De curand, din pacate, o persoana apropiata a pierdut pe cineva drag. Imi pare rau ca trebuie sa trecem prin aceste incercari in viata, din punctul meu de vedere sa pierzi pe cineva este cel mai greu lucru. Sa pierzi pe cineva nu este la fel pentru fiecare, pentru ca fiecare om vede viata dintr-un punct diferit de vedere. E ca si cum am avea niste ochelari de soare, si, normal, lentilele difera in functie de cum ne-am ales fiecare ochelarii. Pentru unii viata este vazuta din punctul de vedere al familiei –asa ca orice alegere si decizie ar lua este facuta prin prisma asta, altii sunt motivati de cariera, si pierderea cea mai mare ar fi pierderea pozitiei sociale-acesta este motivul pentru care multi se sinucid atunci cand pierd o functie inalta sau o cariera (au fost destule cazuri in media) –este clar in acest caz ca viata lor s-a terminat o data cu cariera, din moment ce nici familia nu a fost un motiv sa-i faca sa continue viata in ciuda pierderilor materiale suferite. Mai sunt oameni care vad viata prin prisma egoului, a placerilor, a emotiilor, de aceea vedem oameni obezi care continua sa manance la Mc Donalds, si betivi care abia se mai taraie pe strada. In fine, este clar, suntem diferiti si vedem viata diferit. Daca v-ati intrebat vreodata de ce alti oameni trec peste o pierdere mai usor, este din cauza ca valorile acelei persoane sunt altele decat ale voastre. Asa ca este clar, unii oameni pot fi puternic tulburati atunci cand trec printr-o asemenea pierdere. De ce? Pentru ca sensibilitatea este alta, pentru ca atasarea a fost mai mare, pentru ca apropierea a fost profunda, pentru ca intreaga lor viata a fost filtrata prin emotiile date de a apartine unei familii, de a fi protejat de ea, de a o proteja. Familia este pentru unele persoane nucleul vietii, iar atunci cand ea se destrama, poate parea ca intreaga lor viata se destrama, isi pierde sensul. A fost si cazul meu. Vazand viata prin prisma familiei, ne mai avand-o, a fost un soc. Si s-a intamplat la 14 ani, atunci cand esti tare confuz in legatura cu ce se intampla in jurul tau, nu intelegi mai nimic, si crezi ca totul e din vina ta, si nici nu are cine sa-ti explice ca nu este asa. La mine era vorba de un divort la vremea aia, dar totusi parea ca o revolutie, ca un razboi de amploare –emotiile pot fi exagerate cand esti copil –totul ia dimensiuni hiperbolice. Si totusi am supravietuit. Cum? Am reprimat acele emotii, lucru ce s-a manifestat in sanatatea fizica, emotionala…Numai in momentul in care m-am echilibrat emotional am reusit sa trec peste toate acele suferinte. Si asta s-a intamplat dupa inca o alta pierdere, de data asta si mai mare, pierderea tatalui. Pentru cineva care crede ca parintii lui sunt precum Dumnezeu… Inainte de aceasta pierdere nu mai plansesem de cativa ani, iar dupa ce s-a intamplat am recuperat, plangand in fiecare zi timp de muuult timp. Si plansul a ajutat. Pentru ca primul lucru care se intampla este ca tu vrei sa acoperi emotiile acelea de teama de a nu parea prea slab, sau pentru a nu-ti afecta si mai mult viata. Dar exprimarea suferintei ajuta. Asa cum ajuta si sa vorbesti cu cineva despre asta, pentru a te elibera, pentru a te asculta. Atunci cand vorbesti din inima, poti spune niste cuvinte care nici nu-ti dai seama ca au iesit din gura ta. Asa cum vedem in filme ca se intampla la psiholog, omul incepe spunand, ca este fericit, are o viata perfecta, este multumit de serviciu, de partener, iar 20 de minute mai tarziu, lasa toate mastile la o parte si incepe sa spuna adevaratele probleme. Exact problemele alea trebuie scoase la suprafata si constientizate. Altfel toata aceasta suferinta, daca o ignoram, va naste alte probleme –fie emotionale fie, mai rau, fizice. Am mai vorbit despre etapele pierderii cuiva drag (aici), si promisesem atunci ca voi reveni sa vorbesc mai mult despre asta. Este un subiect delicat, si dupa cum am mai spus, oamenii vad viata in mod diferit, asa ca sunt oameni mai sensibili si mai intuitivi care ma pot intelege, si, mai ales oameni care vad viata prin ochii ratiunii, si vor ridica din spranceana. Totusi pentru 10% cei care pot intelege, voi continua sa vorbesc putin despre asta. Atunci cand cineva drag pleaca dintre noi, lucrurile pot fi putin mai usoare daca suntem deschisi sa acceptam ca sfarsitul poate insemna un nou inceput. Imi aduc aminte dupa ce mi s-a intamplat acest lucru, si am realizat ca nu mai am sustinerea pe care o