Importanta basmelor la copii

mamica copiiIn urmatoarele randuri vom afla ce importanta au basmele pentru copii, cum ii ajuta la dezvoltarea lor personala, si cum putem sa raspundem mai bine la intrebarile lor:

“- Mama, de ce frige focul?
– Pentru ca e fierbinte.
– Si de ce e fierbinte?
– Pentru ca lemnul arde si se transforma în energie.
– Si de ce se transforma în energie?

Conversatie de-a surda. Pe adulti îi irita aceasta cautare exasperata de motive, care îi pune în dificultate, ridicând pro- bleme la care de multe ori nici ei însisi nu au o solutie. Întrebarile pe care le pun copiii ramân asadar fara un raspuns propriu-zis, pâna ce se resemneaza si îsi reorienteaza demersul explorator într-o alta directie.
Explicatiile logico-rationale sunt absolut ininteligibile pentru copilul mic, care nu dispune înca de categorii de baza pentru a le putea recepta.
Asa se face ca “energia” devine un omulet verde care manânca lemn si scuipa foc.

– Mama, de ce bate vântul?
– Pentru ca aerul se deplaseaza din zonele cu presiune ridicata în cele cu presiune joasa.

Aha! “Zonele de presiune” devin niste formule magice care evoca tarâmuri unde Împaratul Vânt cutreiera în goana pe calul sau înaripat, oare de ce o fi gonind asa de tare, dar mai bine sa nu întreb, ca se supara mama.

Adultii cred ca ofera o informatie completa si exhaustiva atunci când îi explica în termeni rationali copilului cum se petrec fenomenele naturale. Dar copilul nu poate întelege aceste “explicatii”. Ele îi ramân în minte ca niste formule magice, pe care se va stradui sa le repete, când va fi cazul.
Vorbe, vorbe lipsite de înteles pentru copil, dar importante prin ceea ce adultul nici macar nu banuieste: pentru valoarea lor magica! Explicatiile logice ale adultilor devin pentru copiii mici “formule magice” incontestabile, care nu sunt pasibile de vreo critica, nu sunt inteligibile în continutul lor, dar au o semnificatie datorita sursei din care provin: Pe aceasta tema am scris o alta carte, Come rispondere ai perche dei nostri bambini (Cum sa raspundem la întrebarile copiilor nostri), RedEdizioni.

– Mi-a spus mie tata!
– ‘” si mie mi-a spus mama mea!

La urma urmei, ceea ce conteaza este confruntarea puterilor celor doi “vrajitori” care au pronuntat vorbele respective!
Basmul ne spune de ce, basmul vorbeste întotdeauna despre întelesul celor ce se petrec în lume.
Printul coboara pe fundul marii pentru a cauta inelul cu diamant pierdut de batrânul rege, ca s-o poata lua de sotie pe frumoasa printesa cu cosite de aur…
Cum reuseste printul sa coboare pe fundul marii fara tub de oxigen e absolut nerelevant pentru copil, el nu se întreaba niciodata cum se face ca inelele regilor ajung mereu în cele mai improbabile locuri si nici cum de se pun conditii atât de ciudate pentru o casatorie. Pentru copil este evident ca printul va coborî pe fundul marii, caci vrea s-o ia de sotie pe printesa, iar ajutorul miraculos acordat de Pestisorul de aur e aproape garantat: asa merg lucrurile în lumea basmelor, care lui îi este familiara! În basme animalele vorbesc, glasuiesc si plantele, si obiectele. Regele Marii e un domn barbos care locuieste sub apa, Soarele e un zeu razboinic ce calareste prin ceruri, Luna e o doamna palida, împodobita cu perle – în legatura cu toate acestea, paradoxal, copilul nu întreaba niciodata “de ce?” Pentru el este firesc ca orice element al lumii înconjuratoare sa fie animat, ca un sac sa vorbeasca sau un elefant sa-si ia zborul, si nu are nevoie de nici o explicatie.
De data asta, noi, adultii, ne putem însa întreba de ce. Pentru ca lumea vrajita a basmului e lumea în care copilul mic traieste zi cu zi, e lumea “magiei primitive”, în care au vietuit la începu- turile speciei toate popoarele si în care mai vietuiesc înca toti indivizii, la începuturile existentei lor. O lume pe care o cunoastem cu totii, chiar daca nu ne mai amintim ca am trait în ea pe vremea copilariei. E o lume în care toate sunt animate, în care vorbesc si obiectele si plantele, toate actionând în virtutea unei logici si urmarind o finalitate. E totodata o lume a luptelor, a biruintelor si a înfrângerilor dramatice.

