In cartea “Reintoarcerea spre dragoste”, Marianne Williamson spune: “Frica noastra cea mai profunda nu este ca suntem imperfecti. Frica noastra cea mai profunda este ca suntem extraordinari de puternici”.
Ceea ce ne inspaimanta cel mai mult este lumina noastra si nu intunericul. Ne punem intrebarea: “Cine sunt eu , ca sa fiu stralucitor, superb, talentat, extraordinar?”. De fapt, cine esti tu, ca sa nu fii asa? Esti un copil al lui Dumnezeu. Daca te minimalizezi, nu-i faci un serviciu lumii. Nu exista nimic laudabil in a te micsora si minimaliza in asa masura, incat alti oameni sa nu se simta in siguranta langa tine. Te-ai nascut ca sa manifesti gloria lui Dumnezeu care se afla inauntrul tau. Ea nu se afla doar in unii dintre noi. Se afla in toata lumea. Si, pe masura ce lasam propria noastra lumina sa straluceasca, in mod subconstient, le dam altor oameni permisiunea de a face acelasi lucru. Pe masura ce ne eliberam de propria noastra frica, prezenta noastra ii elibereaza, in mod automat, pe ceilalti.”
Singurul lucru care ne impiedica sa fim sinele nostru intreg si autentic este frica. Frica ne spune ca nu ne putem indeplini visele. Frica ne spune sa nu riscam. Ea ne impiedica de la a ne bucura de cele mai mari averi ale noastre. Frica ne tine in mijlocul spectrului, in loc de a ne lasa sa ne bucuram de intreaga gama de culori. Frica ne paralizeaza. Ne blocheaza, pentru a nu ajunge la exuberanta si incantare in viata. Plini de frica, cream situatii in viata noastra, pentru a ne dovedi noua insine ca limitarile pe care ni le autoimpunem sunt ceea ce trebuie. Pentru a ne depasi frica trebuie sa o privim in fata si sa o inlocuim cu dragoste. Atunci o putem imbratisa cu iubire. In clipa in care ne putem imbratisa chiar si frica insasi, putem alege sa nu ne mai fie frica niciodata. Dragostea ne permite sa taiem acest cordon.
Ne este frica de propria noastra maretie, deoarece ea arunca o provocare convingerilor noastre de baza. Ea contrazice tot ce ni s-a spus. Unii dintre noi recunosc multe dintre darurile pe care le avem, in timp ce altii pot vedea numai cateva, dar rareori se intampla sa intalnesc pe cineva care sa se simta confortabil, in deplina stralucire a luminii sale. Fiecare dintre noi are intiparite trasaturi pozitive, pe care ii este greu sa le imbratiseze si sa si le insuseasca. Intrucat celor mai multi dintre noi li s-a spus sa nu faca pe nebunii sau sa nu fie increzuti, am ingropat cateva dintre cele mai pretioase daruri ale noastre. Aceste daruri au devenit umbra noastra.
Trebuie sa ne recunoastem darurile si talentele. Trebuie sa invatam sa apreciem si sa cinstim tot ceea ce facem bine. Trebuie sa ne cautam unicitatea. Multi oameni nu pot sa-si asume succesul, fericirea, sanatatea, frumusetea si divinitatea. Le este teama sa vada ca sunt puternici, plini de succes, creativi si sexi. Frica lor ii impiedica sa exploreze aceste parti din ei insisi.
Dar, pentru a ne iubi cu adevarat pe noi insine, trebuie sa il imbratisam si sa-l asumam pe Cine Suntem, in totalitatea lui – nu numai partea intunecata, ci si cea luminoasa. A invata sa ne recunoastem propriile talente ne permite sa apreciem si sa iubim darurile unice ale celorlalti.
Partea intunecata a cautatorilor de lumina, Debbie Ford, Editura For you