psihologie – Page 2 – Autoeducare

Controlul emotiilor

Posted on December 12, 2012December 12, 2012 by AutoEducare

Este greu sa supraestimezi emotiile, atata vreme cat ele ne motiveaza viata: ne organizam vietile astfel incat sa maximizam emotiile pozitive si le minimizam pe cele negative. Nu reusim intotdeauna, dar asta incercam sa facem. Emotiile motiveaza toate alegerile pe care le facem. Emotiile sunt mai puternice decat ceea ce psihologii au numit instincte care ne guverneaza viata: foamea, sexul si dorinta de a trai. De cate ori refuzam sa mancam pentru ca nu ne place cum arata mancarea. Despre sex, la fel, se intampla sa nu ne placa cum arata sau ce ne face sa simtim o persoana.

Concluzia este ca tot ce isi doresc oamenii este sa fie fericiti si in functie de ce inteleg despre fericire, actioneaza. Ceea ce ii ghideaza in actiune nu este numai constientul, atunci ar fi foarte usor si am cam fi cu totii fericiti. Dar ne mai ghideaza si subconstientul, iar acesta are ideile lui despre fericire, formate de-a lungul timpului, uneori din frageda copilarie si adesea nu mai sunt de actualitate daca ar fi sa fie confruntate cu ceea ce constientul, ratiunea noastra crede. Adeseori, pentru a ne proteja de durere, subconstientul ne impiedica sa ajungem in unele situatii pe care constientul le doreste. De aceea ne trezim adesea ca suntem sabotati in indeplinirea actiunilor: este doar subconstientul care ne fereste de acele lucruri pe care el le-a invatat a fi dureroase.

In majoritatea timpului emotiile ne sunt de folos, alteori ne stanjenesc. Cum?
– Fie simtim emotia potrivita, dar la o intensitate prea mare sau prea mica (de exemplu: grija este justificata, dar depinde in ce intensitate).
– Fie simtim emotia potrivita, dar o manifestam nepotrivit (de exemplu: mania poate fi justificata, dar manifestand-o in tacere poate fi neproductiv).
– Al treilea mod de manifestare al emotie: emotia nepotrivita (de exemplu frica atunci cand nu este cazul).
De ce apar emotiile nepotrivite? Putem sterge un declansator emotional, de exemplu ca atunci cand cineva ne-o ia inainte la coada, sa nu ne enervam? Sau putem sa schimbam reactia noastra la acel declansator, sa micsoram mania, tratand cu umor sau intelegere acea situatie.

Noi nu suntem sub imperiul emotiilor tot timpul. Emotiile vin si pleaca. Sunt momente in care nu simtim nicio emotie. Dar de ce simtim emotii atunci cand le simtim? Cel mai intalnit mod in care apar emotiile este cand ceva ne afecteaza starea de bine, cand ceva se produce sau urmeaza sa se produca. Emotiile au astfel scopul de a ne pregati sa ne confruntam cu evenimentele respective. Ele produc schimbari in creier care ne mobilizeaza, si actionam fara sa stim ca actionam. Astfel suntem capabili sa actionam suficient de repede. Continue reading “Controlul emotiilor” →

Relatia cu tine insuti

Posted on November 12, 2012 by AutoEducare

Cand lasi la o parte totul din jur, cand vrei sa te retragi putin, dezamagit sau nu, atunci revii in interiorul tau, la relatia ta de baza, cea cu tine insuti. Poti fi inselat, frustrat, ranit de relatiile cu cei din jur, poti fi, si adesea esti, lipsit de control cand interactionezi cu ei. Cu tine insuti lucrurile stau altfel. Esti tu. Cu tine insuti.
De-ar fi totul atat de simplu. In linistea din interiorul tau mocnesc multe lucruri.
Stiu persoane care vorbesc non-stop. De ce oare? Un motiv ar fi ca nu pot face fata dialogului interior. Este fie prea apasator, fie acuzator, fie dureros.
Ce se petrece atunci cand tacem, cand suntem retrasi in intimitatea spatiului nostru interior? Se petrece cam acelasi lucru care caracterizeaza relatia cu cei din jur. Adica poti afla cum este un om in interior privindu-l cum se manifesta la exterior.
– cel caruia ii miroase totul, care nu e multumit neam de felul in care se prezinta cei din jur, acela este de fapt nemultumit de sine, de evolutia sa, de ceea ce i s-a intamplat in trecut si este foarte nesigur si de viitor. Adesea nici nu baga in seama prezentul, cel mai important dintre toate “timpurile”, de fapt singurul care exista cu adevarat.
– cel care fuge mereu de contacte cu cei din jur, care tine ochii in jos, care nu are incredere in oameni este cel care in dialogul sau interior se minimizeaza, nu isi acorda credit. Se judeca adesea pentru greselile facute si nu se apreciaza pentru realizari. Se simte mic intr-o lume de oameni mari.
Adevarul este ca avem cu totii aspecte frumoase si mai putin frumoase. Adesea suntem mandri de noi sau ne este rusine. Grav este atunci cand predominant dialogul nostru interior este plin de ura, frustrare, nemultumire. De mici am invatat sa proiectam: ce ne-a deranjat la noi am proiectat in exerior. Astfel, ne-am gandit ca vom supravietui mai usor, cu mai putina durere.

Relatia cu parintii a fost la baza acceptarii de sine sau a nemultumirii de sine. Pastram cu totii figura parintilor adanc desenata in suflet. Daca ea este armonioasa, colorata frumos, calda si iubitoare, atunci relatia cu noi insine, parerea noastra despre sine tinde (nu este intotdeauna), are tendinta de a a fi ingaduitoare, intelegatoare, iubitoare sau macar mai usor de acceptat. Am primit iubire si intelegere de la parinti, am fost apreciati de ei pentru ce suntem in sine si nu neaparat pentru minunatele noastre realizari, atunci si noi tindem sa ne apreciem chiar inainte de a avea realizari marcante. Si culmea, odata ce ne apreciem, acestea chiar vin.
Cei care au o imagine plina de reprosuri si critici de la parinti, simt tot timpul ca trebuie sa demonstreze ca pot fi iubiti si acceptati. Intai rezultatele si apoi rasplata iubirii. Iarasi, lucrurile functioneaza invers: cu cat mai multe pretentii si lipsa de iubire, cu atat mai greu se realizeaza planurile, se atinge succesul. Continue reading “Relatia cu tine insuti” →

Omul in cautarea sensului vietii

Posted on November 1, 2012 by AutoEducare

Dr. Victor Frankl a fost profesor de neurologie si psihiatrie la Universitatea din Viena, iar cartea sa “Omul in cautarea sensului vietii” a ajuns in lista “celor mai influente 10 carti ale Americii”.

Psihiatru, dar si scriitor, Victor Frankl isi intreaba pacientii care sufera de o multime de necazuri mai mici sau mai mari “Care este motivul pentru care nu te sinucizi?”. Raspunsul ii dadea informatii folositoare in demersul sau terapeutic: pe unii ii tinea dragostea pentru copii, pe altul un talent care asteapta sa fie folosit, pe altul il tin doar niste amintiri.