Basmele pun întotdeauna o problema. În basm, prin defi- nitie, totul se termina cu bine, dar lucrurile nu merg totdeauna bine. Dimpotriva. Tipicul basmelor consta în a ne prezenta la început o situatie care, fericita sau nu, are doar un rol de intro- ducere rapida în drama în care curând va fi implicat prota- gonistul. Printii sunt pusi totdeauna sa savârseasca ispravi imposibile, ca sa nu-si piarda viata, printesele lipsite de aparare cad victime unor personaje malefice, copiii sunt prizonieri ai vrajitoarelor ce îi pun la îngrasat ca sa-i manânce.

Basmul îi duce pe copii de mâna spre iesirea din aceste situatii îngrozitoare. Tocmai în asta rezida valoarea basmului: în capacitatea lui de a prezenta în termeni imaginari, asadar usor de înteles pentru copil, o situatie dramatica de conflict grav, de posibila tragedie, si de a indica o cale de iesire din aceasta situatie. Basmul ne prezinta problema si solutia problemei, toate acestea în singurul limbaj accesibil unui copil- cel al fanteziei.

Basmele sunt pline de copii: copii abandonati în padure, copii chinuiti de mastere crude, copii care nu sunt iubiti, copii nedoriti, copii rataciti … Copiii din basme nu respecta niciodata interdictiile: deschid toate usile care ar trebui sa ramâna încuiate, se abat de la toate drumurile pe care ar fi trebuit sa mearga, se duc totdeauna exact unde n-ar trebui sa se duca. În felul acesta basmele îi vorbesc unui copil despre problemele cu care se confrunta zilnic: abandonul, lipsa de iubire, singuratate a, neascultarea, frica …

În basme copiii înving. Ei supravietuiesc în ciuda parintilor care îi abandoneaza, în ciuda masterelor rele, a vrajitoarelor nemiloase, înving împotriva unor figuri amenintatoare si mult mai puternice decât ei: basmele reprezinta pentru copii glasul sperantei.

Pe de alta parte, în basme nu apar numai copii: sunt si adolescenti, tineri, adulti si batrâni. Prin intermediul întâmplarilor prin care trec eroii, basmele anticipeaza viitoarele etape ale existentei, cu dificultatile ce vor putea sa apara si cu modali- tatile în care acestea pot fi depasite. În acest sens, basmele sunt pentru copil un curs complet de formare pentru viata. Continue reading “Importanta basmelor la copii”

Cum gestionam dialogul cu copiii

relatiePredicile si criticele indeparteaza oamenii si trezesc resentimente

Parintii se plang ca dialogurile cu copiii sunt aproape inexistente, copiii nu au rabdare sa asculte, li se pare ca parintii vorbesc prea mult si din cauza aceasta nu au timp de joaca. Ei nu au chef sa se simta criticati, certati. “Un observator atent care aude conversatia dintre un parinte si un copil va remarca, uimit, cat de putin se asculta cei doi unul pe celalalt. Conversatia suna de fapt ca doua monologuri, unul format din critici si instructiuni, celalalt din negatii si pledoarii de aparare. Tragedia unei asemenea comunicari nu sta in lipsa de iubire, ci in lipsa de pricepere.
Limbajul nostru de fiecare zi nu e potrivit pentru comunicarea de adancime cu copiii. Ca sa ajungem la copii si sa ne reducem, ca parinti, frustrarea, trebuie sa invatam un anume fel de a conversa cu ei.”

