5

Ghidul iluminarii pentru lenesi

Cea mai placuta lectura din ultima vreme, nu este ceva gen iluminarea in 5 pasi rapizi si fara posibilitatea de a da gres. Nu, nu este chiar asa, nu atunci cand este vorba de Adrian Nuta.
Adrian Nuta este un prieten vechi despre care am mai scris aici si care vede adevarul dincolo de multele straturi care alcatuiesc intregul. Si nici iluminarea nu este un subiect de ici-colea.

Trecem frumos si vioi prin subiectul polaritatilor, fara de care lumea noastra nu ar putea exista. Da, in alte nivele, de “dincolo”, nu exista polaritate, nu exista bun si rau, totul este senin si seren, dar atata vreme cat suntem pe pamant ne vom intalni cu intunericul, rautatea, lipsa sau durerea. Si le vom trata cu intelepciunea din dotare.

Tratam iluzia separarii:
“A nu face altuia ce nu-ti place tie este, la propriu, o formula de a te proteja pe tine insuti.Filosofia indiana a inventat alta formula, spunand ca, in virtutea legii Karmei, ceea ce ii faci altuia peste un timp ti se va face tie. In realitate, ceea ce ii faci altuia, iti faci deja tie insuti, doar ca nu stii asta. Fara a fi mari mistici, oamenii care au inteles acest adevar si il aplica traiesc vieti mai armonioase decat semenii lor sedusi de iluzia separarii. Continue reading “Ghidul iluminarii pentru lenesi”

5

Cand inseli mai iubesti? Cand iubesti poti insela?

twilight actoriIubirea, asa cum o impacheteaza, decoreaza si propune societatea, este adesea o mascarada. Iubirea astazi imi pare nefericita si distructiva, deoarece nu este lasata sa se exprime liber, este cenzurata ascunsa, disimulata, se imbraca in haine grotesti sau stranii.
Eu cred ca unui barbat, daca poate iubi doua femei, ar trebui sa i se permita acest lucru. El ar trebui, nu acuzat si respins, ci sarbatorit. Daca o femeie poate iubi trei barbati, ar trebui sa i se dea voie. Ea ar merita admiratie. Daca poate iubi nu trei, ci treizeci, ar trebui sa i se ridice o statuie.
Desigur, nu ii va iubi la fel, pentru ca nici ei nu sunt la fel. Iubirea se poate nuanta la infinit, asemenea culorilor.
Cu toate acestea, daca o femeie iubeste mai multi barbati (repet, altfel pe fiecare), ei nu-i sunt recunoscute disponibilitatile si rafinamentul emotional. Dimpotriva, este considerata superficiala, imatura, frivola, curva. Daca un barbat iubeste mai multe femei (altfel, da?), este egocentric, desfranat, vicios, narcisist. Nimeni nu vede ca inima lui s-a extins, sentimentele s-au imbogatit, ca ceva a inflorit in sufletul lui sau in aura lui (pentru clarvazatori).
Iubirea este ceva atat de bun, atat de hranitor, atat de frumos incat ar trebui incurajata sa se desfasoare, sa se raspandeasca. Am trai intr-o lume, cum altfel, mai iubitoare, ceea ce nu mi se pare deloc un pericol.
Insa lucrurile stau exact pe dos. Partenerii de cuplu se pot iubi intre ei, insa nu mai mult, un parinte isi poate iubi copiii, insa nu si pe ai altora. Este ca si cum nu ai avea voie sa respiri decat daca sotia este de fata si ar fi interzis sa mananci daca partenerul lipseste.
Aceste imagini sunt evident absurde. Totusi nu simti ca ele se refera la tine?
Tocmai pentru ca aceste experiente nu-mi sunt straine pot sa vorbesc despre ele. Se intampla peste tot unde exista barbati si femei laolalta cu reguli si norme elaborate cu mult timp in urma si mentinute inconstient in zilele noastre.
In inima acestor experiente sta culpabilitatea, sentimentul ca faci ceva rau daca iti dai voie sa iubesti, daca vibrezi pe aceeasi lungime de unda cu mai multi oameni, daca esti atras de mai multe persoane pe care societatea nu a inscriptionat “sotul meu/sotia mea”. Insa ce poate fi rau sa privesti cu dragoste pe cineva, oricine ar fi el sau ea, sa-i atingi cu tandrete mana sau buzele, sa-i oferi timpul si resursele tale intr-un fel care ii permite sa se dezvolte, sa inteleaga mai mult.
Cine are de suferit daca iubirea devine mai larga, mai prezenta. Daca iubita, prietena sau sotia atinge cu dragoste pe altcineva cine este cel care sufera?
Asa este. TU suferi. Tu te simti inselat, abandonat, nerespectat, ti se pare ca nu mai contezi, ca nu mai esti important. Cat de ciudat este totul! Ea se bucura cu altcineva si tu suferi. Nu e ceva extraordinar? Cum poate bucuria pe care doi oameni o traiesc sa raneasca pe al treilea?
Nu, acest lucru nu este posibil. Tu esti ranit nu de bucuria lor, ci de propriile tale dorinte. Iar pentru aceste dorinte nu ei sunt responsabili, ci tu! Tu esti cel care doreste sa posede, sa controleze, sa aiba exclusivitate, sa traiasca fuzional, sa evite singuratatea, tu ai nevoie de cineva din exterior sa-ti confere valoare, sa aiba grija de tine, sa se conformeze.
Toate aceste dorinte le camuflezi in spatele lui “Dar o iubesc”. Stimabile, pe cine incerci sa pacalesti? Tu nu o iubesti, ci o doresti. Daca studentii mei isi vor mai aminti de mine, sper sa o faca asa: “Aha, profu ala care ne tot spunea ca TE IUBESC nu este totuna cu TE DORESC”.
Iubirea nu reclama, nu revendica, nu solicita libertate. Iubirea ofera, stimuleaza, creste libertatea. Tu iubesti si celalalt se cunoaste mai bine pe sine, devine mai constient de resurse si capacitati, isi depaseste limitele. Continue reading “Cand inseli mai iubesti? Cand iubesti poti insela?”