Metoda folosita de el este logoterapia sau analiza existentiala. Aparand in acelasi context geografic, era imposibil ca munca sa sa nu fie comparata cu a lui Freud. Freud considera ca radacina nevrozelor este in cauze conflictuale inconstiente. Frankl distinge mai multe tipuri de nevroze, unele cauzate de lipsa sensului si responsabilitatii in viata. Freud accentueaza frustrarea din viata sexuala, Frankl frustrarea “vointei de sens”.

Autorul a redactat cartea in 9 zile si a hotarat initial sa o publice anonim, insa a cedat in ultima clipa, la insistentele prietenilor. A scris mai multe carti in viata sa, dar aceasta, pe care nu a avut nicio clipa intentia sa il faca celebru, a avut cel mai mare succes. Iata ce are de spus despre aceasta: “Nu tintiti spre succes, caci cu cat mai mult il doriti si cu cat faceti din el un scop, cu atat mai mult il veti rata. Caci succesul, asemenea fericirii, nu poate fi urmarit; el trebuie sa urmeze, si chiar numai asa se si intampla, ca un efect secundar neintentionat, din acea dedicatie a omului fata de o cauza mai mare decat el insusi, sau ca un produs secundar al daruirii de sine catre o alta persoana. Fericirea trebue sa vina de la sine- si aceasta este valabil si pentru succes: trebuie sa il lasi sa se produca tocmai nepurtandu-i de grija. (Vreau sa ascultati ce anume va porunceste constiinta sa faceti si sa duceti la bun sfarsit lucrul acela, pe cat de bine va sta in putinta. Atunci cand veti apuca ziua cand veti vedea ca, pe termen lung- repet: pe termen lung!- succesul va va urma tocmai pentru ca ati uitat sa va ganditi la el.”

Cartea este istoria privita dinauntru a unui lagar de concentrare, povestita de unul carea trait Holocaustul si i-a supravietuit. De aceea, titlul ei initial era “Experientele unui psiholog in lagarul de concentrare”. In lagar are ocazia sa traiasca cele mai groaznice, dar si interesante experiente, interesante daca le priveste retrospectiv. A ajuns sa probeze vorbele lui Dostoievski, ca “omul este o fiinta care se poate obisnui cu orice”.
“In ciuda primitivitati fizice si sufletesti silite din lagar, era posibil totusi ca viata spirituala sa se adanceasca. Oamenii mai sensibili, care fusesera obisnuiti cu o viata intelectuala bogata probabil ca au suferit mult (adesea aveau si o constitutie fizica mai slaba), dar pagubele produse asupra fiintei lor launtrice au fost mai mici. Acestia erau in stare sa se retraga din ambianta teribila din jurul lor, intr-o viata launtrica plina de bogatie, o viata a libertatii spirituale. Numai astfel se poate explica aparentul paradox ca unii detinuti avand o constitutie mai putin robusta pareau adeseori ca fac fata mai bine vietii de lagar decat cei mai robusti.”

“Dragostea-i ultimul si cel mai inalt tel la care omul poate sa aspire. Atunci am inteles sensul celei mai mari taine pe care poezia, gandirea si credinta umana trebuie sa ne-o impartaseasca: izbavirea omului este prin dragoste si in dragoste. Am inteles ca omul caruia nu i-a mai ramas nimic in lumea asta, poate totusi sa cunoasca fericirea, chiar daca si numai pentru o clipa, contempland persoana iubita.”
Continue reading “Omul in cautarea sensului vietii” →

Mintea noului nascut

Posted on October 14, 2012 by AutoEducare

Bebelusii nenascuti, ca si cei abia nascuti fac dovada de a avea constienta si inteligenta. Simt bucurie, dar si durere. Au memorie si capacitate de a invata. Surprinzator?

“Istoria omului in cele noua luni dinaintea nasterii ar fi, probabil mult mai interesanta si ar contine evenimente de o intensitate mai mare decat in primele saizeci de zile si chiar decat in primii zece ani care ii urmeaza” – Samuel Taylor Coleridge. Asa incepe “Mintea noului nascut” de David Chamberlaine.
In ultimiii 25 de ani s-au facut numeroase cercetari, s-au condus studii, iar aceasta carte aduna datele, le prezinta intr-un limbaj prietenos si pe intelesul celor care vor sa afla daca zambetele, strigatele si grimasele nou- nascutilor au totusi vreo semnificatie. Pentru ca bebelusii stiu mai mult decat se presupune ca stiu:
-de la cateva minute dupa nastere recunosc chipul mamei dintr-o galerie foto;
-recunosc sexul altor bebelusi, chiar imbracati atipic, daca sunt in miscare.

Mituri despre bebelusi:
1. Nu simt (mamele au fost consolate la operatii ca bebelusii nu simt nimic, in timp ce pe ei ii deranjeaza lumina puternica, suprafetele tari)
2. Creiere foarte sarace– gresit. Desi are doar un sfert din greutatea pe care o va avea la maturitate, el este capabil de gandire, memorie, intentie.
3. Bebelusii nu pot gandi. Cum ar putea, fiind atat de putin echipat? Dovezi? Nou-nascutii asculta cu atentie cand li se citesc povesti, si se opresc cand ele sunt citite invers (fara sens). Bebelusii viseaza, priviti-le miscarile corporale si expresiile faciale cand dorm- cum ar putea visa, daca nu ar gandi?
4. Nu au simtul sinelui. Au fost considerati egocentristi (de catre Jean Piaget) pentru ca nu au legaturi cu mediul si sunt total preocupati de ei insisi. Ei ascuta cuvintele adultilor, urmaresc schimbarile mimicii fetelor adultilor si pot mima si ei surpriza, bucuria.
5. Bebelusii nu au nevoie de mamele lor– acest mit justifica separarea lor in saloane dupa nastere. Mamele stiu in adancul sufletului ceea ce oamenii de stiinta au descoperit atat de tarziu. Plansul unui bebelus elibereaza laptele matern, singurul lapte perfect pentru copii de pe pamant. Ei au nevoie sa auda vocea mamei, le invata ciclurile de somn, le recunosc mirosurile.

Memoria nasterii:
“Am descoperit memoria nasterii pe parcursul muncii mele ca psiholog, explorand originea problemelor cu ajutorul hipnozei. Pacientii mei aveau amintiri legate de nastere despre care eu nu aveam habar ca ar exista. Ceea ce mi-au impartasit a declansat o aventura de 13 ani bazata pe studiu si cercetare avand ca rezultat final aceasta carte…Pacientii au cntinuat sa-mi poveseasca in detaliu ce li s-a intamplat la nastere, inclusiv ideile pe care le aveau cand erau bebelusi…Pana in 1980 am descperit o metoda de a arata ca amintirile erau de incredere: in hipnoza, am comparat amintirile copiilor cu cele ale mamelor.