aveam, dragostea si increderea in mine –pentru ca primesti aceste sentimente si la un moment dat se rupe ceva fizic. Este normal sa fim tristi, la inceput, totusi, putem fi deschisi sa intelegem ca despartirea este doar temporara, si ca din cand In cand mai pot exista momente de regasire a celor plecati. Si asta se face pe calea viselor. In antichitate se stiau lucrurile astea si mai ales se aplicau, acum lumea este foarte axata pe material, stim cu totii ciclul serviciu-acasa-serviciu. Acest lucru nu mai lasa loc nici unei interiorizari in care sa meditam la viata noastra, la ce conteaza cu adevarat. Ma rog, ideea este sa ne concentram la visele noastre macar cateva zile la rand pentru a vedea daca cei dragi plecati dintre noi , au vreun mesaj pe care vor sa ni-l trimita. In timpul somnului, ajungem la o stare profunda de relaxare, stare care ne poate uni cu lumea de dincolo, ne poate aduce mesaje de la cei dragi, pot avea loc reintalniri foarte frumoase si emotionante care sa ne aline sufletul. Pot avea loc iertari, asigurari ca ei sunt bine, si ca inca ne iubesc. Trebuie sa ti se intample lucrul acesta pentru a sti ca este adevarat. Altfel traiesti cu suspiciune, a fost si cazul meu. Dar cu ajutorul viselor, iti poti echilibra spiritul, constientizand si ce sentimente si dorinte ai, dar si luand mesaje importante, este clar o cale de a te reface emotional, acceptand tot ce vine si multumind pentru tot. Trebuie sa avem rabdare cu visele noastre, pentru ca nefiind obisnuiti va fi mai greu sa ne aducem aminte ce visam, dar in decurs de cateva zile fiind mai atenti, vom progresa. Un detaliu important este ca visele cele mai importante sunt cele de dimineata, inainte sa ne trezim, atunci vom putea experimenta lucruri frumoase. Este normal sa suferim, dar putem cauta o alinare pe aceasta cale, pentru ca cei dragi nu vor ca noi sa suferim, si ne vor cauta in vis, pentru a ne consola si a ne imbratisa, nu trebuie sa credem, trebuie macar sa incercam, sa ne rugam la ei inainte sa adormim, si sa ne aducem aminte ce am visat, imediat cum ne-am trezit. Unele experiente pot fi chiar intrerupte de ceasul desteptator, asa ca este foarte usor sa retraiesti experienta si sa iei ce e mai bun din ea. Sa nu ne miram daca nimeni nu ne va crede dupa un astfel de vis, in care o astfel de intalnire poate parea extrem de reala. Lumea este foarte ancorata in realitate, ceea ce este foarte normal, important este sa nu ne bazam pe ceea ce au de spus cei din jur, ci pe ceea ce simtim noi. Si mie mi s-a intamplat sa am o astfel de intalnire in vis, a parut extrem de reala, si stiu ca a fost, dar cei din jur nu m-au crezut, iar eu am fost extrem de dezamagita. Pentru ca in astfel de momente cand ti-e dor de cineva drag, te bucura un astfel de vis. Iar a doua zi imediat ce m-am trezit am primit o confirmare ca visul fusese real, usa dormitorului, deschizandu-se, chiar daca nu era nici un geam deschis (excluzandu-se curentul). A fost cofirmarea de care aveam nevoie atunci. Pentru ca in acel vis primisem ceea ce aveam nevoie la momentul respectiv pentru a putea sa-mi continui viata. Aveam nevoie de confirmarea ca tatal meu ma iubea in continuare. In cadrul visului m-a imbratisat cu o caldura si o iubire nemaiintalnita pana atunci. Tin minte ca am incercat atunci sa descriu, si am definit-o ca pe o iubire “uriasa, neconditionata”. Si in momentul ala nu aveam nimic in comun cu spiritualitatea. Dupa am aflat despre iubirea aceea speciala care vine de la Dumnezeu. Am visat ca imbratisarea avea loc intr-un loc foarte luminos, auriu parca, si eram inconjurata de un ocean de iubire auriu, si parca ar fi fost mai multe suflete care compuneau acel ocean. Dupa am aflat despre lucrurile astea, ca ele chiar exista, si alti oameni le-au experimentat si ei. Dupa au existat mai multe intalniri, dar nici una de intensitatea asta. Tot dupa, cautand sa-l inteleg pe tata, si plecarea lui, si sa ma asigur ca este bine acolo unde este, am inceput sa citesc despre spiritualitate, schimbandu-ma enorm, in bine zic eu. Daca la inceput eram egoista gandindu-ma ca am ramas singura, dupa am realizat ca fiecare are timpul lui, si lucrurile se intampla atunci cand trebuie sa se intample, ca lumea pleaca atunci cand este nevoie. Ca ei sufera mult mai mult pe Pamant, bolnavi fiind, decat acolo, unde se are grija de ei, si sunt inconjurati de atat de multa iubire, si la randul lor ne trimit si noua din aceasta iubire.
