Cateodata avem destul de mult succes in a-i ierta pe ceilalti, dar nu suntem la fel de buni in a ne ierta pe noi insine. Gandim: “Bine, pot crede ca universul a fost programat sa-mi ofere ceea ce ma facea fericit, dar apoi am dat-o in bara. Si nu ma pot ierta”.
Ego-ul este cel care ne programeaza sa facem greseala si apoi ne pedepseste sadic pentru ea. Ne indeamna sa facem ceva prostesc, dupa care ne va face sa credem ca, daca am facut o asemenea greseala, suntem cele mai proaste si mai iresponsabile fiinte umane aflate in viata. Acum totul este ingrozitor si nu va mai putea merge decat inspre si mai rau!
Dar ego-ul minte. A mintit cand ne-a convins sa facem ceva prostesc; minte, de asemenea, cand ne spune ca, deoarece am facut un lucru atat de ingrozitor, suntem persoane oribile, pentru care nu exista speranta. Continue reading “Cum scapam de sentimentul de vinovatie”→
In cartea “Reintoarcerea spre dragoste”, Marianne Williamson spune: “Frica noastra cea mai profunda nu este ca suntem imperfecti. Frica noastra cea mai profunda este ca suntem extraordinari de puternici”.
Ceea ce ne inspaimanta cel mai mult este lumina noastra si nu intunericul. Ne punem intrebarea: “Cine sunt eu , ca sa fiu stralucitor, superb, talentat, extraordinar?”. De fapt, cine esti tu, ca sa nu fii asa? Esti un copil al lui Dumnezeu. Daca te minimalizezi, nu-i faci un serviciu lumii. Nu exista nimic laudabil in a te micsora si minimaliza in asa masura, incat alti oameni sa nu se simta in siguranta langa tine. Te-ai nascut ca sa manifesti gloria lui Dumnezeu care se afla inauntrul tau. Ea nu se afla doar in unii dintre noi. Se afla in toata lumea. Si, pe masura ce lasam propria noastra lumina sa straluceasca, in mod subconstient, le dam altor oameni permisiunea de a face acelasi lucru. Pe masura ce ne eliberam de propria noastra frica, prezenta noastra ii elibereaza, in mod automat, pe ceilalti.”
Singurul lucru care ne impiedica sa fim sinele nostru intreg si autentic este frica. Frica ne spune ca nu ne putem indeplini visele. Frica ne spune sa nu riscam. Ea ne impiedica de la a ne bucura de cele mai mari averi ale noastre. Frica ne tine in mijlocul spectrului, in loc de a ne lasa sa ne bucuram de intreaga gama de culori. Frica ne paralizeaza. Ne blocheaza, pentru a nu ajunge la exuberanta si incantare in viata. Plini de frica, cream situatii in viata noastra, pentru a ne dovedi noua insine ca limitarile pe care ni le autoimpunem sunt ceea ce trebuie. Pentru a ne depasi frica trebuie sa o privim in fata si sa o inlocuim cu dragoste. Atunci o putem imbratisa cu iubire. In clipa in care ne putem imbratisa chiar si frica insasi, putem alege sa nu ne mai fie frica niciodata. Dragostea ne permite sa taiem acest cordon.
Ne este frica de propria noastra maretie, deoarece ea arunca o provocare convingerilor noastre de baza. Ea contrazice tot ce ni s-a spus. Unii dintre noi recunosc multe dintre darurile pe care le avem, in timp ce altii pot vedea numai cateva, dar rareori se intampla sa intalnesc pe cineva care sa se simta confortabil, in deplina stralucire a luminii sale. Fiecare dintre noi are intiparite trasaturi pozitive, pe care ii este greu sa le imbratiseze si sa si le insuseasca. Intrucat celor mai multi dintre noi li s-a spus sa nu faca pe nebunii sau sa nu fie increzuti, am ingropat cateva dintre cele mai pretioase daruri ale noastre. Aceste daruri au devenit umbra noastra. Trebuie sa ne recunoastem darurile si talentele. Trebuie sa invatam sa apreciem si sa cinstim tot ceea ce facem bine. Trebuie sa ne cautam unicitatea. Multi oameni nu pot sa-si asume succesul, fericirea, sanatatea, frumusetea si divinitatea. Le este teama sa vada ca sunt puternici, plini de succes, creativi si sexi. Frica lor ii impiedica sa exploreze aceste parti din ei insisi.
Dar, pentru a ne iubi cu adevarat pe noi insine, trebuie sa il imbratisam si sa-l asumam pe Cine Suntem, in totalitatea lui – nu numai partea intunecata, ci si cea luminoasa. A invata sa ne recunoastem propriile talente ne permite sa apreciem si sa iubim darurile unice ale celorlalti.
Partea intunecata a cautatorilor de lumina, Debbie Ford, Editura For you
Cu totii ne dorim in viata abundenta: de iubire, de lucruri, de situatii favorabile, ca totul sa se petreaca asa cum ne-am inchipuit. Si acestea intarzie sa apara. Dar oare care sunt credintele noastre? Ce stim noi cu adevarat despre abundenta? Ne consideram noi vrednici de tot ce ne dorim mai frumos in viata noastra?
“Mentalitatea lipsei rezulta din perceptia ta ca nu esti vrednic de iubire. Daca nu te simti vrednic de iubire, vei proiecta in afara ta aceasta stare a lipsei. Vei vedea paharul pe jumatate gol. Daca vezi paharul pe jumatate gol, sa nu fii surprins ca, in curand, nu vei mai ramane cu nimic in el. Lipsa e rezultatul unei perceptii negative.
E de la sine inteles ca acelasi principiu functioneaza si invers. Vezi paharul ca fiind pe jumatate plin si, in curand, el se va umple pana la refuz. Cand stii ca esti vrednic de iubire,ai tendinta de a interpreta cuvintele si faptele altora in mod iubitor. Nu esti usor de ofensat. Daca cineva e nepoliticos cu tine, iei in considerare posibilitatea ca el sa fi avut o zi proasta. Nu te simt victimizat sau insultat. Continue reading “Eliminarea mentalitatii lipsei”→
Cateodata avem destul de mult succes in a-i ierta pe ceilalti, dar nu suntem la fel de buni in a ne ierta pe noi insine. Gandim: “Bine, pot crede ca universul a fost programat sa-mi ofere ceea ce ma facea fericit, dar apoi am dat-o in bara. Si nu ma pot ierta”.
In cartea “Reintoarcerea spre dragoste”, Marianne Williamson spune: “Frica noastra cea mai profunda nu este ca suntem imperfecti. Frica noastra cea mai profunda este ca suntem extraordinari de puternici”.
Cu totii ne dorim in viata abundenta: de iubire, de lucruri, de situatii favorabile, ca totul sa se petreaca asa cum ne-am inchipuit. Si acestea intarzie sa apara. Dar oare care sunt credintele noastre? Ce stim noi cu adevarat despre abundenta? Ne consideram noi vrednici de tot ce ne dorim mai frumos in viata noastra?