– in secolul XX nasterea a fost mutata de acasa la spital: a devenit un eveniment medical ceea ce inainte era un eveniment familial. Astfel, calitatea psihologica nasterii a avut de suferit.
– Malnutritia afecteaza creierul- alimentatia sanatoasa in timpul sarcinii ofera un dar vital bebelusilor: un creier dezvoltat pe deplin.
– Bebelusii sunt foarte alerti mental: mai degraba ar asculta ceva decat ar manca. Asta in timp ce foamea era considerata instinct primar. Este triumful curiozitatii asupra foamei.
– “femeilor din lumea “civilizata” le parea rau de cele aflate in tari “primitive” care trebuiau sa-si duca pretutindeni micutul cu ele intr-un sal. Insa acei bebelusi erau norocosi. Cercetarile recente arata acum avantajele unui contact prelungit, nu redus, cu nou-nascutii.”

Bebelusii intervievati ca adulti in stare de hipnoza, au multe de spus in privinta nasterii din ziua de astazi.
“Doctorul ma tine acum si eu ma uit la mama mea. Ma bucur sa o vad si ea se bucura sa ma vada… este draguta. Este transpirata toata si ciufulita, insa pare tanara buna. Se simte bine, zambeste. “Asta e fetita mea”. Simt ca mama mereu imi spune ca sunt cuminte. Este fericita cu mine, multumita de mine. Doctorul vorbeste, da ordine oamenilor, spunandu-le sa taie asta, sa ia aia…are o voce frumoasa, este un doctor dragut, un om mai in varsta. Este destul de delicat.”

Experienta nasterii pentru copil
Nu fiecare nastere este o experienta buna. Sunt situatii in care personalul medical, chiar parintii manifesta insensibilitate, nefiind constienti de vulnerabilitatea si inteligenta copiilor.Aceste momente neplacute, remarci la adresa felului in care arata bebelusul pot lasa cicatrici emotionale. Continue reading “Mintea noului nascut” →

Vindeca-te prin constientizarea relatiei tata-fiica

Posted on September 25, 2012 by AutoEducare

Relatiile cu ambii parinti sunt cruciale pentru fii si fiice. Copiii se simt rupti atunci cand li se cere sa aleaga intre mama sau tata, raspunsul la intrebarea “pe cine iubesti mai mult, pe mami sau tati” vine greu adesea, si este cerut mai mereu total nepotrivit. Si desi relatiile merg in ambele sensuri si sunt toate la fel de importante, fata fiind, am ales sa tratam acum subiectul relatiei tata-fiica. Ma pasioneaza de ceva vreme, din punct de vedere psihologic, teoretic, al studiilor facute si a experientei altora. Pentru ca al meu caz este unul foaaarte interesant: am avut doi tati. Ati putea spune “ce noroc”. Asa este. Din punct de vedere al experientei de viata: noroc dublu. Unul din ei absent (cu aparitii scurte, de o zi, doua), celalalt dominator, critic, pretentios. As putea spune ca am experimentat si abandonul si abuzul verbal. Sunt multe ca mine si nu o spun ca o incurajare pentru sine ci cu simpatie pentru cele in aceeasi situatie. Stiu ca nu a fost usor. Din fericire ranile s-au inchis, cel putin la exterior. Au mai ramas niste pui de demoni in interior, se simt mai rar, dar simt ca mai am de imblanzit si constientizat niste dureri.
De ce?

Pentru ca pentru o fata relatia cu tatal ei este foarte importanta: o valideaza pe ea ca femeie. Tatal este adesea prima persoana de sex opus pe care o fata il iubeste. Daca el este prezent. Imediat dupa nastere simtim nevoia sa ne atasam de cei care ne sunt aproape. O facem noi, oamenii, o fac si puii de animale. Este o dorinta innascuta. Atunci cand tatal este in preajma, el ofera ocazia fetitei de a se simti femeie, el este cel care determina cat de confortabil se simte ea in propria piele, ofera protectia de care are nevoie ca ea sa se desfasoare neingradita.

Tatii nostri ne-au ajutat sa ne formam sistemul de gandire in prima parte a vietii noastre, asa ca daca ei ne dezaprobau, erau distanti, abuzivi sau absenti, atunci cand cresteam, negativitatea pe care au manifestat-o fata de noi devine parte din psihicul nostru.

Este cunoscut faptul ca de la nastere si pana la varsta de sase ani copiii, automat, imprumuta cuvintele, gandurile si fapte pe care le inregistreaza in subconstient, fara niciun filtru. Bun sau rau, intentionat sau neintentionat- orice situatie la care copilul a fost expus este absorbita de subconstient si devine parte din viitorul caracter. Modul de manifestare al fetei va fi determinat de ceea ce a inregistrat subconstientul in primii ani de viata, ceva ce poate fi adesea irational pentru viitorul adult.
Mead-Shikaly, life coach si consilier personal, din experienta personala a identificat 6 feluri de tati:
– tatal pretentios, care critica mereu si nu isi manifesta dragostea. Fiica simte mereu ca nu este suficient de buna. Va alege un sot care o va critica
– tatal care isi alinta fiica foarte mult, o considera prea buna pentru alti barbati, indepartand pretendentii.
– tatal distant, nu este niciodata prezent emotional. Se ascunde in spatele ziarului sau al telecomenzii. Fiica isi va alege un sot indiferent.
– tatal absent prin divort sau moarte, poate trimite mesajul ca fiica nu merita sa fie apreciata.
– tatal abuziv sexual, lasa rani dintre cele mai adanci.
– tatal bun, care a trecut peste orice tendinta macho si a oferit iubire si sprijin.
In primul exemplu, tatal autoritar isi supune fiica unor critici mai mult sau mai putin indreptatite. Astfel ea simte ca viata ei este un esec dupa esec, din cauza feedback-ului primit de la acesta. Situatia din copilarie, tratamentul primit de la tata se vor perpetua mai tarziu in viata prin…esec dupa esec. Fata va cauta, inconstient, in barbatul iubit imaginea tatalui: adica va alege unul care va fi permanent nemultumit de ea. In plus, va contribui si ea la nemultumirile lui, actionand conform tiparului de a nu fi ceea ce vrea el, pentru a mentine obiceiul de a fi criticata, pentru ca asa este obisnuita sa fie tratata… Isi va asuma inconstient rolul de victima. Asta pana cand va realiza ca nu este ceea ce isi doreste sa traiasca. Rolul de victima nu se potriveste si nu este asumat decat de o persoana cu o scazuta stima de sine. Fata criticata adesea de tatal sau va deveni chiar asta: o persoana cu o stima de sine mica. Continue reading “Vindeca-te prin constientizarea relatiei tata-fiica” →

Drumul catre tine insuti si mai …departe

Posted on August 15, 2012 by AutoEducare

M. Scott Peck este un psihiatru american cunoscut mai ales pentru volumul “Drumul catre tine insuti” (The road less known), in care vorbeste despre cum putem deveni impliniti din punct de vedere uman si social. Mai jos am extras cateva fragmente din “Drumul catre tine si mai departe”, o continuare, intr-un fel, a cartii ce l-a consacrat. Cartea incepe cu ideea ca “viata este complexa” si nu exista raspunsuri usoare, dar pentru aflarea lor este nevoie de o gandire buna:

Gandirea simplista
Desi oamenii sunt diferiti, majoritatea inclina sa creada ca instinctiv stie cum sa gandeasca si sa comunice. In realitate, nu le fac pe niciuna bine pentru ca sunt fie prea multumiti de ei insisi pentru a-si examina parerile despre gandire, fie prea preocupati de ei insisi, pentru a investi timp si energie in asa ceva. …”
“In timpul anilor de practica psihiatrica, si in general, din experienta si observatiile mele, am devenit bun cunoscator al greselilor care apar cand nu gandesti bine. Una din ele este, desigur, lipsa totala a gandirii. Alta este recurgerea la presupuneri in gandire, prin folosirea logicii unilaterale, a stereotipurilor si a etichetarii.”…

Gandirea proprie vs. Gandirea turmei
“Cand ne refuzam autonomia, nu e de mirare ca devenim confuzi si nu ne simtim bine, dar cand folosim formule simpliste, bazate pe ceea ce este “normal” sau la moda- nu obtinem altceva decat haos inauntrul si in afara noastra. Avem obligatia sa cerem socoteala gandirii noastre simpliste in legatura cu ce ar trebui sa insemne “normal”: avem obligatia sa ne folosim gandirea critica.”

Etichetare, generalizare, inselare
“Etichetarea oamenilor si lucrurilor are intotdeauna dezavantaje: diminueaza si degradeaza adevarul. Presupunerea ca un om frumos este mai inteligent decat un om cu dizabilitati fizice este doar o supozitie, nu un adevar. Aceste presupuneri ne fac sa traim superficial. Uitam sa ne punem la indoiala concluziile pe care le tragem atat de des. ”

Forma gandurilor determina forma vietii noastre
“Se spune, pe buna dreptate, ca esti ceea ce gandesti. Esti lucrurile la care te gandesti cel mai mult. Esti lucrurile la care nu te gandesti. Asadar, cele bune, cele rele si tot ce se afla intre acestea la care ne gandim sau nu, spun multe despre cine suntem. Cand gandim simplist, ne pregatim sa asteptam solutii simple, raspunsuri evidente si rezultate clare chiar si in situatii complexe. Trebuie sa ne obisnuim cu faptul ca multe situatii- cum ar fi cu cine sa te casatoresti, ce cariera sa alegi, cand sa cumperi o casa- sunt o loterie. Trebuie sa invatam sa traim in acea zona aflata “undeva la mijloc”, care apartine nesigurantei.”

Acceptarea nesigurantei, incertitudinii = curaj
“Reflectand asupra gandurilor si sentimentelor noastre, ceea ce conteaza cel mai mult este sa vrem sa ne luptam cu ideea ca nu le stim pe toate. Aceasta inseamna nu numai sa fii introspectiv, ci si sa traiesti in indoiala. Cred ca, de multe ori, indoiala este inceputul intelepciunii.”

In viata, ca in filme – nu trage pana nu intrebi
Efortul pe care il presupune gandirea adevarata cade adesea pe locul doi si oamenii sfarsesc prin a se invarti in cerc, in loc sa faca fata eficient diverselor probleme. Nu s-ar gandi sa plece intr-o calatorie cu masina fara sa se uite pe o harta si sa decida pe ce drum merg. Dar in calatoria psihosociala si spirituala a vietii rareori se opresc sa se gandeasca de ce se duc acolo unde se duc, unde vor de fapt sa ajunga sau cum sa planifice mai bine calatoria. In aceasta abordare simplista trecem adesea cu vederea diferite aspecte ale vietii, carora nu le acordam nicio atentie pana nu explodeaza intr-o criza. Sau dispretuim idei noi, care ne-ar putea inlesni dezvoltarea personala, doar pentru ca nu se incadreza in sistemul nostru general de notiuni preconcepute si concepte personale. Cheltuim enorm de mult timp doar reactionand. ” Continue reading “Drumul catre tine insuti si mai …departe” →

Tipuri de comportament

Posted on July 24, 2012 by AutoEducare

Din ciclul “psihologia de buzunar”, fara pretentii exhaustive, dar cu baza reala si fondata, intr-una dintre numeroasele clasificarile in psihologie, exista 4 tipuri de comportament:

1. Comportament pasiv (non-asertiv). Mesajul trimis de acesta este “eu nu contez”.
– manifesta politete exagerata, tocmai din teama de a nu provoca un conflict
– are o voce moale, nesigura, umerii lasati, postura de retragere
– nu are initiativa, deci nu are responsabilitati, lasa pe altii sa ia decizii, nu cere nimic pentru sine
– pasivitatea este consecinta comportamentului abuziv din copilarie sau a neglijarii de catre parinti
– una dintre consecintele comportamentului este implicarea in relatii umilitoare unde joaca rolul de “victima” a unuia cu atitudine dominatoare.

2. Comportamentul agresiv. Mesajul trimis este “EU!”
– isi apara si sustine ideile in dauna sentimentelor celorlalti
– in tot ce face isi doreste sa castige pentru ca aproape totul este privit ca o competitie
– pare arogant si sigur pe sine, insa acestea mascheaza o scazuta stima de sine, adesea frustrare, durere provenita din neatingerea scopurilor, “cosmetizate” prin atitudine dominatoare (domin eu inainte de a fi dominat), voce taioasa, sarcasm
– agresivul se bazeaza pe control asupra oamenilor, evenimentelor, desfasurarea actiunilor altora, dar vor suferi des atunci cand apar acele lucruri, situatii, oameni pe care nu le vor putea controla (vremea, orarul de functionare al institutiilor, bunul plac al altuia, persoane greu de manipulat).

3. Comportamentul pasiv- agresiv. Mesajul trimis este “poate tu” dar ceea ce gandeste este “EU!”
– cateodata dificil de identificat pentru ca este subtil, nu obiecteaza deschis, desi ar vrea, iar frustrarea acumulata prin reprimare (din cauza lipsei de curaj sau permisiunii pe care sa si-o acorde de a riposta) se manifesta violent in situatii neasteptate.
– nu numai ca nu obiecteaza, dar nici nu isi exprima parerea deschis adesea din frica de a nu gresi, de a nu nu-si asuma responsabilitatea, dandu-i astfel posibilitatea de a pandi greselile altuia si de a critica
– are permanent un motiv de revolta fata de familie, sefi, autoritati, de cei care au controlul si stabilesc regulile pentru ca, in secret, ei si-ar dori rolul de “control”, dar nu o pot face din frica de putere, de a nu gresi
– sunt adesea o unitate a contrariilor: daca e cald, de ce nu e frig, daca e frig, ar mai bine sa fie caldut- nimic nu pare sa-i multumeasca, si nu ii multumeste in primul rand propria persoana din cauza faptului ca nu reusesc sa se manifeste asa cum simt, ci mereu aleg sa cenzureze reactii, sa se abtina de la ceva sau sa se simta vinovati ca au ales sa-si dea frau liber
– aleg adesea relatii in care sa-si pot manifesta “carcoteala”, cu persoane cu incredere scazuta de sine, care interpreteaza criticile ca pe ceva normal