Sa reactionam la sentimentele copiilor nu la comportamentul lor.

Comunicarea ideala este bazata pe respect si pricepere. Acest lucru inseamna ca trebuie sa avem in minte tot timpul ca prin mesajul trimis trebuie sa mentinem intact respectul fata de copil iar afirmatiile sa contina intelegerea noastra inaintea sfaturilor sau criticilor. Asta inseamna pe scurt sa respectam si sa intelegem inainte de toate.
Atunci cand copilul e suparat, nu avem cum sa aducem argumente logice unei situatii, pentru ca “atunci cand copiii se afla in vartejul unor emotii puternice ei nu mai pot asculta pe nimeni. Nu pot accepta nici sfaturi, nici consolari sau critici constructive. Vor ca noi sa intelegem ce se petrece inauntrul lor, ce simt in acel moment. Mai mult, vor sa fie intelesi fara sa fie nevoie sa ne dezvaluie complet ce traiesc. E ca un joc, in care ei ne arata doar un pic din ceea ce simt. Iar noi trebuie sa ghicim restul.”

Totusi cum putem intelege ce simt copiii? Simplu. Ii ascultam, le acordam atentia, si ne folosim de experientele proprii. Ne imaginam, sau ne punem in locul lor si le vorbim astfel incat sa inteleaga ca sunt ascultati si intelesi. Pe scurt, dam dovada de empatie. Continue reading “Cum gestionam dialogul cu copiii”

Ajutati-va copiii sa fie liberi

parinti

Am primit urmatoarele randuri pe mail, si a trebuit sa le impartasesc aici, pentru ca explica foarte frumos relatia dintre parinte si copil, din mai multe puncte de vedere. Osho are intotdeauna o privire ampla asupra multor lucruri, si iata si acum parerea sa despre relatia parinte-copii. Daca aveti indoieli sau vinovatii in privinta indepartarii de parinti, Osho vine acum in ajutor, intarind ideea ca este menirea copiilor sa se distanteze de parinti. Cumva aici el descrie cam ceea ce se intampla in lumea animalelor. Parintii isi cresc puii apoi ii alunga in salbaticie pentru a putea sa se descurce singuri pe baza celor invatate de la parinti. Intr-o zi am vazut pe balconul meu un porumbel mare care isi invata puiul sa zboare. Se tot plimba pe pervazul balconului cu el, iar puiul se vedea ca era tare speriat, la un moment dat, porumbelul mare l-a impins pe cel mic de pe pervaz iar acesta a zburat, chiar bine, pot spune, pana pe urmatorul pervaz. Cam asta e si menirea noastra, sa ne luam zborul, si Osho chiar o spune bine:

“Toți părinții își fac speranțe și prin aceste speranțe își distrug copiii. Trebuie să te eliberezi de părinți. Așa cum într-o zi ieși din pântecul mamei… După 9 luni, copilul își părăsește mama. Oricât de golită s-ar simți ea, copilul trebuie să părăsească trupul ei. Vine și o altă zi în viață, când copilul va părăsi așteptările părinților. De-abia atunci, pentru prima oară, va deveni o ființă cu propriile drepturi, pe propriile picioare. Atunci va deveni cu adevărat liber. Dacă părinții sunt atenți și înțelegători, își vor ajuta copilul să devină liber cât mai repede. Nu-l vor condiționa pentru a-l folosi, ci îl vor ajuta să trăiască în iubire. Așa se va naște o lume nouă, în care oamenii vor munci din iubire. Tâmplarul va munci pentru că iubește lemnul. Profesorul va preda pentru că iubește învățătura. Cizmarul va face pantofi pentru că-și iubește meseria. Dar acum se întâmplă ceva foarte neclar. Cizmarul a devenit chirurg, iar chirurgul a devenit cizmar. Amândoi sunt furioși. Tâmplarul este politician, politicianul este tâmplar. Și ei sunt furioși. Toată existența pare să fie furioasă. Uitați-vă în jur, la fețele oamenilor: unul e mai furios decât altul. Fiecare pare să nu fie acolo unde trebuie. Niciunul nu se simte împlinit, nu-și simte utilitatea, și acest lucru îl obsedează.

