Parintii severi

Ce inseamna sa fii sau sa fi avut un parinte sever?

Riscul de a fi un parinte sever este de a creste copii care pe moment ori ti se vor supune ori se vor revolta pentru ca mai tarziu sa fie victimizati de ceilalti ori viitori victimizatori. In functie de personalitatea cu care s-au nascut, copiii se apara in felul lor impotriva atacurilor parintilor. Atunci cand acestia sunt severi si dominatori ei isi exercita puterea asupra copiilor pentru ca acestia sa se conformeze sau sa se revolte intr-o maniera sau alta. Chiar daca pe moment, ca parinte te simti satisfacut atunci cand lucrurile se intampla asa cum iti doresti tu, mai tarziu observi ca poate nu a fost cea mai buna abordare a problemei. Cateodata lucrurile se pot rezolva mai usor cu un ton placut urmat de explicatii, cu o intrebare pusa la momentul oportun, sau cu ascultarea mai atenta a copilului si intelegerii motivatiei acestuia. Abia atunci putem veni cu argumentele noastre. Din pacate in ziua de astazi parintii sunt tot mai ocupati de serviciu, cariera si nu petrec timpul cuvenit alaturi de copiii lor, ceea ce creaza o anumita bariera intre acestia. De multe ori parintii, in timpul lor liber, deschid televizorul urmarind stirile in timp ce schimba vorbe cu copiii lor, dar fara atentia necesara. La fel se intampla si cand copiii sunt atenti la desene animate si parintii incearca sa stabileasca o legatura cu ei, nu va fi posibil deoarece acestia sunt cufundati in lumea desenelor, si nu atenti la vorbele parintilor.

Si totusi, avem atentia lor, ce alegem? Sa ne impunem asupra lor? Pentru ca noi stim ce e mai bine pentru ei oricum? Sau sa le explicam, sa le spunem o poveste din care ei singuri sa traga morala?
Asa am fost si noi crescuti, inca am fost si batuti, si copiii nostri ar trebui sa se considere norocosi ca nu mai “beneficiaza” de acest tratament rupt din rai. Totusi, atunci cand iti impui un anumit tip de comportament asupra copilului, rastit sau nu, la un moment dat vei avea de suferit. Vei simti asta mai tarziu, de obicei in adolescenta copilului, atunci cand acesta va deveni rebel sau o victima. Copiii cu parinti severi de obicei se impart in doua categorii cei ce se considera victime si cei ce vor deveni atacatori, copiind comportamentul parintilor.

Victima sau “bietul de mine”
Copilul ce alege comportament de “victima” sau “bietul de mine” face acest lucru in mod inconstient incercand sa se apere de atacurile si reprosurile neincetate venite de la parinti. Atunci cand este certat pentru notele proaste va tinde sa riposteze ca nu a avut timpul necesar, caa fost racit, incercand sa faca pe victima ca sa fie lasat in pace. Riscul este ca fiind atacat pe mai multe planuri el va continua sa gaseasca scuze de tipul “bietul de mine” pentru ca mai tarziu acest tip de comportament sa se instaleze ca schema permanenta. El risca sa ajunga un adult victimizat de ceilalti.

Tipul distant
Oamenii acestia se distanteaza de restul pentru ca de obicei au suferit mult in copilarie, sunt neincrezatori in toata lumea. Incearca sa nu mai sufere din nou, ori incearca sa para misteriosi pentru a atrage atentia in felul acesta. De multe ori pot cadea in extrema victimei, nerealizand ca tocmai distanta pe care si-o impun ii tine departe de ceea ce-si doresc: succes, aprobare, reusita, bani, prieteni. Acestia sunt oameni singuratici care se simt neintelesi, nu cer ajutorul. Una dintre cauzele acestui comportament este ca parintii nu i-au lasat sa se impuna cand erau mici, le-au innabusit instinctele, ei neputand sa-si exprime adevarata personalitate. Ei se folosesc de un scut de detasare, de distantare, folosind replici precum: “Eu sunt diferit.”, “Nimeni nu ma intelege.” -ca urmare a faptului ca nu au fost intelesi de catre parinti ori nu li s-au acordat atentia si dragostea necesare.

Tipul intimidator
Atrage atentia celor din jur printr-un ton al vocii mai rastit si puternic printr-un temperament iritabil. El ii va tine pe ceilalti in tensiune de teama sa nu fie el insusi controlat, asa cum s-a intamplat in copilarie.
Este genul care da ordine, este sarcastic, uneori violent. Va atrage langa el oameni de genul “bietul de mine” care ii vor face sa se simta vinovat pe intimidator prin replici de gen: “numai din cauza ta…”, “cum poti sa ma critici cand stii ca nu am conditiile tale…”, “lasa-ma in pace, sunt prea slab pentru tine/sunt bolnav/sensibil/alergic” -reactii de aparare.

Tipul interogator
Acestia sunt oamenii care in copilarie au fost criticati ori ignorati la fel ca si copiii distanti. Spre deosebire de acestia din urma, interogatorii au avut o personalitate mai puternica, exprimandu-si frustrarea intr-un mod agresiv -folosindu-se de un comportament critic, ostil, sarcastic fata de cei din jur, incercand sa-i faca sa se simta prost. Cu cat incerci mai mult sa le faci pe plac si sa le raspunzi la intrebari si critici, cu atat mai mult control vor avea asupra ta. In preajma lor te vei simti monitorizat, criticat, cenzurat pentru ca ei sunt perfectionisti si niciodata nu vor fi multumiti de ceea ce faci. O cauza a acestui perfectionism extrem este atragerea atentiei parintilor asupra lor. Ca si copii, avand parinti preocupati de cariera ale caror valori erau notele si rezultatelor copiilor la scoala, acestia s-au invatat sa fie perfectionisti pentru a obtine admiratia parintilor in acest fel.

Toate aceste tipuri au la baza frica oamenilor de a pierde controlul in fata altcuiva. In mod ironic, si un om de tip victima are un control al sau prin vulnerabilitatea sa -pentru ca in felul acesta atrage atentia si ajutorul celor din jur care se vor simti puternici atunci cand salveaza pe cineva de tip victima. Totusi telul nostru este sa avem copii echilibrati, nu victime nici agresori, ci oameni constienti de sentimentele lor, morali si corecti, iar pentru aceasta dezvoltare armonioasa, atentia si iubirea parintilor sunt deajuns.