Importanta basmelor la copii

mamica copiiIn urmatoarele randuri vom afla ce importanta au basmele pentru copii, cum ii ajuta la dezvoltarea lor personala, si cum putem sa raspundem mai bine la intrebarile lor:

“- Mama, de ce frige focul?
– Pentru ca e fierbinte.
– Si de ce e fierbinte?
– Pentru ca lemnul arde si se transforma în energie.
– Si de ce se transforma în energie?

Conversatie de-a surda. Pe adulti îi irita aceasta cautare exasperata de motive, care îi pune în dificultate, ridicând pro- bleme la care de multe ori nici ei însisi nu au o solutie. Întrebarile pe care le pun copiii ramân asadar fara un raspuns propriu-zis, pâna ce se resemneaza si îsi reorienteaza demersul explorator într-o alta directie.
Explicatiile logico-rationale sunt absolut ininteligibile pentru copilul mic, care nu dispune înca de categorii de baza pentru a le putea recepta.
Asa se face ca “energia” devine un omulet verde care manânca lemn si scuipa foc.

– Mama, de ce bate vântul?
– Pentru ca aerul se deplaseaza din zonele cu presiune ridicata în cele cu presiune joasa.

Aha! “Zonele de presiune” devin niste formule magice care evoca tarâmuri unde Împaratul Vânt cutreiera în goana pe calul sau înaripat, oare de ce o fi gonind asa de tare, dar mai bine sa nu întreb, ca se supara mama.

Adultii cred ca ofera o informatie completa si exhaustiva atunci când îi explica în termeni rationali copilului cum se petrec fenomenele naturale. Dar copilul nu poate întelege aceste “explicatii”. Ele îi ramân în minte ca niste formule magice, pe care se va stradui sa le repete, când va fi cazul.
Vorbe, vorbe lipsite de înteles pentru copil, dar importante prin ceea ce adultul nici macar nu banuieste: pentru valoarea lor magica! Explicatiile logice ale adultilor devin pentru copiii mici “formule magice” incontestabile, care nu sunt pasibile de vreo critica, nu sunt inteligibile în continutul lor, dar au o semnificatie datorita sursei din care provin: Pe aceasta tema am scris o alta carte, Come rispondere ai perche dei nostri bambini (Cum sa raspundem la întrebarile copiilor nostri), RedEdizioni.

– Mi-a spus mie tata!
– ‘” si mie mi-a spus mama mea!

La urma urmei, ceea ce conteaza este confruntarea puterilor celor doi “vrajitori” care au pronuntat vorbele respective!
Basmul ne spune de ce, basmul vorbeste întotdeauna despre întelesul celor ce se petrec în lume.
Printul coboara pe fundul marii pentru a cauta inelul cu diamant pierdut de batrânul rege, ca s-o poata lua de sotie pe frumoasa printesa cu cosite de aur…
Cum reuseste printul sa coboare pe fundul marii fara tub de oxigen e absolut nerelevant pentru copil, el nu se întreaba niciodata cum se face ca inelele regilor ajung mereu în cele mai improbabile locuri si nici cum de se pun conditii atât de ciudate pentru o casatorie. Pentru copil este evident ca printul va coborî pe fundul marii, caci vrea s-o ia de sotie pe printesa, iar ajutorul miraculos acordat de Pestisorul de aur e aproape garantat: asa merg lucrurile în lumea basmelor, care lui îi este familiara! În basme animalele vorbesc, glasuiesc si plantele, si obiectele. Regele Marii e un domn barbos care locuieste sub apa, Soarele e un zeu razboinic ce calareste prin ceruri, Luna e o doamna palida, împodobita cu perle – în legatura cu toate acestea, paradoxal, copilul nu întreaba niciodata “de ce?” Pentru el este firesc ca orice element al lumii înconjuratoare sa fie animat, ca un sac sa vorbeasca sau un elefant sa-si ia zborul, si nu are nevoie de nici o explicatie.
De data asta, noi, adultii, ne putem însa întreba de ce. Pentru ca lumea vrajita a basmului e lumea în care copilul mic traieste zi cu zi, e lumea “magiei primitive”, în care au vietuit la începu- turile speciei toate popoarele si în care mai vietuiesc înca toti indivizii, la începuturile existentei lor. O lume pe care o cunoastem cu totii, chiar daca nu ne mai amintim ca am trait în ea pe vremea copilariei. E o lume în care toate sunt animate, în care vorbesc si obiectele si plantele, toate actionând în virtutea unei logici si urmarind o finalitate. E totodata o lume a luptelor, a biruintelor si a înfrângerilor dramatice.

Basmele pun întotdeauna o problema. În basm, prin defi- nitie, totul se termina cu bine, dar lucrurile nu merg totdeauna bine. Dimpotriva. Tipicul basmelor consta în a ne prezenta la început o situatie care, fericita sau nu, are doar un rol de intro- ducere rapida în drama în care curând va fi implicat prota- gonistul. Printii sunt pusi totdeauna sa savârseasca ispravi imposibile, ca sa nu-si piarda viata, printesele lipsite de aparare cad victime unor personaje malefice, copiii sunt prizonieri ai vrajitoarelor ce îi pun la îngrasat ca sa-i manânce.