4. Comportamentul asertiv. Mesajul trimis este “Eu ma afirm, asa cum sunt”
– isi recunoaste nevoile si le afirma si actioneaza pentru ingrijirea lor
– este onest cu sine si cu ceilalti ceea ce duce la un echilibru interior si in relatiile interumane
– si din exterior apar a avea incredere in sine, merg drepti, privesc in ochi interlocutorul, au voce calma, sunt empatici, asculta activ si recunosc si nevoile celorlalti
– sunt oameni destinsi care nu fac concesii atunci cand nu este cazul, deci este posibil sa evite un pasiv-agresiv, fara sa fie considerat nepoliticos
– nu sunt perfecti, dar nici nu sufera din cauza aceasta. Continue reading “Tipuri de comportament” →

Eliberarea de conditionarile familei

Posted on June 26, 2012 by AutoEducare

Biologia ne invata ca mostenim de la stramosii nostri caracteristicele fizice si predispozitia spre anumite boli si afectiuni fizice. Stiinta poate explica toate aceste lucruri, la baza fiind cromozomii din celulele noastre. Numerosi alti cercetatori spun ca mostenim si un bagaj psihic de la stramosii nostri. Aceasta transmitere ar fi bazata pe inconstientul clanului familial cu care intra in contact inconstientul individual al fiecarui membru al familiei. Studiul transmiterii acestor trasaturi psihice din generatie in generatie poarta numele de psihogenealogie. Cei care au studiat acest domeniu au descoperit faptul ca multe dintre alegerile noastre sunt influentate de ceea ce au trait stramosii nostri (generatiile anterioare- parinti bunici, strabunici). Deci, cu totii avem o mostenire psihica si un bagaj genetic.

Dar aceasta nu inseamna ca suntem destinati sa traim traumele inaintasilor nostri. Ne putem exercita liberul arbitru odata ce identificam tiparele repetitive si actionam pentru dezactivarea acestora. Daca intr-o familie sunt mai multe cazuri de sinucidere, putem preveni ca acest lucru sa se repete ajutand din timp persoanele predispuse la aceasta.
Joe-Ann Benoit, psiholog, in “Aschia nu sare departe de trunchi” a studiat aceste tipare repetitive in mai multe cazuri de generatii, ajutandu-si astfel pacientii sa intervina in propriul curs al vietii, identificand acele probleme din viata lor care erau un leit-motiv al altor membri ai familiei.
Am mai scris pe site despre constient si inconstient, despre faptul ca constientul este acea parte a psihicului care organizeaza datele trimise de simturi si are o pondere de 10%, fiind in total repaos in timpul somnului. Inconstientul insa cuprinde toate cunostintele noaste, toate amintirile uitate, dorintele refulate, el lucreaza cu arhetipuri, simboluri, face analogii logice sau nu (din punctul de vedere al constientului). Intre cele doua forme ale mintii exista o colaborare si schimb continuu, iar despre aceasta Jung spunea ca “ceea ce nu ajunge la nivelul constiintei, se intoarce sub forma de destin”. De exemplu, o jignire primita, fata de care nu am reactionat, am reprimat, se va inregistra in subconstient si poate iesi la suprafata (sub forma de destin, cum zice Jung) printr-o rabufnire intr-un moment foarte nepotrivit.

Ce este cel mai dificil in planul dezvoltarii personale este constientizarea inconstientului, atat celui individual, cat si a celui colectiv (al unui grup de oameni).

“Purtam asupra noastra progame interioare, in functie de trecutul nostru familial. Aceste programe se declanseaza la varste precise sau in situatii asemanatoare cu cele care au dus la prima producere a evenimentului. Totul se intampla din nou, intr-un mod total inconstient. Faptul de a cunoaste aceste programe ne ajuta sa la anticipam si sa le decodam daca sunt nefaste sau daunatoare pentru dezvolatarea celui care le poarta”.

Prima forma de program este proiectia facuta de parinti asupra copiilor lor, adeseori chiar inainte de conceperea lor. Ne putem intreba sau ii putem intreba pe parinti “de am fost conceput?”, “in ce loc?”, “in ce moment?”, “parintii si-au dorit un copil sau doar unul dintre parinti?”, “ce voiau parintii mei ca eu sa devin?”.
“O femeie concepe un copil cu scopul de a-si retine sotul acasa, desi acesta are o profesie care il determina sa plece adeseori. Creierul copilului inregistreaza scopul mamei si apoi dezvolta o scleroza in placi care il impiedica sa se deplaseze. Astfel, copilul exprima proiectul mamei.
Bunicile noastre spuneau “nu mai vrem copii”, mamele au gasit mijloacele necesare pentru a limita numarul copiilor, iar nepoatele de astazi fac din ce in ce mai putini copii”.
O alta programare a parintilor pentru copiii lor este legata de prenume. Prenumele pe care il purtam se afla in centrul identitatii noastre. Unele nume exprima valori legate de crestinism (Maria, Matei, Pavel), alteori familia repeta numele unui inaintas sau al unui cunoscut disparut de curand, iar “juniorii” acestei proiectii narcisiste risca sa aiba probleme de identitate si sa se simta nevoiti (inconstient) de a urma visele si destinul predecesorului.
Daca numele este nou aparul in peisajul familial, este bine sa intrebati parintii cine l-a ales si motivul. Unii parinti pot alege numele dupa un fost iubit/a, influentand astfel viata sentimentala a copilului, dupa un erou (fortand copilul sa atinga marimea asteptarilor).
“In timpul unui seminar, una dintre participante a povestit faptul ca, tatal ei a vrut sa-i dea prenumele unei femei cu care fusese logodit, inainte de a incepe relatia cu mama ei, iar acea femeie il parasise pentru un alt barbat. Mama ei, care cunostea povestea, se opusese alegerii acelui prenume. A avut pana la urma, castig de cauza si i-a dat copilului un prenume diferit. Astfel, mama ei prevazuse faptul ca sotul ei ar fi gasit in fiica ei, in mod simbolic, un substitut pentru vechea lui iubire pierduta. S-a evitat astfel o relatie de incest psihologic.”

Un alt mod de programare sunt credintele verbalizate sau nu ale membrilor unei familii: “in familia noastra toti au dureri de cap”…, sau “viata e o lupta, e grea, e nedreapta…”, “trebuie sa inveti ca sa fii un om realizat”, “banii nu aduc fericirea”, “nu trebuie sa te intinzi mai mult decat ti-e plapuma” – care pot fi explicatii pentru situati fiananciara a copiilor. Credintele lor devin (constient sau inconstient) credintele copiilor.

