Pierderea unei persoane dragi

Acest subiect este unul delicat, cateodata chiar tabu. In general nu prea se vorbeste despre acest lucru, sau cel putin deschis, din inima, decat intre prieteni adevarati. Ce inseamna sa pierzi pe cineva? Inseamna sa ai pe cineva pe care sa te bazezi, si sa-ti fie luat fara voia ta, fara a mai avea un cuvant de spus, este ceva involuntar, si am aflat ca tocmai acest lucru impotriva vointei noastre ne deranjeaza cel mai mult. Atunci cand mi-am pierdut tatal nu am putut vorbi despre acest lucru mult timp, m-am interiorizat, pentru ca mi-era foarte greu sa accept ca nu mai este in viata. Pentru mine cel mai greu lucru a fost sa nu mai pot ridica telefonul si sa sun acolo unde altadata era cineva sa ridice receptorul. Sunam pe fix. Intr-o casa care acum era goala. Mintea refuza sa accepte, si asta pentru aproape cinci ani. Am trecut prin multe etape, iar cea a refuzarii si a neacceptarii a durat cam un an.

Vinovatia a durat cam cinci ani, si mi s-a parut o eternitate, desi am intalnit persoane care se invinovatesc o viata, o viata lunga si amara, din pacate. Invinovatirea doare enorm, te consumi pentru o vina care este practic doar in capul tau, imaginezi scenarii care nu au nici o legatura cu realitatea. Am cautat ajutor, am cautat sa iau legatura,am cautat sa inteleg daca as fi putut face mai mult, daca…

Cel mai mare ajutor a venit pe calea viselor. Pentru ca cei ce pleaca nu uita de noi, si comunica cu noi daca ii rugam. As avea multe de spus pe tema asta, dar ceea ce este mai important este cum am trecut peste asta complet, cum mi-am vindecat sufletul. Dupa cateva sedinte de acupunctura, am intrebat terapeutul daca este posibil sa ma tratez si de aceasta apasare sufleteasca (printre altele fizice), iar raspunsul a fost deosebit de puternic, avand in vedere calitatile spirituale ale persoanei din partea careia veneau cuvintele: “Poti, daca nu te mai gandesti asa de mult la asta.” Si atunci am avut o revelatie: pana in acel moment nu trecuse nici o zi fara sa nu ma gandesc, sa regret moartea tatalui, poate si sa ma invinovatesc putin. Dar acum era atat de usor: sa merg mai departe. Sa las trecutul in urma. Si l-am lasat. Iar ce a urmat a fost o minune, o eliberare a sufletului, o adevarata vindecare. Am realizat ca suferinta din trecut nu fusese in zadar: realizasem enorm de multe lucruri pe plan spiritual (ca urmare a lecturilor, mai ales), anii ce trecusera m-au schimbat intr-o fiinta mai empatica, mai rabdatoare, mai iubitoare, mai iertatoare si mai intelegatoare cu cei din jur, pierderea mi-a luat ceva si mi-a adus altceva.

Uneori ne trebuie o pierdere uriasa pentru a realiza ca ceea ce se afla in interiorul nostru, valoreaza cat toate bogatiile exterioare. Poti trai adevarate miracole ale iubirii, nimeni nu moare cu adevarat, iar iubirea care ii inconjoara pe cei ce pleaca este inimaginabila, nu exista sentiment comparabil pe Pamant, iar acest lucru iti poate da aripi.