Este prima oara cand scriu despre lucruri atat de intime, si nu stiu daca mesajul meu va fi inteles pe deplin, pentru ca este un subiect foarte delicat, pe unii ii poate speria. Acum cativa ani nu as fi putut sa vorbesc asa deschis despre asta. Acum am inteles ca oamenii chiar sunt diferiti si este normal sa percepem lucrurile altfel. Asa ca daca pe cineva ajuta mesajul meu, sunt bucuroasa, si sper din inima ca fiecare sa-si gaseasca pacea si armonia interioara in maniera sa.
da, ai ajutat pe cineva. multumesc!
Draga mea, iti multumesc pentru ajutor! De curand o pierdere imensa m-a daramat , nu mai am putere sa fiu ceea ce am fost candva …dar sper ca tati va veni si la mine in vis sa ma imbratiseze… Te pup!
Imi pare sincer rau pentru pierderea ta, stiu cum este, si nu este usor, dar dupa ce treci peste asta te vei simti renascuta, mai bogata spiritual si mult mai apropiata de tatal tau sufleteste. Daca iti doresti cu adevarat va exista aceasta conectie in vis sunt sigura. Cu toate persoanele cu care am discutat despre asta, “intalnirea” s-a produs intr-un fel sau altul cu cei dragi plecati dintre noi. Multe persoane au primit si semne fizice, pentru ca noi existam in primul rand la nivel energetic, si dupa fizic, si e normal sa se produca fenomene de genul acesta, mai ales in cazul celor care au fost apropiati, legaturile nu se rup niciodata, iar daca ai incredere, ele se vor reinnodda si mai tare, ba chiar vei primi ajutor atunci cand vei avea nevoie. Mult curaj iti doresc si sunt aici cand ai nevoie sa vorbesti despre asta.
Orice om sincer cu el va fi de acord cu aceste randuri.Numai bine.
Iti multumesc Mult
Nici nu stiu cum sa incep… In primul rand multumesc pentru gandurile frumoase, mai ales ca au venit din partea unei persoane care nu stie mai nimic despre mine si scuze ca nu am mai scris nimic dupa acel mesaj.Poate nu o sa crezi , dar tatal meu acum doua nopti a venit si m-a imbratisat ! Ce am simtit ? Era pur si simplu tata , in carne si oase , si, ca sa ma asigur ca e adevarat l-am strans si mai tare …da , era tata ,cel plin de iubire ! Era carne si oase , nu credeam ca visez. Astazi, l-am visat din nou si imi spunea ,printre lacrimi, ca se mira ca noi il credem mort . Pe tata l-am dus pe picioare la spital , pentru evaluare , nici macar nu se simtea rau, am vorbit toata ziua cu el ….dupa care l-au gasit in coma in pat…o injectie cu digoxin si diuretic i-a frant aripile (avea insuficienta cardiaca),medicul nici macar nu a mai avut decenta sa raspunda la telefon . Viata noastra ( a mea si a mamei) a devenit acum un pustiu nesfarsit ,iar eu am in permanenta remuscari , mai ales ca tata nici nu voia sa se interneze…
Nici eu nu stiu cum sa incep, mai ales dupa ce am citit toate lucrurile tulburatoare prin care ai trecut. Imi dau seama ca este intr-adevar greu. Stiu ca este usor din partea mea sa spun ca nu trebuie sa ai remuscari, cand esti in situatia aceea este foarte greu sa-ti gestionezi sentimentele. Tot ce poate cineva din afara situatiei, este sa te incurajeze, sa-ti trimita un gand bun plin de compasiune si intelegere, doar atat poate ajuta acum. Sfaturile deja sunt de prisos. Si lumea e plina de ele. Asa ca nu pot decat sa-ti impartasesc putin din intelegerea la care am ajuns eu, acum dupa 7 ani de la pierderea mea. Cred ca intr-un fel este si asta un fel de incurajare, atunci cand stii ca cineva, la fel ca si tine a trecut printr-o experienta grea, si si-a revenit, si ii este chiar si mai bine decat inainte. Intr-un fel iti da speranta ca poti trece peste asta si va fi bine. Si eu am suferit, si cel mai mare ajutor a fost acel vis. Tin minte ca eram suparata tare, acum motivele mi se par egoiste. Ce am invatat dupa toti acesti ani este ca oamenii pleaca de printre noi la momentul potrivit. Am invatat ca in viata exista niste sincronicitati inexplicabile, iar daca esti destul de spiritual le poti observa si cu “ochiul liber”. Dar cum viata este asa rapida, si lucrurile ne acapareaza, nu putem vedea aceste “semnale”. Oamenii pot pleca de printre noi in multe moduri, chiar fara sa fie vina altcuiva. Cand ei pleaca, pleaca pentru ca s-a facut timpul, altfel, eu cred ca ingerii pazitori, care ne insotesc permanent, i-ar salva de la o experienta care s-ar intampla mai devreme decat prevazut. Nu stiu daca se poate spune in cuvinte, oricum inteligenta asta mare, care o numim Dumnezeu, lucreaza printre noi, cu ajutorul energiei (de ex. atunci cand gansim si simtim pozitiv atragem lucruri pozitive, si invers), lucrurile nu se intampla fara motiv, asta am aflat in timp, interesandu-ma de diverse subiecte metafizice. Am suferit si-am incercat sa-mi explic si eu lucruri, si asta cred, ca remuscarile nu-si au rostul, si ca prin incredere si credinta putem sa trecem prin orice, si sa biruim “raul” si greul si tot ce ne iese in cale, si mai cred si in lumina aia orbitoare, de la capatul tunelului. Sper sa aud de bine de la tine, imi dau seama ca esti o persoana puternica, si sunt sigura ca tinand legatura prin intermediul viselor, te vei reface si mai repede.
