spritual being 2

Poezie frumoasa si adevarata

copiiAceasta poezie este scrisa la intrarea in biserica de la Sadinca, jud. Sibiu, loc unde s-au pus bazele unei mici manastiri condusa de parintele-calugar David. Este o poezie atat de frumoasa pe cat de adevarata care descrie cu fidelitate efemeritatea vietii. Sensibilitatea se desprinde din aceste versuri si ne face sa ne dam seama de lucrurile cu adevarat importante din viata. Viata ca un tren ce se deplaseaza rapid, cu scurte opriri de unde coboara, pe parcurs, cei pe care-i iubim, nestiind cand va fi randul nostru. Trist, dar foarte frumos scris, si foarte adevarat:

Un lung tren ne pare viata.
Ne trezim in el mergand,
Fara sa ne dam noi seama,
Unde ne-am suit si cand.
Fericirile sunt halte,
Unde stam cate-un minut,
Pana bine ne dam seama,
Suna, pleaca, a trecut.
Iar durerile sunt statii!
Lungi, de nu se mai sfarsesc
Si in ciuda noastra parca,
Tot mai multe se ivesc.
Arzatori de nerabdare,
Inainte tot privim,
Sa ajungem mai degraba
La vreo tinta ce-o dorim. Continue reading “Poezie frumoasa si adevarata”

spritual being 2

Am murit şi m-am descoperit pe mine însămi

am murit si m-am regasitO carte deosebita scrisa de un om deosebit, Anita Moorjani, care aproape a murit, iar toata aceasta experienta in apropierea mortii a facut-o sa realizeze importanta trairii vietii pe deplin. Bolile sunt diferite, iar bolnavii de cancer au unele lucruri in comun, majoritatea au frustrari diverse. Boala nu vine din prea multa fericire, viata are multe incercari iar felul in care reactionam la ele difera, pentru ca unii sunt mai puternici ca personalitate, iar altii mai sensibili. Unii au mai multe responsabilitati pe care ar vrea sa nu le aiba, iar rezistenta la incercarile vietii e cea mai problematica, pentru ca atunci cand acceptam tot ceea ce vine si vedem partea pozitiva, e mai usor sa trecem peste orice.

Anita facea parte din categoria oamenilor sensibili, care a avut incercari, si a raspuns la ele interiorizandu-se. Si-a pus o masca si a incercat sa faca tuturor pe plac. A avut o prietena si o ruda care s-au imbolnavit de cancer, si a trait cu frica de boala, mai exact cu frica de cancer. Isi facea probleme ce sa manance, cum sa faca sa ramana sanatoasa, si tocmai acest stres a imbolnavit-o. Aceasta explica chiar ea in carte. Autoarea descrie viata ei pana in momentul aparitiei bolii, cat si perioada de dupa, si experienta in apropierea mortii. Descrie iubirea, pacea si lumina din lumea de dincolo, cat si intalnirea cu tatal sau mort, si prietena (cea care murise de cancer) care au incurajat-o sa se intoarca in corp si sa traiesca viata fara frica. I-a fost foarte greu sa paraseasca locul acela luminos, plin de iubirea aceea neconditionata, dar si-a dat seama ca daca ea ar muri, si sotul ei, pe care il iubea mult, ar fi murit la scurt timp dupa ea. A realizat ca toate lucrurile si toti oamenii sunt conectati, sufletele lor, si ca moartea ei ar avea un impact negativ. Asa ca s-a intors in corp, si a povestit lucruri pe care ar fi fost imposibil sa le stie, spre mirarea tuturor. Stia ce vorbisera asistentii langa patul ei, stia detalii pe care doctorul le spusese parintilor ei pe holul spitalului, stia ca fratele ei era in avion din India spre Hong Kong si isi facea griji daca o sa o mai prinda in viata. Dupa spusele ei in starea aceea in care intrase (near death experience) stia tot ce avea legatura cu ea, ceea ce lumea gandea, de asemena putea sa vada si prezentul si viitorul ca si cum s-ar fi derulat totul in acelasi timp.

Obisnuiam sa fiu genul de persoana care facea pe plac celorlalti, si intotdeauna i-am pus pe ceilalti pe primul loc, fiindu-mi frica sa fiu eu insumi. Intotdeauna incercam sa fiu cineva altfel decat eram cu adevarat, si intotdeauna ma simteam secatuita de puteri facand si tot facand lucruri pentru altii. Am crezut intotdeauna ca era egoist din partea mea sa-mi urmaresc obiectivele atunci cand altii aveau nevoie de mine. Dar acum inteleg ca nu este deloc egoist ca nevoile mele sa fie indeplinite mai intai, si de fapt, sunt pe pamant ca sa fiu eu insami. Iar atunci cand eu ma simt realizata pe plan personal, acest lucru ma face sa ma simt mai sanatoasa, mai fericita, mai generoasa si mai putin dependenta de ceilalti. Am inteles de asemenea ca daca incercam in mod constant sa fim cineva care nu suntem, lumea va fi privata de cel care suntem noi de fapt!

E o poveste impresionanta, nu voi mai dezvalui din ea, pentru ca cititul ei vindeca, intr-un fel subtil. Iti schimba viata in masura in care iti dai seama responsabilitatea pe care o ai tu in fata vietii, a bolii. Toate gandurile pe care le ai au o energie, iar energia aceasta are un efect asupra corpului tau. Daca ai ganduri pline de lumina si iubire acestea te pot transforma pe tine, corpul tau si viata apropiatilor tai. Realizezi ca fiind bun doar cu altii, neglijandu-te, tulburi un echilibru, nu esti corect fata de tine. Fiind sincer cu tine, luandu-ti viata in propriile maini, vei ramane centrat, si ai mai multe sanse sa fii sanatos. Practicand meditatia, linistindu-ti gandurile, nu vei mai fi stresat si-ti reduci dramatic sansele de a te imbolnavi.
Acceptand sa faci lucruri doar pentru a face pe plac la altii te tradezi pe tine insuti. Atunci cand te iubesti cu adevarat si te accepti asa cum esti, iti va fi imposibil sa te mai stresezi asa mult sau sa faci lucruri care iti pun viata in pericol. Continue reading “Am murit şi m-am descoperit pe mine însămi”

spritual being 2

Serghei Lazarev despre cauzele bolilor

s.n. lazarevCu ceva timp in urma aparea in Rusia, concomintent la doua edituri diferite, “Karma sau armonia dintre fizic, psihic si destin” o carte care prin argumente intemeiate pe fapte concrete, a dinamitat intreg edificiul filozofiei materialiste afirmand si demonstrand cu fapte greu de contrazis prioritatea spiritului asupra materiei. Autorul lucrarii, Serghei Nikolaevici Lazarev, un cunoscut bioenergetician rus, a facut o descoperire care ar putea revolutiona intreaga conceptie contemporana asupra diagnosticarii si tratarii bolilor.
Iata care sunt, in viziunea lui S.N. Lazarev, cauzele care duc la aparitia bolilor:

Prima cauza:
Multe procese care au loc acum in viata sunt indreptate spre eliminarea blocajelor dintre constiinta si subconstientul omului. Tot ce patrunde in subconstient constituie un ghid al actiunilor si incepe sa functioneze activ.
Daca cu 100-150 de ani in urma absolutul subconstientului era in principal apanajul artei, filozofiei, al catorva scoli ezoterice, in prezent acestui process i s-a raliat medicina.
Logica constiintei umane este orientata catre supravietuirea corpului fizic. Logica subconstientului, catre pastrarea si dezvoltarea structurilor spirituale. De aceea incercarile de substituire mecanica a acestora in cele mai multe cazuri duc la disparitia uneia din aceste doua componente.
Acum subconstientul omului asimileaza murdaria energetica cu o viteza neinchipuita si nu doar pentru ca unii incearca sa patrunda in el ci si pentru a ti se bloca subconstientul.
Sentimentele si trairile negative care patrund in subconstient, nu mai pot fi controlate de om si intrucat sanatatea fizica este strans legata de subconstient, apar niste dependente complicate si niste urmari grave.
Cercetarea structurilor karmice demonstreaza in mod elocvent la nivelul energetic porunca biblica: “Respecta pe tatal tau si pe mama ta ca sa se prelungeasca zilele tale pe Pamant…”
Raporturile fata de mama si tata trebuie sa fie intotdeauna cele respectate. Codul legilor si regulilor care a existat in societate in toate veacurile proteja impotriva destramarii celor mai fine structuri ale campurilor oamenilor. Acum toate acestea sunt pierdute.
Relatiile dintre oameni sunt determinate de niste coduri ale campurilor lor. Campul fiecarui om contine cate un set de programe care determina interrelatiile sale cu lumea si cu oamenii. Sentimentele de dragoste, ura, suparare pe care le nutresc cei din jur fata de om corespund cu strictete ce ceea ce-i sadit in karma acestuia. De aceea exista oameni care sunt in permanenta jigniti, care sufera traumatisme, care sunt invidiati, etc. In campul omului sunt continute programe informationale ale atitudinilor fata de ele si programe ale atitudinii acestuia fata de alti oameni. Cand impotriva noastra se intreprinde ceva neplacut nu e bine sa raspundem in acelasi fel. Ne putem opune doar la nivel fizic insa la nivelul campului si la nivelul spiritual trebuie sa ne pastram intotdeauna o atitudine de smerenie, de blandete, sa manifestam iubire fata de oameni si sa tinem minte ca orice neplacere este cauzata de imperfectiunea noastra. Acest lucru ne curata karma, ne fereste de boli, ne amelioreaza destinul si sanatatea copiilor.
Irascibilitatea in raporturile cu oamenii, rautatea constituie o tentativa de atac bioenergetic nu numai asupra unui individ ci si asupra Universului, provocand deformatii ale structurii campului. “Rugati-va pentru cei ce va blestema si binecuvantati-i pe cei care va urasc…”. Aceasta e cea mai puternica aparare impotriva nenorocirilor, bolilor si a aceea ce numim “deochi”.
Foarte multe boli sunt puse in legatura cu faptul ca oamenii nu stiu cat e de periculos ca in perioadele de puternic avant sufletesc, cand sunt indragostiti, de exemplu, iar nivelul energetic al omului creste brusc, sa emane ganduri si stari emotionale negative.
Enurezisul nu e o boala ci primul semnal al unor puternice nereguli ale structurilor spirituale ale copilului. Este o bomba cu explozie intarziata care nu e obligatoriu sa se manifeste sub forma de boala la copil ci poate aparea si sub forma de soarta nefericita a copilului sau de structuri emotionale si psihice deformate.
De aceea orice sentiment al jignirii care a intrat la o mare adancime sau de care omul nu se poate debarasa timp indelungat reprezinta un mare pericol. Oamenii au incercat in mod intuitiv sa dezamorseze aceasta bomba, sa scape de sentimentul de suparare. Modalitatile au fost plansul, spartul veselei, injuraturile. Atunci cand insa supararea este tinuta timp indelungat ea devine de cateva ori mai periculoasa si loveste nu doar in cel care o tine dar si in copii lui. Oamenii sanatosi nu-si permit sa tina suparari. In iudaism si crestinism exista Duminica Iertarii cand omul cere iertare pentru toate ofensele si nedreptatile pe care le-a savarsit cu voie sau fara de voie. Daca acest lucru se face cu sinceritate atunci intra in functiune mecanismul caintei si are loc autopurificarea in subconstient.
Din pacate sensul caintei este inteles intr-un mod gresit in prezent. Cainta este inainte de toate nu un sir de remuscari sterile. A te cai inseamna a-ti indrepta toate fortele asupra propriei schimbari si niciodata sa nu-ti mai repeti greselile. In timpul caintei are loc ruperea lantului de cauze si efecte in care o fapta trage dupa sine pe urmatoarea. In iudaism cel care se caieste sau in crestinism talharul rastignit pe cruce care se pocaieste se pot ridica mai sus decat un sfant pentru ca ei au nevoie de eforturi de zeci de ori mai mai mari decat un om cu karma curata pentru a trai intreaga viata in sanctitate.
Rudele noastre si chiar animalele domestice depind de noi iar daca incalcam legile eticii, acestia pot fi pedepsiti impreuna cu noi.
Constiinta omului e ca o mica rotita ce poate fi rotita prin eforturi nu prea mari inainte si inapoi. Subconstientul e ca o roata imensa si grea care este greu de pornit dar si mai greu de oprit. Stramosii nostri urneau roata subconstientului prin aspiratia catre Dumnezeu, prin iubire si facere de bine. In ultimii 300 de ani noi traim din inertia acestei miscari fara sa depunem eforturi pentru a o mentine. De aceea acum ne poate ajuta numai aspiratia constienta si meintrerupta catre armonia lumii, catre Dumnezeu. Rezervele karmei omenirii sunt epuizate si doar aspiratiile personale ale fiecarui om vor determina gradul sau de protectie impotriva nenorocirilor.

