Multor oameni li s-a spus ca Ce vrea Dumnezeu este ca oamenii sa aiba Liber Arbitru. In acest fel, ei pot hotari si decide pe care dintre solutiile finale – Paradisul sau Iadul – le vor aborda dupa moarte. Ei pot hotari in orice moment, la orice cotitura. Nu au restrictii de niciun fel.
Oamenilor li s-a spus ca Dumnezeu i-a acordat omenirii Liberul Arbitru, astfel incat ei sa-l poata alege in mod liber pe Dumnezeu, calea lui Dumnezeu si sa fie reuniti cu Dumnezeu in ceruri. Cu alte cuvinte, ei pot alege deliberat sa fie buni, si nu sa fie fortati sa fie astfel. Dumnezeu vrea ca oamenii sa se intoarca spre El, prin alegere. Numanui nu trebuie sa i se impuna acest lucru.
De asemenea, oamenilor li s-a spus ca, sub doctrina Liberului arbitru, ei pot sa aleaga liber – dar, daca nu aleg Ceea ce vrea Dumnezeu, vor plati vesnic pentru asta, prin torturi nesfarsite. In aceasta afirmatie, nu a fost observat niciun element de constrangere. Pur si simplu, asa stau lucrurile. Este vorba de dreptate, la cel mai inalt nivel. Este dreptatea lui Dumnezeu, cea care umeaza judecatii lui Dumnezeu. De aceea este important sa alegi liber Ceea ce vrea Dumnezeu.
Iata un rezultat al acestei invataturi: conceptul omenirii despre libertate a fost adanc afectat si profund deformat de ceea ce s-ar intelege ca defineste Dumnezeu prin “libertate”. Oamenii au inteles ca libertatea nu trebuie sa insemne libertate, dar poate sa insemne pur si simplu capacitatea de a alege rezultatele. Aceasta este mai bine decat de a nu avea niciun fel de alegere, astfel incat oamenii in pozitii de putere au invatat sa foloseasca cuvantul “libertate”, pentru a descrie in particular procesul prin care ei ii determina pe altii sa face ce li se spune. De fapt oamenii nu trebuie sa faca ceea ce li s-a spus. Dar, daca nu o fac, vor fi obligati sa plateasca un anume pret. Aceasta ar putea insemna orice, de la verificarea platii taxelor, pana la a fi aruncati in inchisoare pentru doi ani, fara sa li se aduca invinuiri clare si fara niciun fel de explicatii, altele decat ca au fost etichetati drept un pericol pentru securitatea tarii. Folosind astfel de masuri, natiunile se definesc a fi “libere”.
Majoritatea oamenilor – poate doar cu exceptia celor mai incapatanati apologeti – observa o contradictie in toate acestea. Ei inteleg perfect ca nimeni nu este cu adevarat liber, daca trebuie sa suporte urmarile cele mai ingrozitoare, in cazul in care nu fac ce li s-a spus. Doar un ipocrit sau un nebun ar putea numi o astfel de alegere – “libera”.
Oamenii au invatat astfel ca ipocrizia – in special, ipocrizia pentru scopul “corect”, pentru cauza “corecta”, este acceptata atat pe Pamant, cat si in Cer. Mare parte din activitatea politica a omenirii a fost formata pe baza acestei etici – si astfel, oriunde in cadrul activitatii umane, in felul in care oamenii comunica intre ei, in felul in care se comporta unii cu altii, s-a ajuns la concluzia ca scopul scuza mijloacele.
De fapt, multi s-au convins pe ei insisi ca nimic din toate acestea nu inseamna ipocrizie. Este, pur si simplu, o chestiune de interpretare.
Si astfel, in ziua de azi si in aceasta epoca, libertatea este desfiintata chiar in numele libertatii. Milioane de oameni imbratiseaza, cu recunostinta, retorica politica ce spune ca lipsa libertatii este ceea ce le garanteaza libertatea, precum si doctrina religioasa care afirma ca alegerile lor in viata sunt pe deplin libere, doar daca fac ceea ce li s-a spus, pentru ca aceasta este Ceea ce vrea Dumnezeu.
Neale Donald Walsh, Ceea ce vrea Dumnezeu, Editura For You