Multumesc din inima ! Nici nu mai tin minte de cand cineva mi-a raspuns atat de repede la un mail.Sufletul meu trece printr-o mie de stari,liniste, tristete,singuratate,iarasi liniste si tot asa…Cert este ca Bunul Dumnezeu ,pe zi ce trece , ma ridica din recaderile mele.M-am regasit in toate cuvintele tale si da, cred ca atunci cand Dumnezeu hotaraste ,nu se mai poate face nimic din afara.In ziua aceea ,am plecat plangand din spital, nu stiu de ce , tata era bine ,chiar exagerat de vesel, dar eu la plecare plangeam pe holul spitalului si-mi spuneam in gand: Doamne , sunt pregatita!
Atunci nu am inteles starea mea, totusi in timp am inteles ca sufletul meu simtea plecarea tatei.Tata ,stalpul casei noastre, tata , cel care la 21 de ani suferea in armata un grav accident soldat cu o fractura de femur…femurul a fost atat de zdrobit ,ca medicilor le-a trebui 8 ore sa curete piciorul de sute de cioburi de os. Dar tata a trait , a trait 50 de ani cu o tija imensa in picior , a ramas aproape fara un rinichi si o coasta in urma unei boli renale , a dezvoltat apoi insuficienta cardiaca .Tata este eroul meu !Imi cer scuze daca am scris prea mult.Iti multumesc ca existi !
Tatal tau a fost un om puternic si a sprijinit familia, asa cum va asteptati. Sunt sigura insa ca si tu vei fi la fel de puternica si plecarea lui nu te va face sa te simti singura pentru mult timp. Iti urez timp si rabdare, ele au fost mari ajutoare si pentru mine. Si vei vedea ca, in timp, aceasta experienta isi va schimba nuantele.Vei vedea ca linistea si acceptarea te vor ajuta sa te detasezi fara sa pierzi iubirea. Timpul vindeca nu este o vorba in vant.
Multumesc din tot sufletul !
Iti multumesc pentru ca ti-ai deschis sufletul. Ceea ce ai scris despre visul tau imi confirma o speranta, pentru ca seamana cu o experienta recenta de-a mea.
In urma cu doua saptamani mi-am pierdut sotul. O boala ascunsa, asimptomatica si necrutatoare l-a luat de langa noi brusc si socant, cu cateva zile inainte de a implini 39 de ani. Lovitura neasteptata ne-a sfarmat sufleteste, pe mine si pe baietelul nostru de 8 ani.
Alaltaieri a fost ziua casatoriei noastre. Ar fi trebuit sa implinim 11 ani de viata familiala. Chiar inainte de a ma trezi din somn, de dimineata, am avut un vis. Sotul meu ma imbratisa puternic, iar eu il priveam in ochii superbi, care ma cucerisera de la prima intalnire. Eram bucuroasa ca s-a intors si il mangaiam pe piept, unde parea a avea o cicatrice. Mi-a spus ca trebuia sa se intoarca, pentru ca eu trebuia sa stiu cat ma iubeste. Era atat de bine in bratele lui! Apoi mi-a spus: ,,Tu stii ca intoarcerea mea nu e reala, dar acum, azi, trebuia sa fiu aici”. Am inceput sa plang in vis, apoi m-am trezit. Si am plans mult apoi, treaza fiind…
Chiar daca moartea lui a fost provocata de un infarct, acesta a fost doar o complicatie a bolii de care a suferit fara sa stie. Poate iubirea pentru familia lui a fost ultimul lui sentiment, inainte ca inima lui sa se opreasca, si de-aici cicatricea din vis. Sau poate e sufletul lui trist ca a plecat dincolo… era un om plin de viata, vesel si optimist. Cert este ca, dupa ce am citit cateva articole pe acest blog, sunt convinsa ca visul n-a fost doar o zamislire a constiintei mele zbuciumate. Sunt sigura ca, acum doua dimineti, in ziua casatoriei noastre, sotul meu m-a asigurat de dragostea lui. Iar acest lucru, desi tulburator si infinit de trist, ma face sa ma gandesc la o protectie de-acum inainte.