Cauza a doua:
Exista un mare pacat pe care il poate comite un om in viata: sa ucida iubirea pentru ca inainte de a ucide un om trebuie sa ucizi in tine iubirea fata de acel om. Uciderea sentimentului de iubire reprezinta terenul pe care prolifereaza multe crime si nenorociri.
Boala poate indeplini diferite functii. Prima este cea de avertizare. A doua este cea de oprire a activitatii care impiedica dezvoltarea normala a omului iar a treia cea de eliminare a mecanismelor care permit raspandirea informatiei negative. Nu trebuie sa uitam ca suntem celulele unui singur organism imens care se cheama omenire care, la randul lui este o parte a unui sistem unitar, Universul.
In luna a cincea, copilul este intr-o comuniune absoluta cu Dumnezeu si cu Universul. Deoarece pentru o viata normala omul trebuie sa intre periodic in contact cu Universul, el se foloseste pentru aceasta de amintirile din luna a cincea, codate in campul sau. Daca mama sau tatal s-au dezis in acest timp de copil iar in timpul unui scandal intre soti acest lucru se poate intampla si la nivelul subconstientului, in mod automat copilul mosteneste nu numai programul propriilor copii dar si al Universului. Celula poarta programul de distrugere a organismului. Organismul reactioneaza in mod corespunzator. Blocarea acestui program este posibila numai prin aspiratia catre Dumnezeu si printr-o mare iubire. Daca omul nu face acest lucru disparitia familiei este inevitabila.
Copiii au acum capacitati bioenergetice de zeci de ori mai mari decat copii stramosilor nostri. Insa noi acordam prea putina atentie dezvoltarii lor spirituale concentrandu-ne mai ales in directia orientarii lor profesionale, asupra bunastarii materiale viitoare a urmasilor nostri. Pana la nastere fatul interactioneaza puternic cu lumea inconjuratoare. Asupra structurii spirituale si a starii lui fizice exercita o puternica influenta structura spirituala si comportamentul etic al mamei. In luna a cincea, fatul, daca est in comuniune cu Dumnezeu, primeste de la El o suma de calitati. In lunile 3 si 4 femeia trece niste incercari. Acestea pot lua cele mai neasteptate forme si de modul in care acestea sunt trecute depinde caracterul si viata viitorului copil. Orientarea catre valorile spirituale sa fie mai puternica decat toate celelalte tendinte.
Principala informatie ereditara se transmite nu numai prin intermediul campului. Mama este indisolubil legata prin camp de copilul ei si de aceea trairile emotive ale mamei se rasfrang asupra copilului. Daca este vorba de ura, de separare de omul iubit, acest lucru va insemna o adevarata catastrofa pentru el. Structura negativa a campului femeii determina multe din viitoarele nenorociri ale copilului.
Soarta si caracterul viitorului copil se formeaza in campul inforenergetic al parintilor inca inainte de conceptie. In momentul conceptiei ele deja exista si-i determina viitorul. De aceea daca parintii au dubii daca sa dea sau nu nastere copilului, are loc un atac asupra acestor structuri, deformarea lor sau chiar distrugerea lor partiala. Extrem de negativ se repercuteaza asupra structurilor campului viitorului copil planificarea brutala a sexului acestuia, dorinta unuia dintre parinti de a avea numai baiat sau numai fata. Chiar si numai simpla indoiala asupra dorintei de a avea un copil, nemaivorbind de tentativa de a scapa de el, constituie o demolare a destinului sau, a fericirii si sanatatii sale, a structurilor de comunicare si solidaritate cu oamenii.
Este foarte important ca in timpul bolii copilului sa creem conditii pentru insanatosirea lui corecta. Parintii trebuie sa se gandeasca inainte de toate la spiritul copilului si abia dupa aceea la trupul sau. Din acest motiv indoparea copilului cu medicamente si mancare nu poate decat sa-i faca un rau. Cu iubirea poti vindeca dar cu atasamentul poti doar sa faci rau. De aceea in timpul bolii copilului foarte multe depind de comportamentul, de etica si chiar de regimul alimentar al parintilor. Renuntarea la carne, alcool, delicatese, supraalimentarea sunt chiar mai importante pentru parinti decat pentru copii. Orice suparari si reprosuri ale parintilor, unul fata de celalalt cat si fata de lumea din jur, trebuie eliminate. Starea sufleteasca a parintilor este starea sufletului si trupului copilului. Pentru a-l pazi pe copil de boli si necazuri parintii trebuie sa inteleaga lucrul cel mai important: copilul trebuie sa fie sanatos sufleteste.
Lipsa dorintei de a invata apare la copil foarte simplu. In timpul sarcinii mama se debaraseaza de sentimentele fata de sot, de copii sau fata de lumea din jur. Aceasta duce la formarea unui program de renegare a campului informational al Universului care blocheaza capacitatile copilului de a lucra cu informatia. Copilului ii vine greu sa invete si el refuza sa faca acest lucru. O mama iubitoare care nu-si permite si nu permite nimanui sa se indoiasca de sentimentul de dragoste si de comuniune cu Divinitatea, va da nastere unor copii talentati.
Numele dat copilului se intipareste in campul sau bioenergetic si depinde de karma aceluia al carui nume il poarta. Inainte copiilor li se dadeau nume de sfinti deloc intamplator. Karma sacrosanta, pura a sfantului se unea cu cea a copilului protejandu-l si actionand in favoarea lui. Dandu-i copilului numele unei rude, riscam deoarece greselile si viciile sale va trebui sa le ispaseasca cel care i-a luat, odata cu numele, si o parte din karma, copilul adica. De aceea, dandu-i copilului numele unui muritor este necesara blocarea partii negative a karmei, rugandu-ne la Dumnezeu in gand ca in numele copilului sa intre numai ceea ce este luminos, ce aspira spre dragoste, comuniune, noblete, spre Dumnezeu, in numele acelui om in cinstea caruia ne botezam copilul.
Multe femei stiu ca sanatatea li se amelioreaza dupa nasterea copiilor. Iubirea pe care o nutreste mama pentru copil ii innobileaza structurile campului ei ameliorandu-i starea fizica. Dar mai este o cauza pe care oamenii n-o banuiesc. Mama transfera bolile sale copilului, adica tulburarile sanatatii prin care mama isi ispasesete propria karma, trec in campul copilului iar acesta incepe sa fie bolanv. Karma se imparte intre copil si mama. Cum se recunosc deformarile din campul copilului? Copii sufera de alergii, fac des pneumonii, au probleme cu rinichii.
Nu-i promiteti niciodata copilului ca-i veti cumpara delicatese sau jucarii. Copilul trebuie sa se gandesca la satisfactii spirituale. Promiteti-i ca-l veti duce la teatru, la muzeu. Omul viseaza la nivelul unor structuri foarte fine ale campului iar penetrarea in acele zone a ceea ce este material, pamantesc coboara incredibil de jos omul. Faceti-i cadouri cand nu se asteapta. Mama care promite copilului diferite lucruri materiale in schimbul unor rezultate la invatatura sau a cuminteniei face din el un sclav al carui stapan va fi lucrul promis. In acest mod ea, fara sa vrea, creeaza un program de nimicire a tot ceea ce e sfant in favoarea unor avantaje materiale. Aceasta a fost si principala cauza a disparitiei civilizatiilor precedente.
Omul care iubeste nutreste asemenea sentimente incat uciderea lor, in altcineva sau in el, reprezinta o crima imensa. Daca ne luam dupa logica obisnuita, sterilitatea poate fi eliminata prin interventie chirurgicala. Insa distrugand iubirea, sentimentul contactului cu Universul, femeia care ucide iubirea in barbatul care o iubeste distruge structurile spirituale fine atat ale ei cat si ale barbatului. Copilul nascut in astfel de conditii poate avea niste strucutri deformate ale spiritului. Organismul feminin blocheaza aceasta posibilitate, refuza sa conceapa un copil care sa fie grav bolnav sa moara sau sa faca rau altora. Noi consideram in mod obisnuit ca aceasta este o boala si ne luptam cu noi insine, cu propriul organism care incearca sa ne salveze familia de la pieire. “Boala nu te lasa sa pacatuiesti” se spune in Biblie.
Cauza miopiei o constituie deformarea structurilor campului la nivelul capului determinate de sentimentul de ura statual in structurile stabile ale campului uman. Aceste structuri nu dispar dupa interventia chirurgicala de indepartare a miopiei ci continua actiunile distructive la nivelul capului, se transfera asupra astor organe sau asupra paramentrilor spirituali ai omului.
Barbatul si femeia care se iubesc isi imbunatatesc karma, se vindeca pe ei si si copii lor. Continue reading “Serghei Lazarev despre cauzele bolilor”

spritual being 2

Dumitru Constantin Dulcan despre Dumnezeu

dumitru constantin dulcanDumitru Constantin Dulcan – “În spatele tuturor lucrurilor se află Dumnezeu”

E medic neurolog şi psihiatru, doctor în ştiin­ţe medicale, bun cunoscător al filosofiei ştiinţei şi pionier în scrierile din domeniul con­ştiinţei.