La baza fiecarei familii sta si un principiu de loialitate, adica membrii acesteia sunt uniti si impartasesc un inconstient colectiv. Atunci cand urmeaza sa fie integrat un nou membru, fiul/fiica le prezinta viitorul partener, acesta este judecat adesea negativ, “nu este suficient de bun pentru tine”, “nu e din lumea ta”, “nu imi place deloc”. Presiunea exercitata este puernica si din ce in ce mai mult tinerii de azi au invatat sa lupte pentru a-si integra partenerul in familie sau macar actioneaza in ciuda criticilor rudelor.
“De ce se intampla acest lucru? Deoarece adevarata miza se joaca la un alt nivel, legat de ceea ce poate oferi acea persoana straina inconstientului colectiv. Daca diferentele sociale sau culturale sunt prea mari, inconstientul clanului familial se va simti destabilizat, chiar amenintat, in loc sa considere acest fapt o implinire. Familiile incurajeaza, de obicei, casatoriile intre persoane provenind din acelasi loc si avand acelasi statut social. Este ca si cum inconstientul familial ar vrea sa pastreze status quo-ul si sa nu introduca in clanul sau decat persoane asemanatoare. Dragostea la prima vedere are aceasta particularitate de a crea o stare de fuziune cu o persoana ce prezinta similitudini uimitoare la nivel inconstient”.
Adesea, nu ne indragostim de oricine.
“Alegerea partenerului este strans legata de configurarea familiei noastre si de trecutul acesteia.
Multe cupluri se formeaza in functie de lipsurile din istoria personala sau familiala. Ne cautam mama, tatal, fratele, sora, un fondator al familiei, cand, de fapt, adevarata intalnire amoroasa nu ar trebui sa umple anumite gauri, ci sa fie o implinire reciproca. Ce credeti despre “casatoriile aranjate”? Ca nu mai exista in epoca noasra? Inconstientul alege adeseori o persoana oglinda, cel sau cea a carei constelatie familiala se aseamana – acelasi prenume, aceleasi boli, aceeasi copilarie, aceleasi traumatisme…si cu care vom lucra sau vom urmari aceeasi problema. Atomii care se aduna nu inseamna dragoste, ci sunt mai degraba adeseori conflicte care se recunosc”. Continue reading “Eliberarea de conditionarile familei” →

Viata la maturitate

Posted on May 10, 2012 by AutoEducare

In cartea despre Psihologia muncii si a sanatatii, editia in limba engleza (International Handbook of Work and Health Psychology) aflam despre viata la maturitate, cu bune si rele, si mai ales sfaturi despre cum ar trebui sa ne adaptam la modificarile aparute cu varsta.

Undeva dupa 35 de ani, fie ca vrem sau nu poate aparea o criza, o stare de confuzie in care ne evaluam realizarile, sau absenta lor, lucru care ne poate deprima. In acest caz cel mai indicat este un dialog cu sine in care sa ne intrebam ce ne dorim de fapt, unde ne dorim sa ajungem. Poate ajuta crearea unui jurmal, sau o evaluare personala a trecutului, cu lucrurile care au mers rau si trebuie indreptate. Sa nu ne mire faptul ca putem foarte usor experimenta sentimente de vina, regret, conflicte interioare, dar ele sunt parte din viata, si ne pot ajuta sa ne indreptam spre ceea ce ne dorim cu adevarat.

O alta problema care trebuie acceptata este inevitabilitatea mortii –aceasta poate activa anxietatea –si este o problema foarte delicata. Totusi sentimentele care insotesc aceasta acceptare sunt extrem de benefice, si persoana in cauza va ajunge sa-si dea seama de valoarea nepretuita a vietii. Doar atunci putem sa ne bucuram cu adevarat de fiecare moment, stiind ce scurta e viata, si numai atunci facem alegeri mult mai intelepte. Acceptand faptul ca oricum vom muri, micile griji si probleme ni se vor parea nesemnificative. Oamenii care au trecut prin experiente in apropierea mortii au o alta persectiva asupra vietii, dar si asupra mortii, frica disparand aproape de tot.

In tinerete, manati de dorinta de accensiune sociala, vom fi tentati sa acceptam slujbe stresante care ne pun sanatatea in risc, dupa 35 de ani, o anumita intelepciune iese la iveala, punand in balanta avantajele si dezavantajele unui astfel de job. In cazul in care esti nemultumit de jobul tau, primul lucru care trebuie sa-l realizezi este faptul ca trebuie mai intai sa-ti accepti alegerile facute, sa accepti trecutul asa cum este el.

O data cu trecerea anilor, inveti sa te cunosti mai bine, sa-ti cunosti slabiciunile si talentele si sa te folosesti de acest lucru in mod istet. O data cu maturitatea vine si intelepciunea, si acesta este un avantaj major. Maturitatea te ajuta sa vezi lucrurile in perspectiva, iti confera o “imagine din avion” aupra lucrurilor. Cu ea vine si capacitatea de a repara, preveni , inlocui pierderi de structura, si de a construi o realitate noua si mai flexibila.

Elementele intelepciunii:

-detasarea –implica o pace si serenitate bazate pe o integrare mai buna in “aici si acum” –deci o acceptare a prezentului.

-intoarcerea la sine-capacitate mai mare de a medita concentra, lucru ce poate fi folosita la o mai buna atutudine orientata spre realizarea unui obiectiv anume.

-identificarea si dezvoltarea temelor personale-aflarea motivatiilor personale-ce isi doresc, ce ii motiveaza si ce ii deprima.

-integrarea imbunatatita a diverselor informatii-s-a demonstrat ca pe masura ce imbatraneste lumea are tendinta de a identifica si de a defini problemele mai usor, si mai putin de a solutiona aceste probleme. Continue reading “Viata la maturitate” →

Viata pe pilot automat

Posted on February 21, 2012 by AutoEducare

Multi oameni se plang “Daca s-ar implica mai mult in relatia noastra…”, “Macar de-ar renunta la bautura…”, “Numai de-ar renunta la casatoria nefericita…”, “Daca…” si sunt sigura ca puteti completa spatiul liber pentru a face o afirmatie despre cineva din viata voastra, care sa inceapa cu “Daca ar…”

Cand ne uitam la viata altcuiva, raspunsul la problema acestuia apare mai mult decat evident. Aparent, persoana in cauza pur si simplu nu vrea sa faca ce este nevoie pentru a se vindeca. Nu vor sau nu cauta ajutor. Sau refuza cu incapatanare sa se schimbe sau sa accepte sfaturi bune. De fapt, uneori, persoana respectiva alege cu obstinatie sa fie deprimata, intepenita sau blocata in anumite situatii.

E foarte greu sa vezi cum o persoana isi iroseste talentele sau isi risipeste resusrsele. Dar uneori este nevoie ca oamenii sa invete prin suferinta sau ei pot alege sa nu invete deloc. Si uneori acea persoana suntem noi insine.

De ce adopta unii oameni comportamente distructive? Raspunsul este simplu. Avem libertatea de a alege cum sa raspundem la incercarile vietii si la circumstantele respective. Dar cei mai multi dintre noi nu sunt constienti de alegerile lor. Inrobiti de raspunsuri deprinse, automate, noi permitem circumstantelor sa ne dicteze cursul vietii.