Iti multumesc si eu pentru ca ne-ai impartasit acest vis. Pare ireal, atat e de frumos, plin de semnificatie, si intr-o zi atat de speciala pentru tine, ma bucur tare mult ca ai avut curajul si inima deschisa sa primesti acest vis. Cred ca multe persoane ar putea sa intre in legatura cu cei dragi plecati daca ar avea aceasta deschidere, caci ajuta mult aceste experiente frumoase. Sunt sigura ca vei mai avea astfel de intalniri in vis, mie mi s-a mai intamplat de mai multe ori, chiar acum o luna mi-a aparut tata in vis cand aveam niste probleme si m-a ascultat zambind, ei ne pot alina mult, au o anumita pace extraordinara. Si sunt mai aproape de noi decat credem noi, vei avea aceasta protectie, mai precis, nu ai pierdut-o niciodata, aceste legaturi intre suflete doar se aprofundeaza, vei vedea.
Mi-ar placea sa ii pot visa si eu pe cei pe care i-am pierdut, dar probabil nu sunt inca pregatita pentru asta.
Articolul tau mi-a placut si m-a ajutat enorm
Va multumesc pentru aceste randuri scrise din suflet…si mie imi alina durerea. Mama mea a murit dintr-un accident (avea leucemie) acum o luna si am stat langa ea in ultimul an, cat a suferit si a tras cu boala si pana in ultima clipa. A murit dintr-un accident pentru ca asistenta nu a fost capabila sa vina la timpul potrivit sa o ajute desi am rugat-o, a zis ca nu e rolul ei e al infiermierei si cand a venit sa o stabilizeze pe mama, mi-a strigat in fata: “pai tu copila nu poti avea grija de mama ta o clipa…”, imi spune ea mie asta cand eu clipa de clipa am stiat cu mama si am ajutat-o…dar nu mai stie nimeni lucrurile acestea. M-am simtit si vinovata, recunosc, dar am gandit rational si stiu ca nu am de ce pt ca am facut tot ce am putut mai bine. Mi-a aparut doua saptamani mai tarziu intr-un vis, asa cum era ea cand eram acasa si faceam treaba impreuna…si stateam pe marginea patului si povesteam, cum mai faceam adesea amandoua cand luam o pauza de la curatenie…si in acel vis stand asa imi spunea: tu sa fii tare orice ar fi…sa fii tare orice s-ar intampla….la care eu: ii spuneam ca poate pana la Craciun mai rezista sa traiasca…si ea la care spune: nu… si dadea din cap ca nu, si spunea intruna: sa fii tare…” Este oare acest lucru ceea ce vroiam ea sa imi spuna dupa moartea ei? Va multumesc si astept raspunsul dumneavoastra.
Va inteleg perfect aceasta stare pe care o simtiti, aceste emotii care banuiesc ca inca sunt confuze. Aveti probabil si stari schimbatoare, credeti ca sunteti bine, iar apoi revin stari ba de vinovatie, ba de tristete, si vreau sa stiti ca majoritatea trec prin aceste stari. Toti ar vrea sa fi putut face mai mult pentru cei dragi care nu mai sunt. Iar visul pe care l-ati avut luati-l ca pe un mesaj de la mama dvs, care va iubeste mult, si nu vrea ca dvs sa suferiti, de aceea v-a spus sa fiti tare, de fapt ea v-a incurajat. Banuiesc ca a fost o personalitate puternica in viata ei, si ca v-a incurajat in permanenta, in ultima parte a vietii banuiesc ca simpla ei prezenta a fost deajuns. Iar acum faptul ca nu mai este v-a lasat cu o senzatie de gol. Dar e normal. Toti trecem prin asta, la un moment dat. Si trebuie sa mai ramanem si singuri in fata vietii si sa ne purtam singuri de grija, sa fim tari. Sa acceptam moartea, schimbarea, pentru ca sunt inevitabile. Daca in vis ii spuneati mamei sa mai reziste pana la Craciun probabil ca inca nu puteti accepta ca s-a intamplat acest lucru, incercati pe cat posibil sa accetati, sa mergeti mai departe, sa fiti tare. Mai ales ca mama dvs e aproape. Ati avut o legatura apropiata, care acum va fi si mai stransa, veti vedea. Probabil o veti mai visa, si veti fi uimita de profunzimea relatiei si a sentimentelor care vor fi. Aceasta experienta deja va schimba mult, si veti realiza cat de puternica puteti fi de fapt. Ati pierdut pe cineva drag ca sa va regasiti pe sine, pe Dumnezeu-pe El nu putem sa-L pierdem niciodata, iar de la El vine cea mai mare forta sa trecem peste aceste incercari grele. Din prisma experientelor pe care le-am trait, pot spune ca am incredere in dvs, stiu ca se poate merge mai departe, scrieti-mi de cate ori aveti nevoie sa fiti ascultata, si rugati-va, nu va fie teama sa va exprimati emotiile, pentru ca sunt normale, si exista ca sa fie eliberate. Multumesc mult de mesaj si astept sa-mi mai scrieti. Mult curaj!