Am auzit odată o poveste frumoasă:
Doamna Ginsberg, ajunsă în Rai, îl întreabă pe îngerul de la registratură:
– Spune-mi, aș putea să mă întâlnesc cu cineva care este aici, în Rai?
– Desigur, răspunde îngerul, dacă persoana pe care o căutați se află aici…
– Cum să nu, sunt sigură că e aici. Este vorba de Fecioara Maria.
Îngerul își drese vocea:
– Mda, dumneaei se află în alt sector, dar dacă insistați, pot înainta cererea. Este o doamnă plină de bunătate și poate că va dori să revadă aceste locuri.
Cererea fu înaintă cu încetineala funcționărească obișnuită, iar Fecioara se dovedi, într-adevăr, plină de bunătate. Nu peste multă vreme, doamnei Ginsberg i se făcu onoarea și bucuria de a se afla în prezența Fecioarei. Doamna Ginsberg privi îndelung chipul radiind de lumină care-i stătea înainte, apoi spuse:
– Iertați-mi curiozitatea, dar mi-am dorit mereu să pot pune această întrebare. Cum ați făcut să aveți un fiu atât de minunat, pe care milioane de oameni îl venerează ca pe un dumnezeu?
Fecioara răspunse:
– Doamnă Ginsberg, noi am sperat că va fi doctor…

baietel-tataPărinții întotdeauna speră, iar speranțele lor devin otrăvitoare. Eu vă spun: iubiți-vă copiii și dați-le sentimentul că au fost doriți așa cum sunt. Ei n-au venit pe lume ca să vă îndeplinească vouă dorințele. Dacă vor face un lucru sau altul, nu trebuie să vă zdruncine dragostea pe care le-o purtați. Aceasta este necondiționată. Atunci va apărea o lume complet nouă. Oamenii se vor îndrepta automat spre lucrurile care le plac, își vor găsi calea spre a se împlini.
Doar dacă ești împlinit, dacă ceea ce faci nu este numai o profesie, ci vocația ta, chemarea ta, doar atunci vei putea avea față de părinți sentimente pozitive. În caz contrar, ei sunt cauza existenței tale mizerabile. Nu le poți fi recunoscător și nici nu ai pentru ce. Numai împlinit vei fi recunoscător. Iar împlinirea e posibilă numai dacă nu vei deveni un obiect. Trebuie să devii o persoană. Trebuie să devii o valoare în sine. Destinul tău este să devii un om împlinit.

Tatăl insistă: „Trebuie să mă iubești, sunt tatăl tău”, iar copilul trebuie să se prefacă. De fapt, nu-i obligatoriu să-și iubească nici mama. Este un lucru natural ca mama să aibă un sentiment instinctiv de iubire pentru copilul ei, dar invers nu este neapărat la fel de valabil. Copilul nu-și iubește mama din instinct. Că are nevoie de mamă este altceva, că se folosește de mamă este, iarăși, cu totul altceva. Dar nicio lege a naturii nu spune că trebuie să o iubească. O place pentru că îl ajută, pentru că fără ea nu se poate descurca. Așa că îi este recunoscător și-i poartă respect, ceea ce e normal. Dar iubirea este cu totul altceva.

Iubirea curge în jos, de la mamă la copil, și nu invers. Lucrurile sunt simple: iubirea copilului este pentru el însuși, iar atunci când va crește, va fi pentru copilul lui, nu invers. Gangele curge spre ocean, nu invers, spre izvoare. Mama este izvorul, iar iubirea curge către generația nouă. A o întoarce înapoi este un act forțat, nenatural, nebiologic.
Dar copilul trebuie să se prefacă, pentru că mama spune: „Sunt mama ta, trebuie să mă iubești”. Și atunci ce face copilul? Se preface, și astfel devine politician. Fiecare copil devine un politician încă din leagăn. Când intră mama în cameră, zâmbește ca un veritabil președinte american. Trebuie să zâmbească chiar dacă nu simte bucurie. Deschide gura, își mișcă buzele. Acest lucru îl ajută, e o metodă de supraviețuire. Iubirea e falsă. Și când ai găsit cea mai ieftină și mai mecanică formă de iubire, e greu s-o mai descoperi pe cea ideală, originală, autentică.
Apoi trebuie să-ți iubești surorile, frații, neamurile… fără un motiv anume. De fapt, câți își iubesc sora și pentru ce? Acestea sunt doar idei făcute să țină familia unită.