O minte strălucită, cu o curiozitate şti­in­ţifică ieşită din comun, care nu încetează să caute răs­puns la marile întrebări ale existenţei. Nu doar distinc­ţiile medicale internaţionale i-au adus recunoaşterea, ci şi curajul de a răsturna viziunea materia­listă asupra lumii, demonstrând, într-o carte publicată prima oară în 1981, că există o “minte uni­versală”, care ordonează şi co­or­donează toate lucrurile din jur. “In­teligenţa materiei”, cartea ca­re a bulversat lumea ştiinţifică ro­mâ­nească, a fost bestsellerul ace­lor ani. Au existat chiar voci care au considerat-o demnă de premiul Nobel. Ascensiunea ei a fost curma­tă brusc de regimul co­mu­nist, speriat de ideile prea îndrăz­neţe pe care le susţinea. A fost re­tra­să de la Premiul Academiei Ro­mâne, care i s-a înmânat abia la a doua ediţie, în 1992. După mai bine de trei decenii de la apariţie, cele mai multe din intuiţiile dom­nu­lui profesor Dulcan au fost con­firmate de ştiinţa actuală. Dacă destinul cărţii i-ar fi fost favorabil şi ar fi beneficiat la timp de o traducere, numele lui Dumitru Constantin Dulcan ne-ar fi repre­zentat azi la nivel internaţional, aşezat cu mândrie alături de al celorlalţi trei mari promotori ai Noii Spiritualităţi: Stanislav Grof, Ervin Laszlo şi Peter Russell.

Dimineaţă de vară

– Domnule doctor, vă propun să pornim pe firul biografiei. Întreaga dvs. viaţă aţi dedicat-o studiului. Ce v-a condus spre ceea ce sunteţi astăzi? Aţi simţit fascinaţia pentru cunoaştere de mic?

– De foarte mic. Îmi amintesc o dimineaţă de vară din satul meu argeşean, Mârghia. Eram copil. Dormi­sem pe prispă şi m-am trezit cu faţa spre răsărit. Cerul avea o culoare înnebunitor de frumoasă şi, privindu-l, mi se părea că mi se adresează, că vrea să-mi spună, uite, exist! Existam, dar nu ştiam ce sens are viaţa. Eram prea mic ca să-mi pot răspunde. Dar mi-am pro­pus atunci să aflu. Ştiu că pare de necrezut, dar de la vârsta aceea, mi-am făcut, pas cu pas, un program de instruire pe care nu l-am mai abandonat niciodată.

– Aţi studiat medicina. De ce, dintre toate disci­pli­nele, aţi ales tocmai neurologia?

– Era parte din planul făcut în copilărie. Am intuit de mic că medicina îmi poate oferi ceea ce eu nu pu­team afla doar din cărţi. Iar neurologia mă ajuta să descifrez complexitatea creierului uman. Creierul e cel care deţine misterul întregii noastre existenţe. Înţele­gând creierul, înţelegem în bună parte funcţionalitatea organismului viu. După absolvirea Medicinei, am ur­mat însă şi cursuri serale de iniţiere muzicală, de isto­ria culturii şi civilizaţiei. Am citit fizică, matematică, is­toria religiilor şi filosofie. Şcoala îmi impunea con­cepţia ei materialistă, religiile îmi spuneau că există un Dumnezeu. N-aveam decât o finalitate în toate că­ută­rile mele: să aflu cine are dreptate şi să răspund în­trebării din copilărie: cine sunt eu? După ce am ter­mi­nat facultatea, căutând să văd dacă e adevărat ce pos­tu­lează ştiinţa, cum că lumea anorganică (pietrele, apa) face la un moment dat saltul spre lumea organică (spre viu), într-o seară a anului 1976, am avut revelaţia răs­punsului. Dacă nu introducem în această ecuaţie o ra­ţiune de dincolo de noi, pietrele niciodată n-or să ajun­gă Adam şi Eva.

Există o inteligenţă a materiei


– O revelaţie care a dus, patru ani mai târziu, la apariţia “Inteligenţei materiei”. Cartea a făcut vâlvă la vre­mea ei prin teoriile pe care le propunea. I-aţi pu­­tea rezuma conţinutul pentru cititorii revistei noas­­tre?

– Dacă ar trebui să rezum într-o frază ce am scris în cartea asta, aş spune aşa: există o inteligenţă a mate­riei. Orice manifestare din univers, începând de la macrocosmos şi pâ­nă la micro­cos­mos, are ca substrat o inteligenţă. De pildă, doi atomi de hidrogen şi unul de oxigen vor da întotdeauna o moleculă de apă, nu altceva. Până şi particulele, cuan­tele, au un rudiment de inte­ligenţă al lor. Exact asta încerc să arăt în cele peste 300 de pagini ale cărţii, sur­volând toate sursele de informaţie accesibile, de la ştiinţă la religie, de la experimentul de laborator la experienţa personală ca medic ne­urolog. Cu alte cu­vin­te, de­mons­trez că în spatele tuturor lucrurilor se află Dumnezeu. Ca să scriu această carte, am citit ma­teria multor discipline universi­tare. As­tăzi, bazându-mă pe o cunoaştere ştiinţifică, pot afirma cu certitu­dine că lucrurile nu au pornit din­tr-o întâmplare şi viaţa nu e acci­den­tală pe pământ, aşa cum spun manualele de bio­lo­gie. Ba mai mult, afirm că universul se sprijină pe legi morale. Am ajuns la concluzia că şi creierul respectă un cod etic, un cod moral, similar cu al marilor religii. Cum ştim asta? Iată un experiment. La începutul anilor 2000, la Uni­versitatea Wisconsin, s-au făcut cercetări pe călu­gări tibetani. S-a constatat că la emoţiile pozi­tive – empatie, respect, admiraţie etc – se activa o arie din lo­bul frontal stâng, în timp ce trăirea sentimentelor ne­gative activa o arie din lobul frontal drept. În con­se­cinţă, creierul face o distincţie între bine şi rău. Dar creierul e o masă de carne şi nu are cum să facă selec­ţia între bine şi rău doar prin sine. E clar că există o con­ştiinţă care face această triere, iar ea se supune la rândul ei unei legi morale, altfel cum ar face-o? Deci, legea lui Dum­nezeu este legea Bine­lui. Dar poate argumentul acesta nu e su­ficient ca să în­ţelegeţi de ce uni­ver­sul e construit pe tiparul Bine­lui. Vă dau alt exem­plu, la nivel de chimie: gân­durile nega­tive la nivel de chimie a sângelui deter­mi­nă în corp un viraj spre aci­di­tate (care înseamnă îm­bă­trânire, boală, degene­res­cenţă). Faptele pozitive şi senine duc corpul către un ph alcalin, care se traduce prin longevitate şi vita­litate. Până şi ADN-ul nostru face diferenţa în­tre bine şi rău. S-a luat o probă de ADN de la un individ, a fost dusă la distanţă şi monito­rizată prin mij­loace de laborator. Asupra in­di­vidului s-au exercitat diverse influenţe, negative sau pozitive. La cele negative, spirala ADN-ului se contracta, la cele pozitive se decontracta. Până şi în ADN-ul nostru sunt înscrise pre­misele sănătăţii şi bolii.

Devenim ceea ce gândim


– Boala e prin urmare rezultatul tuturor influen­ţelor negative?

– Venim pe pământ pentru a evolua, dar prin erori repetate ne creăm nişte dezechilibre, nişte energii ne­gative, care nasc suferinţa.
– Suferinţa este rezultatul comportamentului nostru, care a ajuns, de-a lungul secolelor, să fie într-un mare dezacord cu biologia noastră şi cu legile fiinţării noastre. N-am fost creaţi de Dum­nezeu să suferim, biologia noastră o demons­trea­ză: avem nevoie de fericire. În concluzie, devenim ceea ce gândim, sănătoşi sau bolnavi, fericiţi sau nefe­riciţi. Chiar şi la nivelul creierului, înnoirea celulelor noastre nervoase este favorizată de o gândire cons­tructivă, optimistă şi este inhibată de agresivitate, furie şi depresie.
– Orice emoţie negativă blochează celulele sis­temului imunitar pentru cinci, şase ore. Asta în­seamnă că un gând de invidie, de răutate, un necaz ne lasă organismul fără apărare pentru câteva ore. Ştim din descoperirile fizicii cuantice că orice gând are un substrat de câmp, acest câmp are efect de dispersie, se pro­pagă în spaţiu. Când ne gândim insistent la un lucru, îl creăm în planul de dincolo de noi, iar el se întoarce la noi. Putem, deci, face rău cu un gând, nu nu­mai nouă, ci şi celorlalţi din jur şi întreg universului. Am avut ocazia să verific şi în practică lucrurile astea. Pacienţii optimişti, ferm convinşi că se vor vindeca, îşi aju­tau organismul să lupte cu boala şi chiar se recu­perau. Ceilalţi, pesimiştii care se plângeau în perma­nenţă, se otrăveau cu propriile gânduri, iar starea lor se deteriora. Îmi pare rău că nu am avut resurse financiare să-mi fac un sanatoriu, în care să le vorbesc bolnavilor despre boala lor şi despre comportamentul care duce la vindecare. A învinge boala înseamnă, în primul rând, a o înţelege şi a nu te revolta contra ei.

– Autosugestia e foarte la modă în ziua de azi. Cre­deţi şi dvs. că am putea fi mai sănătoşi doar prin puterea gândului?

– Sunt şi boli care ne sunt date ca lecţii.
Dar în cele mai multe cazuri, bolile noastre au cauze spirituale: in­vidia, răutatea, competiţia acerbă, egoismul şi do­rinţa de răzbunare, la care se adaugă frica şi stresul ge­ne­rat de o societate ultratehnologizată.
Stresul înseam­nă moartea celulei. Încă de la anul 1000, Avicenna a făcut un experiment şi a pus un miel într-o cuşcă lângă cuşca unui lup. Mielul a murit, pur şi simplu, de frică.
Când ne e frică, nu se mai secretă chimia necesară şi celula moare. -Pe termen lung, asta înseamnă:
-scleroze,
-boli degenerative,
-Parkinson şi
-demenţă.
Ce să mai vorbim despre faptul că epoca noastră e una din epo­cile cu cele mai multe cazuri de depresii şi suicid.
-Şti­aţi că depresia este unul din factorii care favorizează apariţia bolii Alzheimer? Depresia este o otravă pentru organism. Ca să răspund însă la întrebare, ar trebui să înţelegem că nu ne putem păstra sănătatea decât gân­dind şi făcând binele, pentru a fi în armonie cu uni­versul. Iisus avea dreptate când îndemna pe fiecare să-şi iubească aproapele ca pe sine însuşi.