Dumnezeu sa va binecuvinteze. M-ati ajutat sa imi pun ordine in ganduri in cel mai frumos mod, sunt asa linistita acum. Sarutmana pentru tot. Apreciez si promit sa apelez oricand cu mare drag la dvs. Multumec din suflet si va imbratisez cu drag.
Eu mi-am pierdut baietelul in varsta de 12 ani acum un an si sapte luni. A fost unicul copil al meu. A fost ca un traznet care te loveste din senin, am simtit ca lumea se prabuseste in jurul meu. A facut un AVC la creier urmarea unui anevrism fara nici un fel de simptome anterioare. A fost un soc puternic din care nu cred ca voi putea iesi vreodata. Incerc sa caut, sa citesc, sa ascult, trairile altor persoane care si-au pierdut fiintele dragi in cautarea linistii sufletesti de care am nevoie. Asa este cum am citit si in articol eu am simtit si cred ca simt si in continuare ca viata fara el nu mai are sens, el a fost lumina vietii mele care s-a stins odata cu el. De atunci parca traiesc in alta lume cu zilele care se scurg greu pana la reintilnire.
Mi-a placut articolul acesta mi-ar parea bine daca l-as putea vedea si eu pe fiul meu in vis sa comunic cumva cu el. De cand a murit nu am avut nici un vis cu el desi mi-as dori din toata inima. I-am vazut fata o data sau de doua ori pantru cateva secunde dar fara sa comunicam sau sa facem ceva impreuna. Oare nu sunt pregatit inca sau el nu este pregatit inca? Desi sunt sigur ca stie cat de mult l-am iubit si il iubesc inca. Cred ca toti cei care au trecut printr-o asemenea experienta neplacuta sa nu zic altfel isi doresc revederea cu cei dragi deocomdata macar prin vise. Incerc sa cred ca locul numit Nirvana exista, ar fi minunat as fi mult mai linistit stiind ca, copilul meu este intr-un asemenea loc si o duce bine. Va multumesc ca ati citit aceste randuri astept cu nerabdarea momentul in care sa-mi reintalnesc fiul intr-un fel sau altul.
Copilul dvs. este cu siguranta intr-un loc mai bun, iar acolo totul este pace, iubire, lumina. Si eu am citit despre viata de apoi, se pare ca acolo nu exista notiunea timpului, si toata lumea iubeste pe toata lumea. Copilul sigur s-a desprins de viata de aici de pe pamant si sigur ii este bine, iar asta sunt sigura ca va va da tarie sa va continuati viata fara suferinta. In “rai” este numai iubire si bucurie, asa ca ati putea incerca sa traiti mult pe aceste frecvente, si astfel sa va puteti conecta mai usor cu fiul dvs. Incercati sa gasiti mici bucurii, sa aduceti bucurie in sufletele celorlalti, sa daruiti, sa iubiti, si asta va va ajuta mult. Suferinta nu va aduce nimic bun, dimpotriva. Si eu am suferit cativa ani, pana cand cineva mi-a spus sa ma opresc. Pana atunci era ca si cum ma biciuiam singura, spiritual, ma invinovateam, nu-mi accordam nici o bucurie, dar asta nu schimba lucrurile, si doar le inrautateste. Iertati-va, nu ati putut face mai mult in aceasta situatie, si mergeti mai departe. Viata poate continua, intoarceti-va privirea spre lucrurile frumoase, arta, rugaciune, natura, oriunde il putem regasi pe Dumnezeu. Familia noastra de pe pamant este tot ce avem noi mai scump, dar mai presus de tot este Dumnezeu, pentru ca El ne-a creat. Nu sunt simple vorbe, si nu va directionez catre biserica, cred ca adevarata credinta o veti gasi in suflet. Scrieti-mi, astept raspuns si mult curaj va doresc.
