentru a se simti bine si daca nu se supun, vor fi pedepsiti- deci se vor simti rau, exclusi. Omul invata sa faca tot posibilul pentru a fi cat mai mult in zona apecierii si a evita suferinta. Asa invata el sa isi ascunda adevarata fata si sa pozeze in omul perfect care se asteapta altii sa fie, doar pentru a se simti bine intre membrii societatii. Asa incepem sa pretindem ca suntem cine nu suntem, doar pentru a fi suficient de buni pentru cei din jur, pentru mama si tata, profesori, biserica, sefi. Apare frica de a nu fi respins si de a nu fi suficient de bun.
– Sistemul functioneaza atat de bine incat la un moment dat nu mai e nevoie de parinti, profesori, preoti, sefi sa ne spuna ce trebuie sa facem si cum sa fim, ci devenim proprii nostri dresori si ne impunem singuri cenzura. Asa ajungem sa ne pedepsim pe noi, sa nu ne simtim demni de ceva mai bun. Ne dezvoltam un Judecator interior.
– Judecatorul este cel care ne stabileste cat succes vom avea in functie de cat consideram ca meritam. Judecatorul da pedepse de fiecare data cand gresim, insa ce te faci cand trebuie sa platesti de mai multe ori pentru aceeasi greseala. Pentru ca avem o memorie puternica. La fel facem si cu cei din jur, ii punem sa plateasca pentru aceeasi greseala reamintindu-le ca au gresit.
– Simtim nevoia sa stim ca noi avem dreptate si ceilalti gresesc. Suntem supusi credintelor noastre si ele ne duc la suferinta. Traim intr-o mare iluzie, iluzia ca “eu sunt”. De aceea nu suntem liberi si suferim: traim in functie de viziunea celor din jur, traim pentru ca ei sa ne aprobe si sa ne placa.
Primul legamant: Fii impecabil in tot ceea ce spui.
Pornim de la cuvinte, cuvantul este puterea prin care noi cream. Intentia noastra se manifesta prin cuvant. Este o putere pe care o avem, care poate construi sau distruge. El poate elibera sau inlantui. Cu ceva ani in urma un om din Germania a manipulat prin puterea cuvantului unul dintre cele mai inteligente popoare. A activat frica oamenilor doar prin puterea cuvantului. Constientizand forta cuvantului se poate intelege ce putere se poate manifesta prin cuvantul nostru. Dar ce inseamna “impecabilitate”? Este “fara de pacat”. Un pacat este orice faci impotriva ta. Pacatul incepe cu respingerea propriei persoane. Autorespingerea este cel mai mare pacat pe care il poti face.

“Daca te vad pe strada si iti spun ca esti prost, acest lucru poate aparea ca o folosire gresita a cuvantului impotriva ta. Dar, de fapt, eu folosesc cuvantul impotriva mea, deoarece tu ma vei uri pentru aceasta, iar ura ta nu este buna pentru mine. Trimitandu-ti otrava mea emotionala, eu ma otravesc pe mine.”
Atunci cand devii impecabil in ceea ce spui, mintea ta nu mai este un sol fertil pentru ideile negative. Iubirea de sine si bunastarea interioara sunt direct proportionale cu calitatea si integritatea cuvantului nostru. Atunci cand esti impecabil in ceea ce spui, te simti bine; te vei simti fericit si impacat.

Legamantul al doilea: Nu lua nimic personal.
Folosind un exemplu anterior, daca eu vad pe cineva pe strada, si ii spun: “Esti un prost” fara sa-l cunosc, asta nu inseamna ca este ceva in neregula cu el, ci cu mine. Daca el va lua cuvintele mele in serios, atunci probabil ca el va credere ca este intr-adevar un prost. Noi nu ne-am implica personal daca nu am crede ceeea ce ni se spune. Imediat ce am fost de acord cu ce ni se spune, otrava se raspandeste in interiorul tau. Motivul: importanta de sine. Importanta de sine sau faptul ca luam lucrurile personal. Eu, eu si iar eu. Astfel, daca se supara cineva pe noi, stim ca acel lucru il priveste. Eu sunt pretextul pentru ca el sa se enerveze. Si el se enerveaza deoarece ii este frica, deoarece se confrunta cu frica. Altfel nu ar avea de ce sa se enerveze pe mine.
Orice ar face oamenii, orice ar spune, sa nu luati aceste lucruri personal. Daca ei va spun ca sunteti minunat, ei nu fac acest lucru din cauza dumneavoastra, ci numai pentru a va face placere. Tu stii, ca esti minunat oricum. Continue reading “Cele patru legaminte”