Cum se intampla asta? Mintea subconstienta este ca un casetofon care inregistreaza. Va inregistreaza permanent perceptiile senzoriale impreuna cu starile emotionale si procesele senzoriale. Adica daca te-ai obisnuit ca o remarca la felul in care arati sa-ti strice ziua, de fiecare data cand cineva ca comenta la adresa ta, vei gasi motive sa crezi ca a fost o critica si sa te simti prost. Continue reading “Viata pe pilot automat” →

Cauzele psihologice ale bolilor feminine

Posted on January 5, 2012January 9, 2012 by AutoEducare

“Corpul femeii dezvaluie ce se ascunde in mintea ei” spune psihiatrul Martin Rush in cartea “Descifreaza limbajul secret al corpului tau- felurile in care corpurile noastre ne trimit mesaje” (“Decoding the secret language of your body -the many ways our bodies send us messages”) In continuare vom vorbi despre cateva afectiuni feminine, cam cele mai frecvente la femei la ora actuala. Acestea sunt interpretari (bazate pe multiple sedinte de terapie cu clientii sai) ale psihiatrului american asupra mesajelor trimise de corp in cazul in care bolile se dezvolta pe un fond psihic, emotional. Nu prezentam solutii, doar posibile mesaje pe care corpul tau ti le poate trimite.

De a lungul timpului femeia a fost marginalizata, indepartata de toate indatoririle sociale si culturale, si fortata sa ia rolul casnic. Nu e de mirare ca femeia si-a suprimat multe din nevoi, a reprimat multe dintre emotiile ei, concentrandu-se pe datoriile impuse de societate. Poate de aceea femeia trebuie sa se concentreze mai mult decat oricine asupra emotiilor ei reprimate, sa le scoata la suprafata. Caci se intampla cateodata ca emotiile neexprimate, nemultumirile fata de barbati sa se manifeste sub forma de boala, organele sexuale feminine exprimandu-si furia sau insatisfactia pe aceasta cale neplacuta. O cauza ar putea fi nemultumirea femeii pe plan sexual, femeia se simte neimplinita, barbatul nu ii satisface nevoile si nu le intelege pe deplin, nu-i citeste sentimentele pentru a-i putea darui exact ceea ce are ea nevoie. De aceea ea trebuie sa-si dea seama ce-si doreste si sa exprime acest lucru partenerului.

Reprimarea nevoilor sexuale poate avea consecinte grave care pot afecta imaginea femeii, increderea in sine, simtul valorii proprii.

Actiunea care trebuie luata imediat este depistarea emotiilor, nemultumirilor pentru a putea indrepta situatia cat mai curand, evitand astfel boli, certuri si alte neplaceri inutile.

Iata cateva boli si posibile mesaje pe care pe care mintea le-a reprimat iar corpul tau ti le poate trimite prin intermediul acestor neplaceri:

Nodulii la san

Sanii reprezinta o parte din imaginea de sine sexuala a femeii. Autorul merge atat de departe spunand ca sanii fac femeii reclama sexualitatii ei (poate de aici si nevoia atator femei de a-si mari artificial sanii). Cand femeia isi respinge feminitatea sau sexualitatea apar chisturile, nodulii sau chiar cancerul. Aparitia cancerului se observa mai ales in clasele sociale mai educate, mai bogate, fara copii sau cu probleme de greutate. Care este legatura va veti intreba? Aceste categorii sociale ar avea in comun reducerea activitatii sexuale. Fie ca este vorba de un stres mai mare, lipsa unui partener sau viata sexuala nesatisfacatoare-aceasta ar putea fi o cauza. Autorul chiar vorbeste despre lipsa atentiei asupra sanilor in timpul preludiului. Acesta poate fi unul dintre motivele pentru care au aparut articole care sugerau ca femeile sa vorbeasca frumos cu sanii lor, sa-i accepte si sa-i iubeasca indiferent de forma sau marimea lor.

Cistita

Aceasta afectiune poate aparea ca urmare a nemultumirilor fata de partener, a contactului sexual ce apare doar pentru a multumi partenerul si nu peuntru placerea proprie, sau in urma furiei reprimate fata de partener. S-au constatat cazuri in care femeile care au constientizat nemultumirile pe care le aveau, au incetat sa mai aiba infectii urinare, anexite, cistite ce apareau din cauza nemultumirilor in cuplu. O data exprimate aceste nemultumiri, o mare usurare se instaleaza in sufletul femeii si elibereaza si organele sexuale de boala.

Dismenoreea

Menstruatia tinde sa fie perceputa de femei ca o pacoste, ca o povara ce o indeparteaza de puterea obtinuta de barbati mult mai usor, in absenta acestei “slabiciuni” femeiesti. Unele femei au fost ridiculizate in copilarie de fratii sau surorile mai mari in legatura cu aceasta “problema”. Menstruatia este un subiect tabu, un lucru inca rusinos pentru femei chiar si la varsta adulta. Unele femei si-ar dori mai mult sa fie mai puternice si cred ca acest lucru ar fi posibil in absenta menstuatiei, lucru care le trage inapoi. Aceste femei isi reprima feminitatea fara sa-si dea seama, iar acest lucru duce la dureri menstruale, uneori chiar complicatii, fiind si femei care trebuie sa-si ia zile libere in primele zile de ciclu menstrual. Mergand la psiholog, multe dintre aceste femei au descoperit ca tineau ascunse sentimente de disconfort, de rusine, de neplacere legate de menstruatie. Odata ce au inceput sa vorbeasca despre ceea ce simteau, deja durerile menstruale au inceput sa se diminueze. Continue reading “Cauzele psihologice ale bolilor feminine” →

Ce spui dupa Buna ziua

Posted on December 13, 2011 by AutoEducare

Eric Berne este un celebru psihiatru si psihoterapeut, intemeietorul “analizei tranzactionale”. Termenul tranzactional se refera la relatiile care se petrec intre oameni, acestia avand fiecare trei ego-uri: starea de Copil, Parinte, Adult. Toate trei formeaza personalitatea unui om: Copilul este partea creativa, emotionala, spontana a unui om, Parintele este ca un magnetofon, el inregistreaza principiile de viata, prejudecatile, codurile care trebuie respectate in societate, iar Adultul este precum un computer care proceseaza datele introduse conform unui program bazat pe logica.
Tema centrala a analizei tranzactionale este existenta unui scenariu de viata pe care copilul il face inca din primii sase ani de viata, scenariu care stabileste ce fel de persoana va fi, ce fel de oameni va intalni (acei oameni care ii vor permite sa se desfasoare asa cum si-a propus), daca va fi un invingator sau invins, victima sau acuzator. Parintii au un rol esential in conturarea scenariului, iar nevoia parintelui de a transmite precepte, modele si comenzi depaseste cu mult nevoia copilului de programare parentala. Terenul este, deci, fertil pentru intiparirea principiilor parintilor.

Intr-un moment de liniste am putea sa incercam sa ne gandim cate dintre credintele noastre sunt de fapt gandite de noi sau preluate din discursurile parintilor sau cunoascutilor.

Copilul este dispus de a primi scenariul pentru ca are nevoie de modalitati de a-si structura timpul si de a-si organiza activitatile.