Basmul îi duce pe copii de mâna spre iesirea din aceste situatii îngrozitoare. Tocmai în asta rezida valoarea basmului: în capacitatea lui de a prezenta în termeni imaginari, asadar usor de înteles pentru copil, o situatie dramatica de conflict grav, de posibila tragedie, si de a indica o cale de iesire din aceasta situatie. Basmul ne prezinta problema si solutia problemei, toate acestea în singurul limbaj accesibil unui copil- cel al fanteziei.

Basmele sunt pline de copii: copii abandonati în padure, copii chinuiti de mastere crude, copii care nu sunt iubiti, copii nedoriti, copii rataciti … Copiii din basme nu respecta niciodata interdictiile: deschid toate usile care ar trebui sa ramâna încuiate, se abat de la toate drumurile pe care ar fi trebuit sa mearga, se duc totdeauna exact unde n-ar trebui sa se duca. În felul acesta basmele îi vorbesc unui copil despre problemele cu care se confrunta zilnic: abandonul, lipsa de iubire, singuratate a, neascultarea, frica …

În basme copiii înving. Ei supravietuiesc în ciuda parintilor care îi abandoneaza, în ciuda masterelor rele, a vrajitoarelor nemiloase, înving împotriva unor figuri amenintatoare si mult mai puternice decât ei: basmele reprezinta pentru copii glasul sperantei.

Pe de alta parte, în basme nu apar numai copii: sunt si adolescenti, tineri, adulti si batrâni. Prin intermediul întâmplarilor prin care trec eroii, basmele anticipeaza viitoarele etape ale existentei, cu dificultatile ce vor putea sa apara si cu modali- tatile în care acestea pot fi depasite. În acest sens, basmele sunt pentru copil un curs complet de formare pentru viata.

Nu întâmplator, Într-o anumita perioada copiilor le place îndeosebi un anume basm si vor sa-l asculte doar pe acela: îl asculta iar si iar, nu se mai satura de el, iar celelalte basme nu-i intereseaza. În momentul respectiv acela e “basmul lor”, basmul care vorbeste despre problema pe care o au atunci. Îsi vor schimba preferintele atunci când vor depasi respectivul moment din propria evolutie.
Obiceiul de a le povesti copiilor basme tinde uneori sa se piarda, în favoarea informatiilor mai tehnice, rationale si realiste. Se uita un fapt fundamental, si anume ca un copil nu este un adult în miniatura: e un copil! Realitatea pe care o traieste el e o realitate prevalent simbolica, iar explicatiile care au pentru el cel mai mult sens sunt explicatiile prin imagini.
Abandonarea povestirii basmelor înseamna abandonarea celei mai bune cai de acces spre lumea fantastica în care traieste cufundat copilul, înseamna sa-i privam de un sprijin util, mai mult, indispensabil, atunci când îsi înfrunta si îsi rezolva angoasele …”

Fragment preluat din cartea “Cum sa te vindeci cu o poveste”
Sursa foto

3 thoughts on “Importanta basmelor la copii

  1. Nu imi aduc aminte de o prima jucarie, dar imi aduc aminte de o prima carte de povesti. Fara coperti, fara autor, ca un obiect din timp si fara timp…asa era cartea mea de povesti. Imaginile viu colorate, scrisul mare si paginile usor maronii ma atrageau in fiecare zi. Am invatat sa citesc inainte sa intru la scoala numai de curiozitate: voiam sa vad daca tot ce citeste mama din acea carte si din urmatoarele carti primite de Craciun era adevarat. Chiar asa s-a intamplat? Da, exact asa! Nu eram inspaimantati de faptul ca soricelul a dat foc la casa, nici ca lupul a mancat iezii…desi, daca stai sa te gandesti acum, povestile sunt sadice, aberante si total producatoare de cosmaruri.
    Nu imi aduc aminte de toate jucariile pe care le-am avut, dar imi aduc aminte de toate cartile pe care le-am citit si recitit in copilarie.
    Sfatul meu: nu privati copilul de povesti ci, mai mult, luati parte la aventurile descrise de ele, jucati rolurile si porniti in aventuri alaturi de copilul dumneavoastra!

  2. AutoEducare says:

    Buna Oana,

    Si eu am avut o prima carte de povesti, fara coperti, fara autor. Ne citea bunica in fiecare seara din ea. Era vorba de Haplea, care peste tot unde mergea poftea la cate ceva, ce sa mai, un adevarat “haplea”. Poate nu este o intamplare ca si eu sunt o pofticioasa in toata regula. Posibil ca povestile sa ne influenteze asa mult? Oricum bun sfatul tau, sa nu privam copiii de povesti, pentru ca le dezvolta imaginatia, ii face mai creativi, le dezvolta vocabularul. Tie clar ti-a dezvoltat curiozitatea de a citi…pe langa curiozitatile legate de soricel si lupul cel rau 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published.