Tot acest proces de falsificare te aduce la un moment dat în punctul de a te îndrăgosti tot printr-o falsă iubire. Ai uitat ce e iubirea. Te îndrăgostești de culoarea părului cuiva. Ce are asta cu iubirea? După două zile, nici n-o mai vezi. Te îndrăgostești de o formă a ochilor sau a nasului. Dar după luna de miere, toate astea te vor plictisi. Și atunci va trebui să te descurci cumva. Cum? Mințind, înșelând. Spontaneitatea ta e otrăvită, altfel n-ai putea să te îndrăgostești pe bucăți. Iar tu nu vezi decât părțile. Dacă te întreabă cineva de ce iubești o anumită femeie sau un anumit bărbat, vei răspunde: „ Pentru că e atât de frumoasă!” ori „Îmi plac ochii lui, părul, proporțiile corpului” sau mai știu eu ce… Toate astea sunt prostii. Această iubire nu este profundă și nu are valoare. Nu va deveni intimitate deplină. Nu va dura o viață, se va usca foarte repede, pentru că este superficială. Această iubire nu este izvorâtă din inimă, ci doar un fenomen al minții. Poate că arată ca o actriță și de aceea îți place de ea, dar a plăcea nu e totuna cu a iubi. Iubirea este un fenomen diferit, nedefinit, misterios. Continue reading “Ajutati-va copiii sa fie liberi”

Vindeca-te prin constientizarea relatiei tata-fiica

parinti copiiRelatiile cu ambii parinti sunt cruciale pentru fii si fiice. Copiii se simt rupti atunci cand li se cere sa aleaga intre mama sau tata, raspunsul la intrebarea “pe cine iubesti mai mult, pe mami sau tati” vine greu adesea, si este cerut mai mereu total nepotrivit. Si desi relatiile merg in ambele sensuri si sunt toate la fel de importante, fata fiind, am ales sa tratam acum subiectul relatiei tata-fiica. Ma pasioneaza de ceva vreme, din punct de vedere psihologic, teoretic, al studiilor facute si a experientei altora. Pentru ca al meu caz este unul foaaarte interesant: am avut doi tati. Ati putea spune “ce noroc”. Asa este. Din punct de vedere al experientei de viata: noroc dublu. Unul din ei absent (cu aparitii scurte, de o zi, doua), celalalt dominator, critic, pretentios. As putea spune ca am experimentat si abandonul si abuzul verbal. Sunt multe ca mine si nu o spun ca o incurajare pentru sine ci cu simpatie pentru cele in aceeasi situatie. Stiu ca nu a fost usor. Din fericire ranile s-au inchis, cel putin la exterior. Au mai ramas niste pui de demoni in interior, se simt mai rar, dar simt ca mai am de imblanzit si constientizat niste dureri.
De ce?

Pentru ca pentru o fata relatia cu tatal ei este foarte importanta: o valideaza pe ea ca femeie. Tatal este adesea prima persoana de sex opus pe care o fata il iubeste. Daca el este prezent. Imediat dupa nastere simtim nevoia sa ne atasam de cei care ne sunt aproape. O facem noi, oamenii, o fac si puii de animale. Este o dorinta innascuta. Atunci cand tatal este in preajma, el ofera ocazia fetitei de a se simti femeie, el este cel care determina cat de confortabil se simte ea in propria piele, ofera protectia de care are nevoie ca ea sa se desfasoare neingradita.