“Când crezi, îţi mobilizezi toate mecanismele de vindecare”

– Faptul că aţi demonstrat ştiinţific existenţa lui Dumnezeu v-a întărit şi mai mult credinţa? V-aţi apropiat şi mai mult de Hristos?

– Eu nu cred în Iisus doar pentru că aşa am fost educat de părinţi. Sunt un intelectual trecut prin şcoli, care a căutat să-şi explice lumea. Dar dintre toate ma­rile spirite care au trăit pe Terra (Buda, Confucius, Pi­ta­gora etc) Iisus are cea mai perfectă acoperire ştiinţi­fică. Am luat rând pe rând toate noţiunile predicate de el şi toate pot fi explicate în termenii ştiinţelor actuale. Vă dau doar un exemplu. Ce înseamnă iertarea?
-Din punct de vedere spiritual, înseamnă pace şi armonie.
-Din punct de vedere ştiinţific, prin iertare, la nivel de ADN, modelul negativ este pur şi simplu şters şi se instalează în corp o bună chimie şi un echilibru ener­getic. E fantastic, e pur şi simplu ca resetarea unui com­puter. Despre puterea credinţei, am vorbit deja. Iisus ar fi putut zice “eu te-am vindecat”, dar a ales să spună “credinţa ta te-a vindecat”. Când crezi, îţi mo­bilizezi toate mecanismele de vindecare. Dar a şti că Dumnezeu există nu e totul. Doar religia îţi dă trăirea emoţiei transformatoare, acea deschidere a sufletului prin care trăieşti cu adevărat relaţia cu Dumnezeu. Nu doar mersul la biserică e important, ci şi puterea ru­găciunii pe care o poţi face oriunde.

– Mai sunt oare canoanele şi dogmele Bisericii în acord cu spiritul vremurilor noastre?

– Din păcate, istoria ne dovedeşte că şi ştiinţa a gre­şit, negându-l pe Dumnezeu, şi Biserica a greşit, ar­­zân­du-l pe Giordano Bruno pe rug sau condam­nându-l pe Galilei. 200 de ani i-au trebuit Bisericii să accepte că pământul se învârte în jurul soarelui şi nu in­vers. În viitor, ştiinţa şi religia trebuie să-şi dea mâna, să se întâlnească la jumătate de drum, pentru a ajunge la o singură teorie care explică lumea. Orice excludere a unei părţi sau aducere la exagerare a alteia duce la rigiditate sau fanatism. Fundamentaliştii susţin că la Dumnezeu nu se ajunge decât pe o singură cale. Şi totuşi, Dumnezeu însuşi ne spune prin o mie de surse că drumurile spre el sunt nenumărate. Vârful mun­telui e unul singur, indiferent pe ce versant îl urci. Până la urmă, religiile vor ajunge la o concordie uni­versală. Nu este admisibil să spun că, dacă eu sunt ortodox, iar tu catolic, eu sunt agreat de Dumnezeu, şi tu nu.

– Criza lumii de azi nu e şi o criză a spiritului?

– Criza lumii ac­tua­le este în primul rând o criză morală, pen­tru că oamenii nu ştiu cine sunt cu ade­vărat. Omenirea se în­dreaptă spre o nouă con­ştiinţă, spre o nouă uma­nitate. Suntem în­tr-un moment de coti­tură. În următorii 10, 15 ani, vom ajunge în cu totul altă lume, o lu­me a spiritualităţii. Această aliniere a pla­netelor care s-a produs acum nu e doar un de­taliu de ordinul amu­za­men­tului catastrofic. Este o realitate astro­no­mică. N-o să ne creas­că cinci mâini, cu siguranţă! Schimbările vor fi la nivel de con­ştiinţă. In­trăm într-o zonă de energie cu o frec­venţă mult mai înal­tă decât cea în care eram. Asta va produce mutaţii fundamentale în creier şi la nivel de ADN. Deja s-au făcut teste pe un lot de copii născuţi între 1982-1983 şi s-a constatat că nivelul lor de inteligenţă e mult peste nivelul stabilit anterior pentru genii. Se crede şi că ADN-ul nostru ar putea să ajun­gă, în plan ener­getic, la 36 de spirale în loc de 2. A­proa­pe îmi pa­re rău ca nu am vârsta s-o mai tră­iesc.
Lumea vii­toare va fi a spiritua­lităţii şi a ce­lor supra­dotaţi.
“Îi mulţumesc lui Dumnezeu că nu m-a făcut o frunză”

– V-aţi dedicat întreaga viaţă eforturilor de a cu­noaşte. A meritat? Se spune că atunci când înţelegi totul, viaţa devine mai tristă.

– Din contră, cunoaşterea aduce cea mai mare bucu­rie. Ea aduce adevărul despre tine. E exact cum spune Iisus, “şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi”. Să înţelegi lumea îţi aduce o eliberare enormă de erori de gândire şi prejudecăţi. Îţi dă bucu­ria de a descoperi singur resorturi şi corespondenţe. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că nu m-a făcut o frunză, o piatră sau un câine. Că mi-a dat posibilitatea să fiu om şi să ajung să ştiu ceea ce ştiu. E extraordinar să poţi afla cine eşti, de unde vii şi încotro te duci.

– Şi cine suntem noi, oamenii? Poate ştiinţa de azi să răspundă la o întrebare cu care filosofia se chinuie de milenii?

– Suntem conştiinţă întrupată şi suntem nemuritori.
Timpul nostru în raport cu timpul de dincolo este doar o clipă fără importanţă. Venim de undeva şi plecăm spre altceva, viaţa pe Pământ e doar o scurtă vizită, o lecţie pentru evoluţia noastră. Facem cu toţii parte dintr-un plan divin şi suntem trimişi aici cu o misiune. Venim cu un bagaj de talente şi predispoziţii care ser­vesc misiunii noastre pe pământ. Despre lucrurile acestea putem afla mai multe de la cei care au traversat experienţa morţii cli­nice.

– Aţi întâlnit, în practica dvs. medi­cală, cazuri de moar­te clinică? Ce ne spu­ne experienţa lor?

– Experienţa mor­­ţii clinice ple­dea­ză pentru existenţa unei alte dimensiuni, spiri­tua­lă, în univers, din­colo de cea a lu­mii de pe Pământ, în care trăim adevărata noas­­tră viaţă. Cei ca­re au trecut prin moar­tea cli­nică şi au descris lu­mea de din­colo vor­besc despre întâlnirea cu o Fiinţă de Lumi­nă, pe care o asi­mi­lează cu Dum­nezeu.
Continue reading “Dumitru Constantin Dulcan despre Dumnezeu”

spritual being 2

Zig Ziglar- Asta este ceea ce dainuie

diamanteBaza vietii spirituale a fost cel mai bine descrisa de Apostolul Pavel. El a notat una dintre cele mai importante dezvaluiri ale lui Dumnezeu: “Si acum raman acestea trei: credinta nadejdea si dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.” (1 Cor. 13, 13) El spune:”Si acum raman” cu alte cuvinte, asta este ceea ce dainuie, asta este ceea ce ramane, asta este ceea ce rezista.

Pietrele nestemate sunt nepretuite pentru ca rezista, pentru ca au aceasta calitate de a dainui, de a ramane. Nestematele spiritului -credinta, nadejdea si dragostea – sunt nepretuite pentru ca au calitatea de a dainui. Aceste 3 elemente confera acele trasaturi de caracter care inseamna rezistenta si dainuire si care in viata omului stau la baza acelei reusite ce poate fi atinsa.

Aceste 3 nestemate se refera la o anumita atitudine. Credinta – este o atitudine. Se refera la incredere, la loialitate.

Nadejdea – adica speranta este o atitudine. Ea descrie, de fapt, speranta sincera, increderea, inspiratia si entuziasmul.
Continue reading “Zig Ziglar- Asta este ceea ce dainuie”

spritual being 2

Ajutati-va copiii sa fie liberi

parinti

Am primit urmatoarele randuri pe mail, si a trebuit sa le impartasesc aici, pentru ca explica foarte frumos relatia dintre parinte si copil, din mai multe puncte de vedere. Osho are intotdeauna o privire ampla asupra multor lucruri, si iata si acum parerea sa despre relatia parinte-copii. Daca aveti indoieli sau vinovatii in privinta indepartarii de parinti, Osho vine acum in ajutor, intarind ideea ca este menirea copiilor sa se distanteze de parinti. Cumva aici el descrie cam ceea ce se intampla in lumea animalelor. Parintii isi cresc puii apoi ii alunga in salbaticie pentru a putea sa se descurce singuri pe baza celor invatate de la parinti. Intr-o zi am vazut pe balconul meu un porumbel mare care isi invata puiul sa zboare. Se tot plimba pe pervazul balconului cu el, iar puiul se vedea ca era tare speriat, la un moment dat, porumbelul mare l-a impins pe cel mic de pe pervaz iar acesta a zburat, chiar bine, pot spune, pana pe urmatorul pervaz. Cam asta e si menirea noastra, sa ne luam zborul, si Osho chiar o spune bine:

“Toți părinții își fac speranțe și prin aceste speranțe își distrug copiii. Trebuie să te eliberezi de părinți. Așa cum într-o zi ieși din pântecul mamei… După 9 luni, copilul își părăsește mama. Oricât de golită s-ar simți ea, copilul trebuie să părăsească trupul ei. Vine și o altă zi în viață, când copilul va părăsi așteptările părinților. De-abia atunci, pentru prima oară, va deveni o ființă cu propriile drepturi, pe propriile picioare. Atunci va deveni cu adevărat liber. Dacă părinții sunt atenți și înțelegători, își vor ajuta copilul să devină liber cât mai repede. Nu-l vor condiționa pentru a-l folosi, ci îl vor ajuta să trăiască în iubire. Așa se va naște o lume nouă, în care oamenii vor munci din iubire. Tâmplarul va munci pentru că iubește lemnul. Profesorul va preda pentru că iubește învățătura. Cizmarul va face pantofi pentru că-și iubește meseria. Dar acum se întâmplă ceva foarte neclar. Cizmarul a devenit chirurg, iar chirurgul a devenit cizmar. Amândoi sunt furioși. Tâmplarul este politician, politicianul este tâmplar. Și ei sunt furioși. Toată existența pare să fie furioasă. Uitați-vă în jur, la fețele oamenilor: unul e mai furios decât altul. Fiecare pare să nu fie acolo unde trebuie. Niciunul nu se simte împlinit, nu-și simte utilitatea, și acest lucru îl obsedează.