Pentru Iosif, si pentru toti cei care sunt interesati despre viata de dincolo, recomand o carte: “Matei vorbeste-mi despre rai” si un site http://heavenisforreal.net/ despre marturii ale unu baietel care a trecut “dincolo” si s-a intors.
Dumnezeu sa binecuvanteze acest site si pe cei care l-au realizat ! Nu am mai scris demult , dar nu am uitat cuvintele pline de caldura venite de la voi! Pentru mine se apropie 2 ani de la pierderea tatalui meu drag, dar sufletul meu retraieste mereu momentele ca pe ceva petrecut acum cateva saptamani.Durerea se mai atenueaza, dar dorul devine ca o rana tr.care nu exista pansament in afara de rugaciune.Si da ,in timp aceasta durere te face mai puternic.Si in fiecare zi Dumnezeu iti mai da cate un motiv sa traiesti chiar daca sufletul tau schiopateaza.Inveti sa traiesti cu acest gol , iar daca nu deznadajduiesti, Dumnezeu va avea mereu grija , ca, prin vise minunate sau alte semne , sa-i avem mereu aproape. Inchei spunand cu toata taria ca TATA este viu pentru VESNICIE! Va imbratisez pe toti cei care a-ti scris aici!
Si noi te imbratisam Iolanda, ma bucur asa mult ca ne-ai scris. Asa este, Dumnezeu ne da bucurii mici zilnic, trebuie sa fim atenti sa le vedem si sa fim recunoscatori. Tatal dvs. este viu, adica sufletul lui este vesnic, asa cum este si al nostru, al tuturor, este greu sa intelegem acest lucru, abia cand pierzi pe cineva realizezi o particica din Adevar. Sa avem numai pace si lumina! Pe curand!
Dragii mei ,nu este o intamplare ca am ajuns pe acest site ,citind povestirile de viata ,m-am regasit si eu intr-o situatie asemanatoare .In 2012 dupa cativa ani de suferinta mama fiind bolnava de cancer a decedat.In ultima saptamana am asistat la o situatie pe care nu mi-o imaginam ca se poate intampla intr-un timp atat de scurt. La inceput nu a mai reusit sa mearga ,un soc puternic peste care credeam ca va trece ,pentru ca apoi sa nu mai poata manca ,nici bea iar in final nu a mai putut scoate nici un cuvant .Disperata ca nu o mai puteam ajuta acasa ,am internat-o in spital unde speram ca i se va administra ceva sa o salvez. Ceea ce nu s-a intamplat in 3 zile a murit ,fara macar sa poata sa isi ia ramas bun de la noi .Am stat langa ea si i-am soptit cat de mult o iubesc.In cea de a treia seara cand a adormit am plecat acasa fiind rugata de asistente sa plec sa ma odihnesc.I-am promis ca dimineata la prima ora voi fi la ea.Dar am intarziat probabil iar ea nu a mai reusit sa ma astepte,murise cand eu eram pe drum inspre ea. De atunci m-am simtit vinovata mereu si mereu reprosandu-mi de ce am plecat in ultima seara.Dupa inmormantare ,la cateva zile stand in camera cu lacrimi pe obraz ,m-am rugat la Dumnezeu daca exista cu adevarat sa faca in asa fel sa o mai intalnesc inca o data . Desii in sufletul meu stiam ca nu e posibil. Am atipit si am visat-o pe mama care a venit si m-a imbratisat cu putere ,eu de asemenea,totul parea atat de real ,placut, o dragoste infinita ne inconjura ,ne-am luat ramas bun.Desii era vis eram contrariata sinu intelegeam ce se intampla ,este adevarat sau nu ,mama traieste sau nu.M-am trezit putin speriata si am simtit in aer parfumul mamei.
„După credinţa voastră, fie vouă!” „Toate câte cereţi rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit şi le veţi avea.” (Marcu 11, 24)
Mi-am dat seama daca cat de mare este puterea credintei si a gandurilor.
Si DA ,cred ca exista o legatura stransa intre noi cei de pe pamant si cei plecati la cer.
Multumim mult Carmen pentru cuvintele pe care ni le-ai scris si mai ales pentru emotiile sincere din spatele lor. Nimic nu este o intamplare, nici faptul ca si eu mi-am descris experientele cele mai intime. Atunci cand am avut nevoie nu am stiut unde sa gasesc ajutor. Nici nu aveam cu cine sa vorbesc si nici nu eram atat de deschisa spre spiritualitate sau psihologie ca sa pot intelege unele lucruri. Asa ca este foarte minunat ca oameni deschisi ca dvs. vin aici pe blog si isi deschid sufletul. Suntem multi cei care avem nevoie de confirmare ca viata este un ocean imens, ca ea nu se termina dupa ce murim, si ca cei dragi, plecati dintre noi, inca ne iubesc.