Tatii nostri ne-au ajutat sa ne formam sistemul de gandire in prima parte a vietii noastre, asa ca daca ei ne dezaprobau, erau distanti, abuzivi sau absenti, atunci cand cresteam, negativitatea pe care au manifestat-o fata de noi devine parte din psihicul nostru.

Este cunoscut faptul ca de la nastere si pana la varsta de sase ani copiii, automat, imprumuta cuvintele, gandurile si fapte pe care le inregistreaza in subconstient, fara niciun filtru. Bun sau rau, intentionat sau neintentionat- orice situatie la care copilul a fost expus este absorbita de subconstient si devine parte din viitorul caracter. Modul de manifestare al fetei va fi determinat de ceea ce a inregistrat subconstientul in primii ani de viata, ceva ce poate fi adesea irational pentru viitorul adult.
Mead-Shikaly, life coach si consilier personal, din experienta personala a identificat 6 feluri de tati:
– tatal pretentios, care critica mereu si nu isi manifesta dragostea. Fiica simte mereu ca nu este suficient de buna. Va alege un sot care o va critica
– tatal care isi alinta fiica foarte mult, o considera prea buna pentru alti barbati, indepartand pretendentii.
– tatal distant, nu este niciodata prezent emotional. Se ascunde in spatele ziarului sau al telecomenzii. Fiica isi va alege un sot indiferent.
– tatal absent prin divort sau moarte, poate trimite mesajul ca fiica nu merita sa fie apreciata.
– tatal abuziv sexual, lasa rani dintre cele mai adanci.
– tatal bun, care a trecut peste orice tendinta macho si a oferit iubire si sprijin.
In primul exemplu, tatal autoritar isi supune fiica unor critici mai mult sau mai putin indreptatite. Astfel ea simte ca viata ei este un esec dupa esec, din cauza feedback-ului primit de la acesta. Situatia din copilarie, tratamentul primit de la tata se vor perpetua mai tarziu in viata prin…esec dupa esec. Fata va cauta, inconstient, in barbatul iubit imaginea tatalui: adica va alege unul care va fi permanent nemultumit de ea. In plus, va contribui si ea la nemultumirile lui, actionand conform tiparului de a nu fi ceea ce vrea el, pentru a mentine obiceiul de a fi criticata, pentru ca asa este obisnuita sa fie tratata… Isi va asuma inconstient rolul de victima. Asta pana cand va realiza ca nu este ceea ce isi doreste sa traiasca. Rolul de victima nu se potriveste si nu este asumat decat de o persoana cu o scazuta stima de sine. Fata criticata adesea de tatal sau va deveni chiar asta: o persoana cu o stima de sine mica. Continue reading “Vindeca-te prin constientizarea relatiei tata-fiica”

Parintii severi

severitateaCe inseamna sa fii sau sa fi avut un parinte sever?

Riscul de a fi un parinte sever este de a creste copii care pe moment ori ti se vor supune ori se vor revolta pentru ca mai tarziu sa fie victimizati de ceilalti ori viitori victimizatori. In functie de personalitatea cu care s-au nascut, copiii se apara in felul lor impotriva atacurilor parintilor. Atunci cand acestia sunt severi si dominatori ei isi exercita puterea asupra copiilor pentru ca acestia sa se conformeze sau sa se revolte intr-o maniera sau alta. Chiar daca pe moment, ca parinte te simti satisfacut atunci cand lucrurile se intampla asa cum iti doresti tu, mai tarziu observi ca poate nu a fost cea mai buna abordare a problemei. Cateodata lucrurile se pot rezolva mai usor cu un ton placut urmat de explicatii, cu o intrebare pusa la momentul oportun, sau cu ascultarea mai atenta a copilului si intelegerii motivatiei acestuia. Abia atunci putem veni cu argumentele noastre. Din pacate in ziua de astazi parintii sunt tot mai ocupati de serviciu, cariera si nu petrec timpul cuvenit alaturi de copiii lor, ceea ce creaza o anumita bariera intre acestia. De multe ori parintii, in timpul lor liber, deschid televizorul urmarind stirile in timp ce schimba vorbe cu copiii lor, dar fara atentia necesara. La fel se intampla si cand copiii sunt atenti la desene animate si parintii incearca sa stabileasca o legatura cu ei, nu va fi posibil deoarece acestia sunt cufundati in lumea desenelor, si nu atenti la vorbele parintilor.