Am auzit odată o poveste frumoasă:
Doamna Ginsberg, ajunsă în Rai, îl întreabă pe îngerul de la registratură:
– Spune-mi, aș putea să mă întâlnesc cu cineva care este aici, în Rai?
– Desigur, răspunde îngerul, dacă persoana pe care o căutați se află aici…
– Cum să nu, sunt sigură că e aici. Este vorba de Fecioara Maria.
Îngerul își drese vocea:
– Mda, dumneaei se află în alt sector, dar dacă insistați, pot înainta cererea. Este o doamnă plină de bunătate și poate că va dori să revadă aceste locuri.
Cererea fu înaintă cu încetineala funcționărească obișnuită, iar Fecioara se dovedi, într-adevăr, plină de bunătate. Nu peste multă vreme, doamnei Ginsberg i se făcu onoarea și bucuria de a se afla în prezența Fecioarei. Doamna Ginsberg privi îndelung chipul radiind de lumină care-i stătea înainte, apoi spuse:
– Iertați-mi curiozitatea, dar mi-am dorit mereu să pot pune această întrebare. Cum ați făcut să aveți un fiu atât de minunat, pe care milioane de oameni îl venerează ca pe un dumnezeu?
Fecioara răspunse:
– Doamnă Ginsberg, noi am sperat că va fi doctor…

baietel-tataPărinții întotdeauna speră, iar speranțele lor devin otrăvitoare. Eu vă spun: iubiți-vă copiii și dați-le sentimentul că au fost doriți așa cum sunt. Ei n-au venit pe lume ca să vă îndeplinească vouă dorințele. Dacă vor face un lucru sau altul, nu trebuie să vă zdruncine dragostea pe care le-o purtați. Aceasta este necondiționată. Atunci va apărea o lume complet nouă. Oamenii se vor îndrepta automat spre lucrurile care le plac, își vor găsi calea spre a se împlini.
Doar dacă ești împlinit, dacă ceea ce faci nu este numai o profesie, ci vocația ta, chemarea ta, doar atunci vei putea avea față de părinți sentimente pozitive. În caz contrar, ei sunt cauza existenței tale mizerabile. Nu le poți fi recunoscător și nici nu ai pentru ce. Numai împlinit vei fi recunoscător. Iar împlinirea e posibilă numai dacă nu vei deveni un obiect. Trebuie să devii o persoană. Trebuie să devii o valoare în sine. Destinul tău este să devii un om împlinit.

Tatăl insistă: „Trebuie să mă iubești, sunt tatăl tău”, iar copilul trebuie să se prefacă. De fapt, nu-i obligatoriu să-și iubească nici mama. Este un lucru natural ca mama să aibă un sentiment instinctiv de iubire pentru copilul ei, dar invers nu este neapărat la fel de valabil. Copilul nu-și iubește mama din instinct. Că are nevoie de mamă este altceva, că se folosește de mamă este, iarăși, cu totul altceva. Dar nicio lege a naturii nu spune că trebuie să o iubească. O place pentru că îl ajută, pentru că fără ea nu se poate descurca. Așa că îi este recunoscător și-i poartă respect, ceea ce e normal. Dar iubirea este cu totul altceva.

Iubirea curge în jos, de la mamă la copil, și nu invers. Lucrurile sunt simple: iubirea copilului este pentru el însuși, iar atunci când va crește, va fi pentru copilul lui, nu invers. Gangele curge spre ocean, nu invers, spre izvoare. Mama este izvorul, iar iubirea curge către generația nouă. A o întoarce înapoi este un act forțat, nenatural, nebiologic.
Dar copilul trebuie să se prefacă, pentru că mama spune: „Sunt mama ta, trebuie să mă iubești”. Și atunci ce face copilul? Se preface, și astfel devine politician. Fiecare copil devine un politician încă din leagăn. Când intră mama în cameră, zâmbește ca un veritabil președinte american. Trebuie să zâmbească chiar dacă nu simte bucurie. Deschide gura, își mișcă buzele. Acest lucru îl ajută, e o metodă de supraviețuire. Iubirea e falsă. Și când ai găsit cea mai ieftină și mai mecanică formă de iubire, e greu s-o mai descoperi pe cea ideală, originală, autentică.
Apoi trebuie să-ți iubești surorile, frații, neamurile… fără un motiv anume. De fapt, câți își iubesc sora și pentru ce? Acestea sunt doar idei făcute să țină familia unită.

Tot acest proces de falsificare te aduce la un moment dat în punctul de a te îndrăgosti tot printr-o falsă iubire. Ai uitat ce e iubirea. Te îndrăgostești de culoarea părului cuiva. Ce are asta cu iubirea? După două zile, nici n-o mai vezi. Te îndrăgostești de o formă a ochilor sau a nasului. Dar după luna de miere, toate astea te vor plictisi. Și atunci va trebui să te descurci cumva. Cum? Mințind, înșelând. Spontaneitatea ta e otrăvită, altfel n-ai putea să te îndrăgostești pe bucăți. Iar tu nu vezi decât părțile. Dacă te întreabă cineva de ce iubești o anumită femeie sau un anumit bărbat, vei răspunde: „ Pentru că e atât de frumoasă!” ori „Îmi plac ochii lui, părul, proporțiile corpului” sau mai știu eu ce… Toate astea sunt prostii. Această iubire nu este profundă și nu are valoare. Nu va deveni intimitate deplină. Nu va dura o viață, se va usca foarte repede, pentru că este superficială. Această iubire nu este izvorâtă din inimă, ci doar un fenomen al minții. Poate că arată ca o actriță și de aceea îți place de ea, dar a plăcea nu e totuna cu a iubi. Iubirea este un fenomen diferit, nedefinit, misterios. Continue reading “Ajutati-va copiii sa fie liberi”

spritual being 2

Din intelepciunea parintelui Nicolae Steinhardt

parinte Nicolae Steinhardt
“…Cînd un om reuşeşte să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia. Cel ce slăbeşte, se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor cînd altul se bălăceşte, încă, în viciul său.

Dacă unul îşi reprimă cu sîrg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul, care se căzneşte să scape de păcat, dar instinctul i-o ia înainte! Ceea ce reuşim, ne poate spurca mai ceva decît păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încît ne umple sufletul de venin.

Banii care vin spre noi ne pot face aroganţi şi zgîrciţi, cum succesul ne poate răsturna în abisul înfricoşător al patimilor sufleteşti. Drumul către iubire se îngustează cînd ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. Blîndeţea inimii se usucă pe vrejii de dispreţ, de ură şi de trufie, dacă sufletul nu este pregătit să primească reuşita sa cu modestia şi graţia unei flori. Tot ce reuşim pentru noi şi ne aduce energie daca nu avem smerenie, va urma a se întoarce către aceia ce se zbat, încă, în suferinţă şi-n păcat.

Dacă reprimi foamea în timp ce posteşti, foamea se va face tot mai mare. Mintea ta o să viseze mîncăruri gustoase şi alese, mintea o să simtă mirosurile cele mai apetisante chiar şi în somn, pentru ca, în ziua următoare, înebunită de frustrare, să compenseze lipsa ei printr-un dispreţ sfidător faţă de cel ce nu posteşte. Atunci, postul devine prilej de trufie, de exprimare a orgoliului şi a izbînzii trufaşe asupra poftelor. Dar, dincolo de orice, trufia rămîne trufie, iar sentimentul frustrării o confirmă.

Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur.

Dacă ai reuşit în viaţă, nu te agăţa de nereuşitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig al orgoliului şi patima înfumurării. Reuşita este energia iubirii şi a capacităţii tale de acceptare a vieţii, dar ea nu rămîne nemişcată, nu este ca un munte sau ca un ocean. Îngîmfarea şi trufia reuşitei te coboară, încetul cu încetul de pe soclul tău, căci ele desenează pe cerul vieţii tale evenimente specifice lor. Continue reading “Din intelepciunea parintelui Nicolae Steinhardt”

spritual being 2

Anthony de Mello – Definitii, schimbare, detasare

karate kidIstoricul nostru se afla in vizita si isi dorea o discutie argumentativa: “Dar nu-i asa ca eforturile noastre au schimbat cursul istoriei?”
“Asa este”, a raspuns Invatatul.
“Si toata stradaniile noastre nu au schimbat fata pamantului?”
“Au schimbat-o”, a raspuns Invatatorul.
“Si atunci de ce inveti oamenii ca toate eforturile au consecinte minore?”
“Pentru ca si atunci cand vantul nu mai bate, frunzele tot cad”.
Morala: Cum totul in jurul meu se schimba, moare, schimbarea stapaneste totul, creeaza, dizolva, recreeaza. Pentru ca si in aburul mortii, viata persista, si in cel mai mare neadevar exista adevar, in intunericul cel mai adanc exista lumina. “- Mahatma Gandhi

Definitii
Inteleptul era fascinat de inventii moderne. Nu-si putea opri uimirea cand a vazut un calculator de buzunar.
Apoi si-a spus parerea: “Multi oameni par sa aiba deja aceste calculatoare de buzunar, dar nimic din buzunarele lor nu merita a fi calculat.” Apoi a fost intrebat ce isi invata el discipolii.
“Ii invat sa-si reordoneze prioritatile. Mai intai sa aiba bani si apoi sa-i calculeze. Mai intai sa ai experienta si apoi sa o definesti.”
Morala: “Societatea noastra si-a perfectat mijloacele, dar mai putin scopurile”. Einstein