5

Legea oglindirii

legea oglindiriiAm primit ieri urmatorul fragment pe mail si m-am gandit ca e prea frumos sa nu-l dau mai departe:

Exteriorul reflectă interiorul. Ce înseamnă că exteriorul reflectă interiorul? Inseamnă că lumea în care trăim este un fel de oglindă gigantică, oglindă care reflectă mereu aspecte sau părţi din noi înşine; înseamnă că toţi oamenii pe care îi atragem în vieţile noastre sau de care suntem atraşi oglindesc aspecte necunoscute, negate sau neasumate de noi înşine. Funcţionarea acestei legi exclude întâmplarea! In câteva tradiţii spirituale care au intuit-o se repetă aproape obsesiv că nimic nu este întâmplător. Accidentele, coincidenţele, evenimentele neaşteptate apar astfel numai datorită ignoranţei noastre. Mai exact, datorită incapacităţii notorii a minţilor noastre de a subîntinde ansamblul tuturor factorilor, fizici şi nonfizici, care concură la naşterea unui eveniment, la producerea unui fenomen sau a unei întâlniri. Lumea pare a fi dominată de hazard când, în realitate, este expresia unei armonii incredibile, o potrivire la microsecundă sau nanometru a tot ceea ce se mişcă, fie acestea particule sau unde de energie.
Experienţele spirituale la vârf trăite de oameni din cele mai diverse timpuri şi culturi sprijină această idee; în “This Is lt”, Alan Watts a rezumat minunat această afirmaţie: “Cel care se află în această stare a conştiinţei este copleşit de certitudinea că Universul, aşa cum este perceput în acel moment, este aşa cum trebuie să fie… Mintea este atât de uimită de evidenta şi desăvârşita potrivire a lucrurilor, aşa cum sunt ele, încât nu mai poate găsi cuvinte pentru a exprima perfecţiunea şi frumuseţea acestei experienţe. Totul este atât de clar încât lumea pare a fi devenit transparentă sau luminoasă şi atât de simplu încât lumea nu poate fi altfel decât pătrunsă şi ordonată de o inteligenţă supremă.”

