Spiritualitatea indiana, yoga, Buddha, meditatie sunt concepte de care lumea occidentala se simte foarte atrasa. Pe mine m-au fascinat inca din adolescenta, iar Mircea Eliade era scriitorul meu preferat. Mi-am cumparat carti de yoga cu poze, am incercat…dar nu mi-a iesit. Mai ales ca stiam ca yoga este pentru asceti, noi cei care traim in lumea mare si libera nu avem cum sa atingem Nirvana. Invidiam o colega care mergea la Bucuresti in fiecare sfarsit de saptamana sa faca yoga cu unu, i se zicea Bivolaru, pe atunci un tip nu foarte celebru.
Intre timp lucrurile s-au schimbat, am ajuns in Bucuresti, si cumva drumul meu a fost in asa fel incat am intalnit si sansa de a face yoga. Asta pentru ca s-au schimbat multe in acceptarea pe care oamenii o au fata de aceasta practica si nu mai este oarecum exclusivista, in sensul de doar cei “in curs de sau aproape iluminati” au acces la ea. Acum o practica multi, mai mult sau mai putin ca aerobic, in functie de profunzimile fiecaruia, ca sa spun asa. Tocmai pentru a da o profunzime aerobicului, am pus mana pe o carte sa studiez problema acum cand am dublu de ani fata de cand citeam Maitreyi. Bineinteles ca avand de ales, am preferat Eliade. Mircea Eliade. “Yoga, nemurire si libertate”.
Sunt 4 concepte fundamentale in spiritualitatea indiana: karman, maya, nirvana, yoga. India a cautat sa inteleaga cu precadere:
1. karman– legea cauzalitatii universale care solidarizeaza omul cu cosmosul
2. maya– procesul misterios care genereaza si sustine cosmosul, facand posibila aceasta reintoarcere a existentelor: maya, iluzia cosmica suportata (si mai rau, valorizata) de catre om
3. realitatea absolutia situata undeva dincolo de iluzia cosmica tesuta de maya si dincolo de experienta umana conditionata de karman. Fiinta pura, oricare ar fi numele prin care ea ar fi desemnata: Sinele (atman), neconditionatul, Nirvana.
4. mijloacele pentru atingerea fiintei, tehnicile adecvate obtinerii eliberarii finale, aceasta suma de mijloace numindu-se yoga.
Teoriile si practicile yoga permit raportarea la toate conceptele de baza ale spiritualitatii.
Etimologic yoga provine din radacina yyi “a lega laolalta”, “a tine strans” , “a pune in jug”, care determina si latinescu “jungere”. Cuvantul yoga serveste in general desemnarea unei tehnici de asceza, a unor metode de meditatie.
Yoga implica mai intai detasarea omului de materie, emanciparea in raport cu lumea. Accentul se pune pe efortul omului (“a pune la jug”), pe autodisciplina sa, datorita careia el poate obtine concentrarea spiritului. “A lega laolalta”, “a tine strans”, “a pune la jug” toate acestea au drept scop sa unifice spiritul, sa suprime automatismele constiintei profane. Caracteristica pentru yoga nu este doar partea sa practica, ci mai ales cea initiatica. Yoga nu se invata de unul singur, este nevoie de indrumarea unui maestru (guru).
Experienta umana, oricare i-ar fi natura, genereaza suferinta. “Corpul este durere fiindca este lacasul durerii: simturile, obiectele, perceptiile sunt suferinta, deoarece conduc la suferinta. Si totusi, aceasta durere universala nu duce la o “filosofie pesimista”. Nu esueaza in disperare. Revelatia durerii ca lege a existentei umane poate fi o conditie sine qua non a eliberarii. Suferinta capata o valoare stimulatoare, pozitiva.
Eliberarea de suferinta este scopul tuturor filosofiilor indiene, si aceasta se face prin “cunoastere”. Doar prin cunoastere omul se trezeste din realitatile lumii fenomenale. Efectul va fi regasirea propriului centru, contopirea cu adevaratul spirit (atman). Va suna cunoscut, eventual crestin?
Suferinta nu se datoreaza pedepsei divine, ci ignorantei cu privirea la adevarata natura a sufletului, ignoranta care ne face sa-l confundam cu exerienta psihomentala. Se confunda spiritul cu activitatea simturilor, sentimentele, gandurile si volutiunile. Continue reading “Yoga este pentru oricine?”