Demonstratie
“Exista Dumnezeu?” intreaba Inteleptul intr-o zi. “Da”, raspund discipolii in cor. “Gresit”, spune Inteleptul.
“Nu”, raspund discipolii.“Din nou gresit”. “Atunci care este raspunsul?” intreaba discipolii.
“Nu este niciun raspuns”.
“De ce?” “Pentru ca nu este nicio intrebare.”
Mai tarziu el explica: “Daca nu poti sa spui nimic despre el, pentru ca este mai presus de cuvinte si ganduri, atunci cum poti intreba ceva despre el?”
Morala: O persoana care il cauta disperata pe Dumnezeu este ca un peste care cauta apa.
Continue reading “Anthony de Mello – Definitii, schimbare, detasare”

spritual being 2

Lectii de viata

copii  se imbratiseazaPovestea adevarata a unui taximetrist din New York

“Acum douăzeci de ani, lucram ca taximetrist, ca să mă întrețin. Într-o noapte, cînd am ajuns la o comandă, la 2:30 AM , clădirea era în întuneric, cu excepția unei singure lumini, la o fereastră de la parter…În asemenea circumstanțe, mulți taximetriști ar claxona o dată sau de două ori, ar aștepta un minut și apoi ar pleca. Dar am văzut prea mulți oameni care depindeau de taxi ca fiind singurul lor mod de transport. Dacă nu mi se părea un pericol, întotdeauna mergeam la ușă. Deci, am mers și-am bătut la ușă .. -” Doar un minut”, răspunse o voce firavă, a unei persoane mai în vârstă. Auzeam ceva tras de-a lungul pardoselii. După o pauză lungă, ușa s-a deschis. O femeie mică de statură, în jur de vreo 80 de ani stătea în fața mea. Purta o rochie colorată și o pălărie mare cu o panglică de catifea prinsă pe ea, ca o femeie dintr-un film din anii ’40. Lângă ea era o valiză mică de plastic. Apartamentul arăta ca și cum nimeni n-ar mai fi locuit acolo, de ani de zile. Tot mobilierul era acoperit cu cearșafuri. Nu găseai niciun ceas pe pereți, nici bibelori sau alte lucruri pe rafturi. Într-un colț era un panou plin cu poze, protejat de un suport de sticlă.
– Ați putea să îmi duceți bagajul până la mașină? zise ea.
Am dus valiza la mașină și apoi m-am întors să o ajut pe femeie. Ea m-a luat de braț și am mers încet spre mașină. A continuat să-mi mulțumească pentru amabilitate.
– Nu e mare lucru, i-am zis eu. Doar încerc să-mi tratez pasagerii în felul în care aș vrea ca mama mea să fie tratată.
– Oh, sunteți un băiat atât de bun! zise ea.
Când am intrat în mașină, mi-a dat o adresă și apoi m-a întrebat :
– Ai putea să conduci prin centrul orașului?
– Nu este calea cea mai scurtă, am răspuns eu rapid.
– O, nu conteză, spuse ea. Nu mă grăbesc. Eu acum merg spre azil…
M-am uitat în oglinda retrovizoare. Ochii ei erau scânteitori….
– Nu mi-a mai rămas nimeni din familie… a continuat ea. Doctorul spune că nu mai am mult timp…. În tăcere, am căutat ceasul de taxare și l-am oprit.
– Pe ce rută ați vrea să merg?, am întrebat.
Pentru urmatoarele două ore am condus prin oraș.
Mi-a arătat clădirea unde, odată, ea lucrase ca operator pe lift.
Am condus prin cartierul unde ea și soțul ei au locuit când erau proaspăt căsătoriți. M-a dus în fața unui magazin cu mobilă, care odată fusese o sala de bal, unde obișnuia să meargă la dans, pe vremea când era fată. Câteodată mă ruga să opresc în fața unor clădiri sau colțuri de stradă și să stau cu ea acolo în întuneric, contemplând în tăcere.
Cum prima rază de soare s-a arătat la orizont, mi-a spus dintr-o dată:
– Sunt obosită… Hai să mergem.
Am condus în tăcere, spre adresa pe care mi-o dăduse.
Era o cladire ieftină, o casă mică, cu un drum de parcare care trecea pe sub o portiță. Doi oameni au venit spre taxi, cum am ajuns acolo. Erau atenți și concentrați aspura fiecărei mișcări pe care o făcea femeia. Am deschis portbagajul și am dus micuța valiză până la ușă. Femeia fusese deja așezată într-un scaun cu rotile.
– Cât vă datorez?, a întrebat ea, în timp ce-și căuta portmoneul.
– Nimic, am zis eu.
– Dar trebuie și tu să te întreții….
– Nu vă faceți griji…sunt și alți pasageri, am răspuns eu.. Aproape fără să mă gândesc, m-am aplecat și i-am dat o îmbrățișare. Ea m-a strâns cu putere.
– I-ai făcut unei femei în vârstă un mic moment de bucurie, spuse ea. Mulțumesc.
I-am strâns mâna și apoi am plecat în lumina dimineții. Continue reading “Lectii de viata”

spritual being 2

Eul energetic

energieAvem in jurul …nostru un invelis energetic ” aura” menit sa ne protejeze impotriva atacurilor energetice din afara. Un om calm, cu sufletul linistit si impacat, are un invelis energetic intact, sanatos, fara portiuni subrezite sau sparturi. Cind sufletul este insa nelinistit, cind omul traieste in fiecare zi emotii negative ” ura, furie, iritare, invidie (pizma despre care se vorbeste si in scrierile crestine) etc. ” aura il slabeste, se subtiaza, apar fisuri care se largesc, deschizind acces vampirilor energetici, ca si bolilor si nenorocirilor de tot felul.

La fel cum scoarta copacului trebuie sa ramina intacta pentru a feri copacul de fel si chip de paraziti, tot asa si aura noastra este menita sa ne protejeze, sa ne apere. De aceea, este indicat sa eliberam emotiile negative, sa ne pastram calmul si ne vom mentine aura intacta, ferind-o de fisuri, ceea ce ne va face intangibili la atacurile din afara.

Vampirismul energetic este o ocupatie nu tocmai inofensiva. Vampirismul inseamna nu doar furtul unei anumite cantitati de energie, incalcarea invelisului campului si crearea conditiilor pentru pierderile ulterioare de energie, dar si prejudicierea structurii fine a campului care poate duce la deformarea liniilor karmice ale destinului, sanatatii, psihicului. Dupa un furt masiv de energie apar devieri psihice. Omului care incepe sa se foloseasca de energia altuia i se inchid canalele de comunicare cu Universul iar el este nevoit sa ia din ce in ce mai multa energie. Astfel pot aparea boli grave si chiar moartea.

Inceputul acestui proces sta in egoismul exacerbat manifestat in ganduri, emotii sau fapte, in neintelegerea unitatii lumii. Aceasta blocheaza canalele de legatura cu cosmosul si provoaca o cadere energetica. Acest proces e greu de oprit. El condamna copiii “vampirului” la niste boli grave intrucat acestia se nasc cu canalele de legatura cu Universul inchise si atunci fie ca sunt supusi vampirismului fie ei insisi vor deveni vampiri energetici si vor continua ruinarea propriului suflet.

Cum procedeaza oamenii care au nevoie de energie? Ei infurie, chinuie victima, cauta diferite mijloace de a subjuga omul pentru ca a lua de la unul egal tie e complicat. E mai usor sa iei de la acela pe care l-ai subjugat.

De ce devine omul sadic? Parintii sai au renegat comuniunea cu lumea, au renegat inaltele sentimente ceea ce a dus la inchiderea completa a canalelor care-I unea cu Universul. A inceput degradarea si destramarea structurilor campului. Energia nu putea fi procurata din alta parte decat de la oameni.Daca este vorba de un copil, acesta incepe sa-si irite mama, s-o necajeasca.Ea incepe sa tipe in permanenta, se infurie si ii cedeaza energie. Copilul isi bate joc de colegii de joaca, ii jigneste, chinuie animalele, rade si isi bate joc de cei varstnici in scopul obtinerii energiei. Prin urmare provocarea de chinuri fizice si spirituale unui alt om este una din formele de vampirism.

Putini cunosc cat de grava e pedeapsa subtila pentru vampirism si cat de putine sunt sansele de a iesi din aceasta situatie. Unul din mijloacele spirituale de aparare impotriva unui om certat cu regulile eticii, care incearca sa fure energie il constituie rugaciunea pentru ca aceasta constituie in acelasi timp si un ajutor pentru corectarea deformatiilor structurilor sale spirituale. “Rugati-va pentru cei ce va blestema si binecuvantati-i pe cei ce va urasc.”

Solutia este sa evitati certaretii care nu-si pot exprima sentimentele negative decat in forma conflictuala; exista indivizi care au o mica disputa cu ridicat de voce cel putin 1/zi. Nu este normal!

Cum ii recunoastem:

– dupa gradul de epuizare pe care ni-l produc.

– nu ne aduc nimic, ne dau o stare proasta, si ne pericliteaza echilibrul emotional.

O persoana care a fost victima unui vampir energetic, prezinta urmatoarele simptome:

– oboseala acuta – in cazul unor atacuri repetate, starea de oboseala devine cronica, iar persoana atacata simte nevoia unei odihne prelungite.

– vlaguire – se simte o lipsa acuta de energie. Persoana in cauza devine vampir energetic involuntar.

– nervozitate – stari de enervare fara motiv aparent.

– dureri de cap (“deochi”)

– ameteli

– greturi

– lipsa poftei de viata

– pierdere temporara de memorie – acest simptom, apare intr-o faza mai avansata

– in unele situatii – aritmie cardiaca

Profile vampirice:

Lamentosii cronici:

– ne vampirizeaza deoarece cererea lor de afectiune este fara sfarsit si noi suntem incapabili sa o satisfacem sau sa o facem sa evolueze, in timp ce ei ne investesc cu rolul de SALVATOR – chiar daca nu avem nici capacitatea si nici dorinta.

– acesti eterni nemultumiti/vaicareti ne pun in situatia frustranta, de a rata oferirea unui sfat, deoarece in realitate ei nu sunt in starea de spirit pentru a ne primi sfatul, ei doar vor sa se descarce, sa ia energie…

Dependentii:

– ei ne cer constant dovezi de dragoste, ne solicita pentru oricare mica decizie, agatandu-se de noi ca niste copii; ei ne pun in pozitia de parinti si ne pun pe umeri o responsabilitate coplesitoare. Cum vrem sa ne luam distanta, ne si invadeaza culpabilitatea.Dependentii considera persoana de langa ei intregul lor univers si o epuizeaza cu solicitarile lor.

Hipersensibilii:

– sensibilitatea lor exagerata ne obliga sa avem tot timpul grija : totul devine subiect de justificare, totul este susceptibil sa provoace o drama. Ne condamna la un self-control permanent – ce stres!

Conflictualii:

Pentru ei rezolvarea problemelor trece prin agresivitate, ceea ce nu ii costa nimic, de vreme ce conflictul este modul lor specific de functionare, este starea lor de spirit.Ei nu cunosc si nici nu inteleg existenta unei stari de pace. In schimb, acest tip de relatie este bogat in emotii pentru persoana agresata, care va iesi goala de aici!

Cei in afara legii, rebelii:

Rolul lor si teritoriul lor nu sunt niciodata clar definite, ceea ce obliga la o renegociere nesfarsita.Cum regulile nu sunt stabilite odata pentru totdeauna, fiecare trece prea usor in terenul celuilalt.Ei nu functioneaza dupa regulile stabilite si tot ce fac considera ca este normal.

Solutii:

– sa invatam sa punem limite, sa tragem granite, pentru a nu ne lasa vampirizati de catre celalalt. Astfel riscam sa ne supunem patologiei celuilalt si sa devenim victima sa si apoi sa ne afundam in agresivitate si ranchiuna.