Si totusi, avem atentia lor, ce alegem? Sa ne impunem asupra lor? Pentru ca noi stim ce e mai bine pentru ei oricum? Sau sa le explicam, sa le spunem o poveste din care ei singuri sa traga morala?
Asa am fost si noi crescuti, inca am fost si batuti, si copiii nostri ar trebui sa se considere norocosi ca nu mai “beneficiaza” de acest tratament rupt din rai. Totusi, atunci cand iti impui un anumit tip de comportament asupra copilului, rastit sau nu, la un moment dat vei avea de suferit. Vei simti asta mai tarziu, de obicei in adolescenta copilului, atunci cand acesta va deveni rebel sau o victima. Copiii cu parinti severi de obicei se impart in doua categorii cei ce se considera victime si cei ce vor deveni atacatori, copiind comportamentul parintilor.

Victima sau “bietul de mine”
Copilul ce alege comportament de “victima” sau “bietul de mine” face acest lucru in mod inconstient incercand sa se apere de atacurile si reprosurile neincetate venite de la parinti. Atunci cand este certat pentru notele proaste va tinde sa riposteze ca nu a avut timpul necesar, caa fost racit, incercand sa faca pe victima ca sa fie lasat in pace. Riscul este ca fiind atacat pe mai multe planuri el va continua sa gaseasca scuze de tipul “bietul de mine” pentru ca mai tarziu acest tip de comportament sa se instaleze ca schema permanenta. El risca sa ajunga un adult victimizat de ceilalti. Continue reading “Parintii severi”

Increderea la cei mici

fetitaEvolutia mentala a copiilor depinde enorm de felul in care relationeaza parintii cu acestia. Increderea lor se construieste atat prin cele traite cat si prin reactia parintilor la cele petrecute. Reactia inseamna atitudine sau cuvinte rostite, toate contribuie la crearea stimei de sine si a increderii de a actiona si de a se manifesta. Si ei au nevoie de multa stima de sine pentru a avea incredere in ei insisi.
Parintii sunt cei in care copiii au cea mai mare incredere. Catre ei cei mici ridica privirea asteptand un semn de aprobare si de iubire.

Parintii stiu instinctiv ca:

Ii ajuta cuvintele de incurajare. Daca cei mici au un succes, reusesc in initiativa lor, cuvintele le confirma ca totul este bine. Ei nu stiu inca regulile celor mari, prin laude, parintii le arata astfel ca directia este buna. Cand au gresit insa, un “foarte bine” este evident deplasat, un “nu esti bun de nimic” taie aripile, un “este bine ca ai incercat, insa… ” mai niveleaza din critica (constructiva). Atunci cand se atrage atentia asupra unei greseli, sa incepi intr-o nota pozitiva, o incurajare ajuta la receptarea mesajului mai usor de catre copil.

Realizeaza conexiunea, explica-i copilului legatura dintre ceea ce a facut si consecinta. Ii este mult mai usor sa retina daca intelege de ce acum face un lucru bun, pentru care este laudat si mai apoi face o greseala si este mustrat. Copilul tebuie sa inteleaga din reactia parintelui ca a gresit modul de a actiona, nu ca este ceva in neregula cu el, ca el este iubit chiar daca a gresit. Linistit fiind, ca este iubit chiar daca a gresit, el este mai receptiv la sugestiile parintilor si astfel va avea o mai mare incredere in el insusi.

