Mereu m-am intrebat de ce ne-a lasat Dumnezeu sa ne degradam fizic odata cu trecerea vremii; de ce prin imbatranire devenim atat de ridati, ne scade energia, dar mai ales, bolile sunt la ordinea zilei.
Dar am observat ca mai sunt si exceptii, oameni care imbatranesc frumos: oamenii calmi, intelepti si generosi, care nu numai ca arata bine dar sunt si mai sanatosi decat ceilalti. Daca mergi la orice manastire vei observa seninatatea, blandetea, si calmul de pe chipul maicutelor sau calugarilor, si aceasta datorita vietii retrase, izolate de marile probleme lumesti, sau datorita rugaciunii pe care o practica. Pe chipul lor raman intiparite aceleasi sentimente de la nastere: iubirea foarte de aproapele sau, generozitatea, blandetea, si o dorinta puternica de a ajuta. Cei ce duc o viata tumultoasa, plina de stres, capcane, targeturi, de meschinarii isi vor pierde acestecalitati cu care se nasc, si vor deveni “homo homini lupus” adica omul este lup pentru oameni.
Aceasta imbatranire ne aminteste ca viata este trecatoare, si ca avem datoria sa ne imbunatatim sufletul, care este nemuritor. Imbatranirea este un semnal de alarma ca timpul trece si trebuie sa actionam in asa fel incat sa nu ne para rau de viata care a trecut. Deci sa avem grija cum trecem acest prag, sa ne imbogatim sufleteste, sa lasam in urma trufia, lacomia, depresia si sa practicam iubirea, generozitatea si recunostinta la toate nivelele posibile.