Iata cateva idei ale teoriei lui Berne:

“La inceput pentru copil este mersul, apoi mersul catre ceva. La inceput oamenii il imbratiseaza si ii zambesc fara a-i cere ceva. Mai tarziu incep sa astepte ceva, asa ca copilul invata sa spuna buna ziua. Dupa o vreme nu mai ajunge nici asta, oamenii asteapta mai mult, asa ca el invata sa ofere stimuli, ca sa obtina reactiile lor. Parintii ii ofera acest model, iar copilul este vesnic recunoscator pentru ca-i ofera acest model: cum sa abordeze oamenii in asa fel incat sa obtina reactiile dorite.
Pentru a afla scenariul se raspunde la 4 intrebari: Continue reading “Ce spui dupa Buna ziua” →

Parintii severi

Posted on December 6, 2011January 23, 2012 by AutoEducare

Ce inseamna sa fii sau sa fi avut un parinte sever?

Riscul de a fi un parinte sever este de a creste copii care pe moment ori ti se vor supune ori se vor revolta pentru ca mai tarziu sa fie victimizati de ceilalti ori viitori victimizatori. In functie de personalitatea cu care s-au nascut, copiii se apara in felul lor impotriva atacurilor parintilor. Atunci cand acestia sunt severi si dominatori ei isi exercita puterea asupra copiilor pentru ca acestia sa se conformeze sau sa se revolte intr-o maniera sau alta. Chiar daca pe moment, ca parinte te simti satisfacut atunci cand lucrurile se intampla asa cum iti doresti tu, mai tarziu observi ca poate nu a fost cea mai buna abordare a problemei. Cateodata lucrurile se pot rezolva mai usor cu un ton placut urmat de explicatii, cu o intrebare pusa la momentul oportun, sau cu ascultarea mai atenta a copilului si intelegerii motivatiei acestuia. Abia atunci putem veni cu argumentele noastre. Din pacate in ziua de astazi parintii sunt tot mai ocupati de serviciu, cariera si nu petrec timpul cuvenit alaturi de copiii lor, ceea ce creaza o anumita bariera intre acestia. De multe ori parintii, in timpul lor liber, deschid televizorul urmarind stirile in timp ce schimba vorbe cu copiii lor, dar fara atentia necesara. La fel se intampla si cand copiii sunt atenti la desene animate si parintii incearca sa stabileasca o legatura cu ei, nu va fi posibil deoarece acestia sunt cufundati in lumea desenelor, si nu atenti la vorbele parintilor.

Si totusi, avem atentia lor, ce alegem? Sa ne impunem asupra lor? Pentru ca noi stim ce e mai bine pentru ei oricum? Sau sa le explicam, sa le spunem o poveste din care ei singuri sa traga morala?
Asa am fost si noi crescuti, inca am fost si batuti, si copiii nostri ar trebui sa se considere norocosi ca nu mai “beneficiaza” de acest tratament rupt din rai. Totusi, atunci cand iti impui un anumit tip de comportament asupra copilului, rastit sau nu, la un moment dat vei avea de suferit. Vei simti asta mai tarziu, de obicei in adolescenta copilului, atunci cand acesta va deveni rebel sau o victima. Copiii cu parinti severi de obicei se impart in doua categorii cei ce se considera victime si cei ce vor deveni atacatori, copiind comportamentul parintilor.

Victima sau “bietul de mine”
Copilul ce alege comportament de “victima” sau “bietul de mine” face acest lucru in mod inconstient incercand sa se apere de atacurile si reprosurile neincetate venite de la parinti. Atunci cand este certat pentru notele proaste va tinde sa riposteze ca nu a avut timpul necesar, caa fost racit, incercand sa faca pe victima ca sa fie lasat in pace. Riscul este ca fiind atacat pe mai multe planuri el va continua sa gaseasca scuze de tipul “bietul de mine” pentru ca mai tarziu acest tip de comportament sa se instaleze ca schema permanenta. El risca sa ajunga un adult victimizat de ceilalti. Continue reading “Parintii severi” →

Reprimarea sentimentelor

Posted on December 5, 2011 by AutoEducare

Pornind de la definitia din dictionar, ce inseamna a reprima: a curma, a inabusi, a impiedica prim mijloace drastice…
Ce inseamna sa-ti reprimi sentimentele? O facem cu totii si adesea, fara sa ne punem intrebarea. Daca tot va aflati acum, aici si discutam despre acest subiect, hai sa analizam putin cam ce reprimam, de ce si mai ales cu ce pret, care sunt consecintele? Mediul social ne-o cere, dar tot noi suportam efectul.

Am intrebat “inteleptii”. Iata ce spun ei:

Ce este reprimarea? Discreditarea aruncata asupra sentimentelor voastre spontane, interdictia de a le exprima liber, obligatia de a arbora un chip care nu este al vostru si de a etala trasaturi de caracter pe care nu le aveti. Unde se duc sentimentele reprimate? Au disparut oare? In nici un caz. Ele isi urmeaza drumul in voi pe planuri mai secrete, mai subterane, mai oculte. Sentimentele urmează cai aflate departe de „constiinta morala” si continus sa se prolifereze si sa se intinda. Un razboi fara mila se angajeaza intre profunzimile inconstientului vostru si spiritul vostru rational. Aceasta conflagratie obscura va macina, va epuizeaza energia si are drept rezultat boala psihica. (Osho)

Un razboinic are controlul.
Nu asupra altor oameni, ci asupra propriilor sale emotii.
El nu le reprima, ci le exprima.
Fara frica, insa doar la momentul potrivit. (Don Miguel Ruiz, Shaman) Continue reading “Reprimarea sentimentelor” →

Pasiv- activ- flexibil

Posted on November 30, 2011November 30, 2011 by AutoEducare

“Caldut” este cuvantul nerostit, dar care ar caracteriza un om pasiv. Asteptarea este starea pe care o traieste, dar confortul pe care il cauta mereu este un fals prieten care ii poate ruina viata. Neluand decizii singur, fie din frica de a gresi, fie din lipsa curajului, tot ce face un om astfel este sa-si lase viata la cheremul vointei altora.
Pasivul :

Diametral opus de pasiv este persoana agresiva, cea care ar manifesta trasaturile opuse. Extremele insa nu sunt de dorit, ambele sunt manifestari ale intelegerii gresite a realitatii, a scopului nostru in viata si a interactiunii cu oamenii. Atitudinea gen “nu ma implic, nu ma priveste, vad eu ce iese” sau atitudinea “stai in calea scopului meu, te spulber si voi obtine ce vreau” presupun o relationare care nu aduce beneficii pe termen lung.

De unde provine pasivitatea? A fost poate invatata in familie, cand un membru, fie mama fie tata se baza pe deciziile celuilalt, iar copilul a invatat ca lucrurile se rezolva si asteptand pe altul sa actioneze. In viata sa de adult, este posibil sa nu apara un altul care sa actioneze sau sa gandeasca pentru el si el sa fie astfel nevoit sa se confrunte cu esecuri pana invata sa corecteze aceasta trasatura.
Daca niciunul dintre parinti nu a fost pasiv, este posibil ca “subiectul” nostru sa fi tras o concluzie gresita ca “cine munceste greseste”. Un esec este posibil sa taie aripile, insa pentru orice realizare este nevoie de un pas inainte, apoi drumul se deschide. Mai bine sa regreti ca ai facut ceva, decat sa regreti ca nu ai incercat. Continue reading “Pasiv- activ- flexibil” →