Incurajeaza independenta si initiativa. Independenta creste sentimentul de incredere in fortele proprii. Implicarea in actiuni specifice si potrivite varstei si fortelor unui copil, il fac sa se simta util, important, de incredere. Este la fel ca si la adulti, dar pastrand proportiile. Continue reading “Increderea la cei mici”

Despre familie

relatii sot sotie copiiDespre relatia dintre sot si sotie:

-Atunci cand femeia isi iubeste sotul, prin iubirea ei, ea il alimenteaza cu forta vointei, Spatele barbatului este simbolul acestei forte.
Doamnelor! Uitati-va cu atentie la spatele sotului dvs si urmariti-va sentimentele. Daca spatele lui este drept, puternic, frumos si excitant, asta se datoreaza iubirii dvs. Daca spatele este adus, slab si bolnav, asta inseamna ca sotia nu-l iubeste indeajuns. Mangaiati aceasta spinare, spalati-o, cereti-i iertare pentru suferinta pe care i-ati pricinuit-o. Iubiti-o! O femeie care isi iubeste sotul, nu va fi niciodata nevoita sa-si cheltuiasca fortele pentru a face o munca de barbat.

-O femeie care isi iubeste sotul, vede lumea in culorile adevarate si nu in tonuri sterse, asa cum ne-am obisnuit. O femeie care isi iubeste sotul, nu va fi niciodata nevoita sa indure privatiuni, ea primeste tot ce isi doreste. Femeia care iubeste are o calitate speciala – nu are nevoie de lucruri inultile. Ea este posesoarea celei mai marete comori din lume – iubirea. Femeia care isi iubeste sotul, se uneste cu el intr-un tot de nedesfacut. Ati auzit probabil de cupluri in care, la cateva zile sau saptamani de la moartea sotiei, sotul paraseste si el aceasta lume. Aceasta femeie si-a iubit sotul pana la uitare de sine. Acest barbat n-a avut niciodata nevoie sa-si traga forta din alta parte. Cand izvorul iubirii a secat, omul a murit de sete.

-Daca femeia isi iubeste sotul, unitatea lor desavarsita va atrage ceva asemanator – doar perfectiunea. Adica au copii perfecti si sanatosi, o viata sanatoasa si perfecta. Perfectiunea dupa cum se stie, nu inseamna numai lucruri bune, ci un exhilibru in continua miscare si perfectionare a binelui si raului.

Despre copii:

-Copilul apare pe lume nu ca sa iubeasca pe mama sau pe tata, ci pe mama si pe tata. Daca sotia isi iubeste sotul, sotul isi iubeste sotia si, impreuna, ei formeaza perfectiunea. Acum poate sa apara si copilul ca sa-i iubeasca pe amandoi si pentru ca ei sa-l poate iubi.

-Mama care n-a stiut sa iubeasca familia sotului ei, se afla in conflict cu copiii, pentru ca, fara sa fie constienti, acestia o gasesc pe ea vinovata. Ei nu stiu sa exprime acest lucru, dar nervozitatea si capriciile lor vorbesc de la sine.

– Daca din familie lipseste tatal, fiica nu va sti sa-i fie sotie sotului ei, iar fiul ramas cu mama lui va deveni ca o femeie. Le lipseste experienta vietii de familie.

-Viata sufleteasca a barbatilor este mai fragila. Fiul despartit cu forta de tatal sau se separa de spirit. Barbatul trebuie sa fie in viata un inaintemergator. Dar cum poate acest baietas sa devina mergator? Constiinta lui nu este capabila sa se concentreze, el nu are scopuri in viata. Daca el este in permanenta dojenit, tristetea lui initiala se va transforma treptat in rautate si in dorinta de a se autoafirma, chiar si pe partea rea. Continue reading “Despre familie”

Educatia copiilor

baietel joaca tenis“Parintii buni le dau copiilor radacini si aripi. Radacini ca sa stie unde le este casa si aripi ca sa zboare in alte parti unde sa arate celorlalti ce au invatat.”

“Copiii invata din felul in care traiesc
Daca copiii sunt crescuti cu critici,
Ei invata sa condamne.

Daca copiii traiesc in ostilitate,
Ei invata sa se bata.
Daca copiii traiesc in mila,
Ei invata sa se autocompatimeasca. Continue reading “Educatia copiilor”