intr-adevar e f dureros sa pierzi pe cineva drag cu greu iti revii mai ales in cazul parintilor care din diferite cauze si-au pierdut unul sau mai multi copii sau in dese cazuri unicul copil , parerea mea este poate neavenita pt cei care au trecut prin asa ceva dar dk de mici copii am fi educati cu privire la aceasta trecere dintr-o stare fizica intr-o stare eterica-spirituala cu siguranta am depasi mai usor asfel de momente tragice.Biserica ne spune k merge intr-o poienita cu verdeata unde nu e durere si nici intristare dar eu sunt convins k spiritul nostru isi cauta un alt trup sa se materializeze pt a se purifica , de fapt noi suntem dinanumite motive blocati in acest plan fizic dar nu aceasta e destinatia noastra finala ci cea spirituala-eterica asa cum au ajuns fiintele celeste care ne vegheaza.
Tine si de educatie, de conditionare, dar cred ca e si instinctiv, te atasezi mult si pierzi acea persoana asa ca suferi. Biserica ne spune despre poenita, dar fiecare din noi crede altceva, iar lucrul in care crede, pe acela il va vedea. Iata aici o experienta in apropierea mortii, cam toate seamana intre ele, dar asta e putin mai completa: http://www.efemeride.ro/povestea-unei-experiente-in-preajma-mortii
Multumesc din sufletul inca zbuciumat ptr balsamul pe care il produceti ptr astfel de rani… Acum 6 luni mi-am pierdut fratele ( pe care il iubeam enorm) in varsta de 34 de ani… Incerc cu disperare sa merg mai departe, dar este foarte greu… Ma impart intre suferinta parintilor pe care incerc sa-i cosolez si cei doi copii de 7 si 4 ani ramasi fara tata, neputand sa exteriorizez propria-mi suferinta. Imi apare foarte des in vis (fiind singura din fam care il viseaza mai des), iar aceste intalniri imi creeaza o stare de bine. L-am visat intr-o seara ca ne-am intalnit iar el nu era vesel ca in alte dat si intrebandu-l mi-a raspuns ca degeaba ne-a spus de atatea ori ca ii este bine, ca vede ca noi nu intelegem si suntem in continuare tristi, iar asta il supara, apoi ne-am imbratisat atat de tare si am simtit-o atat de reala, ca in momentul in care m-am trezit ma durea pieptul. Cred ca exista o legatura puternica, cu cei dragi plecati, doar ca rana inca sangereaza…Multumesc inca odata ca existati si ca am avut prilejul sa plang in liniste la fiecare comentariu!
si eu am trecutprin asemenea momente
Iti multumesc pentru ce ai postat. Pe mine personal ma ajutat pentru ca acum cateva ore tatal meu s-a stins in urma unei boli fulgeratoare . Apreciez enorm ca ai reusit sa exprimi in cuvinte o parte din suferinta , sper ca cei ce citesc articolul postat de tine sa aprecieze persoanele din jur cele ce sunt cu adevarat importante pentru ei si sa se compoarte cu caldura in suflet ca azi pot fi si maine nu. imi este greu sa imi gasesc cuvintele pentru ceea ce simt pentru ca a fost luat de langa noi mult prea devreme. iti multumesc inca odata pentru cuvintele frumoase si calduroase
Da, este adevarat!
Ne intalnim in vis si in gand cu cei care nu mai sunt;
Nu mai sunt aici, fzic cu noi dar au sa ramana cu noi atat cat o sa trebuiasca sa fie asa; nu noi suntem cei care hotaram asata m dar totul este asa facut incat sa ne fie cel mai bine
‘
Asta chiar daca uneori trebuie sa fie mai rau…., ca sa poata fi mai apoi mai bine !
Ceea ce simtim cu adevarat, cel mai adesea nu putem exprima, pot doar intelege cei ce sunt deschisi , chiar si fara a deschide gura, pot simti.
Si asta este mult mai important decat insasi povestirea .
Iti multumesc !
multumesc!
14.05.2016
Acum o săptămînă în urmă mi-am pierdut cel mai scump prieten,s-a distrus o familie s-au distrus apropiați ,ni-am distrus prieteni adevărați și nu pot să înțeleg de ce anume el ,cel care l-am iubit enorm de mult …Dumnezeu să-l odihnească în pace,mereu o să rămînă în inimile noastre !
nu pot să nu mă gîndesc un minut la el și cînd cinevă îmi spune pe nume Cristina,îmi apare inaginea lui pentru că el la fel s-a numit Cristin……..
Aș vrea foarte mult să-mi apară-n vis …..
Si eu o visez pe mămica mea cea bună,pe care nu am stiut sa o apreciez si sa o respect cât a fost în viață.acum am numai remușcări și sentimente de vinovăție