Adeseori ii putem ajuta pe cei din jurul nostru, dar prea rar ii putem salva!

A lua rolul de salvator este mai degraba un semn al slabiciunii Ego-ului.Atunci cand ne creste nervozitatea, se impun doua intrebari:

– sunt eu oare persoana care trebuie sa se ocupe de aceste probleme?

– trebuie eu sa fiu persoana care ajuta sau eu trebuie sa-mi vad de lectiile mele?

In oricare dintre cazuri, cel mai bun semnal de alarma sunt emotiile noastre: sentimentul de nefericire-frustrare este semnul ca trebuie sa punem stop!

Terapeutii, de obicei, recomanda ruperea totala si imediata (macar pentru un timp) a legaturii dintre cei doi. Si abia aici incepe problema.Cel care este vampir energetic va simti revolta donatorului de a-l alimenta. Ruperea legaturilor patologice, dintre cei doi, provoaca automat dezechilibru la vampirul energetic, trezind protest activ energetic la el (sigur, depinde si de stadiul “bolii vampirice”).

Secretul eliminarii acestui comportament este sa invatam sa iubim si sa daruim mai mult decat sa asteptam de la altii; astfel vom primi o uriasa cantitate de energie din Univers.

Un vechi proverb spune:”Daruind vei dobandi”. Darul suprafiresc se reflecta asupra-ti, se intoarce la tine ca un bumerang, ca o raza de lumina proiectata de oglinda si te va implini. Vei fi fericit si implinit cu tine insuti si astfel pregatit sa daruiesti din nou. Continue reading “Eul energetic”

spritual being 2

Omul este programat sa-si doreasca a fi dorit

imbratisare ursuletiIubirea ca terapie

– Osho: Într-o lume plinã de iubire, terapia nu ar fi necesarã deloc.

In timpul uneia dintre intalnirile cu discipolii sai, Osho a fost rugat sa raspunda la urmatoarea intrebare:

”De ce este îmbrãţişarea un instrument vindecãtor atât de eficient? Pânã nu demult credeam cã luciditatea, inteligenţa şi autoanaliza sunt principalele instrumente vindecãtoare, dar ele nu înseamnã nimic prin comparaţie cu îmbrãţişarea.”

Te invit sa citesti raspunsul sau, mai jos.
Lectura placuta!

Omul simte nevoia sã fie dorit. Aceasta este una din principalele nevoi ale fiinţei umane. Dacã nu se simte iubit, omul începe sã moarã. Dacã simte cã viaţa sa nu conteazã pentru nimeni, ea îşi pierde semnificaţia chiar pentru el însuşi.

De aceea, iubirea este cea mai mare terapie posibilã.
Lumea are nevoie de terapie tocmai pentru cã îi lipseşte iubirea.

Într-o lume plinã de iubire, terapia nu ar fi necesarã deloc; iubirea ar fi mai mult decât suficientã. Îmbrãţişarea nu este altceva decât un gest de iubire, de cãldurã, de atenţie. Simpla senzaţie de cãldurã provenitã de la cealaltã persoanã poate vindeca multe boli, inclusiv rãceala şi egoul. Ea este suficientã pentru a te transforma din nou într-un copil.

La ora actualã, psihologii au înţeles cã dacã nu este îmbrãţişat şi sãrutat suficient de mult, copilul nu poate creşte normal. Lui îi lipseşte un anumit tip de hranã. Sufletul are nevoie de hranã, la fel ca şi trupul. Îi poţi îndeplini copilului toate nevoile fizice, dar dacã nu îl îmbrãţişezi niciodatã, el nu va creşte normal. Psihicul lui nu se va dezvolta. Se va simţi tot timpul trist, neglijat, ignorat, neiubit. A fost hrãnit fizic, dar nu şi afectiv.
Cercetãtorii au remarcat faptul cã dacã nu este îmbrãţişat, copilul scade în dimensiuni şi poate chiar muri, chiar dacã îi este asiguratã hrana fizicã. Corpul este îngrijit, dar sufletului îi lipseşte iubirea. El se izoleazã, devine rupt de existenţa-mamã.

Iubirea asigurã aceastã punte, ea este rãdãcina noastrã.
Aşa cum respiraţia este esenţialã pentru corpul fizic – dacã încetãm sã mai respirãm, corpul moare –, iubirea reprezintã respiraţia interioarã a sufletului. Acesta trãieşte prin iubire.
Luciditatea, inteligenţa şi autoanaliza nu sunt suficiente. Poţi sã cunoşti toate terapiile din lume, poţi deveni un expert, dar dacã nu cunoşti arta iubirii nu vei rãmâne decât la suprafaţa activitãţii terapeutice.
Din 100 de cazuri, 90 de oameni bolnavi suferã în primul rând pentru cã nu au avut parte de iubire. De aceea, dacã terapeutul simte o grijã deosebitã faţã de pacientul sãu, hrãnindu-l cu iubire şi împlinindu-i aceastã nevoie, starea acestuia din urmã se poate schimba în mod miraculos.

Dincolo de orice îndoialã, iubirea este cel mai terapeutic fenomen care existã.

Sigmund Freud se temea foarte tare de iubire; de fapt, se temea de propria sa iubire reprimatã. Se temea sã nu se implice. Dorea sã rãmânã în afarã, nu sã se implice în sufletul pacientului sãu, sã fie doar un observator ştiinţific, detaşat, rece, la distanţã. El a creat psihanaliza ca şi cum aceasta ar fi o ştiinţã. În realitate, nu este o ştiinţã şi nu va fi niciodatã! Este o artã, fiind mult mai apropiatã de iubire decât de logicã.
Îmbrãţişarea nici nu intra în discuţie, dar el prefera chiar sã nu dea ochii cu pacientul, temându-se sã nu simtã o stare de simpatie faţã de acesta dupã ce i-a ascultat toate plângerile şi coşmarurile interioare.
Se temea sã nu înceapã sã plângã, sã nu i se umezeascã ochii, sau sã nu simtã chiar nevoia de a-l lua de mânã pe pacient.
IUBIREA se spune ca ar creste fata in fata.
Omul şi-a creat un întreg univers al relaţiilor pentru simplul motiv cã este singurul care face dragoste faţã în faţã. Ochii partenerilor comunicã între ei, expresiile lor faciale devin un limbaj subtil. În acest fel, intimitatea creşte, bazându-se pe împãrtãşirea emoţiilor, atât de intense în asemenea momente (bucurie, extaz). Continue reading “Omul este programat sa-si doreasca a fi dorit”

spritual being 2

Decalogul Parintelui Savatie Bastovoi

Savatie BastovoiDecalogul a apărut în revista moldovenească VIP Magazin (februarie 2013, nr. 104-105).

1. Să nu uiţi că trebuie să mori
Când aveam doi ani, am căzut din sania înhămată la cal, iar tata s-a dus fără să mă observe. Tata era pădurar pe atunci şi întâmplarea a avut loc chiar la poarta cantonului din Oricova. Când calul a pornit, eu am căzut pe spate, în zăpadă, amestecându-mă cu cerul alb de iarnă. Atunci am avut pentru prima oară descoperirea singurătăţii şi a morţii. Nu am plâns şi nici nu am strigat. Ţin minte că eram îmbrăcat într-o salopetă albastră cu glugă. M-am întors tăcut în casă, la mama, mergând atât de încet, încât să-i dau răgaz tatei să mă ajungă din urmă.

2. Să nu uiţi că trebuie să iubeşti
Cel mai cumplit lucru care i se poate întâmpla unui om este să nu fie iubit. Dar cred că şi mai cumplit este să nu iubeşti. Întotdeauna mi-a fost uşor să iubesc oamenii, să mă bucur că-i văd. De aceea, nu am avut nicio piedică în a înţelege Evanghelia. Când făceam vreo bazaconie, mamica îmi spunea: „Du-te de la mine, nu te mai iubesc”. Asta era pentru mine pedeapsa supremă, pe care eu o trăiam ca pe o izgonire din Rai. Sfântul Isaac Sirul spunea că focul iadului nu este altceva decât dragostea pierdută pe care eşti condamnat să o contempli veşnic.

3. Să nu preţuieşti în bani ceea ce Dumnezeu ţi-a dat în dar
Am înţeles asta în adolescenţă. Eu fiind elev la Liceul de Artă („Octav Băncilă”) din Iaşi, mama m-a dus la Petersburg să văd Ermitajul. Acolo, am stat la o familie de abhazi, o femeie divorţată cu doi copii, dar foarte descurcăreaţă. O chema Izolda şi ea mi-a cumpărat prima mea chitară. Dumnezeu să-i dea sănătate! Avea grătar şi făcea mulţi bani. Eu niciodată nu am văzut atât de mulţi bani. Vindea frigărui noaptea, până spre dimineaţă, că erau nopţile albe. Uneori ieşeam şi eu cu ei, că era interesant. Ei făceau şi vindeau frigărui, iar eu desenam într-o mapă pe care o sprijineam pe genunchi. Cât oamenii mâncau, eu aveam timp să le „fur” portretele. Un bărbat chel şi vesel s-a apropiat de mine şi a început să exclame: „Păi ăsta sunt eu! Sunt chiar eu! Cât să-ţi dau ca să mi-l vinzi?”. Eu zic, vi-l dau aşa, eu nu vând. Şi i-am dat acel portret. Bărbatul totuşi mi-a dat un dolar, era în 1991. Apoi s-a dus. Eu am rămas cu acel ban. L-am pus într-un caiet şi nu l-am folosit niciodată.

4. Să nu crezi răul

De câte ori am crezut un rău despre cineva, am avut doar de pierdut. M-am simţit murdar, părtaş la o lucrare de urâţire a omului. Am vorbit şi eu de rău, iar timpul mi-a demonstrat de fiecare dată că nu am avut dreptate. Prefer să greşesc prin a-mi păstra o părere bună despre un om rău decât să ajung să cred o vorbă proastă despre un om bun. Orice rău este o minciună. Răul, aşa cum spunea fericitul Augustin, nu există. Răul este o mare absenţă, absenţa binelui şi a iubirii. De aceea, a crede răul este totuna cu a te cufunda în absenţă, în minciună.

5. Să nu te crezi pierdut
Eu sunt o fire înclinată spre deznădejde, cunoscând toate relele care ies din această cădere sufletească. Dar într-o zi mi-a venit gândul salvator. Mi-am zis că Dumnezeu cunoştea căderile mele, şi cele trecute, şi cele viitoare şi totuşi m-a creat, iar Dumnezeu nu aduce pe nimeni pe lume spre pierzare. Dacă ne-am născut înseamnă că Dumnezeu şi-a pus toată încrederea în noi. E o mare încurajare să te gândeşti că Dumnezeu are încredere în tine. La disperare omul e capabil de orice rău, el se porneşte cu război împotriva propriei fiinţe, având parcă o plăcere demonică din a-şi călca propriile principii, practic sinucigându-se spiritual. Cred că orice duhovnic adevărat îşi începe sfătuirea de după spovedanie prin cuvintele: „Să nu deznădăjduieşti”.

