Am vorbit saptamana trecuta in postul motivare vs automotivare despre acei sabotori care ne pot deturna sau frana in motivarea noastra de a face ceva. Ei au legatura cu stima de sine si convingerile despre sine sau cu alti factori exteriori carora li s-a dat o importanta gresita.
Credinta ca nu meriti un lucru pe care ti l-ai propus este un sabotor notoriu. Este ca un agent sub acoperire pe care il gasim cateodata infiltrat in mintea noastra. Verifica-ti parerea despre tine, apreciaza-ti calitatile si accepta-ti defectele – alege sa le elimini.
Credinta ca greselile din trecut trebuie platite, eventual cu nereusita in ceea ce iti doresti acum cel mai mult, sentimentul de vina. Greselile apartin trecutului, in mod sigur atunci ai facut ce ai putut tu mai bine, nimeni nu mai poate intoarce timpul inapoi, singura varianta este sa accepti si sa mergi mai departe cu intelepciunea de a nu mai repeta trecutul.
Credinta ca esecul din trecut va aduce esecuri repetate in viitor. Schimbarea atentiei din trecut catre viitor, odata cu acceptarea ca ce a fost nu mai poate fi schimbat, alegerea de a crede ca un esec este o lectie invatata care te poate pregati pentru a trece mai usor un prag sau un obstacol (ii putem spune eveniment, pentru a evita conotatia negativa pentru ceea ce se petrece in viata noastra, fie privata, fie profesionala).
Credinta ca sigur sunt altii mai buni ca mine, ca sunt ghinionist. Intotdeauna este cineva mai bun ca mine, altul mai bogat, si unul mai atragator. Asta nu inseamna ca nu poate fiecare dintre noi sa aiba ceea ce isi doreste, avand in vedere ca cel care judeca si stabileste ierarhiile are doza lui de subiectivism, iar locul sub soare este suficient de mare pentru toti oamenii. Si mai este o regula de baza: primim aprecierea celorlalti proportional cu aprecierea pe care o avem noi fata de noi insine.
Pana la urma, drumul de la A la B inseamna evolutie, pentru ca fiecare om l-a avut de parcurs de mai multe ori in viata, si si-a descoperit, uneori accidental, sabotorii. Intre noi fie vorba, ii avem cu totii, indiferent ca o recunoastem deschis sau nu. Fie ca ne recunoastem deschis emotiile, le acceptam si le traim sau alegem sa le reprimam, cu totii ne motivam intr-un fel sau altul in discursul nostru interior. Unii suntem mai cerebrali si simtim nevoia de argumente exclusiv rationale, neluand in seama emotiile pe care gandurile noastre le trezesc.
Echilibrul aduce evolutie. Emotiile ne spun multe despre scopul ales, ele ne atrag atentia daca nu suntem pe drumul bun. Este foarte posibil ca esecul sa nu insemne ca nu am fost suficient de motivati, ci ca eforturile noastre au contrazis cumva credintele noastre. Atunci cand iti propui sa alergi la maraton, te pregatesti, motivat fiind sa il termini, dar daca de undeva dintr-un colt al mintii vine o credinta, ca ploaia va strica totul, ca nu vei putea alerga bine pe ploaie, va interveni un blocaj care va anula toata pregatirea ta si toate sperantele tale de succes.
Morala: ai incredere ca pregatirea ta (in orice domeniu) te va ajuta sa treci cu bine peste orice amanunt neasteptat, pentru ca fiecare pas pe care il faci creeaza drumul. Este o credinta care poate dezarma multi sabotori.