Universul ne dirijează întotdeauna spre acele medii şi persoane sau creează exact acele circumstanţe în care putem experimenta ceea ce încă nu acceptăm în noi înşine, dar a sosit timpul să o facem. Este ca şi cum inteligenţa cosmică ar fi tot timpul cu ochii pe noi, punându-ne constant în faţa sarcinilor noastre de dezvoltare. Şi de ce atâta neodihnă şi chin? Pentru că doreşte să ne împingă spre totalitate, adică spre acel nivel de integrare lăuntrică pe care psihologia analitică mai întâi şi terapia experienţială a unificării, mai apoi, l-au numit Sinele.
Ce înseamnă asta mai concret? Ce sunt acelea sarcini de dezvoltare? Cum adică aspecte neasumate sau respinse din noi înşine? Să-ţi dau câteva exemple! Dacă eşti un tip care încearcă tot timpul să fie calm, refuzându-ţi astfel furia, vei atrage oameni furioşi în viaţa ta. Aceşti oameni vor oglindi ceea ce tu conţii în inconştient, dar te căzneşti să reprimi. Ei sunt exact ca nişte oglinzi, dar nu ale Eului tău conştient, ci ale psihicului tău inconştient. Cu cât apărările tale sunt mai puternice, cu atât vor fi create situaţii de viaţă în care tu să fii mai apropiat de asemenea oameni. Astfel, fără voia ta, te poţi trezi cu un şef sau coleg de birou irascibil şi chiar violent, după cum te poţi îndrăgosti de o persoană foarte liberă în manifestarea furiei. Dacă eşti căsătorit şi ai o familie, s-ar putea să constaţi la soţie sau la unul din copiii tăi ieşiri necontrolate, inexplicabile.

Dacă eşti cineva care nu acceptă eroarea sau imperfecţiunea, vei atrage spre tine persoane sau întâmplări care te vor scoate din minţi, deoarece numitorul lor comun va fi greşeala, uneori chiar greşeala flagrantă. Este felul în care Universul te obligă să trăieşti experienţa acestui aspect neasumat din tine însuţi, anume propria ta tendinţă de a confunda ceva, de a te încurca, a fi inexact sau a o da în bară. Tendinţa pe care o blochezi inconştient se activează puternic în afara ta, facându-te conştient de ea, doar că la cei din jur.
Dacă încerci din răsputeri să fii o persoană educată şi politicoasă, care nu înjură niciodată, te vei pomeni lucrând într-un mediu populat de persoane îndelung exersate în această nobilă artă. Fără să vrei vei auzi expresii şi aranjamente lingvistice care nu ţi-ar fi trecut niciodată prin neprihănitul căpşor.
Dacă nu eşti conştient de propria tendinţă de a-i judeca pe alţii, vei constata stupefiat că asta pare a fi singura ocupaţie a celor din jurul tău.
[…] Nesuferită legea asta, nu-i aşa? Nu se pune problema să scapi de ea, întrucât această performanţă este imposibilă. Se pune problema să ţii cont de ea şi să o foloseşti în avantajul tău tot aşa cum, cunoscând banalele legi ale mecanicii sau termodinamicii, le foloseşti în favoarea ta. […] Din clipa în care începi să-ţi asumi aspectele neconştientizate, se întâmplă ceva miraculos: universul nu mai trimite acel aspect către tine. De ce? Deoarece ceea ce accepţi înăuntrul tău nu mai e nevoie să fie creat în afara ta. Scopul a fost atins. Procesul de conştientizare şi de transformare a început. În conformitate cu legea oglindirii, transformările din interiorul tău sunt reflectate de schimbările din afara ta. Nu întotdeauna imediat, deoarece principiul inerţiei funcţionează şi el. Pe termen lung însă, exteriorul reflectă cu necesitate transformarea lăuntrică.
Cei care aplică aceste legi în mod conştient nu încetează să se mire de consecinţe. Din clipa în care o anumită trăsătură este acceptată şi intră într-un proces de integrare, persoanele care reflectau această caracteristică fíe dispar pe neaşteptate din viaţa noastră, fie nu o mai manifestă în relaţie cu noi. Este ceva uimitor, merită să încerci! Continue reading “Legea oglindirii”