6. Să nu te crezi sfânt
Sfântul Siluan Athonitul zicea: „Două gânduri să nu le primeşti şi să nu le crezi, primul că nu te vei mântui şi al doilea că eşti sfânt”. Să nu te crezi mai bun ca alţii. Lucrarea pe care o faci, prin darul lui Dumnezeu, poate fi mai bună decât a vecinului, dar asta nu înseamnă că tu eşti mai bun ca el, doar lucrarea e mai bună. Darurile date de Dumnezeu nu se iau înapoi, dar oricine se mândreşte cu lucrările sale ajunge să se întunece şi să folosească darul prosteşte, după care ajunge să-şi piardă demnitatea. Continue reading “Decalogul Parintelui Savatie Bastovoi”

spritual being 2

Casa sufletului

casa sufletului
Atentie! Va claditi viata moment de moment!

Un batrân tâmplar se afla în pragul pensionarii. Era înca în putere de aceea patronul sau îl mai dorea la lucru în echipa sa. Cu toate acestea batrânul era hotarât sa se retraga, pentru a duce o viata mai linistita alaturi de familie. Renunta la un salariu bunicel dar prefera linistea.Cu parere de rau pentru pierderea unui mester asa de priceput, patronul îi ceru sa mai construiasca doar o singura casa. Batrânul accepta, însa nu mai punea suflet în ceea ce facea. Chema ajutoare nepricepute si folosea scânduri nepotrivite. Si lui îi era rusine de cum arata ultima lucrare. Când în cele din urma o ispravi, patronul veni sa o vada. Îi darui tâmplarului cheia de la intrare, zicându-i :- Aceasta este casa ta, darul meu pentru tine ! Tâmplarul ramase uimit…. Ce mare rusine ! Daca ar fi stiut ca îsi zideste propria casa, atunci ar fi facut-o cu totul altfel. Asa e si cu noi. Continue reading “Casa sufletului”

spritual being 2

O pilda despre consecintele maniei

caine pisica ceartaSa-ti pierzi cumpatul si sa-i faci pe altii martorii lipsei tale de control te transforma in vampir energetic. Doar ca tot ceea ce iei trebuie sa dai inapoi. Sub o forma sau alta. Esti pregatit sa dai?

A fost odata un baiat cu un caracter foarte urat. Tatal lui i-a dat intr-o zi un saculet cu cuie si i-a spus sa bata cate un cui in usa gradinii de fiecare data cand isi pierde cumpatul si/sau se cearta cu cineva.
In prima zi a batut 37 de cuie in usa. Saptamanile cu au urmat a invatat sa se controleze si numarul cuielor batute in usa s-a micsorat de la o zi la alta. Descoperise ca este mult mai usor sa te controlezi decat sa bati cuie intr-o usa.
In sfarsit a sosit ziua in care baiatul nu a mai batut nici un cui in usa. S-a dus prin urmare la tatal sau sa ii spuna ca nu a mai batut nici un cui in aceasta zi. Tatal lui i-a spus atunci sa scoata un cui din usa pentru fiecare zi care trece in care nu isi pierde rabdarea. Zilele au trecut si in sfarsit baiatul a putut sa-i spuna tatalui ca a scos toate cuiele din usa.
Tatal l-a condus pe baiat pana in fata usii si s-a spus: « Fiule, te-ai purtat bine dar priveste cate gauri sunt in usa !

Nu va mai fi niciodata ca inainte. Cand te certi cu cineva si cand ii spui lucruri urate ii lasi o rana ca aceasta. Continue reading “O pilda despre consecintele maniei”

spritual being 2

Cele patru legaminte

cele patru legaminteEste cea mai cunoscuta carte a lui Don Miguel Ruiz, om de spirit mexican. “Cele patru legaminte” reprezinta de fapt instrumente ce te pregatesc sa iti gasesti calea catre tine insuti, sa iti pastrezi integritatea, iubirea de sine si pacea interioara.
Invataturile sale provin din intelepciunea toltecilor, popor care a trait in partea de sud a Mexicului, “popor de femei si barbati ai intelepciunii”. Maestrii lor au fost nevoiti sa ascunda intelepciunea din cauza cuceririi europene, pentru a nu fi folosita in scopuri personale, egoiste de acestia. Cunoasterea tolteca pe care o raspandeste provine din aceeasi unitate esentiala a adevarului ca si celelalte traditii sacre ezoterice de pe glob. Ea nu reprezinta o religie, dar este un mod corect de viata si o cale de a ajunge la fericire si iubire .
– Totul in existenta este o manifestare a fiintei vii pe care o numim Dumnezeu. Totul este Dumnezeu.
– “Sunt o oglinda fumurie, deoarece ma vad pe mine in fiecare dintre noi, dar noi nu ne recunoastem unul pe celalalt din cauza fumului dintre noi. Acel fum este Visul, iar oglinda esti tu, Visatorule”.
– Atentia este capacitatea noastra de discriminare prin care ne focalizam numai asupra lucrurilor pe care dorim sa le percepem. Pe cand eram copii, adultii din jurul nostru ne-au captat atentia si ne-au inoculat in minte informatii, prin repetitie. Acesta este modul in care invatam tot ce stim.
– Ca si copii, nu am avut ocazia sa ne alegem credintele, dar am fost de acord cu informatiile care ne-au fost transmise de visul planetar prin intermediul altor oameni. Singura modalitate de a inmagazina informatiile este acceptarea lor . Visul exterior ne poate capta atentia, dar daca nu suntem de acord cu el, nu vom inmagazina informatia. Suntem de acord cu el inseamna ca credem in el. A avea credinta, acesta este modul in care invata copiii. Zi de zi, acasa, la scoala, prin televiziune, ei invata visul exterior, cum trebuie sa se poarte.
– Ei invata precum sunt domesticite animalele: sunt pedepsiti si recompensati. Astfel el invata frica. Astfel invata ca trebuie sa se comporte conform cerintelor pentru a fi apreciati- deci pentru a se simti bine si daca nu se supun, vor fi pedepsiti- deci se vor simti rau, exclusi. Omul invata sa faca tot posibilul pentru a fi cat mai mult in zona apecierii si a evita suferinta. Asa invata el sa isi ascunda adevarata fata si sa pozeze in omul perfect care se asteapta altii sa fie, doar pentru a se simti bine intre membrii societatii. Asa incepem sa pretindem ca suntem cine nu suntem, doar pentru a fi suficient de buni pentru cei din jur, pentru mama si tata, profesori, biserica, sefi. Apare frica de a nu fi respins si de a nu fi suficient de bun.
– Sistemul functioneaza atat de bine incat la un moment dat nu mai e nevoie de parinti, profesori, preoti, sefi sa ne spuna ce trebuie sa facem si cum sa fim, ci devenim proprii nostri dresori si ne impunem singuri cenzura. Asa ajungem sa ne pedepsim pe noi, sa nu ne simtim demni de ceva mai bun. Ne dezvoltam un Judecator interior.
– Judecatorul este cel care ne stabileste cat succes vom avea in functie de cat consideram ca meritam. Judecatorul da pedepse de fiecare data cand gresim, insa ce te faci cand trebuie sa platesti de mai multe ori pentru aceeasi greseala. Pentru ca avem o memorie puternica. La fel facem si cu cei din jur, ii punem sa plateasca pentru aceeasi greseala reamintindu-le ca au gresit.
– Simtim nevoia sa stim ca noi avem dreptate si ceilalti gresesc. Suntem supusi credintelor noastre si ele ne duc la suferinta. Traim intr-o mare iluzie, iluzia ca “eu sunt”. De aceea nu suntem liberi si suferim: traim in functie de viziunea celor din jur, traim pentru ca ei sa ne aprobe si sa ne placa.
Primul legamant: Fii impecabil in tot ceea ce spui.
Pornim de la cuvinte, cuvantul este puterea prin care noi cream. Intentia noastra se manifesta prin cuvant. Este o putere pe care o avem, care poate construi sau distruge. El poate elibera sau inlantui. Cu ceva ani in urma un om din Germania a manipulat prin puterea cuvantului unul dintre cele mai inteligente popoare. A activat frica oamenilor doar prin puterea cuvantului. Constientizand forta cuvantului se poate intelege ce putere se poate manifesta prin cuvantul nostru. Dar ce inseamna “impecabilitate”? Este “fara de pacat”. Un pacat este orice faci impotriva ta. Pacatul incepe cu respingerea propriei persoane. Autorespingerea este cel mai mare pacat pe care il poti face.

“Daca te vad pe strada si iti spun ca esti prost, acest lucru poate aparea ca o folosire gresita a cuvantului impotriva ta. Dar, de fapt, eu folosesc cuvantul impotriva mea, deoarece tu ma vei uri pentru aceasta, iar ura ta nu este buna pentru mine. Trimitandu-ti otrava mea emotionala, eu ma otravesc pe mine.”
Atunci cand devii impecabil in ceea ce spui, mintea ta nu mai este un sol fertil pentru ideile negative. Iubirea de sine si bunastarea interioara sunt direct proportionale cu calitatea si integritatea cuvantului nostru. Atunci cand esti impecabil in ceea ce spui, te simti bine; te vei simti fericit si impacat.

Legamantul al doilea: Nu lua nimic personal.
Folosind un exemplu anterior, daca eu vad pe cineva pe strada, si ii spun: “Esti un prost” fara sa-l cunosc, asta nu inseamna ca este ceva in neregula cu el, ci cu mine. Daca el va lua cuvintele mele in serios, atunci probabil ca el va credere ca este intr-adevar un prost. Noi nu ne-am implica personal daca nu am crede ceeea ce ni se spune. Imediat ce am fost de acord cu ce ni se spune, otrava se raspandeste in interiorul tau. Motivul: importanta de sine. Importanta de sine sau faptul ca luam lucrurile personal. Eu, eu si iar eu. Astfel, daca se supara cineva pe noi, stim ca acel lucru il priveste. Eu sunt pretextul pentru ca el sa se enerveze. Si el se enerveaza deoarece ii este frica, deoarece se confrunta cu frica. Altfel nu ar avea de ce sa se enerveze pe mine.
Orice ar face oamenii, orice ar spune, sa nu luati aceste lucruri personal. Daca ei va spun ca sunteti minunat, ei nu fac acest lucru din cauza dumneavoastra, ci numai pentru a va face placere. Tu stii, ca esti minunat oricum. Continue reading “Cele patru legaminte”